BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
Print Friendly, PDF & Email

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Posibilitatea instanţei de judecată de a verifica, în faza executării silite, dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii

06.03.2019 | Andrei PAP
Abonare newsletter
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019 a fost publicată Decizia nr. 7/2019 din 11 februarie 2019 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 13.952/271/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 16 octombrie 2018, dată în Dosarul nr. 13.952/271/2016, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (Legea nr. 77/2016), respectiv dacă aceste dispoziții se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

38. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, „În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.”

39. Iar în conformitate cu alin. (5) al aceluiași articol, „Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului”.

40. Expunerea de motive a Legii nr. 77/2016 relevă că adoptarea sa a fost determinată de ideea de echitate și împărțire a riscurilor contractuale în executarea contractului de credit, în urma situațiilor apărute în timpul crizei economice, când debitorii nu au mai fost în măsură să își îndeplinească obligațiile asumate.

41. Divergențele la nivel jurisprudențial au fost declanșate de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016, prin care s-a reținut că „Legea nr. 77/2016 condiționează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimoniul consumatorilor în cel al profesioniștilor”. Folosindu-se de aceste argumente, instanțele de judecată au tras concluzia că cererile întemeiate pe dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu mai pot fi primite atât timp cât, în urma adjudecării, consumatorii nu mai dețin în proprietate imobilul, pentru a-l putea da în plată profesionistului.

42. Așadar, în prima etapă, Decizia Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016 a determinat, în sensul expus mai sus, orientarea jurisprudențială a celor mai multe instanțe.

43. Ulterior, după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017, punctul de vedere s-a deplasat spre sensul opus; în prezent, o atare opinie este împărtășită de majoritatea instanțelor.

44. În Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017, instanța de contencios constituțional a reținut că legiuitorul a recurs la o ficțiune juridică, în sensul că „datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanției a fost vândut la un preț mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituția de credit.” Mai departe, Curtea a mai considerat că legea a apreciat, în contextul impreviziunii, că „sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obținute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum și, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit”, dar și că „o asemenea ficțiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de față, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, și este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părți în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor și creditor riscul supraadăugat.”

45. În continuarea acestor argumente, trăgând concluzia care a fundamentat respingerea excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a subliniat, la paragraful 48 din aceeași decizie, că „stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficțiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanției a fost vândut în cadrul acestei proceduri”.

46. Trebuie remarcat că prin dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 este prevăzut cadrul general al cererii pe care o poate formula debitorul pentru a se constata de către instanță stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și a se dispune transmiterea dreptului de proprietate către creditor, prin darea în plată, pe când chestiunea de drept ce face obiectul analizei în prezenta cauză vizează numai ipoteza reglementată la alin. (5) al aceluiași articol, care se referă la situația consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat și care are dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit. Din această perspectivă, dezlegarea care urmează a fi dată va viza doar textul cuprins în art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016.

47. În sprijinul admisibilității cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, promovate de cei ale căror imobile ipotecate fuseseră deja adjudecate, se cuvine a fi avută în vedere și metoda sistematică de interpretare a normelor juridice, care presupune lămurirea înțelesului normei, ținând cont de legăturile sale cu altele, din același act normativ sau dintr-un altul. Or, dacă legiuitorul ar fi înțeles ca dispozițiile legii să se aplice numai debitorilor care mai dețin încă imobilul, această situație ar fi fost oricum acoperită de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, fără a fi necesară introducerea alin. (5). În acest context este util a se avea în vedere și interpretarea istorico-teleologică, în cadrul căreia poate prezenta relevanță faptul că, în forma inițială, proiectul legii nu cuprindea și alin. (5) în cadrul art. 8, acesta fiind introdus pe parcursul procesului legislativ, prin amendament aprobat.

48. Nu în ultimul rând, interpretarea gramaticală permite lămurirea conținutului unei norme pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor de analiză morfologică și sintactică a textului legal, ținându-se cont de înțelesul termenilor utilizați în textul respectiv, de legătura dintre acești termeni, de construcția propoziției și a frazei, de particulele întrebuințate, precum și de semnele de punctuație.

49. Din această perspectivă, între alineatele (1) și (5) ale art. 8 din Legea nr. 77/2016 există o diferență: dacă în primul alineat se recunoaște debitorului dreptul de a cere pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor, în alin. (5) dreptul recunoscut consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat este limitat la a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contract.

50. În aceste condiții, în cele două alineate în discuție, legiuitorul pare să configureze două acțiuni distincte.

51. De aceea, o deplină respectare a normelor de tehnică legislativă trasate de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ar fi impus ca autoritatea legiuitoare să plaseze acțiunea la care se referă art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 într-un articol separat, deoarece articolul cuprinde, ca regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date, pe când alineatele, ca subdiviziuni ale articolului, reglementează ipoteze juridice specifice ansamblului.

52. Procedând însă la interpretarea art. 8 din Legea nr. 77/2016, în forma adoptată de către Parlamentul României, instanța de contencios constituțional a arătat, în paragrafele 196-199 din Decizia nr. 806 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 15 mai 2018 (reluate și în Decizia Curții Constituționale nr. 329 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 16 august 2018), că prevederile art. 8 alin. (5) trebuie înțelese în contextul mai larg al art. 8 și, astfel, a subliniat că dacă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 îl indică pe titularul dreptului de a recurge la remediul juridic reglementat de textul art. 8, respectiv debitorul, dispozițiile art. 8 alin. (5) clarifică sfera titularului dreptului, prin referirea la o categorie specifică, adică la consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat.

53. Așadar, dreptul de a cere să se constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat și nu este condiționat de stadiul în care se află executarea ori de forma executării silite care se continuă contra sa.

54. Este evident că, după încuviințarea executării silite, creditorul poate porni executarea în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv. Cum însă executarea silită prin poprire sau asupra bunurilor mobile, fructelor și veniturilor imobilelor nu conferă realizarea imediată și de substanță a creanței, executarea silită imobiliară rămâne prima formă de executare în opțiunile creditorului. Dar chiar și dacă o asemenea formă a executării este deja epuizată și o altă formă de executare continuă, considerentele expuse mai sus relevă că debitorului îi este deschisă calea prevăzută de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016.

55. Cu ocazia examinării unor asemenea cereri, instanțele naționale se vor conforma celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016 și Decizia Curții Constituționale nr. 329 din 10 mai 2018, urmând să verifice măsura în care sunt îndeplinite condițiile impreviziunii.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 13.952/271/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanța de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența impreviziunii.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2019.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week