TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

De ce este deranjant GDPR
19.03.2019 | Andrei SĂVESCU


Andrei Săvescu

Andrei Săvescu

1. Operatorii sunt tot mai deranjați de GDPR, dar nu din pricina reglementărilor stricte, întrucât acestea au o logică internă care poate fi surprinsă, iar eventualele sancțiuni sunt graduale. Mai degrabă sunt sancționabili, în spiritul GDPR, operatorii “nesimțiți”, nu cei care greșesc. Nesocotirea GDPR arată o nepăsare care nu poate rămâne nesancționată.

2. Nici măcar ANSPDCP nu-i deranjează foarte tare pe operatori, și foarte bine face, întrucât persoanele vizate sunt greu de supărat de către operatori, în principal pentru că au treabă, protecția propriilor lor datelor personale nu este o prioritate pentru oameni, dar și pentru că persoanele vizate, oameni fiind și ei, își doresc să fie luate în considerare, întrebate, cunoscute, căci suntem cu toții animale sociale. În plus, lumina vine de la Bruxelles, și încă nu a venit toată, zone importante de interpretare a GDPR încă sunt în lucru la Autoritatea Europeană.

3. În România, și aiurea, cel mai mare deranj vine din partea celor care sunt în măsură să inspecteze modalitatea și măsura în care prevederile GDPR sunt respectate: avocații. Imaginați-vă avocați acționând ca persoane fizice împotriva operatorilor, invocând prevederile GDPR! Este un scenariu noir, într-adevăr, însă aceasta este o arie de practică aproape inepuizabilă.

4. Așadar, deranjul începe atunci când un avocat îți bate la ușă întrebând ”Cum stați cu Conformarea GDPR”. Operatorul simte răsuflarea rece a ANSPDCP și frisonul unui proces intentat de o persoană vizată mult-prea-vătămată…

5. Soluția este doar prevenția, conformarea GDPR. Din păcate, conformarea GDPR este și ea deranjantă, pentru că e obositoare și costă.

Av. dr. Andrei Săvescu, Managing Partner SĂVESCU & ASOCIAȚII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate