Dreptul ca „hățiș”. The Bramble Bush de Karl Llewellyn
13 martie 2019 | Alexandru CUCU
Alexandru Cucu
The Paper Chase (1973) [1], pe lângă love story-ul melodramatic, mai arată cum este să urmezi o facultate de drept în America. Sudoare, lacrimi, frustrare și, da, o cheltuială financiară considerabilă. Protagonistul se izbește de intransigența unui profesor, suntem la Harvard, de volumul susținut de muncă, și de viitorul incert ce-l paște. Poate pentru unii cititori acest lucru o să li se pară familiar.
Între 1920-1930 la Columbia University, în cadrul facultății de drept au avut loc niște prelegeri de „familiarizare” cu dreptul pentru studenții proaspăt intrați. Acestea au fost susținute de Karl N. Llewellyn (1893-1962). Ulterior, ele au fost publicate sub titlul The Bramble Bush, adică „hățișul” [2]. De la publicarea din 1930, cartea s-a bucurat de mai multe reeditări de a lungul timpului. Ar merita menționat că prima prelegere [3] a fost tradusă și în limba română.
A rezuma aceste „discursuri edificatoare” pare o sarcină ingrată. Dar o să încerc o scurtă trecere în revistă. Dacă e să ne luăm după diagnosticul pus de Brian Z. Tamanaha[4], facultățile de drept din America sunt actualmente într-o stare de decădere. Și ce pare mai grav este că îi lasă îndatorați finaciar pe absolvenți și cu dificultăți de integrare pe piața muncii. O privire retrospectivă la Hățiș ne poate ajuta atât la o contextualizare a studiilor de drept, cât la o revitalizare a ardorii sincere de a studia dreptul. Audiența principală a cărții ar fi debutanții în facultățile de drept.
Să ne aruncăm, deci, în hățis. Să începem cu un truism, una e să scrii sau să vorbești despre drept, și altceva să-l aplici. De-a lungul celor zece prelegeri adunate în carte, se poate remarca cum precizia tehnică se îmbină cu eleganța stilistică. „Ceea ce fac (…) oficialii atunci când se ocupă de conflicte este, (…) însăși esența dreptului.” Această remarcă frapantă, este un fel de „slogan” al realismului american. Rezolvarea conflictelor, consideră Llewellyn, este esențială. Însă nu toate conflictele sunt soluționate de instanțe, ci numai acelea care se prelungesc fără a se ajunge un „compromis” între părți. „Menținerea ordinii” este o sarcină veche a dreptului. Această ordine nu e creată de drept. Ordinea e un dat social [5], însă „gardienii” acestei ordini sunt profesioniștii cunoscuți sub denumirea generală de juriști. Avocați, judecători, polițiști, funcționari vamali, fiscali, legislatori ș.a. afectează în mod concret viețile indiviziilor. Diviziunea muncii duce la specializare, ceea ce creează probleme profanilor. De aceea, ei apelează la specialiști când se află în impas. Unii dintre acești specialiști, cum sunt avocații, se ocupă cu predicții privitoare la felul cum vor decide tribunalele. Această predicție nu este o simplă ghicire, ci implică o anumită familiarizare cu un set de doctrine sau instituții juridice, precum și un know how al situției concrete. Iar aici autorul subliniază că fără o anumită înțelegere a realității sociale (el se referă la cei care susțin că în curriculum [6] nu ar avea ce căuta o materie ca sociologia), specialiștii dreptului riscă să vorbească în gol. Deciziile tribunalelor sunt fără valoare dacă acțiunea celor vizați nu este infuențată vizibil de ele. Astfel spus, nu este de ajuns o cunoaștere perfectă a normelor juridice, ci mai este necesară și o cunoaștere a contextului social.
Educația juridică are ca misiune principală pregătirea juriștilor pentru accederea în profesii. Fapul că aceasta se face în unversități, și nu în asociații profesionale, este o mutație relativ recentă, care oferă un anume pedigree juriștilor astfel formați. Cartea „militează” pentru o pregătire în același timp practică – stăpânirea limbajului tehnic al dreptului, clinică – aplicarea în cazuri concrete prin procese simulate, cât și teoretică – cunoașterea și altor arii epistemice, cum ar fi sociologia, în interacțiunea lor cu dreptul. Aici poate merită menționat că o condiție de admitere la facultățile de drept din America, este să fi absolvit o altă facultate în prealabil.
Dreptul se prezintă în societate de cele mai multe ori ca o forță conservatoare. Iar profesioniștii din domeniu sunt percepuți fie cu admirație exagerată, fie cu o ostilitate înverșunată. De cele mai multe ori, dreptul se opune schimbării, și chiar atunci când o promovează, se întâmplă ca mai apoi să o răstălmăcească, să „schimbe sensul schimbării”. Este un adevăr profund sesizat de Llewellyn. Descrierea acestui proces sună cam așa: „atributul esențial al dreptului este să conserve, să înghesuie condițiile noi în cutiile vechi, chiar dacă nu încap cum trebuie; nu să schimbe, reajusteze ori să vindece. Poate că nu e la fel pentru orice drept sau orice juriști. Juriștii au fost uneori lideri ai reformei. Dreptul a fost uneori instrument al schimbării. Dar să nu lăsăm ca rezultatele să facă uitat drumul până la ele. Înaintea oricărei reforme a fost o luptă. Pe parcursul luptei îndelungate a fost suferință. Dreptul și profesiile juridice stăteau cu scuturile în gardă, împotriva schimbărilor iminente. Când schimbarea a venit, amărăciunea a fost uitată. Când schimbarea a venit, era de mult timpul să vină. Când schimbarea a venit, era ca și cum nu ar fi sosit încă, înfrântă fiind de atât de multă tehnică juridică. Toate acestea ne oferă o grimasă cu la auzul expresiei «curți de justiție»” (p. 150) [7].
Scrisă într-un stil colocvial dar în același timp elegant, parcurgerea cărții este atât informativă, cât și provocătoare de plăcere. Ea atinge domenii dintre cele mai diverse, precum: logica, istoria dreptului, sistemul juridic continental, cercetarea în domeniul juridic, admiterea în barou, baroul însuși, codificările, sistemul cazurilor în common law, legătura dintre judecători și politică, sistemul legislativ, analiza raporturilor juridice, constituția federală etc. Insectar, trusă de scule, breviar, vademecum, câte ceva din toate astea mi s-a părut cartea, când am parcurs-o. Am descoperit-o de abia în anul trei de facultate, poate îmi era mai de ajutor dacă o citeam către sfârșitul liceului, dar și acum are farmecul ei.
[1] Film-cult american de la începutul anilor 70, urmat apoi de o serie de televiziune, care prezintă povestea unui student la drept la Harvard.
[2] K. N. Llewellyn, The Bramble Bush. Some Lectures on Law and Its Study, Oceana Publication (1930), 1950 New York, republicată în 2008. Disponibil aici.
[3] K. N. Llwellyn, Hățișul, în NRDO nr. 3, 2011, pp. 115-125 (trad. Valentin Constatin și Diana Olar).
[4] Brian Z. Tamanaha, Failling Law Schools, The Univeristy of Chicago Press, Chicago, London, 2012.
[5] Problema datului sau construitului social este mult mai complexă. Pentru o introducere în temă trimit la cartea lui Peter L. Berger, Thomas Luckman, Construcția socială a realității, Ed. Art, București, 2008
[6] Anders Walker, Brambel Bush Revisited: Karl Llewellyn, The Great Depression and The First Law School Crisis 1929-1939, 64 J. Legal Educ. 145 2014. .
[7] ”The essential attribute of law is to conserve, to jam new conditions into old boxes, whether they will fit or not; not to change, readjust, or cure. This need not hold of every law, or every lawyer. Lawyers have sometimes been the leaders of reform. Law has made the instrument of change. But do not let events obscure their process. Before each such reform there was a struggle. During the struggle, long-continued, there was suffering. The bulk of the law, the ranks of the profession stood with locked shields against impending change. When the change came, the bitterness was left. When the change came it was long overdue. When the change came, it still was, like as not, defeated by the technique of more lawyers. All of which gives an aloes-flavored grimace to the phrasing „courts of justice””.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
