ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

O atitudine de filo-debitor a judecătorului sindic ar fi în ton cu ultimele dezvoltări la nivel european

06.03.2019 | Dan BARBU
Dan Barbu

Dan Barbu

In opinia mea, nu exista o practica din care sa rezulte ca judecatorii ar fi filo-debitori. Pot exista, mai degraba, situatii particulare in care, datorita circumstantelor, judecatorul nu poate ignora realitatea si conduce procedura intr-un fel care tine seama de nevoia de protectie a locurilor de munca sau a mentinerii in piata a unui actor important pentru economie sau societate. Cum e si firesc de altfel, situatiile sunt foarte diferite si nu intotdeauna interesul imediat al creditorilor ar trebui sa primeze, fie ei si majoritari. Evident cand legea permite o astfel de interpretare.

De altfel si legiuitorul a avut in vedere acest lucru, inclusiv in legea in vigoare, mecanismul de aprobare a unui plan de reorganizare si votul pe categorii putand duce in anumite circumstante la aprobarea unui plan chiar cu impotrivirea unei majoritati din totalul creantelor.

Aceasta tendinta, referitoare la protectia locurilor de munca si a afacerii, dincolo de interesul imediat si cateodata egoist al creditorilor, este de altfel confirmata de Propunerea de directivă 2016/0359 din data de 22 noimebrie 2016, privind cadrele de restructurare preventive, a doua sansa si masurile de sporire a eficientei procedurilor de restructurare, de insolventa si de remitere de datorie și de modificare a Directivei 2012/30/EU a Comisiei Europene. Din aceasta perspectiva am putea aprecia ca o atitudine de filo-debitor ar fi in ton cu ultimele dezvoltari la nivel european, fara a fi insa o realitate de zi cu zi in practica noastra legata de insolventa.

S-a discutat in cadrul dezbaterii de o situatie particulara, inscrirea provizorie in tabelul definitiv a unei creante cu privire la care sunt inca inregistrate contestatii pe rol. In ipoteza in care votul creditorului inscris provizoriu determina ireversibil un curs al procedurii, trecerea la faliment de exemplu, o astfel de masura, lasata de lege exclusiv la aprecierea judecatorului sindic, ar fi excesiva si in aceste circumstante, probabil, ar fi mai potrivit ca judecatorul sa fie rezervat si filo-debitor (in sensul de a privi lucrurile in ansamblu si a avea in vedere si interesele generale legate de locuri de munca, pastrarea in circuitul economic a debitorului etc.).

Avocat Dan Barbu
Managing Partner BARBU & ASOCIAȚII SPARL

* Opinie sustinuta in cadrul dezbaterii „Judecatorul sindic. Un filo-debitor?”editia 255, organizata de Societatea de Stiinte Juridice (SSJ)

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.