Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Întrebare preliminară cu privire la MEA și pragul minim de trei ani al pedepsei maxime. UPDATE: Hotărârea CJUE
04.03.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL

Secţiuni: CJUE, Drept penal, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

04 martie 2020: Curtea, Marea Cameră, declară:

Articolul 2 alineatul (2) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre trebuie interpretat în sensul că, pentru a verifica dacă infracțiunea pentru care a fost emis un mandat european de arestare este pedepsită în statul membru emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranță privative de libertate a căror durată maximă este de cel puțin trei ani, astfel cum este definită în dreptul statului membru emitent, autoritatea judiciară de executare trebuie să ia în considerare dreptul statului membru emitent în versiunea aplicabilă faptelor aflate la originea cauzei în cadrul căreia a fost emis mandatul european de arestare. (notă MMB: Adică autoritatea de executare trebuie să devină specializată în dreptul statului membru emitent (nu doar legea) – în versiunea aplicabilă faptelor aflate la originea cauzei. De abia aștept să văd cât de bine se vor putea specializa în dreptul penal din România, mai ales apelând la cărțile de drept incidente, că din legislație chiar nu vor avea vreo șansă să înțeleagă ceva concludent, iar la jurisprudență va fi greu să se raporteze având în vedere că nu există nici măcar obligația pentru ÎCCJ să publice on-line toate hotărârile pe care le pronunță).

:: hotărârea CJUE

***

29 noiembrie 2019: Avocatul general, domnul Bobek, propune Curții următoarea soluție:

„Articolul 2 alineatul (2) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre trebuie interpretat, în scopul evaluării pragului duratei maxime de cel puțin trei ani impuse în acesta, ca referindu‑se la legislația penală care este aplicabilă în statul membru emitent infracțiunii (infracțiunilor) concrete la care se referă MEA”.

:: concluzii AG

***

05 martie 2019: Judecătorul belgian se întreabă cu privire la MEA și pragul minim de trei ani al pedepsei maxime (C-717/18 Procureur-generaal).

Situația de fapt:
1. materia UE incidentă: Spațiul de libertate, securitate și justiție
– Cooperarea judiciară în materie penală
– Cooperarea polițienească
2. necesitatea de a afla dacă dreptul Uniunii incident permite ca pentru aprecierea de către statul membru de executare a pragului minim de trei ani al pedepsei maxime impus, să se recurgă la legea penală aplicabilă în statul membru emitent la momentul emiterii mandatului european de arestare
3. de asemenea, necesitatea de. a afla dacă se permite ca pentru aprecierea de către statul membru de executare a pragului minim de trei ani al pedepsei maxime impus , să se recurgă la o lege penală aplicabilă în statul membru emitent la momentul emiterii mandatului european de arestare, care a înăsprit pedeapsa în comparație cu legea penală în vigoare în statul membru emitent la momentul comiterii faptelor
4. cauza este în primă instanță, cu reclamant Parchetul General.

Dispoziții incidente: Articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru privind MEA (Decizia-cadru 2002/584/JAI):

(2) Următoarele infracțiuni, în cazul în care sunt pedepsite în statul membru emitent cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privative de libertate a căror durată maximă este de cel puțin trei ani, astfel cum sunt definite acestea de dreptul statului membru emitent, duc la predarea pe baza unui mandat european de arestare, în condițiile prezentei decizii-cadru și fără verificarea dublei incriminări a faptei:

— apartenența la o organizație criminală;
— terorismul;
— traficul de persoane;
— exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă
— traficul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope;
— traficul ilicit de arme, muniție și materiale explozive;
— corupția;
— frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene, în sensul Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995;
— spălarea produselor infracțiunii;
— falsificarea, inclusiv falsificarea monedei euro;
— criminalitatea informatică;
— infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și traficul ilicit de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;
— facilitarea intrării și a șederii ilegale;
— omuciderea voluntară, loviturile și vătămările corporale grave;
— traficul ilicit de organe și țesuturi umane;
— răpirea, sechestrarea și luarea de ostateci;
— rasismul și xenofobia;
— jafurile organizate sau armate;
— traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitățile și operele de artă;
— înșelăciunea;
— racketul și extorcarea de fonduri;
— contrafacerea și pirateria produselor;
— falsificarea de documente administrative și traficul de falsuri;
— falsificarea mijloacelor de plată;
— traficul ilicit de substanțe hormonale și de alți factori de creștere;
— traficul ilicit de materiale nucleare și radioactive;
— traficul de vehicule furate;
— violul;
— incendierea cu intenție;
— infracțiunile de competența Curții Penale Internaționale;
— sechestrarea ilegală de aeronave și nave;
— sabotajul.

dr. Mihaela Mazilu-Babel

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti