ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Obligația judecătorului de cameră preliminară de a se pronunța asupra propunerii de menținere a măsurilor asigurătorii. Încetarea măsurilor

12.03.2019 | Nicoleta Cristina PAVLOVICI
Nicoleta Cristina Pavlovici

Nicoleta Cristina Pavlovici

În jurisprudența națională, la nivel de Curte de Apel – Cluj – am observat faptul că există următoarea orientare practică interesantă în privința competenței de soluționare a unei cereri de constatare a încetării măsurilor asigurătorii asupra căreia judecătorul de cameră preliminară (de fond) nu s-ar fi pronunțat prin încheierea de începere a judecății [1]:

”Inculpatul B.V., prin apărător ales, a solicitat judecătorului de cameră preliminară să constate că măsurile asigurării au încetat de drept, deoarece ele nu au fost puse în discuţie şi nici nu au fost menţinute de judecătorul de cameră preliminară de la fond. Curtea apreciază că dispoziţiile art. 342 CPP, nu permit judecătorului de cameră preliminară să dispună decât asupra măsurilor preventive în afara constatării competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii probelor administrate şi a efectuării actelor de urmărire penală. În opinia noastră, cererile cu privire la măsurile asigurării ar putea fi analizate de judecătorul de cameră preliminară însă nu în cadrul soluţionării excepţiilor invocate de către inculpaţi, în sensul prevederile art. 342 CPP, ci printr-o cerere separată, care ar fi de competenţa altui judecător de cameră preliminară decât cel investit cu soluţionarea excepţiilor, şi apoi a contestaţiilor cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor de nelegalitate invocate. În acest sens sunt, în opinia noastră, dispoziţiile art. 249 şi urm. CPP şi decizia în recurs în interesul legii nr. 8/2014.” (n.n. nr. 5/2014).

Practic, judecătorul de cameră preliminară – în contestație cameră preliminară – arată faptul că o cerere de constatare a ”încetării de drept a măsurilor asigurătorii” intră în competența judecătorului de cameră preliminară – ALTUL – decât cel ce soluționează fondul camerei preliminare. Consider că o astfel de apreciere este parțial corectă, din următoarele puncte de vedere:

Disp. art. 330 C. pr. pen. – arată că atunci ”când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul poate să cuprindă și propunerea de luare, menținere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive ori a unei măsuri asigurătorii.” Practic, în cazul de față, interesul îl prezintă ”propunerea de menținere” a măsurii asigurătorii și nicidecum celelalte. Celelalte – specifice măsurilor asigurătorii ar fi ”luarea/revocarea”. În cazul în care prin rechizitoriu s-ar propune ”luarea” unei măsuri asigurătorii, judecătorul de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriul va dispune luarea măsurii asigurătorii, iar procedura de contestare va fi urmată de disp. art. 2501 C. pr. pen. În realitate, o propunere de „revocare” a măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale este puțin probabil a fi formulată prin rechizitoriu de către procuror. Discuția rămâne deschisă cu privire la competență dacă o cerere de ”revocare” ori de constatare a ”încetării” măsurilor asigurătorii ar fi formulată de către inculpat în cameră preliminară.

Consider că, în cursul fazei camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 342 C. pr. pen. are competența de a soluționa obiectul camerei preliminare, cu luarea în considerare a propunerilor formulate prin rechizitoriu. În măsura în care este sesizat cu o propunere de luare a măsurilor asigurătorii și se pronunță asupra acesteia, la fel de obligat este și cu privire la celelalte propuneri – menținere/revocare. Este inadmisibil a considera că doar ”instanța de judecată” trebuie să se pronunțe cu privire la menținerea măsurilor asigurătorii prin art. 393 alin. 3, art. 397 alin. 5, art. 404 alin. 4 lit. c) C. pr. pen., respectiv prin dispunerea confiscării. Fiecare fază procesuală are specificul și obligațiile instituite de lege, însă interpretarea dispozițiilor art. 330 C. pr. pen. coroborate cu art. 342 și urm. C. pr. pen. trebuie să conducă la principiul potrivit căruia ”cine poate mai mult” (luarea măsurilor asigurătorii), ”poate și mai puțin” (menținerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale).

În situația în care, judecătorul de cameră preliminară (de fond) NU s-a pronunțat asupra menținerii măsurilor asigurătorii (dosarul fiind încă în această fază – în contestație C.P.), o cerere de revocare/încetare a măsurilor poate fi formulată potrivit interpretării dată de Curtea de Apel Cluj, pe cale separată la un alt judecător de cameră preliminară. Problema s-ar putea pune cu privire la disp. art. 54 lit. d) C. pr. pen. – ”soluționează alte situații expres prevăzute de lege”, această situație nu este expres prevăzută de lege. Însă, ”propunerea de menținere” din rechizitoriu trebuie soluționată, o astfel de propunere cu valoarea juridică reală a unei cereri – nu poate fi blocată pe parcursul fazei camerei preliminară, pentru a deveni activă și a se transforma în obligație pentru instanța de judecată la pronunțarea pe fond.

Situația juridică rămâne deschisă cu privire la calea de atac și felul hotărârii ce ar putea fi formulată/pronunțată cu privire la cererea de revocare/încetare a măsurilor asigurătorii, pe cale separată, în cursul camerei preliminare – potrivit Curții de Apel Cluj. Apreciez că judecătorul de cameră preliminară ar soluționa cauza printr-o încheiere, supusă apelului – potrivit art. 408 alin. 2 C. pr. pen., cu luarea în considerare a disp. art. 370 C. pr. pen. și art.4251 alin. 1 C. pr. pen. (”legea o prevede expres”). A se observa faptul că, însăși căile de atac (ordinare) sunt prevăzute de lege în ordinea următoare: apel – contestație. Totodată – ar putea fi discutabil dacă o încheiere pronunțată astfel – ar fi supusă apelului, iar ”clasica” încheiere din judecata fazei camerei preliminară să fie supusă contestației. Însă, pentru cea din urmă este îndeplinită condiția din art.4251 alin. 1 C. pr. pen. -”legea o prevede expres”.

Întorcându-mă la ideea inițială – JCP este obligat să soluționeze propunerile formulate prin rechizitoriu, în caz contrar, ce se va întampla cu măsura preventivă/asigurătorie ”nemenținută” pe parcursul procedurii de cameră preliminară? Este considerată aceasta încetată de drept? Sau se bucură de autoritatea de lucru judecat a contestației formulate în cursul urmăririi penale împotriva încheierii de luare a măsurilor asigurătorii. Consider că autoritatea respectivă de lucru judecat vizează strict condițiile de luare a măsurilor asigurătorii și nu poate fi incidentă în cazul în care judecătorul de cameră preliminară nu menține măsura, fiind chestiuni total diferite.

Concluzia: judecătorul de cameră preliminară trebuie să se pronunțe asupra propunerii de menținere a măsurii asigurătorii prin aceeași încheiere prin care soluționează ”cauza”- faza camerei preliminare. Încheiere ce va fi atacată potrivit art .347 și art. 4251 alin. 1 C. pr. pen. (”legea o prevede expres”) – contestație – procedură în care inculpatul poate contesta și dispoziția asupra menținerii măsurii. Dacă judecătorul nu se pronunță – incupatul este în drept să formuleze cerere pe cale separată conform celor de mai sus. Dacă dosarul ajunge în faza judecății, judecătorul de fond poate constata încetată măsura asigurătorie. În realitate este și logic. Judecătorul de cameră preliminară este și judecătorul de fond, astfel că, în fiecare fază procesuală acesta trebuie să se pronunțe asupra ”menținerii” sau nu a măsurilor asigurătorii, neputând ”uita” în procedura camerei preliminare.


[1] Disponibil aici


Avocat Nicoleta Cristina Pavlovici
Baroul Iași


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.