PÎCCJ. Precizări ref. activitatea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție
1 martie 2019 | JURIDICE.roJoi, 28 februarie 2019, prof. univ. dr. Augustin Lazăr, procurorul general, a respins acuzațiile nefondate înaintate de Gheorghe Stan, procuror șef al Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, conform cărora ar fi creat obstacole în asigurarea bazei logistice, în elaborarea organigramei sau în privința modului de interpretare a principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public, potrivit unui comunicat.
„În relația cu secția nou înființată, procurorul general a manifestat întotdeauna deschidere la dialog și sprijin pentru asigurarea tuturor condițiilor necesare funcționării, acestei secții asigurându-i-se, uneori prin eforturi deosebite și în detrimentul altor compartimente, condițiile necesare înființării și funcționării.
Astfel au fost efectuate din timp demersurile pentru asigurarea cadrului legal și administrativ de funcționare a secției, respectiv pentru adoptarea statului de funcții și personal și a regulamentului.
Menționăm că operaționalizarea SIIJ nu a beneficiat de alocarea de resurse financiare și umane în mod suplimentar, susținerea necesităților acesteia realizându-se prin diminuarea corespunzătoare a resurselor celorlalte secții. Spre exemplu, pentru o schemă de 5 procurori au fost alocate 5 birouri din care anterior a fost mutat personalul aparținând altor compartimente.
Funcționarea în prezent într-un sediu separat se datorează inclusiv demersurilor și alocării resurselor necesare de către procurorul general, SIIJ nefiind ordonator de credite.
Procurorul general al PÎCCJ solicită tuturor procurorilor înalte standarde profesionale și respectarea legii, îndeplinirea atribuțiilor cu responsabilitate, independență și imparțialitate.
Standardele de independență și profesionalism sunt aceleași pentru toți procurorii Ministerului Public, conform statutului constituțional și cadrului legal, dar așteptările de a corespunde acestora sunt cu atât mai mari în cazul unei structuri specializate să ancheteze magistrați.”