
Adrian Șandru
Baroul București, în continuarea efortului constant pentru buna integrare în profesie a avocaților stagiari, a inițiat, începând cu anul 2018, „Balul Avocaților Stagiari“, un eveniment social adresat stagiarilor atât din anul I, cât și din anul II din cadrul Baroului București.
Deşi s-a resimţit nevoia organizării unui astfel de eveniment dedicat avocaţilor stagiari membri ai Baroului Bucureşti, trebuie remarcat curajul decanului şi al membrilor Consiliului Baroului Bucureşti pentru a organiza un eveniment inedit, care nu a mai fost organizat de niciun alt barou din ţară.
Îmi amintesc şi acum momentul depunerii jurământului avocaţilor stagiari care au promovat examenul de barou în anul 2017. Mai exact discursul domnului decan, Ion Dragne, care propunea pentru prima oară organizarea unui astfel de eveniment, condiţionând organizarea lui de implicarea avocaţilor stagiari în organizarea evenimentului. La acel moment nu se ştia cum va arăta evenimentul, ce va presupune sau cum va fi receptat de către avocaţii stagiari din Baroul Bucureşti.
După momentul depunerii jurământului am aşteptat o perioadă pentru a fi informat despre data şi locul organizării balului. Însă, timpul trecea şi nu am aflat nicio veste despre acest mult aşteptat bal. Un coleg avocat mi-a transmis că motivul pentru care nu se organizează evenimentul ar fi datorat faptului că nu sunt avocaţi stagiari care doresc să se implice în organizarea acestui eveniment. Atunci a fost momentul în care mi-am spus că fac parte din categoria persoanelor care îşi doresc să participe la un astfel de eveniment şi nu există niciun impediment pentru care eu nu aş putea să ma implic în organizarea evenimentului împreună cu alte persoane. Prietenii mei, avocaţi stagiari în Baroul Bucureşti, când au auzit de aceasta idee au fost foarte receptivi şi am început demersursile pentru organizarea evenimentului. Am constatat că există toată deschiderea şi cooperarea în organizarea balului din partea Baroului Bucureşti, de la decan şi membri Consiliului Baroului Bucureşti până la doamnele secretarele care activează în compartimentul secretariat-cancelarie.
Balul Avocaţilor Stagiari nu presupune doar un prilej de a petrece o seară de sâmbătă într-o ambianţă foarte plăcută, ci reprezintă o modalitate prin care avocaţii stagiari se pot cunoaşte, pot schimba opinii şi impresii despre primii paşi în profesie şi pot lega prietenii. Pe lângă toate acestea, având în vedere că evenimentul organizat este un bal, va fi vorba şi despre mult dans şi muzică foarte bună.
În lipsa unei platforme sau altui eveniment dedicat exclusiv avocaţilor stagiari, balul reprezintă o oportunitate pentru avocaţii stagiari prin care pot să simtă că fac parte dintr-o comunitate.
Aşteptăm toţi avocaţii stagiari la Balul Avocaților Stagiari, Ediția 2019, care va avea loc pe 6 aprilie, în Sala Rondă a Hotelului Intercontinental din București, începând cu ora 18.30.
:: Detalii eveniment aici
Avocat Adrian Șandru
MAREȘ DANILESCU MAREȘ în asociere cu DAN LUPAȘCU
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro,
detalii aici!