Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Dezinformarea în epoca post-adevăr. Avem, în România, legislație sau alte măsuri pentru combaterea dezinformării?
01.03.2019 | Monica CERCELESCU

Monica Cercelescu

Monica Cercelescu

» Dezinformarea în epoca post-adevăr. Poate fi reglementată lupta împotriva dezinformării?

Înainte de toate, trebuie precizat că nu avem încă, în legislația română, reglementări specifice pentru combaterea dezinformării, în formele ei actuale de manifestare, în toate mediile în care poate apărea.

A fost adoptată, recent, Ordonanța de urgență nr. 6/2019 privind unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, din anul 2019, care are ca obiectiv inclusiv combaterea dezinformării în campaniile electorale, după cum se arată în preambului acesteia. Însă singura măsură în acest sens, din cuprinsul ordonanței de urgență, la art. 4, este atribuirea rolului Autorității Electorale Permanente de punct de contact unic privind protecția împotriva incidentelor de securitate cibernetică și combaterea campaniilor de dezinformare în contextul alegerilor europarlamentare. Vom vedea ce măsuri va dezvolta această Autoritate pentru a asigura această protecție, dacă le va dezvolta!

Avem și art 404, din Codul penal, privind comunicarea de informații false, care devine incident numai dacă se pune în pericol securitatea națională. Cu alte cuvinte, acest articol nu sancționează orice știre falsă, care nu are alte efecte decât a aprinde imaginația cititorilor, cum ar fi cele din lumea mondenă. Însă, influențarea votului sau al altor procese democratice prin răspândirea, cu intenție, de informații false ar putea fi de natură să pună în pericol securitatea națională.

Când vorbim de dezinformare, ne referim la un fenomen care induce publicul în eroare în mod deliberat și care poate provoca un prejudiciu public. Deci mai larg decât știrile false (Vezi definiția dezinformării în Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor. Plan de acțiune împotriva dezinformării din 5 decembrie 2018).

Totodată, în abordarea dezinformării, nu putem să ne mai referim numai de mass media tradițională (presa scrisă, televiziunea și radioul), ci mai ales de platformele de comunicare online, pentru că acestea sunt principalul canal de proliferare a dezinformării. Nu media tradițională, care de cele mai multe ori își asumă articolele sub semnătură, reprezintă cel mai mare pericol. Acesta vine, în special, de la armatele de troli anonimi, aserviți unor interese politice, financiare sau de altă natură, care acționează pe platformele de comunicare online sunt cele care contribuie la propagarea dezinformării. Așa cum s-a văzut în contextul scandalului internațional Cambridge Analytica, au existat și există încă grupări masive de persoane neautorizate, care au difuzat conținut cu caracter de dezinformare către utilizatori targetați, identificați prin accesarea și utilizarea neautorizată a datelor cu caracter personal, scopul final fiind influențarea votului.

Pentru noi, juriștii, aceste aspecte sunt analizate mai riguros, în litera și spiritul legii. Dar ce facem când legislația a evoluat într-un ritm mult mai lent decât mijloacele de exprimare în masă?

”Dezinformarea este considerată, în prezent, ca fiind un fel de mesaj, mai mult sau mai puțin explicit, un fel de comunicare de tip special între dezinformator și ținta sa. Poate lua forma unei declarații, a unui gest semnificativ sau a adoptării unei atitudini”, spune Henri-Pierre Cathala, încă din 1986, când a scris ”Le Temps de la désinformation”. Definiția lui Cathala este foarte actuală, în cele mai multe privințe și putem recunoaște caracteristicile dezinformării de astăzi, la care devine dificil, dacă nu imposibil să ajungi cu legea. De aceea, ne gândim că art. 404 din Codul penal privind comunicarea de informații false poate fi uzat în unele situații, când dezinformarea este un fenomen mult mai larg și mai pervers decât difuzarea unor știri false. Informațiile dintr-o știre pot fi adevărate în integralitate, însă modul în care sunt asamblate, atitudinea față de acestea într-un scop reprobabil pot rezulta dezinformare. Dezvăluirea unor informații confidențiale, cum ar fi stenogramele unor convorbiri telefonice, chiardacă sunt reale pot duce la dezinformare, deoarece acestea sunt scoase din context. ”Dezvăluirea planificată, asemenea unor bombe cu ceas a e-amilurilor contracandidatului în cadrul campaniei prezidențiale din 2016 (în SUA, n.n.) a fost o altă metodă bine gândită de dezinformare. Niște cuvinte scrise într-o anume situație au sens numai în respectivul context. Simpla acțiune de a le scoate din contextul istoric de care aparțin și de a le plasa în alt moment înseamnă să falsifici” spune Timothy Snyder în cartea sa ”Despre tiranie” (Timothy Snyder, Despre tiranie. Douăzeci de lecții ale secolului XX, Ed. TREI, 2018, pag. 122).

Într-adevăr, vedem și noi acum ce efect au avut asupra justiției publicarea la scară largă a stenogramelor convorbirilor telefonice a unor persoane urmărite penal. Adevărul judiciar este numai cel care poate fi dovedit cu probele administrate legal în dosar. Pentru justiție, adevărul care nu poate fi dovedit legal nu există. Scurgerile de informații judiciare și spectacolul judiciar la care am asistat în ultima vreme au dus la dezinformare, care a afectat profund încrederea în justiție.

De aceea, respectarea strictă a drepturilor fundamentale, cum e dreptul la viață privată, dreptul la informație, prezumția de nevinovăție sau libertatea de exprimare în limitele ei, asigurarea eficacității acestor drepturi prin legislația națională reprezintă armă redutabilă împotriva falsificării realității.

Ar trebui să ne gândim dacă dispozițiile constituționale privind dreptul la viață privată, dreptul la informație și libertatea de exprimare, cu limitele sale trasate de jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului, a Curții Constituționale sau a instanțelor ar putea fi dezvoltate pentru a stăpâni acest fenomen. Cu alte cuvinte, dacă poate cuprinde legea, indiferent de rangul ei, tehnicile actuale de dezinformare.

Ce mai înseamnă mass media astăzi?

Astăzi, noțiunea de presă, mass media este extrem de greu de definit juridic pentru a putea determina câmpul de aplicare a unei legi. Mass media tradițională (presa scrisă, radioul și televiziunea) folosește mijloace multi media pentru a-și îmbogăți conținutul, tinde să-și întegreze conținutul cu platformele de comunicare online, inclusiv prin rețelele sociale interactive.

Or, în condițiile diversificării platformelor media și în contextul în care prin intermediul acestor platforme se exprimă oricine, se preia de la oricine, devine problematică stabilirea limitelor libertății de exprimare: mă refer la analiști cu rubrici permanente, colaboratori ai ziarelor, free lanceri etc. Până la urmă, toți prestează o activitate publicistică exprimîndu-se într-o mass media mult lărgită și diversificată față de cea tradițională. Este clar că și ei se consideră jurnaliști, chiar dacă publică pe un blog cu audiență mai mică sau mai mare. Societatea îi tratează ca pe jurnaliști, invitându-i la evenimente ca pe orice alt jurnalist cu carte de muncă la un ziar tradițional.

Recent, Directiva audiovizualului 2010/13/UE a fost modificată pentru a corespunde noilor realități ale pieței serviciilor mass-media audiovizuale, care a evoluat în mod semnificativ și rapid datorită convergenței care are loc între televiziune și serviciile prin internet. (DIRECTIVA (UE) 2018/1808 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 14 noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) având în vedere evoluția realităților pieței, publicată în jurnalul Oficil al Uniunii Europene L 303/69 din 28.11.2018 )

La punctul 4, din preambulul noii directive UE 2018/1808, se precizează că ” Serviciile de platformă de partajare a materialelor video oferă conținut audiovizual care este accesat din ce în ce mai mult de către publicul larg, în special de către tineri. Aceasta se aplică și serviciilor oferite de mijloacele de comunicare socială, care au devenit un mediu important pentru schimbul de informații și pentru divertisment și pentru educație, inclusiv prin asigurarea accesului la programe și la materiale video generate de utilizatori. Este necesar ca respectivele servicii să fie incluse în domeniul de aplicare al Directivei 2010/13/UE, deoarece concurează pentru același public și aceleași venituri ca serviciile mass-media audiovizuale. În plus, acestea au, de asemenea, un impact considerabil prin faptul că facilitează posibilitatea utilizatorilor de a modela și influența opiniile altor utilizatori. Prin urmare, pentru a-i proteja pe minori de conținutul dăunător și pe toți cetățenii de incitarea la ură, la violență și la terorism, serviciile respective ar trebui să facă obiectul Directivei 2010/13/UE în măsura în care respectă definiția unui serviciu de platformă de partajare a materialelor video” .

E destul de clar că prin noile reglementări europene privind audiovizualul se vrea pătrunderea acestora pe teritoriul Internetului. În postmodernitate, e greu, dacă nu imposibil să stabilești granițe clare între materii, după repere academice sau după repere juridice: până unde putem vorbi de mass media, până unde putem vorbi de audiovizual, ce mai înseamnă presa scrisă având în vedere că mass media se bazează tot mai mult pe canale multi-media pentru difuzaarea informației? Se încearcă, în continuare pătrunderea cu legea pe domeniul Internetului. Însă este și posibil? Vom vedea reacțiile pe măsura implementării directivei în sistemele de drept naționale, întrucât statele membre trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma acestei directive cel târziu până la 19 septembrie 2020. Putem prevedea o opoziție puternică în momentul punerii în dezbatere publică a proiectelor de modificare a legislației audiovizualului conform noii directive.

Un reper pentru circumscrierea noțiunii de mass media contemporană ar fi și Ghidul Uniunii Europene privind libertatea de exprimare online si off line, care, la punctul 5 prevede că ”Eforturile de a proteja jurnaliștii nu ar trebui să se limiteze la cei care activează în media recunoscută oficial ca atare, ci ar trebui, de asemenea, să acopere și alte persoane, cum ar fi ” jurnaliștilor cetățeni ”, bloggeri, activiștii în social media și apărătorilor drepturilor omului, care folosesc noile media pentru a ajunge la o audiență de masă. Aceste eforturi trebuie asociate cu protecția și apărarea apărătorilor drepturilor omului, defenders”.

Recomandarea CM / Rec (2011) a Comitetului de Miniștri către statele membre privind noua noțiune media prevede că este necesară lărgirea noțiunii de media astfel încât să-i cuprindă toți actorii implicați în producerea și difuzarea, la un număr potențial mare de oameni, de conținut, inclusiv informații, analize, comentarii și opinii.

(In)eficacitatea dispozițiilor constituționale referitoare la libertatea de exprimare și dreptul la informație în fața dezinformării

Avem, așa cum au și celelalte țări din Europa și din lume, dispozițiile constituționale referitoare la libertatea de exprimare și dreptul la informație. Dar eficacitatea acestora este discutabilă în privința combaterii dezinformării, atunci când nu există și alte instrumente legale care să sprijine punerea în practică a dispozițiilor constituționale, adaptate epocii contemporane.

Fără o transpunere concretă și în conformitate cu vremurile a exercițiului acestor drepturi și libertăți, ele rămân simple deziderate. Dreptul la informație și libertatea de exprimare au existat și în Constituția Republicii Socialiste România, însă legislația subsecventă le restrângea până la anihilare.

Într-adevăr, așa cum prevede și Constituția României, la art. 31, alin. 8, cu privire la libertatea de exprimare: „Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.

Articolul 31 din Constituția României, cu privire la dreptul la informație, prevede, la alin. 4, că ”Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.” Deci, Constituția României se referă clar la mijloacele de informare în masă și ar trebui să știm exact ce înseamnă mijloace de informare în masă. În acest moment noțiunea e foarte ambiguă.

Or, așa cum am arătat mai devreme, nu jurnaliștii angajați ai unor publicații sau posturi TV, ori free lancerii, ori bloggerii, ori orice persoană care își asumă textele sub semnătură, reprezintă pericolul cel mai mare al dezinformării.

Acest cadru constituțional pare uzat în raport cu ceea ce se întâmplă astăzi, întrucât subiectul tragerii la răspundere este identificat potrivit unor vremuri apuse, când sursa informației era destul de clară.

Nici măcar reglementările penale privind insulta și calomnia, care ar mai fi putut frâna avântul manipulatorilor și al dezinformatorilor, sub amenințarea unei pedepse cu amenda sau chiar cu închisoarea, nu au rezistat în timp, acestea fiind abrogate în cele din urmă, sub persuasiunea constantă a mass mediei. Articolele 205 și 206 din codul penal, referitoare la insultă și calomnie, au fost abrogate prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal. Expunerea de motive la această lege arată care sunt motivele care au determinat abrogarea celor două dispoziții: ”pentru a asigura exercitarea libertății de exprimare la adăpost de amenințatea aplicării unei sancțiuni penale care reprezintă cea mai aspră sancțiune juridică. Sub imperiul unei amenințări permanente cu o sancțiune penală, libertatea de exprimare este afectată în mod semnificativ, încât impune persoanei o atitudine de autocenzură, care ar trebui determinată doar de rațiuni etice, iar nu de teama unei pedepse penale imediate. Chiar în ipoteza lezării demnității unei persoane prin exercitarea libertății de exprimare, indiferent de prejudiciile acauzate, aplicarea unei pedepse penale este disproporționată față de scopul urmărit prin sancționarea unei astfel de fapte. În cazul exercitării abuzive a libertății de exprimare persoana lezată are posibilitatea să obțină pe cale civilă repararea prejudiciului suferit.”

Numai că, în cazul dezinformării, în plenitudinea formelor ei de manifestare, nu avem o singură ”persoană lezată” sau mai multe ”persoane lezate” identificate, ci un public larg, astfel încât devine deosebit de dificilă aplicarea legii.

În ce privește răspunderea civilă delictuală, aceasta se poate aplica dacă o astfel de răspândire de informații false ar produce un prejudiciu ce poate fi probat. Dar, în civil, pentru a exista un proces, cineva trebuie să dea în judecată pe altcineva. Or, când vorbim de dezinformare, prejudiciul apare la nivel de mase, iar masele nu au calitate procesuală activă. Ar putea avea această calitate dacă sunt organizate în ONG-uri, dar acest subiect este controversat în literatura și practica juridică.

Majoritatea reglementărilor se referă la media tradițională și ar fi total greșit ca legile de combatere a dezinformării să o vizeze în mod special pe aceasta, în loc s-o ajute să devină un partener de încredere în lupta împotriva dezinformării. Noțiunea de mass media s-a schimbat enorm, și, cum am văzut, este extrem de greu de definit juridic.

Metodele punitive nu mai funcționează pentru a asigura eficacitatea dispozițiilor constituționale privind libertatea de exprimare și dreptul la informație. Acestea pot fi transformate în instrumente de cenzură. Este adevărat că vina jurnaliștilor , a unora, mai precis, poate fi aceea că preiau și difuzează informații neverificate, că servesc interesele comerciale ale patronilor, uitându-și îndatoririle profesionale, că servesc interese politice care, de multe ori, se dovedește, că le asigură surse de finanțare. Însă aceste practici intervin ca efect al cenzurii economice, prin sărăcirea presei până la distrugerea ei.

Așadar, în loc să inventezi pedepse pentru jurnaliști, mai eficient ar fi să umbli la cauzele care duc la aservirea mass mediei față de factorul economic sau politic, să asiguri garanțiile unei prese independente, pentru că dependența economică este principala cauză care a dus la degradarea acesteia. Uniunea Europeană tocmai a pus la bătaie 2,2 milioane de euro pentru finanțarea a trei proiecte media, vizand promovarea jurnalismului de calitate. Aceasta este o soluție viabilă, pe termen lung.

Art. 404 Codul penal ”Comunicarea de informaţii false”

Cel mai apropiat articol din legislația română, vizavi de fenomenul dezinformării, așa cum este înțeles de Comisia Europeană, este art. 404 Codul penal ”Comunicarea de informaţii false”. Conform acestui articol, ”Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Deci, comunicarea de informații false este pedepsită numai dacă este făcută cu intenție, dacă autorul cunoaște caracterul fals al știrilor, datelor sau informațiilor și dacă ”se pune în pericol securitatea naţională”. Orice persoană poate fi acuzată pentru această infracțiune, nu este nevoie să facă parte din mass media.

În ce privește intenția de a comunica informații false, aflându-ne în sfera penală, sarcina probei revine acuzării.

Conform art. 16, alin. 3 din noul cod penal, „Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.”

Dar, ce înseamnă a pune în pericol securitatea națională și, în primul rând, ce înseamnă securitate națională? Definiția legală este foarte largă, poate însemna orice, și nu poate fi blamată în condițiile dreptului postmodern, în care devine tot mai greu să delimitezi câmpul de acțiune al legii, pentru că se pierde noțiunea de ”teritorialitate” și faptele devin din ce în ce mai greu de circumscris, atâta vreme cât caracteristicile acestora se schimbă continuu.

Conform Legii 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, art. 1, ”Prin securitatea națională a României se înțelege starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngradită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție.”

Ar trebui menționat că un articol similar a existat și în vechiul cod penal (1681 ), cu singura deosebire că art. 404 din noul cod penal, cu privire la latura subiectivă a infracțiunii, apare condiția ca făptuitorul să fi avut cunoștință de caracterul fals al informațiilor. (Art. 1681 –vechiul cod penal: „Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natură să aducă atingere siguranței statului sau relațiilor internaționale ale României, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.”)

Am amintit acest aspect deoarece art 1681 din vechiul cod penal a trecut prin filtrul Curții Constituționale, în urma unei excepţii ridicate de Corneliu Vadim Tudor, într-o cauză penală. (Decizia Curții constituționale nr. 273 din 20 decembrie 2000 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1681 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 101 din 28 februarie 2001 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/27055 )

El a susținut că art. 1681 din Codul penal reprezintă un atentat grav la libertatea de exprimare garantată de Constituţie prin prevederile art. 30 privind libertatea de exprimare spunând că ”textul de lege criticat „este formulat într-o maniera imprecisa, vaga şi ambiguă”, astfel încât, dacă din conţinutul acestuia se elimina cuvintele „false” sau „falsificate”, prevederile sale pot fi aplicate oricărei comunicări de date sau informaţii prin presa; textul nu precizează dacă falsul trebuie comis sau nu de autorul comunicării şi nu face nici o diferențiere între fapte şi judecăți de valoare; nu distinge între buna-credinţa şi reaua-credinţa; formularea „de natura a aduce atingere” este foarte greu de concretizat”. Se mai arata ca art. 1681 din Codul penal contravine prevederilor art. 31 din Constituţie privind dreptul la informație, prin aceea ca îngrădirile aduse libertăţii de exprimare încalcă dreptul la orice informaţie de interes public, iar rolul presei este tocmai de a transmite cat mai operativ aceste informaţii. Se apreciază ca ziaristul nu poate verifica autenticitatea informaţiilor, iar din teama de a nu fi tras la răspundere ulterior pentru publicarea unor informaţii false nu îşi mai îndeplineşte rolul specific. (…) Se mai susţine ca informaţiile de interes public trebuie comunicate fără întârziere şi fără verificarea autenticităţii lor, pentru a asigura exerciţiul dreptului de acces la orice informaţie de interes public, drept prevăzut de Constituţie.”

Curtea Constituțională a respins excepția, argumentând că „Legea penală nu sancţionează comunicarea sau răspândirea de date ori informaţii doar pentru simplul motiv că nu s-a confirmat veridicitatea acestora, ci are în vedere datele sau informaţiile false, precum şi documentele falsificate. Chiar şi în cazul îndeplinirii acestei din urma condiţii, art. 1681 din Codul penal stabileşte ca este necesar ca fapta de a comunica sau de a răspândi „ştiri, date sau informaţii false ori documente falsificate” să fi fost „de natura sa aducă atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României” și că ”pentru a fi trasa la răspundere penală în temeiul dispoziţiilor art. 1681 din Codul penal, fapta persoanei care a comunicat ori a răspândit date sau informaţii false ori documente falsificate trebuie să fie de natura „sa aducă atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României”, iar autorul faptei sa urmărească sau, cel puţin, sa accepte în mod conștient posibilitatea producerii acestor urmări. Dovada existenţei acestor elemente ale vinovăției incumbă celui care formulează acuzarea, iar persoana acuzata poate uza de toate mijloacele legale de apărare pentru a combate invinuirile ce i se aduc.”

Ca speță, cel mai concludent exemplu în legătură cu art.404 din codul penal ar fi dosarul Sky News. Pe 7 august 2016, Postul de televiziune britanic Sky News a difuzat un reportaj despre traficul de arme care s-ar fi desfășurat în România în beneficiul teroriștilor ISIS. Titlul reportajului ”Bande criminale trafichează AK 47 către vestul Europei”. În reportaj apar doi ”traficanți români” care spun că nu-i interesează dacă armele ajung în mâna teroriștilor, că vând oricui plătește. DIICOT s-a sesizat imediat și a început investigațiile, în urma cărora a constatat că cei doi ”traficanți” erau, de fapt niște conaționali care primiseră 2000 de euro ca să se lase filmați și să spună niște replici dictate de autorul reportajului. Se pare că jurnalistul britanic, Stuart Ramsay, a înțeles să-și ilustreze reportajul despre traficul de armament cu actori plătiți, niște cetățeni români care au acceptat să joace într-o piesă.

Erau multe semne că reportajul este o ”făcătură”, foarte dubios fiind și faptul ca niște adevărați traficanți să se lase filmați și să spună tot ceea ce au spus, inclusiv faptl că nu se tem de legea română. La 10 august, fostul șef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că este vorba de un ”scenariu pus la cale de jurnaliștii britanici”. Protagoniștii scenariului, atât ”actorii” cât și jurnaliștii britanici au fost puși sub acuzare pentru răspândire de informații false de natură a pune în pericol siguranța națională.

Însă, OFCOM-ul britanic, echivalentul CNA-ului din România i-a absolvit de încălcarea Broadcasting Code pe jurnaliștii britanici, justiția Regatului Unit a refuzat comisia rogatorie cerută de români, iar Home Office a considerat inutilă transmiterea adreselor jurnaliștilor de la Sky News pentru a putea fi citați și audiați. ( Revista 22, Brandusa Armanca & Ondine Gherguț, ”Brexit din etica jurnalistică. Britanicii au decis în favoarea „fake-news“ de la Sky News”, publicat la 25.07.2017)

La 20 februarie 2019, Felix Bănilă, actualul şef DIICOT a spus că dosarul Sky News e aproape de finalizare (Româniatv.net, Felix Bănilă, şeful DIICOT: Dosarele Sky News, Black Cube şi cel al lui Borcea, aproape de finalizare, publicat pe 20 februarie 2019). Așteptăm, deci, soluția procesului.

O altă speță, care ar fi corespuns dispozițiilor din codul penal (vechi sau nou) privind comunicarea de informații false, este cea care-l privește pe Teodor Brateș, crainicul TVR, care la revoluția din ‘89 a anunțat pe postul TVR existența teroriștilor și că apa este otrăvită. Acesta a fost pus sub urmărire penală în dosarul Revoluţiei, abia în 2018, astfel încât nu ar mai putut fi tras la răspundere pentru comunicarea de informații false prevăzută la art 404, întrucât fapta era prescrisă. I s-au imputat infracțiuni contra umanității, care sunt imprescriptibile. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul Revoluției”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității față de suspectul Brateș Teodor, la data săvârșirii faptelor -adjunct al redactorului șef al Redacției ”Actualități” din TVR, pentru fapte comise în intervalul 22-31 decembrie 1989.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

Suspectul Brateș Teodor – adjunct al redactorului șef al Redacției ”Actualități” din TVR – a fost principalul factor de diseminare a știrilor false, cu caracter diversionist, în acest fel contribuind într-o foarte mare măsură la instalarea psihozei teroriste ce a afectat profund întreaga populației a României (militari și civili). Mesajele televizate ale suspectului s-au referit la atacuri teroriste asupra obiectivelor militare și civile, apă otrăvită, clădiri minate, diverse conduite abominabile ale așa zișilor teroriști, atacuri cu elicoptere, desanturi aeriene, coloane de blindate în deplasare etc. Repetarea acestui gen de dezinformare a făcut ca psihoza teroristă să atingă cote paroxistice și astfel să constituie principala cauză a numeroaselor pierderi de vieți omenești, vătămări și distrugeri petrecute în timpul evenimentelor revoluționare. (PICCJ, Comunicat Dosarul Revoluției – PICCJ – SPM – extindere și efectuare în continuare a urmăririi penale – infracțiune contra umanității, din data de 18 aprilie 2018). Vom vedea, și aici, care vor fi urmările.

Concluzia este că deși suntem în toiul epocii dezinformării, avem extrem de puțină practică judiciară relevantă, dacă nu chiar deloc, iar legislația trebuie revizuită, conform noilor realități. Metodele punitive sunt greu de aplicat datorită dificultății conceperii unei definiții legale, care să cuprindă acest fenomen în ansamblul formelor sale de manifestare. Există dezinformare și asupra dezinformării!

Avocat Monica Cercelescu


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.