Sinucidere prima facia, moarte suspectă. Exigențele anchetei
11 martie 2019 | Artin SARCHIZIAN
Artin Sarchizian
Au fost stabilite toate circumstantele producerii mortii, inclusiv orice alte posibile scenarii, altele decat sinucidere? Exista suficiente dovezi pentru a exclude şi ipoteza unui omor disimulat sub forma unei sinucideri? Au considerat autoritatile, evenimentul drept sinucidere prima facia si, daca da, pentru ce motiv? Au facut autoritatile judiciare tot ce le este in putere sa inlature orice dubiu privind cauza mortii, pentru a satisface astfel interesul familiei decedatului vizavi de toate circumstanţele legate de moartea persoanei? Au fost rudele apropiate ale victimei implicate in procedura intr-o masura necesara pentru a-i proteja interesele sale legitime? Exista omisiuni ori nereguli procedurale din partea autoritatilor judiciare, care sa fi compromis ancheta, ori posibilitatea deplinei lamuriri a cauzei? La sfarsitul anchetei, mai exista elemente care ar putea sa creeze dubii vizavi de concluzia sinuciderii? Ancheta s-a desfasurat prompt si din oficiu? Anchetatorii au luat masuri rezonabile pentru a urmari liniile de ancheta propuse de surse private si oficiale cu privire la cauza reala a mortii (sinucidere sau omor)?
Acestea sunt numai cateva dintre intrebarile “cheie/test” (desprinse din analiza [1] practicii Curtii Europene) prin care se poate stabili daca Statul si-a indeplinit ori nu obligatia procedurala de a efectua o ancheta efectiva privind moartea unei persoane. Sigur, nu orice moarte poate “activa” obligatia Statului de a efectua o ancheta efectiva, ci numai acele situatii de moarte violenta ori – in special (subiectul analizei – de moarte suspecta de a fi violenta, cand, la prima vedere (prima facia) aparenta este cea a unui suicid.
I. Cateva notiuni de medicina-judiciara [2] (rezumativ expuse):
Moartea [3] din punct de vedere medico-legal, dar si juridic [4] poate fi considerata violenta sau neviolenta. Intre aceste doua tipuri, se interpune si o varianta intermediara – ce se mentine numai pana la finalizarea investigatiilor – si anume moartea suspecta de a fi violenta [5].
Diagnosticul “juridic” de Moarte violenta [6], este aplicat atunci cand moartea se produce ca urmare a nerespectarii dreptului la viata al fiintei umane, si poate interveni in urmatoarele imprejurari: accident, sinucidere, omor la care se adauga si eutanasia. Moartea neviolenta se produce fara a se incalca dreptul la viata al fiintei umane, si, de regula, fara interventia unui agent traumatic extern organismului, fiind astfel determinate de cauze interne, aceasta putand fi: naturala (“de batranete”), sau patologica. Moartea suspecta de a fi violenta (sau asa numita moarte obscura sau subita [7]) datorita cauzelor si conditiilor/circumstantelor in care s-a produs, nu poate fi inclusa de la inceputul investigatiilor in vreuna dinte cele doua tipuri (violenta sau neviolenta) astfel incat, in baza rezultatelor investigatiilor se va putea face aceasta “diagnosticare juridica”.
Alaturi de aceste caracteristici generale, potrivit regulilor tanatologiei, moartea este considerata suspecta [8] in urmatoarele situatii [9]: Un deces este considerat moarte suspecta in urmatoarele situatii: a) moarte subita; b) decesul unei persoane a carei sanatate, prin natura serviciului, este verificata periodic din punct de vedere medical; c) deces care survine in timpul unei misiuni de serviciu, in incinta unei intreprinderi sau institutii; d) deces care survine in custodie, precum moartea persoanelor aflate in detentie sau private de libertate, decesele in spitalele psihiatrice, decesele in spitale penitenciare, in inchisoare sau in arestul politiei, moartea asociata cu activitatile politiei sau ale armatei in cazul in care decesul survine in cursul manifestatiilor publice sau orice deces care ridica suspiciunea nerespectarii drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortura sau oricare alta forma de tratament violent sau inuman; e) multiple decese repetate in serie sau concomitent; f) cadavre neidentificate sau scheletizate; g) decese survenite in locuri publice sau izolate; h) moartea este pusa in legatura cu o deficienta in acordarea asistentei medicale sau in aplicarea masurilor de profilaxie ori de protectie a muncii; i) decesul pacientului a survenit in timpul sau la scurt timp dupa o interventie diagnostica sau terapeutica medico-chirurgicala.
Pentru stabilirea juridica a felului mortii (violenta, neviolenta) se impune a determina cauza mortii, care din punct de vedere medico-legal, nu se reduce numai la cauza propriu-zisa a mortii (tanatogeneza) ci, trebuie analizata dintr-o perspectiva mai ampla, determinata de interferenta conditiilor si circumstantelor ce intervin in determinismul mortii.
Astfel, cauzalitatea medico-legala se refera la relatia de cauzalitate dintre un anumit eveniment (traumatism) si unele manifestari clinice sau chiar moarte [10], iar prin notiunea de traumatism (leziune corporala) se intelege, orice proces patologic care apare dupa interventia brusca, directa sau indirecta a unui factor extern – mecanic, fizic, chimic, biologic – si care se caracterizeaza prin modificari structurale, fiziopatologice si moarte [11].
Se observa astfel, ca din punct de vedere juridic, intereseaza factorul [12] care a determinat decesul violent (cauza tanato-initiala) precum si restul elementelor tanatogeneratoare. Acesta (cauza prima) putand fi reprezentat de o heteroagresiune (umana sau animala) sau autoagresiune.
Relativ la acest factor tanato-initial, in cazul heteroagresiunii, poate consta intr-o actiune sau inactiune, declansatoare, cum spuneam, a lantului tanatogenerator. Chiar mai mult, cercetarile judiciare, au in anumite situatii, sarcina de a lamuri conditiile aparitiei acestei actiuni tanato-initiale, pantru a stabili daca, actul suicidar reprezinta un act de vointa voluntar al subiectului (daca a actionat liber – actiune libera in cauza) sau dimpotriva, este un act determinat.
Schematizand succesiunea in timp a evenimentelor tanatogeneratoare, se poate – in opinia mea – spune ca avem o faza externa, ce debuteaza cu acea actiune sau inactiune (cauza prima) de natura umana [13] ce cauzeaza traumatismul [14] tanatogenerator, continuand cu faza interna in care sunt cuprinse toate modificarile structurale si/sau fiziologice, post-traumatice, ce determina moartea biologica, acesta fiind procesul de producere al mortii, in care, evident vor fi incluse si acele stari, situatii, imprejurari cu valoare de conditie sau circumstanta.
Pentru a diferentia cele doua aspecte (extern si intern) putem spune ca avem o cauza juridica (actiunea sau inactiunea umana) ce marcheaza inceputul lantului cauzal, ce determina cauza medicala, respectiv traumatismul, care la randul sau, determina moartea biologica.
II. Sinuciderea – la prima vedere – moarte suspecta de a fi violenta.
Sinucidere [15] – prima facia. Experienta comuna ne releva multe situatii practice in care, la prima constatare (la fata locului) circumstantele intalnite, pot pleda spre o (pre)concluzie privind un act suicidal, si tot aceasta – experienta comuna – este cea care, ne reaminteste, ca nu putine au fost situatiile in care, actele de omucidere au fost “deghizate in sinucideri” altfel spus, au fost acte disimulate, creand impresia unui act suicidal. De aici, si nevoia de prudenta si rezerva, in avansarea unor concluzii (de multe ori “pripite” si neavenite) mai inainte de lamurirea cauzei, prin activitatile investigative specifice.
Neconventional, am denumit aceasta situatie “suicid–prima facia” pentru a desemna, ipoteza in care, la prima vedere “pare” a fi o sinucidere, si de aici se pune intrebarea: Ce conduita trebuie adoptata de catre autoritatile statale (judiciare)?
Cum deja am anticipat, ne gasim in etapa in care dezlegarea “misterului mortii” nu mai depinde de “flerul” anchetatorului, ci, constituie o veritabila obligatie a statului, ce evident, se subsumeaza notiunii de obligatie procedurala. Aceasta, (si) pentru simplul motiv ca ne gasim in ipoteza unei “morti suspecte”, ce incontestabil, dupa cum voi dezvolta in cele ce succed, activeaza obligatia statului de a desfasura o ancheta efectiva.
De la bun inceput, trebuie subliniat un fapt mai mult decat evident, si anume ca exigentele cerute unei astfel de anchete, sunt absolut similare cu cele impuse in cazul unui omor, astfel incat, trebuie respectata intocmai aceeasi metodologie investigativa, apta sa asigure o lamurire a felului si cauzei mortii persoanei.
Temeiul sustinerii de mai sus, il constituie insasi abordarea Curtii Europene, care in evaluarea eficacitatii unei anchete, in astfel de situatii (moarte suspecta, suicid) aplica acelasi “test” ca si in cazul investigarii unei omucideri. Tocmai in acest sens, pentru a verifica modul in care autoritatile judiciare au investigat cauza, Curtea s-a intrebat daca la momentul de inceput al anchetei au existat “suficiente dovezi pentru a exclude şi ipoteza unui omor premeditat [16]” astfel incat, sa se adopte versiunea suicidului.
Prin urmare, nu trebuie “cautate” dovezi sau indicii, pentru a fi cercetata si versiunea de ancheta a omuciderii, ci dimpotriva, pentru a putea fi abandonata aceasta versiune, trebuie sa existe probe certe care sa o excluda. Insa, pana la a stabili daca exista ori nu astfel de probe, acestea trebuie identificate si administrate, cu alte cuvinte investigatia (in sens larg) trebuie initiata fara intarziere, si din oficiu, intocmai ca in cazul unui omor.
III. Obligatiile statului privind protejarea vietii.
Viata, premisa si suportul tuturor drepturilor, si cu adevarat “cel mai fundamental drept” al oricarei fiinte umane, cum era si firesc, se bucura de cea mai inalta protectie juridica, atat in plan national cat si, indeosebi, international, unde statele, in mod reciproc, s-au obligat sa respecte tuturor fiintelor umane aflate sub jurisdictia lor, acest drept suprem – dreptul de a trai.
O remarca se impune a fi facuta, si care ne va fi de folos in intelegerea nevoii de a proteja viata, inclusiv in cazul in care moartea s-ar produce (evident, prin initierea unei anchete).
Astfel, premisa de la care pornim este aceea ca interesul pentru protejarea acestui drept apartine nu doar fiintei umane (titularului) ci, in egala masura si societatii, care dincolo de dezideratul respectarii drepturilor fundamentale, este in mod direct interesata sa isi protejeze indivizii ce o compun, fara de care, si-ar inceta propria existenta si chiar scopul de a fi. Alaturi de acestia (individul si societatea) se adauga si o a treia categorie de persoane interesate, respectiv apropiatii unei persoane (familia, persoanele cu care victima avea relatii asemanatoare celor de familie) care, asa cum vom vedea, in ipoteza unei morti suspecte, au dreptul si interesul moral propriu de a formula plangere si de a participa in mod activ la ancheta ce trebuie sa elucideze cauzele mortii si, eventual, sa-i traga la raspundere pe cei vinovati.
Revenind la protectia juridica a dreptului la viata, se cuvine a aminti ca aceasta se concretizeaza inter alia si prin instituirea a doua tipuri de obligatii in sarcina Statelor – art. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de tip: negativ si pozitiv. Obligatia negativa, consta in interdictia, ca si regula, provocarii intentionate a mortii unei persoane prin agentii sai. Obligatiile pozitive constau in obligatiile statului relativ la necesitatea protejarii efective si eficace a vietii persoanelor aflate sub jurisdictia lor, prin masuri legislative, administrative si chiar – in optica mea – si judiciar.
Alaturi de aceste obligatii substantiale, Statul are si un set de obligatii procedurale, decurgand din acelasi articol 2 din Conventie, respectiv de a initia si desfasura o ancheta efectiva, cu privire la circumstantele mortii unei persoane, cu scopul de a identifica si pedepsi pe cei responsabili.
IV. Obligatia procedurala de a desfasura o ancheta efectiva.
Seriozitatea si profunzimea cu care statul isi respecta aceasta obligatie procedurala – de a desfasura o ancheta efectiva – este, in opinia mea, dimensiunea cea mai fidela a gradului de respect fata de fiinta umane. Practic, in acest mod, se demonstreaza “cat de mult valoreaza viata unui om” pentru societatea respectiva. Daca statul – prin agentii sai, organele judiciare – vor valoriza cu adevarat, viata oricarei fiinte umane, atunci, in orice ipoteza in care se nasc suspiciuni ca moartea a fost provocata, prin nesocotirea dreptului la viata, negresit, vor desfasura cu adevarat o ancheta prompta, serioasa, aprofundata, in asa fel incat “misterul mortii” (de cele mai multe ori) sa fie ridicat, si circumstantele in care a intervenit, sa fie lamurite, si eventualii responsabili, tinuti raspunzatori.
Chiar daca o astfel de obligatie este in mod “traditional” conceputa ca fiind una de mijloace (de diligenta) totusi, exigentele cerute, data fiind valoarea suprema “in joc” sunt cele mai crescute, iar asteptarile, pe masura.
Indeplinirea cu rigurozitate a acestei obligatii procedurale, depaseste interesul persoanelor apropiate celui decedat, constituind astfel o chestiune ce se circumscrie notiunii de interes general, cata vreme, prin manifestarea unei reactii ferme si intransigente din partea statului, se da semnalul ca nicio atingere ilicita adusa dreptului la viata nu poate fi tolerata, si nu poate ramane nepedepsita, vorbind aici de exemplaritatea reactiei sociale si efectual sau inhibitor, fata de pornirile antisociale, intr-un cuvant, de preventia generala.
In egala masura, o reactie vehementa a statului, confera nu doar satisfactie societatii, dar si un grad de incredere fiecarei persoane ca acest drept fundamental este cu adevarat protejat si valorizat, contribuind la consolidarea sentimentului de securitate.
V. Cand este “activata” aceasta obligatie?
Incontestabil, asistam la o expansiune continua a campului de incidenta al acestei obligatii procedurale a statului de a desfasura o ancheta efectiva. Daca initial, aceasta obligatie avea un domeniu destul de restrans – in principiu, pentru acele cazuri de moarte produsa de catre agenti ai statului, in prezent, s-a ajuns inclusiv la necesitatea cercetarii potentialilor „autori intelectuali”, adica persoanei care a comandat asasinarea si deopotriva, a ipotezei determinarii unui suicid. Practic, am putea spune ca in orice situatie de “moarte misterioasa” sau, juridiceste spus, moarte suspecta de a fi violenta (pe langa situatiile de moarte violenta, certa) statul are obligatia de a angaja o ancheta pentru lamurirea conditiilor in care a intervenit decesul, si responsabilizarea celor vinovati.
VI. Standardele cerute unei anchete efective
Diversitatea si multitudinea de situatii, impiedica alcatuirea unei liste exhaustive privind „criteriile de evaluare” fiind, si in acest caz, in prezenta unei notiuni autonome – cea de „ancheta efectiva” – aflata intr-o continua evolutie, interpretativa, generata si impulsionata de „circumstantele si conceptiile timpului” actual [17] Chiar si asa, principalele „repere” pot fi decelate, acestea fiind:
1) Caracterul adecvat al anchetei. Pentru a fi „eficace” o investigatie privind circumstantele decesului unei persoane, trebuie sa fie in primul rand adecvata (Hotararea Ramsahai si altii v. Tarile de Jos § 324). In alte cuvinte fiind spus, autoritatile sunt obligate sa ia toate masurile rezonabile pentru a asigura probele cu privire la incident, incluzand, printre altele, marturia martorilor oculari, dovezile medico-legale care sa furnizeze o evidenta completa si exacta a leziunii si o analiza obiectiva a constatarilor clinice, inclusiv a cauzei decesului. (Armani Da Silva impotriva Regatului Unit, 166). O investigatie eficienta poate, in anumite circumstante, sa necesite exhumarea corpurilor decedatului, in pofida opozitiei familiei (Solska si Rybicka impotriva Poloniei, § 120-121).
Tocmai de aceea, concluziile investigatiei trebuie sa se bazeze pe o analiza aprofundata, obiectiva si impartiala a tuturor elementelor relevante. Nerespectarea unei linii evidente de ancheta submineaza intr-o masura decisiva capacitatea anchetei de a stabili circumstantele cauzei si identitatea celor responsabili (Mustafa Tunç si Fecire Tunç impotriva Turciei [GC], § 175).
Spre exemplu, Curtea a considerat ancheta inadecvata atunci cand, de exemplu: s-a refuzat sa se realizeze o reconstructie a incidentului (reconstituire); neanalizarea armelor de foc; lipsa unei inregistrari pictoriale adecvate a traumelor cauzate corpului victimei de glontul fatal; ancheta medico-legala a fost defectuoasa (Tanlı v. Turcia, § 153); autoritatile au acceptat versiunea faptelor prezentate de agentii statului inculpat fara a mai fi auzit de alti martori (Özalp si altii impotriva Turciei, § 45) sau s-au bazat in mare masura pe raportul intocmit de acestia (İkincisoy v. Turcia, § 78); ancheta privind uciderea unui jurnalist de investigatie s-a concentrat numai pe o singura linie de ancheta fara a examina alte afirmatii.
Cert, orice deficienta a investigatiei care ii submineaza capacitatea de a stabili cauza mortii sau persoana sau persoanele responsabile va risca sa nu se conformeze acestui standard (Al-Skeini si altii impotriva Regatului Unit [GC], § 166).
2) Promptitudinea anchetei si initierea din oficiu. Doua aspecte se cer a fi verificate sub aceste aspecte, si anume: momentul cand a inceput in mod efectiv ancheta si durata acesteia. Cat priveste prima cerinta de verificat – momentul de inceput – acesta, avand in vedere contextul analizei (efectivitatea anchetei) trebuie determinat in raport de efectuarea propriu-zisa a unor activitati investigative serioase si apte sa stabileasca realitatea, si nu, de la simpla declarare „formala” a inceputului anchetei.
Cat priveste durata, desi criteriul aplicat nu il poate reprezenta caracterul „rezonabil” (prevazut de art. 6 din Conventie) ci, se apreciaza in raport de complexitatea si dificultatile concrete ale cauzei, si prin urmarirea imprejurarii daca ancheta a fost continua, fara sincope, perioade de inertie nejustificata.
Se cuvine a sublinia ca, o eventuala lentoare in ancheta, sau chiar tergiversarea, afecteaza credibilitatea acesteia, si chiar mai grav, poate fi interpretata ca un act de toleranta a unor astfel de fapte, ori chiar complicitate. Nu in ultima masura, victimele indirecte, sunt supuse in mod cert unei suferinte si frustrari suplimentare, existand riscul de revictimizare.
Deopotriva, o veritabila “cheie” in care trebuie analizata aceasta conditie, o reprezinta si dezideratul dupa care simpla trecere a timpului este de natura nu numai sa prejudicieze o ancheta, dar si sa compromita definitiv sansele sale de reusita (Mocanu si altii contra Romaniei, 337). Sau, dupa cum circula o “vorba” printre mai vechii criminalisti, ce surprindea necesitatea practica a celeritatii “faptasul trebuie gasit pana se raceste mortul”.
Apoi, initiativa inceperii anchetei nu trebuie lasata la aprecierea persoanelor apropiate celui decedat, ci statului ii revine sa initieze din oficiu o astfel de ancheta, fiind o chestiune ce tine de interesul general – respectarea dreptului la viata, in componenta sa procedurala.
3) Independenta anchetatorilor, care insa, nu se reduce numai la o independenta fata de persoanele sau structurile a caror responsabilitate este probabila in cauza, ci aceasta notiune (diferita fata de conditia independentei instituita de art. 6 din Conventie) se apreciaza si in raport de obiectivitatea anchetatorilor, inclusiv fata de propriile convingeri, spre exemplu atunci cand procurorul isi formeaza o opinie/versiune de la inceput, desi inca probele nu au fost administrate, fara a mai putea „concepe” sau „accepta” si o alta versiune de ancheta, fapt care afecteaza efectivitatea respectivei cercetari.
Bunaoara, raportat la subiectul analizat, in cazul in care, aparenta initiala, prima facia, este aceea a unui suicid, insusirea acestei versiuni de catre anchetator, inca din primele cercetari (pozitie exprimata, fara rezerve in mod public) si fara a exista probe care, cum aratam, sa excluda fara echivoc si alta varianta decat acestea, in mod cert dovedeste o lipsa de independenta si obiectivitate (independenta subiectiva a acestuia fata de propriile preconceptii) care, afecteaza eficacitatea si efectivitatea anchetei, cat timp, alte „piste” risca sa ramana ne (sau insuficient) cercetate.
4) Controlul public si implicarea urmasilor victimei. Trebuie sa existe un element suficient al controlului public privind ancheta sau rezultatele acesteia in vederea asigurarii responsabilitatii in practica, precum si in teorie. Desigur, acest fapt nu obliga autoritatile sa dezvaluie toate datele dosarului de ancheta, insa, anumite informatii privind cursul anchetei (stadiul) si rezultatele trebuie oferite publicului, aceasta si pentru faptul ca, protectia vietii (in componenta sa procedurala) reprezinta o valoare sociala generala, ce intereseaza intreaga societate. Cu atat mai pregnanta devine aceasta conditie, cu cat cazul este mai cunoscut ori preocupa un numar mare de persoane.
In mod special, urmasul victimei trebuie sa fie implicat in procedura intr-o masura necesara pentru a-si proteja interesele legitime (Al-Skeini si altii impotriva Regatului Unit [GC], § 167).
Implicarea acestora nu se rezuma doar la oferirea accesului la dosarul de investigatie, ci acestea trebuie sa aiba posibilitatea efectiva sa isi exprime pozitia fata de anumite aspecte ale anchetei, ce trebuie analizata, precum propuneri de probe, si deopotriva, de a obtine si a prezenta opiniile unor specialisti, experti independenti.
CONCLUZII
– In cazul unui suicid prima facia– autoritatile au obligatia de a desfasura o ancheta efectiva, aceasta fiind considerata ca fiind o moarte suspecta de a fi violenta. Exigentele anchetei trebuie sa fie similare celor privind omuciderea.
– Incontestabil, concluziile anchetei trebuie sa se bazeze pe o analiza aprofundata, obiectiva si impartiala a tuturor elementelor relevante. Nerespectarea unei linii evidente de ancheta submineaza intr-o masura decisiva capacitatea anchetei de a stabili circumstantele cauzei si, dupa caz, identitatea celor responsabili (vezi Kolevi v. Bulgaria, nr. 1108/02, § 201, 5 noiembrie 2009).
– Astfel, in cazul in care un suicid este prezumat de a fi avut loc, autoritatile urmeaza sa demonstreze precum ca dansii au facut tot ce le este in putere sa inlature orice dubii pentru a satisface interesul familiei decedatului vizavi de toate circumstanţele legate de moartea persoanei. In practica, aceasta inseamna o cercetare minuţioasa a tuturor elementelor intru a exclude orice tendinţe de a considera ca decedatul a fost subiectul unui act criminal. Investigaţia urmeaza a fi una minuţioasa şi multilaterala. Autoritaţile sunt obligate sa adopte toate masurile rezonabile pentru a stabili toate aceste elemente. O cerinţa a promptitudinii şi desfaşurarii rezonabile este prezumata in acest context. (Anusca c. Moldovezi, paragraful 39).
– Deopotriva, in ipoteza in care datele cauzei, indica in mod cert, ca este vorba despre un suicid, atunci, in masura in care exista cel putin indicii, ori o astfel de versiune este avansata, cercetarile trebuie continuate si sub aspectul unei posibile fapte de determinare a sinuciderii.
– In finalul anchetei, dubiile familiei, care sunt rezonabile si justificate in raport de datele cauzei, legat de cauzele reale ale mortii, trebuie inlaturate. De amintit ca “un dubiu” poate reieşi si dintr-o serie de indicii sau supoziţii necontestate, suficient de serioase, precise şi concordante, nu doar din probe certe (Orhan impotriva Turciei, nr. 25656/94, pct. 264, 18 iunie 2002, şi Irlanda impotriva Regatului Unit, citata anterior, pct. 161).
[1] Fiind o analiza de ansamblu asupra problematicii, nu au fost indicate pentru fiecare intrebare si spetele de referinta unde au fost propuse, insa, cu titlu exemplificativ si cu o relevanta ridicata, indic: Cauza Hasan Çalışkan, cererea nr. 13094/02) § 50-51. Güngör contra Turciei, cererea nr.22890/95), Esat Bayram contra Turciei (cererea no. 75535/01).
[2] Termenul actual uzitat este cel de MEDICINA LEGALA, insa, din dorinta de a “reinvia” anumite notiuni uzitate in trecut, prefer sa denumesc le folosesc si pe acestea – Prof. dr. M. Kernabach, Medicina Judiciara, Ed. Medicala, Bucuresti 1953.
[3] Actul Uniform de Determinare a Decesului din anul 1981 S.U.A statueaza in Sectiunea I. ca: O persoana care a suferit fie (1) incetarea ireversibila a functiilor circulatorii si respiratorii, fie (2) incetarea ireversibila a tuturor functiilor intregului creier, inclusiv a creierului, este moarta. O determinare a decesului trebuie facuta in conformitate cu standardele medicale acceptate
[4] Disponibil aici.
[5] V. Iftenie, D. Dermengiu, Medicina legala, ed. CHBeck, 2014 p. 52.
[6] In doctrina medico-legala, moartea violenta a mai fost definita ca fiind: moartea produsa sub actiunea brutala a factorilor de mediu extern (de ordin fizic, mecanic, chimic, biologic si psihic), restul mortilor fiind etichetate ca neviolente – dr. V. Dragomirescu, in acelasi sens prof. Gh. Scripcru. Deopotriva, se mai prefera si formula (definitorie) dupa care: Moartea violenta – consecinta a actiunii unor agenti externi (mecanici, fizici, chimici, bilogici si psihici) – Ghid de Medicina Legala, V. Astarastoae, C. Grigore, C. Scripcaru, Ed. Contact, Iasi 1993, p.35.
[7] Moartea subita, se caracterizeaza prin faptul ca, se produce la persoane, in aparenta de sanatate – Prof. dr. M. Kernabach, Medicina Judiciara, Ed. Medicala, Bucuresti 1953, p.81.
[8] Disponibil aici.
[9] Art. 34 Norme Procedurale din 25 mai 2000 privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale, Ministerul Justitiei si Ministerul Sanatatii, Publicat in M.O. nr. 459 din 19 septembrie 2000. A se vedea si Ordinul nr. 321/2005 al Ministerului Sanatatii, privind aprobarea metodologiei de efectuare a autopsiei medico-legale.
[10] Prof.V. Belis, Medicina Legala in Practica judiciara, Ed. Juridica, p.83.
[11] Prof. M. Kernabach, Medicina Judiciara, Ed. Medicala, Bucuresti 1953 p.111.
[12] Agenţii mediului ambiant, prin care se produc vatamarile şi leziunile corporale, se numesc factori traumatizanţi sau vulneranţi, si pot fi: mecanici, fizici, chimici, biologici si psihici. Caracterul şi particularitaţile leziunilor mecanice sunt determinate de specificul acţiunii factorilor traumatici in complex: caracterul obiectului, valoarea energiei cinetice, direcţia şi unghiul de aplicare a forţei, localizarea topografica a acţiunii, etc.
[13] Din perspectiva raspunderii juridice, factorul uman este de interes, fara a face abstractie insa si de acele situatii in care, procesul tanatogenerator este declansat de un animal sau un bun, ce la randul sau, s-a datorat unei actiuni sau omisiuni umane.
[14] Notiunea de traumatism, in acceptiunea medico-legala, reprezinta orice proces patologic care apare dupa interventia brusca, directa sau indirecta, a unui factor extern – mecanic, fizic, chimic, biologic – si care se caracterizeaza prin modificari structurale, fiziologice sau moarte. – Prof. dr. M. Kernabach, op. cit. p. 111.
[15] Sinuciderea (denumita si autoliza, autokirie sau autoanazie) semnifica incetarea vietii consecutiv unei actiuni comisive sau omisive realizata de persoana respectiva: cu intentie, determinata de o alta persoana sau accidental – Prof. N. Minovici.
[16] Anusca contra Moldovei – Investigaţia inadecvata a suicidului paragraful 33.
[17] Disponibil aici.
Av. Artin Sarchizian
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
