JurisprudenţăJurisprudenţă CEDOJurisprudenţă CJUEJurisprudenţă CCRJurisprudenţă ÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ / Dezlegarea unor chestiuni de drept / Recurs în interesul legiiJurisprudenţă Curţi de apelJurisprudenţă TribunaleJurisprudenţă Judecătorii
 
Curtea Constituţională
DezbateriCărţiProfesionişti
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Amicus Curiae cu privire la conflictul juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești

13.03.2019 | Andrei-Nicolae POPA
Newsletter
Instagram
Facebook
Andrei-Nicolae Popa

Andrei-Nicolae Popa

Urmare a publicării motivării Deciziei CCR nr. 26 din 16 ianuarie 2019 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești [1]aduc în atenția publică Amicus curia formulat de subsemnatul și transmis Curții în Dosarul nr.1494E/2018, în care (1) prezint temeiul legal al protocoalelor de cooperare, argumentez că (2) nu există un conflict juridic de natură constituțională între autorități, (3) protocoalele sunt operațiuni administrative complexe de unificare și explicare a unor proceduri de lucru, (4) sunt instrumente de protecție a informațiilor clasificate și (5) sunt o expresie a cooperării loiale între autorități.

Către: Curtea Constituțională a României

În atenția: domnului prof. univ. dr. Valer Dorneanu, președinte al Curții Constituționale a României

Stimate domnule președinte,
Subsemnatul, Andrei Nicolae POPA, student al Facultății de Drept a Universității din București, în dosarul nr.1494E/2018 privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, formulez prezentul

AMICUS CURIAE

prin care solicităm respingerea cererii Parlamentului României, pentru următoarele motive:

I. Cu privire la admisibilitatea amicus curiae 

1. În jurisprudența Curții Constituționale, memoriile formulate în calitate de amicus curiae au fost primite, ele fiind examinate alături de cererile părților cauzei (spre exemplu: Decizia nr. 780 din 17 noiembrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 108 din 11 februarie 2016 – amicus curiae Asociația Română pentru Transparență; Decizia nr. 308 din 28 martie 2012 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. g) din Legea lustrației privind limitarea temporară a accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012 – amicus curiae Avocatul Poporului și Consiliul Director al Asociației Procurorilor din România; Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 ind.2, art. 38 ind.3 alin. (1), (3) și (5), art. 38 ind.9, art. 41 ind.1 și art. 41 ind.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, precum și ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea acestei ordonanțe de urgență, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 191 din 15 martie 2016 – amicus curiae Comisia Europeană; Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015 – amicus curiae Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, Emil Florin Dinca, Armin Marian Gherman, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex; Decizie nr. 56 din 5 februarie 2014 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014 – amicus curiae Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki; Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) și (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015 – amicus curiae Asociația pentru Minți Pertinente AMPER din Târgu Mureș; Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) și art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.775 din 24 octombrie 2014 – amicus curiae Uniunea Națională a Barourilor din România; Decizia nr. 283 din 21 mai 2014 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (6), art. 42 alin. (1) și (10), art. 43 alin. (2), art. 48 alin. (1) și (8), art. 51 alin. (6), art. 57 alin. (6), art. 59 alin. (6), art. 62 alin. (2), art. 75 alin. (4), art. 77 alin. (4), art. 111 alin. (2) și art. 160 alin. (5) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și ale legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 454 din 20 iunie 2014 – amicus curiae Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România; Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013 – amicus curiae Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki).

2. Având în vedere faptul că sunt absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București, specializarea studii de securitate, iar, în prezent, urmez cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității din București, printre interesele mele de cercetare numărându-se organizarea și funcționarea sistemului de securitate națională, organizarea și funcționarea serviciilor de informații, controlul parlamentar asupra serviciilor de informații, protecția informațiilor clasificate prin intermediul protocoalelor și relațiile civil-militare, fapte dovedite prin articolele publicate/ postate pe site-uri de specialitate [2], ținând cont și de faptul că tratez obiectul cererii dintr-o dublă perspectivă, cea de drept constituțional și cea din studiilor de securitate națională, dar și că manifest un interes academic și de cercetare față de obiectul cauzei, vă rog să-mi admiteți prezentul amicus curiae.

II. Cu privire la inadmisibilitatea cererii formulate

3. Prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 asupra cererilor de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Președintele României și Parlament, formulate de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului, și Decizia nr. 435 din 26 mai 2006, Curtea a stabilit înțelesul exact al sintagmei ”conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice”. Curtea constată că un asemenea conflict presupune acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, or omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor.

4. Trebuie să observăm că art. 146, lit. e) din Constituție nu privește orice conflict, probabil și posibil, între autoritățile publice, ci numai conflictul juridic, deci nu și pe cel politic, și bineînțeles numai conflictul care să privească competențe constituționale.

5. Cererea nu întruneşte elementele necesare pentru existenţa unui conflict juridic de natură constituţională. Simpla și unica nominalizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca parte a conflictului juridic având ca obiect protocoalele de colaborare încheiate cu Serviciul Român de Informații, fără includerea și a celui din urmă ca parte litigantă, este neîndestulătoare.

6. Cu privire la obiectul cererii de constatare a conflictului juridic de natură constituţională, aspectele învederate de Parlament nu vizează un conflict de competenţă pozitiv sau negativ născut între autorităţile publice constituţionale sau o situaţie conflictuală a cărei naştere rezidă în mod direct din textul Constituţiei, ci mai degrabă modul în care o parte a puterii executive și una a autorității judecătorești înțeleg să execute în concret aplicarea legii și să o organizeze ca instrumentum sub denumirea prevăzută de lege ca fiind ”protocol”. Or, această problemă ar conduce mai degrabă la o problemă de legalitate a normelor prevăzute de protocoale în raport cu legea, fiind de competența instanței de contencios administrativ și nu a instanței de contencios constituțional.

7. Cu privire la conduita imputată, aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate prin ea însăşi, ci una de legalitate, ce intră în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti. Astfel, din modul în care este indicat obiectul conflictului juridic de natură constituţională, se apreciază că se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii interpretative asupra unor norme de conduită administrativă, ce au la bază legile incidente în vigoare.

8. Cu privire la invocarea principiilor constituţionale care consacră statul de drept şi cooperarea loială între autorităţi, se arată că, în speţă, este incident în egală măsură şi principiul legalităţii, care se prezumă tuturor actelor și faptelor administrative, până la pronunțarea unei instanțe de contencios administrativ, dar mai ales principiul separației și echilibrului puterilor în stat, care presupune independența funcțiilor, specializarea organelor, control reciproc și cooperare loială (a se vedea Decizia CCR nr. 637/2006, Decizia CCR nr. 27/1993, Decizia CCR nr. 9/1994, Decizia CCR nr. 209/1999, Decizia CCR nr. 6/1992, Decizia CCR nr. 50/2000, Decizia CCR nr. 45/1994, Decizia CCR nr. 46/1994).

9. Cu privire la arogarea unei puteri, competențe sau atribuții ale unei puteri de către o alta, apreciem mai degrabă că Parlamentul urmărește să dicteze unei autorități administrative autonome, parte a puterii executive, pe de o parte, și Ministerului Public, parte a autorității judecătorești, pe de altă parte, modul în care trebuie organizată și executată în concret legislația din domeniul securității naționale, a protecției informațiilor clasificate și a procedurii penale. Parlamentul la momentul adoptării legilor incidente obiectului conflictului juridic de natură constituțională a prevăzut tot ceea ce a trebuit și a dorit să prevadă, neexistând alt instrument constituțional, în afara legiferării, prin care Parlamentul poate să-i dicteze unei alte puteri cum să organizeze executarea generală sau executarea în concret a legii post adoptare. Cu privire la încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, sau Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21.

III. Cu privire la caracterul de lege al protocoalelor nr. 00750/04.02.2009 și nr. 09472/08.12.2016.

10. ”În ceea ce privește conceptul de ”lege”, Curtea observă că, prin Decizia nr. 146 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, a reținut că acesta are mai multe înțelesuri în funcție de distincția ce operează între criteriul formal sau organic și cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorității legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte și prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 61, alin. (1) teza a doua din Constituție, conform cărora ”Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”, cu prevederile art. 76, 77 și 78, potrivit cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Președintele României, și intră în vigoare la trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în conținutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conținutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relațiilor sociale reglementate. În ceea ce privește ordonanțele Guvernului, Curtea a reținut că, elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercită o competență prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competență legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanța nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ în domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material. În consecință, întrucât un act juridic normativ, în general, se definește atât prin formă, cât și prin conținut, legea în sens larg, deci cuprinzând și actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material[3].

11. Cele două protocoale nu sunt legi în sens formal sau material, deoarece (1) nu sunt adoptate de către Parlament și (2) nu sunt adoptate de către Guvern, ci sunt încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații. Sub acest aspect, Curtea nu ar fi îndrituită, nici măcar în condițiile art. 146 din Constituție, să efectueze controlul de constituționalitate, această competență fiind asemuită instanței de contencios administrativ, și doar dacă apreciem că protocoalele sunt operațiuni administrative complexe [4].

12. Prin definiție, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinței legiuitorului, ale cărei conținut și formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acesteia. Cele două protocoale sunt expresia voinței concordate a două autorități publice, fapt ce nu se încadrează în cerințele de substanță pe care legea trebuie să le îndeplinească. De asemenea, conform Deciziei CCR nr. 600/2005, legea trebuie să aibă un caracter general și abstract, să nu se refere la un subiect individual de drept, ci la o colectivitate sau subiecți nedeterminați. Cele două protocoale sunt operațiuni administrative complexe care nu reglementează relații sociale or specificul acestora, ci explicitează, sub aspect administrativ, regimul de protecție al informațiilor clasificate, prevăzut de Legea nr. 182/2002 și alte legi în domeniul securității naționale, între cele două autorități. Faptul că cele două protocoale explicitează executarea în concret a legii, neinstituind drepturi și obligații noi și neorganizându-le mai mult decât legea o face.

13. Protocolul SRI-PICCJ nu este lege, nu este act normativ, iar obiectul său este ”cooperarea, potrivit competentelor și atribuțiilor prevazute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunilor ce au corespondent în amenințările Ia adresa securității naționale și a altor infracțiuni grave, potrivit legii„(art. 2 din Protocol).

14. De menționat este că justiția se înfăptuiește prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, conform art. 126, alin. (1) din Constituție, iar protocolul este încheiat între SRI și PICCJ, nu între SRI și ICCJ. Astfel, afirmația Parlamentului conform căreia SRI și PICCCJ, respectiv ICCJ au legiferat în materie penală și au înfăptuit justiția prin intermediul protocoalelor, sunt nefondate sub aspectul criticilor formulate.

IV. Cu privire la dreptul privind accesul la informație și protecția informațiilor clasificate

15. Accesul la informație reprezintă un principiu fundamental pentru funcționarea optimă a statului democratic și de drept, fiind chiar și o garanție a sistemului european de protecție a drepturilor omului. Acest principiu este consacrat în art. 31 din Constituția României, republicată [5], text de lege potrivit căruia dreptul unei persoane de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, iar autoritățile publice au obligația să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. De asemenea, în art. 10 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, cu titlul „Libertatea de exprimare”, este reglementat dreptul oricărei persoane la liberă exprimare, drept care include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau comunica informații ori idei.

16. Reglementarea principală în România privitoare la liberul acces la informațiile de interes public este reprezentată de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public [6]. Potrivit art. 1 al acestei legi, accesul liber și neîngrădit la orice informații de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice.

17. Chiar dacă accesul liber la informație este garantat prin lege, tot legea este cea care permite ca în anumite situații acesta să fie restricționat. În acest context, subliniem că art. 31 din Legea noastră fundamentală indică și faptul că „dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională”, iar art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului menționează că „exercitarea libertății de opinie și a libertății de a primi sau comunica informații ori idei poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești”.

18. Așadar, există situații în care, din cauza efectului dăunător pe care l-ar putea avea publicitatea anumitor informații, fie pentru stat, fie pentru instituțiile sau autoritățile acestuia, sau chiar pentru persoane juridice de drept privat, se impune ca unele dintre acestea să fie ținute secrete și astfel accesul la conținutul unor asemenea informații să nu fie permis decât unui grup restrâns de persoane și numai în măsura necesității de a cunoaște[7] (need to know).

19. În ceea ce privește protecția penală a informațiilor clasificate, având în vedere consecințele pe care le-ar putea avea divulgarea, distrugerea sau degradarea acestora, este normal ca astfel de fapte să constituie și obiect de reglementare a legii penale. În plan procesual, indiferent de natura litigiului, pot fi folosite ca probe și informațiile clasificate, în condițiile prevăzute de lege [8].

20. Amicus curiae se limitează doar la protecția informațiilor clasificate prin intermediul protocoalelor de colaborare dintre Serviciul Român de Informații (SRI) și alte autorități publice, urmând a arăta temeiul legal de încheiere a acestor protocoale, rolul și obiectivele sale, implicarea societății civile în dezbaterea publică privind protocoalele încheiate de către SRI, dar și evidențierea și comentarea unor exemple practice, protocoale declasificate și apărute recent în spațiul public.

21. Urmează a demonstra legalitatea și temeinicia protocoalelor, ca instrumente de protejare a informațiilor clasificate, pe fundamentul unui stat în care cultura de securitate este în curs de formare iar lupta politică afectează domenii, care, prin natura lor, sunt și trebuie să rămână independente și neutre în jocul de obținere, exercitare și menținere al puterii politice.

V. Cu privire la cadrul legal privind protecția informațiilor clasificate în România

22. Protecția informațiilor clasificate în România, spre deosebire de majoritatea statelor lumii, își are izvorul chiar în Constituția României, la art. 31, alin. (3) privind dreptul la informație [9]. Dreptul la informație, ca toate drepturile și libertățile de exprimare și de răspândire a opiniilor, credințelor, ideilor, comportă anumite coordonate juridice, anumite limite. Este și motivul pentru care, prin alin. (3) se stabilește că prin exercitarea acestui drept nu se poate și nu trebuie să se prejudicieze securitatea națională [10]. Prin urmare, se impune reglementarea pe cale infraconstituțională a informațiilor rezultate din unele activități care, dacă ar fi accesibile societății civile lato sensu, ar pune în pericol securitatea națională.

23. Un al doilea izvor al protecției informațiilor clasificate, tot de natură constituțională, reiese din interpretarea doctrinară a art. 119 privind rolul și atribuțiile Consiliului Suprem de apărare a Țării [11]. Dintr-o primă abordare, înțelegem că CSAT este autoritate administrativă învestită, potrivit Constituției, cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională [12]. Astfel înțelegem că se impune și aici un regim de protecție al informațiilor rezultate din activitatea specifică a CSAT. Dintr-o a doua abordare, înțelegem că, în exercitarea atribuțiilor care îi revin, CSAT adoptă hotărâri, care sunt obligatorii pentru autoritățile sau instituțiile publice la care se referă și care răspund, în condițiile legii, de măsurile pe care le-au luat pentru punerea în executare a lor, Indiferent de caracterul lor normativ sau individual, hotărârile sunt aduse la cunoștință prin comunicare, integral sau în extras, cu excepția situațiilor pentru care se hotărăște altfel. Acele hotărâri care au caracter de secret de stat se comunică respectând prevederile legale privind protecția informațiilor clasificate [13]. Observăm și aici o nevoie de reglementare a protecției informațiilor (hotărârile CSAT ca instrumentum) cu care operează CSAT, astfel încât acestea să nu reprezinte vulnerabilități ce pun în pericol securitatea națională.

24. Cele două prevederi constituționale care fac trimitere la protecția informațiile au fost reglementate prin Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, actualizată, care are drept scop ”protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigura acest tip de informaţii. Protejarea acestor informaţii se face prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor” (art. 1). Serviciul Român de Informaţii, cu acordul Oficiului Român al Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), stabilește standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate și sunt obligatorii conform art. 6, alin. (1). Conform art. 25, alin. (1), coordonarea generală a activităţii şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informaţii. Din interpretările legale se poate constata și respectarea principiului controlului civil asupra forțelor armate, existând o colaborare permanentă și sistematică între structura civilă și guvernamentală ORNISS și structura militară de intelligence a SRI.

25. În sensul legii române, conform art. 15, lit. b), informaţiile clasificate reprezintă informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanță şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate. În România, informațiile clasificate se organizează în clase și niveluri. Conform art. 15, lit. c), clasele de secretizare sunt secrete de stat şi secrete de serviciu. Conform art. 15, lit. f), nivelurile de secretizare se atribuie doar informaţiilor clasificate din clasa secrete de stat şi sunt:
strict secret de importanță deosebită – informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natura să producă daune de o gravitate excepţională securităţii naţionale;
strict secrete – informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natura să producă daune grave securităţii naţionale;
secrete – informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natura să producă daune securităţii naţionale.

26. Conform art. 9 din Legea nr. 182/2002, protecţia informaţiilor clasificate vizează:
a) protecţia juridică, care se referă la garantarea aplicării normei juridice ce face obiectul clasificării, ori a drepturilor și obligațiilor izvorâte dintr-o normă juridică;
b) protecţia prin măsuri procedurale, care, în cazul protocoalelor, se referă la protecția procedurilor de urmărire penală, a informațiilor în baza cărora organul de urmărire penală reține săvârșirea de infracțiuni, a procedurilor, timpilor, metodelor și instrumentelor de executare a mandatelor de supraveghere tehnică, respectiv a mandatelor privind activitățile specifice de culegere a informațiilor prevăzute de art. 14 și urm. Din Legea nr. 51/1991.
c) protecţia fizica, care se referă la rapoartele informative transmise de către SRI, în temeiul art. 11 din Legea nr. 14/1992, privind care se sesizează organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea de infracțiuni, precum și la oricare alte date sau obiecte clasificate ce fac obiectul manipulării de către părțile protocoalelor.
d) protecţia personalului care are acces la informaţiile clasificate ori este desemnat să asigure securitatea acestora, care se referă la protecția identității ofițerilor și subofițerilor SRI implicați în activitatea specifică de culegere a informațiilor, colaboratori cu identitate protejată, martori cu identitate protejată, organe de urmărire și cercetare penală cu competență generală sau specială, investigatori sub acoperire sau colaboratori care execută un mandat de supraveghere tehnică.
e) protecţia surselor generatoare de informaţii, care se referă la protecția surselor implicate sau care au legătură cu activitatea specifică de culegere a informațiilor sau cu efectuarea urmării penale, respectiv surse OSINT, HUMINT, GEOINT, MASINT, SIGINT, TECHINT, CYBINT/ DNINT, FININT [14].

27. Sunt împuterniciţi, conform art. 19 din lege, să atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a informaţiilor cu prilejul elaborării lor:
a) pentru informaţiile strict secrete de importanta deosebita:
1. Preşedintele României;
2. preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor;
3. membrii Consiliului Suprem de Apărare a Tarii;
4. primul-ministru;
5. membrii Guvernului şi secretarul general al Guvernului;
6. guvernatorul Băncii Naţionale a României;
7. directorii serviciilor naţionale de informaţii;
8. directorul Serviciului de Protecţie şi Paza;
9. directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale;
10. secretarul general al Senatului şi secretarul general al Camerei Deputaţilor;
11. preşedintele Institutului Naţional de Statistica;
12. directorul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat;
13. alte autorităţi împuternicite de Preşedintele României sau de primul-ministru;
b) pentru informaţiile strict secrete – împuterniciţii prevăzuţi la lit. a), precum şi funcţionarii cu rang de secretar de stat, potrivit competentelor materiale ale acestora;
c) pentru informaţiile secrete – împuterniciţii prevăzuţi la lit. a) şi b), precum şi funcţionarii superiori cu rang de subsecretar de stat, secretar general ori director general, potrivit competentelor materiale ale acestora.

28. Conform art. 36, persoanele fizice cărora le-au fost încredinţate informaţii clasificate sunt obligate să asigure protecţia acestora, potrivit legii, şi să respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate. Obligaţiile se menţin şi după încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau profesionale, pe întreaga perioada a menţinerii clasificării informaţiei.

29. Art. 39 din aceeași lege prevede că încălcarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz. În acest sens, legiuitorul român, prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, a stabilit următoarele infracțiuni cu privire la informațiilor clasificate:
– Art. 227 Divulgarea secretului profesional, care se pedepsește de la 3 luni la 3 ani sau amendă penală;
– Art.302, alin. (3) Violarea secretului corespondenței de către funcționarul public, care se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi;
– Art. 303 Divulgarea informațiilor secrete de stat;
– Art. 304 Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice;
– Art. 305 Neglijența în păstrarea informațiilor;
– Art. 395 Trădarea prin transmitere de informații secrete de stat;
– Art. 404 Comunicarea de informații false;
– Art. 407 Divulgarea secretului care periclitează securitatea națională;
– Art. 409 Constituirea de structuri informative ilegale.

30. Așa cum am spus mai menționat, la nivelul Guvernului României există o structură civilă denumită ORNISS [15], care asigură implementarea unitară, la nivel național, a măsurilor de securitate a informațiilor naționale clasificate, precum și a celor echivalente care fac obiectul tratatelor, înțelegerilor și acordurilor bilaterale sau multilaterale la care România este parte. Această autoritate este reglementată de OUG nr. 153 din 7 noiembrie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat [16]. ORNISS reprezintă organismul național de legătură pentru informațiile clasificate cu Oficiul de Securitate al NATO (NOS), cu structurile de securitate similare din statele membre și partenere ale Alianței Nord-Atlantice, ale Uniunii Europene, ale altor organizații internaționale, precum și cu cele ale statelor cu care România a încheiat tratate, înțelegeri sau acorduri care prevăd protecția informațiilor clasificate.

31. Conform art. 1, alin. (4) din Ordonanță, ORNISS exercită atribuții de reglementare, autorizare, evidenta și control în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, ale Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, și ale Normelor privind protecția informațiilor clasificate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 353/2002, scop în care:
a) organizează evidenta listelor și a informațiilor secrete de stat, a termenelor de menținere în nivelul de clasificare, a personalului verificat și avizat pentru lucrul cu informațiile secrete de stat și a registrelor de autorizări de la instituțiile care dețin sau care utilizează informații clasificate;
b) elaborează norme, instrucțiuni și proceduri [17] pentru protecția informațiilor naționale clasificate și, respectiv, a informațiilor clasificate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, denumita în continuare NATO;
c) asigura respectarea standardelor naționale și, respectiv, ale NATO privind gestionarea documentelor clasificate;
d) cooperează cu instituțiile publice, inclusiv cu cele care au atribuții privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit legii;
e) aproba eliberarea certificatelor de securitate pentru acces la informații naționale clasificate;
f) eliberează certificate de securitate pentru acces la informații NATO clasificate și pentru participarea la activități organizate în cadrul Alianței Nord-Atlantice;
g) stabilește cerințele de securitate pentru încăperile și containerele speciale, mecanismele de închidere, sistemele de cifru și încuietori și autorizează utilizarea lor pentru păstrarea informațiilor secrete de stat, potrivit legii;
h) organizează și coordonează activitățile de pregătire a structurilor și funcționarilor de securitate la persoanele juridice care gestionează informații clasificate;
i) eliberează, în condițiile prevăzute de standardele naționale, autorizații speciale pentru fotografierea, filmarea, cartografierea sau executarea de lucrări de arte plastice pe teritoriul României, în obiective sau locuri de importanța deosebită pentru protecția informațiilor clasificate;
j) asigura, prin intermediul agențiilor specializate, implementarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și a Normelor privind protecția informațiilor clasificate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord în România, referitoare la protecția informațiilor stocate în cadrul sistemelor de prelucrare și transmitere automată a datelor;
k) coordonează implementarea unitară la nivel național a măsurilor de protecție a informațiilor clasificate din domeniul industrial;
l) eliberează autorizații și certificate de securitate industriala în conformitate cu standardele în domeniu;
m) organizează evidenta autorizațiilor și a certificatelor de securitate industriala la nivel național;
n) organizează și controlează Sistemul Național de Registre (SNR) a cărui baza este Registrul Central;
o) efectuează constatări în cazurile de nerespectare a prevederilor legale de securitate, ce pot induce riscuri pentru securitatea informațiilor clasificate, îl informează operativ pe primul-ministru și ia măsurile legale ce se impun;
p) avizează acordurile internaționale departamentale care privesc protecția informațiilor clasificate;
q) coordonează, la dispoziția primului-ministru, activitățile necesare negocierii și încheierii acordurilor internaționale în domeniul protecției informațiilor clasificate;
r) acreditează și reacrediteaza sistemele de protecție a informațiilor clasificate.

32. Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată [18], reglementează activitatea specifică de culegere a informațiilor ce privesc securitatea națională și le include în clasa secretelor de stat. Art. 8, alin. (1) consfințește că activitatea de informații pentru realizarea securității naționale se execută de Serviciul Român de Informații, organul de stat specializat în materia informațiilor din interiorul țării, Serviciul de Informații Externe, organul de stat specializat în obținerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea națională, și Serviciul de Protecție și Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecției demnitarilor români și a demnitarilor străini pe timpul prezenței lor în România, precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și reședințelor acestora. Observăm așadar că cele trei instituții sunt desemnate și de această lege autorități în domeniul informațiilor clasificate, cu toate obligațiile legale ce implică obținerea, prelucrarea, furnizarea și utilizarea acestor informații. Vom vedea pe parcursul lucrării că aceste prevederi constituie temei legal pentru înființarea protocoalelor. Art. 25 prevede că organele și organizațiile deținătoare de secrete de stat, în conformitate cu prevederile legii speciale, sau a căror activitate poate fi vizată prin acțiunile considerate ca amenințări la adresa securității naționale, vor întocmi programe proprii de prevenire a scurgerii de informații cu caracter secret, care sunt supuse avizării de specialitate Serviciului Român de Informații.

33. În calitate de autoritate națională în domeniul culegerii și analizei informațiilor, Serviciul Român de Informații joacă un rol important în protecția informațiilor clasificate, rol pe care îl vom arăta în a doua parte a lucrării. Cu titlu exemplificativ, prezentăm acum doar câteva dintre atribuțiile SRI în domeniul protejării informațiilor clasificate, atribuții prevăzute de Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, actualizată[19]. În acest sens, Serviciul Român de Informații asigură apărarea secretului de stat și prevenirea scurgerii de informații care, potrivit legii, nu pot fi divulgate. În aplicarea prevederilor legale privind apărarea secretului de stat, Serviciul Român de Informații organizează și execută transportul corespondenței oficiale cu asemenea caracter pe întreg teritoriul României (Art. 3). Conform art. 4, la cererea conducătorului instituției publice, regiei autonome sau societății comerciale, Serviciul Român de Informații verifică și oferă date cu privire la persoanele care urmează să ocupe funcții în respectivele unități, ce presupun accesul la informații și activități cu caracter secret de stat sau care, potrivit legii, nu pot fi divulgate.

34. Pe dimensiunea protecției societății civile, conform art. 5, la cererea persoanelor fizice și juridice din sectorul privat, Serviciul Român de Informații acordă asistență de specialitate pentru apărarea secretelor aflate în posesia acestora și prevenirea scurgerii de date sau informații ce nu pot fi aduse la cunoștința publicului. Asistența de specialitate se acordă, contra cost, potrivit tarifelor convenite.

35. O altă autoritate cu atribuții în domeniul protecției informațiilor clasificate este Serviciul de Telecomunicații Speciale care, conform Legii nr. 92/1996, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, actualizată, garantează protecţia şi confidenţialitatea telecomunicaţiilor speciale (art. 1, alin. (4)). Prin telecomunicații speciale legea înțelege și informațiile clasificate. Garantarea protecției și confidențialității presupune obligația pozitivă de a asigura buna manipulare, pe calea telecomunicațiilor, a informațiilor clasificate.

VI. Cu privire la accesul societății civile la informațiii clasificate

36. Potrivit art. 7 alin. (1) al Legii nr. 182/2002, pot avea acces la informații clasificate secrete de stat persoanele verificate în prealabil cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații, iar potrivit art. 28 din aceeași lege, accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, această autorizaţie fiind eliberată pe niveluri de secretizare prevăzute la art. 15 lit. f)[9], în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauză asupra acesteia. Persoanele juridice, cu excepţia celor prevăzute la art. 25 alin. (2) şi (3), notifică Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat eliberarea autorizaţiei de acces.

37. De asemenea, în conformitate cu art. 33 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România [20], accesul la informațiile clasificate este permis doar cu respectarea principiului necesității de a cunoaște, numai persoanelor care dețin certificate de securitate sau autorizație de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. În art. 35 din aceeași hotărâre se precizează că persoanelor cărora le-au fost eliberate certificate de securitate sau autorizații de acces vor fi instruite, atât la acordarea acestora, cât și periodic, cu privire la conținutul reglementărilor din materia protecției informațiilor clasificate.

38. Există, în plus, cazuri excepționale când se poate acorda acces de către conducătorul unei unități unor persoane care nu dețin certificat de securitate sau autorizație de acces, cu condiția asigurării unui sistem corespunzător de evidență. Art. 36 din H.G. nr. 585/2002 prevede că aceste cazuri trebuie să fie determinate de situații de criză, calamități sau evenimente imprevizibile.

39. O transformare proeminentă a legislației în materie s-a produs ca urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale [21]. Deși destinată în principal punerii în aplicare a Codului de procedură penală, această lege a modificat și completat Legea nr. 182/2002. Astfel, prin pct. 1 al art. 51 din Legea nr. 255/2013, a fost modificat alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 182/2002, iar prin pct. 2 al art. 51 din același act normativ, a fost introdus un alineat nou – alin. (5) – la art. 7 din Legea nr. 182/2002.

40. Alineatul nou introdus (alin. (5)) la art. 7 din Legea nr. 182/2002 prevede că judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție vor avea acces la informații clasificate în baza unui regulament elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii și avizat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. Semnificația deosebită a acestei intervenții legislative lăudabile este eliminarea magistraților din categoria persoanelor care trebuie să urmeze procedura prealabilă de obținere a certificatelor/autorizațiilor de securitate [22]. Astfel, afirmațiile reclamantului în cererea privind conflictul juridic de natură constituțională, conform cărora ”conținutul acestor protocoale clasificate (…)a fost necunoscut instanțelor și cetățenilor acestei țări” (pag. 3) sunt nefondate, deoarece judecătorii, dar și părțile din procesul penal aveau acces la ele în urma modificărilor aduse CPP.

41. Din punct de vedere al restrângerii accesului simplilor cetățeni la informațiile clasificate, art. 12, alin. (1), lit. a) Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public interzice furnizarea informaţiilor din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii. Astfel, observăm o materializare a prevederii constituționale de la art. 53 din Constituție privind restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților cetățenești, adică a dreptului la informație de la art. 31. Rămâne, însă, procedura greoaie, dar sigură, de obținere a accesului la informații clasificate a persoanelor fizice, pe care o apreciem necesară și suficientă în sistemul nostru de drept, fiind caracterizată de certitudini, nu de incertitudini și metode arbitrare de acordare. Așadar, afirmațiile reclamantului conform cărora ”conținutul acestor protocoale clasificate (…) a fost necunoscut (…) cetățenilor acestei țări” (pag. 3) sunt nefondate, deoarece simpli cetățeni care nu erau părți în dosarele penale sau asupra cărora protocoalele aveau incidență nu puteau justifica un interes legitim de natură a avea acces la informații clasificate, cu clasa de clasificare ”secret de stat”, fără a se încălca prevederile Legii nr. 182/2002 și standardele de protecție a informațiilor clasificate prevăzute de HG nr. 585/2002.

VII. Cu privire la protocoalele încheiate de către SRI

42. Protocoale reprezintă niște acorduri scrise între Serviciul Român de Informații și autorități ale administrației publice centrale și local, încheiate în baza unor prevederi legale exprese, prin care se prevăd operațiuni administrative complexe [23] pe care autoritățile semnatare trebuie să le efectueze în comun, în vederea exercitării atribuțiilor legale.

43. Ele sunt justificate, pe de o parte, de caracterul de ”Autoritate Desemnată de Securitate (ADS)” al SRI și  autorităților semnatare, adică ”instituție abilitată prin lege să stabilească, pentru domeniul său de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor secrete de stat. Sunt autorități desemnate de securitate, potrivit legii: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Serviciul Roman de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Paza, Serviciul de Telecomunicații Speciale” (Art. 3 din HG nr. 585/2002). Pe de altă parte, ele sunt justificate de caracterul secret al activității SRI, dar și de actele administrative emise de această structură. Cu alte cuvinte, un ordin emis de directorul SRI privind activitatea operativă a Serviciului are caracter secret, deci nu poate fi opozabil altor autorități și persoane care, prin lege, nu au permisiunea accesului la astfel de informații. De aceea, s-a convenit de către legiuitor să existe aceste acorduri bilaterale prin care părțile convin să înțeleagă respectarea legislației primare și secundare în același mod. Putem spune așadar că protocoalele sunt niște instrumente prin care se asigură executarea în concret și în mod unitar a legislației incidente autorităților semnatare.

VIII. Cu privire la cadrul legal al protocoalelor

44. Protocoalele, ca instrument de unificare a procedurilor/ operațiunilor administrative ce stau la baza exercitării atribuțiilor legale ale unor autorități din domeniul securității naționale, sunt amplu regăsite în legislația românească. Vom vedea că reglementarea protocoalelor în legi nu se referă doar la interacțiunea instituțională dintre SRI și structuri ale sistemului judiciar, ci și între SRI și o serie de alte instituții cu atribuții în domeniul manipulării unor categorii de informații care se află în cel puțin una dintre cele două clase de clasificare. Vom vedea că sunt atât structuri militare, cât și civile, structuri care fac parte din toate cele trei puteri și oferă o viziune de ansamblu a modului în care legiuitorul român a înțeles să ofere substanță principiului cooperării loiale între autoritățile statului. Astfel, avem o serie de acte normative și administrative:

1. Lege 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Art. 4 alin (2) ”În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, între Agenţie şi instituţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-m) se încheie protocoale de cooperare prin care se stabilesc modalităţile concrete de acces direct sau indirect la bazele de date privind orice categorie de bunuri ce poate face obiectul unei măsuri asigurătorii sau al confiscării, precum şi procedurile de cooperare în materia administrării şi valorificării bunurilor sechestrate şi confiscate”.

2. Legea 203/2015 privind planificarea apărării

Articolul 12 ”Pentru elaborarea și punerea în aplicare a planurilor permanente de apărare și a planurilor de contingență, Ministerul Apărării Naționale poate încheia protocoale de cooperare cu alte ministere și instituții guvernamentale, în condițiile legii”.

3. Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul Românie

Art. 54 alin. (2) ”Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin prin prezenta lege, Ministerul Apărării Naţionale şi celelalte autorităţi publice pot încheia protocoale de cooperare”.

4. OUG 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal:

art. 8 din Legea 14/1992 a SRI se modifică: Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale”.

5. HG 502/2018 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate

Art.2 alin. (2) ”În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, ONAC poate încheia protocoale de cooperare/colaborare cu alte instituții publice sau persoane juridice de drept public sau privat, din țară sau din străinătate”.

6. HG 32/2011 privind desemnarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile:

Art. 2 alin. (3) ”Pentru realizarea atribuţiei prevăzute la alin. (2), Ministerul Justiţiei poate încheia protocoale de cooperare cu autorităţile, cu instituţiile publice şi cu persoanele juridice de drept public sau privat care deţin datele prevăzute la alin. (2)”.

7. HG 215/2012 privind SNA 2010-2015:

Obiectiv 2, măsura 4: ”dezvoltarea, consolidarea şi implementarea activităţilor cuprinse în protocoalele de colaborare (cu valoare operaţională optimă) cu instituţii şi autorităţi publice, monitorizarea periodică a îndeplinirii lor”.

8. HG 583/2016 privind SNA 2016-2020

Pct. 9.2 – ”încheierea de protocoale de cooperare cu DNA, ANI, PÎCCJ şi DGA, precum şi cu alte instituţii şi alte autorităţi publice care deţin informaţii relevante privind incidentele de integritate”.

9. Ordinul MAI nr. 73/2013 privind organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte

Art. 2, alin. (5) ”Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (3) şi (4), între unităţile Ministerului Afacerilor Interne pot fi încheiate protocoale de cooperare”.

10. Ordinul MAI nr. 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, modificat prin Ordin MAI 26/22015

Art. 24. – (1) ”Atunci când situaţia operativă o impune, în activitatea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice pot fi angrenate, în condiţiile legii, structuri de poliţie locală.(2) Integrarea efectivelor poliţiei locale în dispozitivul de menţinere a ordinii şi siguranţei publice se face având în vedere prevederile Planului unic de ordine şi siguranţă publică şi ale Planului de ordine şi siguranţă publică al poliţiei locale, în baza unor protocoale de cooperare încheiate între inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi autoritatea administraţiei publice locale.(3) Protocoalele prevăzute la alin. (2) vor cuprinde detalii privind modul concret de realizare a activităţii de patrulare şi de utilizare a resurselor logistice”.

11. Ordinul MAI 92/2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine şi siguranţă publică al poliţiei locale

CAP. II, C.”Activităţi şi misiuni executate în comun. Sunt evidenţiate activităţile şi misiunile ce sunt executate în comun cu: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română, structuri ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Garda Financiară, serviciile de urgenţă voluntare sau private, formaţiuni de protecţie civilă de la autorităţile administraţiei publice, Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Protecţia Alimentelor, Garda Naţională de Mediu şi alte instituţii sau societăţi specializate de pază, care pot contribui la prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţeanului şi au la bază protocoale de cooperare încheiate în acest sens”.

12. ORDIN MAI nr. 201/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de informare publică şi relaţii publice în Ministerul Afacerilor Interne 

Art. 31 (3) ”Încheierea protocoalelor de cooperare prevăzute la alin. (2) se realizează cu avizul de specialitate al DIRP, iar pentru structurile aflate în subordinea instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea MAI, cu avizul acestora din urmă”.

13. STRATEGIA NAŢIONALĂ din 2010 privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate pentru perioada 2010-2012

Inspecţia Muncii a încheiat protocoale de cooperare în vederea diminuării fenomenului muncii nedeclarate cu următoarele instituţii:- Inspectoratul General al Poliţiei Române;- Autoritatea pentru Străini;- Garda Financiară;- Inspectoratul de Stat în Construcţii;- Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;- Oficiul Român pentru Imigrări;- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;- Jandarmeria Română.Prin aceste protocoale instituţiile semnatare şi-au asumat ca responsabilitate informarea operativă cu privire la existenţa situaţiilor în care se desfăşoară muncă nedeclarată”.

14. REGULAMENT din 2008 de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

Art. 12 lit. i) ”asigură colaborarea cu autorităţile de supraveghere prudenţială, autorităţi de aplicare a legii, autorităţi cu atribuţii de control financiar şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu, prin încheierea de protocoale de cooperare în care sunt stabilite măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legii”

15. REGULAMENT din 2017 de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei

Art 7, alin. 2, lit s) ”propune conducerii MAI încheierea de convenţii, protocoale şi alte asemenea documente, pe domeniul de competenţă, şi acordă viză tehnică documentelor similare încheiate de alte unităţi ale MAI cu diferite organisme; alin. 3 lit. k) colaborează cu STS, precum şi cu celelalte structuri din cadrul SNAOPSN, în conformitate cu prevederile reglementărilor şi protocoalelor în vigoare, pentru asigurarea necesarului sistemelor şi serviciilor de videoconferinţă pentru structurile MAI”.

16. PLAN DE ACŢIUNE din 31 octombrie 2007pentru îndeplinirea condiţionalităţilor din cadrul mecanismului de cooperare şi verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei

Pe baza evaluării tipurilor de informaţii şi a surselor de informaţii necesare desfăşurării unei activităţi eficiente de control se va crea cadrul de cooperare interinstituţională prin încheierea unor protocoale de cooperare privind schimbul de informaţii pentru atingerea obiectivelor ANI.

17. Strategia Națională de Luptă Antifraudă din 2006 – ”având încheiate 25 de protocoale cu entităţi raportoare interdepartamentale, interministeriale şi interservicii, inclusiv cu serviciile de informaţii; până în luna decembrie 2005, DLAF va încheia protocoale de colaborare cu instituţiile potenţial deţinătoare de informaţii cu privire la fraude şi nereguli legate de fondurile comunitare (Serviciul Roman de Informaţii, Inspectoratul General al Poliţiei Române, ANAF)”;

18. STRATEGIA din 17 martie 2005 a Ministerului Administraţiei şi Internelor de realizare a ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale: La nivel interinstituţional, forţele de ordine publică ale Ministerului Administraţiei şi Internelor cooperează cu structurile cu atribuţii în domeniu din alte ministere şi alte instituţii abilitate. Prin procesul de cooperare cu acestea se urmăresc promovarea şi participarea la elaborarea unor acte normative, ordine şi instrucţiuni pe probleme de interes comun, permanentizarea şi amplificarea schimbului de informaţii conform atribuţiilor şi competenţelor conferite de legislaţia în vigoare, mediatizarea activităţilor şi a rezultatelor acţiunilor întreprinse de forţele de ordine. În acest sens se încheie protocoale de cooperare, se întocmesc planuri de acţiune comune, planuri de cooperare bilaterale şi multilaterale între ministerele interesate, în funcţie de situaţia operativă.

IX. Sedes materiae pentru protocoalele SRI-PICCJ

45. S-a afirmat în mod fals de către reclamant că nu există temei legal pentru încheierea de protocoale între SRI și PICCJ sau alte autorități. În continuare vom demonta această afirmație prin enumerarea și prezentarea specifică a legislației vaste în materie, care de altfel obligă SRI să încheie protocoale privind exercitarea atribuțiilor sale legale în raport cu alte autorități cu atribuții similare, conexe, complementare sau corelative.

1. Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații

Articolul 8
Serviciul Român de Informaţii este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, în condiţiile legii.
Pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale.

La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Verificarea modului de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art. 30^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.

Articolul 11
În cazul în care din verificările şi activităţile specifice prevăzute la art. 9 şi 10 rezultă date şi informaţii care indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală.
Articolul 12
Organele de urmărire penală au obligaţia să comunice Serviciul Român de Informaţii orice date sau informaţii privitoare la siguranţa naţională, rezultate din activitatea de urmărire penală.
Articolul 14
În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informaţii colaborează cu Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice. Organele prevăzute la alin. 1 au obligaţia să-şi acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege
„.

2. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Articolul 66
(1) Ministerul Public este autorizat să dețină și să folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea, stocarea și descoperirea informațiilor privitoare la infracțiunile date în competența parchetelor, în condițiile legii.
(3) Serviciile și organele specializate în culegerea, prelucrarea și arhivarea informațiilor au obligația de a pune, de îndată, la dispoziția parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele și toate informațiile, neprelucrate, deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor.
(4) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (2) și (3) atrage răspunderea juridică potrivit legii.

Articolul 102
(2) Pentru prevenirea și combaterea criminalității, precum și pentru stabilirea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea în rândul militarilor și salariaților civili ai structurilor militarizate, parchetele militare și secțiile prevăzute în alin. (1) organizează și desfășoară, conform competenței, activități comune ale procurorilor militari cu organe din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, precum și din cadrul altor structuri militare, pe bază de protocoale
.

3. Hotărârea Guvernului nr. 1346/2007 privind aprobarea Planului de acțiune pentru îndeplinirea condiționalităților din cadrul mecanismului de cooperare și verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției

CONDIȚIONALITATEA 3
Continuarea progreselor deja înregistrate în procesul de investigare
cu imparțialitate a faptelor de mare corupție
I. EFICIENTIZAREA ACTIVITĂȚII DE INVESTIGAREA FAPTELOR DE MARE CORUPȚIE
ȘI CONSOLIDAREA CADRULUI INSTITUȚIONAL

Măsură
1. Efectuarea de investigații profesioniste și imparțiale în cazurile de mare corupție
Etape

1.6. Dezvoltarea nivelului de acces al personalului desemnat din cadrul DNA la interfețele de interogare ale bazelor de date ale unor instituții publice, în funcție de necesitățile investigative (de exemplu: MJ, MIRA, DGA, IGPR, DLAF, Cazierul fiscal al MEF, ANI, ANAF, ANV, Garda Financiară, Registrul comerțului, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Direcția Pașapoarte, ONPCSB, Direcția regim permise, ANA, ANITP):
1.6.1. evaluarea situației actuale și a necesităților suplimentare de acces;
1.6.2. încheierea de noi protocoale de colaborare și renegocierea protocoalelor deja încheiate, în funcție de rezultatul evaluării de la pct. 1.6.1.

4. Hotărârea Guvernului nr. 231/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007

În vederea creşterii operativităţii şi eficienţei în activitatea de urmărire penală va fi consolidat controlul efectiv şi nemijlocit al procurorului asupra activităţilor de investigare şi cercetare penală efectuate de poliţia judiciară. De asemenea se vor pune la punct proceduri care să permită sesizarea de îndată a procurorului de către structurile informative şi de investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată. În acest context trebuie menţionat că până la sfârşitul anului se va înfiinţa Comunitatea de Informaţii în scopul coordonării tuturor structurilor cu atribuţii în culegerea de informaţii”.

Anexa 2- PLANUL DE ACŢIUNE pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007

DOMENIUL PRIORITAR II: COMBATEREA CORUPŢIEI
Obiectiv – Creşterea integrităţii şi a rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar Angajament EUCP.

Măsură -4.5 Sesizarea de îndată a procurorului care instrumentează cazuri de crimă organizată sau corupţie de către structurile informative şi de investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată.

Responsabili – CSAT, SRI, SIE, structurile de informatii departamentele MFP, MJ, MAI, ONPCSB, PNA si PICCJ

Indicatori de evaluare a stadiului realizării măsurii – Stabilirea procedurilor de comunicare; Protocoale semnate de instituţiile implicate;

5. Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate

Articolul 34
În vederea coordonării activităţii şi exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenta, Serviciul Român de Informaţii are următoarele atribuţii principale:
a) elaborează, în colaborare cu autorităţile publice, standardele naţionale pentru informaţiile clasificate şi obiectivele de implementare a acestora;
b) supraveghează acţiunile întreprinse de autorităţile publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi;
d) verifica modul în care sunt respectate şi aplicate normele legale privind protecţia informaţiilor clasificate de către autorităţile şi instituţiile publice;
g) acorda sprijin pentru stabilirea obiectivelor şi a locurilor care prezintă importanta deosebita pentru protecţia informaţiilor clasificate, la cererea conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici şi a persoanelor juridice de drept privat, şi supune spre aprobare Guvernului evidenta centralizata a acestora;

Conform art. 3 din HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, Serviciul Roman de Informatii este Autoritate Desemnată de Securitate (ADS), adica instituţie abilitată prin lege să stabilească, pentru domeniul său de activitate şi responsabilitate, structuri şi măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat iar, conform art. 3, lit d), SRI este instituţie cu atribuţii de coordonare a activităţii şi de control al măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate sau instituţie abilitată.
Art. 153 din același HG prevede că ”Instituţiile competente în realizarea verificărilor de securitate cooperează, pe bază de protocoale, în îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor propuse”.

Conform art. 191 (1) din HG 585/2002, Serviciul Român de Informaţii, prin unitatea sa specializată, are competenţă generală de exercitare a controlului asupra modului de aplicare a măsurilor de protecţie de către instituţiile publice şi unităţile deţinătoare de informaţii clasificate.

6. Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului:

Articolul 6 (1) ”La nivel național activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară în mod unitar, potrivit prezentei legi.(2) În acest scop cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului, denumit în continuare SNPCT, la care participă următoarele autorități și instituții publice: a) Serviciul Român de Informații, cu rol de coordonare tehnică; b) Ministerul Administrației și Internelor; c) Ministerul Apărării Naționale; d) Ministerul Afacerilor Externe; e) Ministerul Economiei și Comerțului; f) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;g) Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor;h) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului; i) Ministerul Sănătății;j) Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației; k) Ministerul Finanțelor Publice; l) Ministerul Integrării Europene; m) Ministerul Justiției; n) Serviciul de Informații Externe; o) Serviciul de Protecție și Pază; p) Serviciul de Telecomunicații Speciale; q) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; r) Banca Națională a României; s) Agenția Națională de Control al Exporturilor; t) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; u) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare”.

Articolul 7În scopul prevenirii și combaterii actelor de terorism și a faptelor asimilate acestora, autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT desfășoară activități specifice, individual sau în cooperare, în conformitate cu atribuțiile și competențele lor legale și cu prevederile Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării”.

7. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 11 martie 2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal

1. La articolul 8, după alineatul 1 se introduc două noi alineate, alineatele 2 şi 3, cu următorul cuprins:
„Pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Verificarea modului de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art. 30^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.

8. Hotărârea CSAT nr. 128 din 10 decembrie 2015 privind GHIDUL STRATEGIEI NAŢIONALE DE APĂRARE A ŢĂRII PENTRU PERIOADA 2015-2019 [24]

 ”2.2. Relaţionare şi colaborare partenerială de tip integrat – mecanismele de colaborare inter-instituţionale, prevăzute în lege, în baza cărora vor fi îndeplinite prevederile SNAp Reperele orientative propuse de prezentul Ghid implică un efort conjugat al tuturor structurilor
care participă la îndeplinirea obiectivelor strategice naţionale promovate de SNAp. În activitatea de cooperare dintre acestea sunt respectate principiile continuităţii şi predictibilităţii prin: – aplicarea coerentă a strategiilor, a protocoalelor şi a planurilor la nivel naţional;

Legislaţia în vigoare instituie diferite mecanisme de cooperare inter-instituţională care, deşi organizate distinct, pe diverse paliere strategice, sunt subsumate îndeplinirii obiectivelor de realizare a securităţii naţionale, instituţiile componente acţionând sinergic şi în strânsă concordanţă cu competenţele conferite prin legile care reglementează organizarea şi funcţionarea lor, respectiv prin acte normative, protocoale şi acorduri subsecvente. Ghidul propune necesitatea dezvoltării cooperării în cadrul unor formate naţionale de nivel strategic, sugerând ca bază de pornire platformele deja existente.

Din enumerarea mai sus menționată se desprinde în mod cert și fără echivoc distincția dintre acte normative și protocoale, cele din urmă fiind excluse posibilității de a fi interpretate în sensul producerii unor efecte juridice specifice actelor normative. Pe de altă parte, prezența protocoalelor în modul de exercitare a atribuțiilor de către autoritățile cu atribuții în domeniul securității naționale are un rol decisiv în implementarea Strategiei Naționale de Apărare 2015-2019, din punctul de vedere al asigurării relaționării cu colaborării de tip integrat.

Mecanisme de cooperare inter-instituţională
• Potrivit legislaţiei în vigoare, colaborarea inter-instituţională se realizează prin intermediul unor protocoale ce vizează fie domeniile specifice instituţiilor beneficiare, fie situaţii punctuale, limitate temporal.
De exemplu, legislaţia asigură colaborarea dintre SRI, SIE, SPP, MApN, MAI, MJ, Ministerul Public, MAE, MECRMA, Direcţia Generală a Vămilor, precum şi celelalte organe ale administraţiei publice, aceste instituţii având obligaţia să-şi acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. Este, de asemenea, cazul cooperării inter-instituţionale în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, al sistemului naţional de securitate cibernetică (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică/CERT-RO; Consiliul Operativ pentru Securitate Cibernetică/COSC), al Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică/CNCAOP, al Grupului Interministerial Strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii, Centrului Naţional Militar de Comandă/CNMC, al Grupului Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat/GIRMIFS.

În vederea atingerii obiectivelor SNAp, mecanismele de cooperare inter-instituţională vor fi utilizate pentru asigurarea platformelor de relaţionare necesare implementării integrate de către instituţiile responsabile a direcţiilor de acţiune prevăzute”.

În concluzie, protocoalele nu sunt simple operațiuni administrative complexe cu rol în protecția informațiilor clasificate sau al cooperării loiale între autorități, ci și o garanție a implementării Strategiei naționale de apărare a României 2015-2020, fiind necesare și obligatorii pentru păstrarea stării de securitate națională din perspectiva amenințărilor și vulnerabilităților la adresa valorilor dobândite.

X. Cu privire la protocoalele, ca operațiuni administrative complexe

46. Protocoalele sunt operațiuni administrative complexe, și anume proceduri (fapte materiale/ productive) scrise, izvorâte din lege sau acte administrative cu caracter normativ sau individual, care o oferă o practică unitară privind exercitarea atribuțiilor specifice autorităților contractante, în cazul de față referindu-ne la protecția informațiilor clasificate de care SRI și alte ADS-uri sunt responsabile.

47. Serviciul Român de Informați este, conform Legii nr. 14/1992, este autoritate administrativă autonomă, cu atribuții în domeniul securității naționale, al culegerii și protecției informațiilor clasificate. Deși nu se află în subordinea Guvernului, acestea fac pare din puterea executivă, deci săvârșesc acte și fapte administrative, conform domeniului lor de reglementare [25]. În acest caz se află și SRI, fiind autoritate care efectuează operațiuni administrative (fapte administrative). Protocoalele nu sunt altceva decât fapte materiale/ productive consemnate în cadrul unor operațiuni administrative scrise care îmbracă denumirea de ”protocol”.

48. Urmărind clasificarea trăsăturilor comune ale operațiunilor administrative și faptelor administrative făcută de domnul profesor Alexandru Ciobanu [26], putem adapta la caracterul juridic al protocoalelor, caracterizându-le, după cum urmează:

a) Protocoalele nu concretizează o manifestare de voință exprimată în scopul producerii unor efecte juridice imediate și directe cu privire la procedura judiciară, altele decât cele prevăzute de legile în temeiul cărora sunt încheiate, ci sunt forme concrete, materiale, prin care se acționează asupra realității existente. Spre exemplu, art. 3, lit. g din Protocolul SRI-PICCJ nr. 003064/04.02.2009, prevede ”constituirea de echipe operative comune care sa acționeze în baza unor planuri de acțiune pentru exercitarea competentelor specifice ale părților, în vederea documentarii faptelor prevăzute Ia art.2;”. Corespondentul în lege al acestui fapt material este art. 11 din Legea nr. 14/1992 care prevede că ”În cazul în care din verificările şi activităţile specifice prevăzute la art. 9 şi 10 rezultă date şi informaţii care indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală.”.

b) Chiar dacă unele prevederi din protocoale au natura unor fapte juridice producătoare de anumite consecințe juridice (exemplu: informarea cu privire modul de valorificare de către procurori a informațiilor·sau sesizărilor primite de la SRI), acestea operează în baza legii (Legea nr. 182/2002), nu sunt generate în mod direct și intenționat prin respectiva acțiune;

c) Ca pondere, operațiunile și faptele materiale ale SRI se regăsesc în proporție mai mare decât actele juridice ale acestuia; ele sunt realizate , în principal, de organele (”agenții”) de la ”baza” sistemului de intelligence, care au sarcini privind executarea la modul concret a legi, a ordinului de serviciu sau a mandatului de supraveghere tehnică pentru cu culegerea de informații conform Legii nr. 51/1991;

d) Scopul realizării protocoalelor constă în mijlocirea executării legii la modul concret (diversele activități concrete de manipulare a informațiilor clasificate conform Legii nr. 182/2002). Într-o notă critică, condamnăm faptul că SRI și PICCJ nu au indicat în mod clar care sunt articolele din lege care reprezintă temei juridic pentru încheierea protocoalelor, precum și acele articole ce privesc atribuțiile ce făceau obiectul descrierii modalității de acțiune prin protocol. În lipsa acestora, s-a susținut o întreagă teorie a ilegalității protocoalelor, pe care de altfel am demontat-o mai sus.

e) Nu pot fi contestate în mod distinct la instanța de contencios administrativ, ci numai dacă au stat la baza emiterii actului supus judecății, dacă acesta nu se află în categoriile de la art. 5, alin. (3) din Legea nr. 554/2004 [27] sau ale actelor procesuale în materie penală [28].

49. Concluzionând, există toate caracteristicile esențiale, necesare și suficiente pentru a include protocoalele în sfera operațiunilor administrative complexe, ce prevăd fapte administrative care, în temeiul legii, sunt producătoare de efecte juridice în subsidiar.

XI. Cu privire la caracterul de contract administrativ al protocoalelor

50. Deși există opinii doctrinare care ar cataloga protocoalele de cooperare dintre SRI și PICCJ ca fiind contracte administrative, doar cu scopul de a justifica temeinicia atacării loc la instanța de contencios administrativ, pentru motive de nelegalitate, trebuie s nu fim de acord cu această încadrare, pentru următoarele motive:

51. În primul rând, un contract administrativ este încheiat de administrație pentru a asigura funcționarea unui serviciu public, ceea ce implică un regim de putere publică. [29] Deși asigurarea securității naționale și regimul juridic al urmăririi penale, parte a procesului penal, sunt servicii publice lato sensu în sensul în care sunt organizate și desfășurate de stat în vederea asigurării ordinii de drept, a democrației constituționale, a drepturilor și libertăților cetățenești și a asigurării atribuțiilor instituțiilor publice, acestea se bucură de o autonomie formală și conceptuală, în primul caz fiind vorba de protecția informațiilor clasificate prin protocoale (regim juridic reglementat de Legea nr. 182/2002 și HG 585/2002), în al doilea caz reglementând regimul colaborării loiale între instituții privind furnizarea informațiilor ce privesc săvârșirea de infracțiuni (regim juridic reglementat în art. 12 Legea nr. 14/1992 și art. 11și art. 21 din Legea nr. 51/1991), în al treilea caz reglementând activitățile specifice de culegere a informațiilor (regimul juridic reglementat de art. 13 și urm. Din Legea nr. 51/1991) iar în al treilea caz reglementând executarea mandatelor de supraveghere tehnică înainte și după Decizia CCR nr. 51/2016 ( sediul materiei fiind în art. 138 și urm C. proc. Pen, respectiv OUG nr. 6/2016).

52. În al doilea rând, un contract administrativ este guvernat de reguli speciale privind forma (existența unii caiet de sarcini, de exemplu), puterile administrației, facilitățile conferite cocontractanților particulari (inclusiv aplicația ”teoriei impreviziunii”). Observăm că în protocoalele indicate de reclamant ca fiind obiectului presupusului conflict juridic de natură constituțională nu avem îndeplinite nici măcar una dintre elementele unui contract administrativ.

53. În al treilea rând, legiuitorul român oferă o definiție legală și autonomă contractului administrativ care, conform art. 2, lit. c) teza finală din Legea nr. 554/2004, prevede că ”sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice”. În dezvoltarea acestei idei, legea prevede în același art. 2, lit. c) că ” prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”. Or, inspectând sediul materiei privind temeiul legal al protocoalelor, nu reiese existența unei legi speciale care să le dea forma, obiectul și conținutul unor contracte administrative. Strict din punct de vedere material, orice contract administrativ, chiar dacă este prevăzut de o lege specială, trebuie să păstreze natura, scopul și destinația tipurilor de servicii publice prevăzute în prima teză a art. 2, lit. c), caz în care, sub nicio formă, protocoalele nu se încadrează.

54. În concluzie, ținând cont de prevederile Legii nr. 554/2004, dar și de doctrina administrativistă în materia contractelor administrative, apreciem că protocoalele de cooperare între SRI și ICCJ nu pot și nu sunt contracte administrative, ci rămân simple operațiuni administrative complexe de natură a unifica proceduri în vederea executării în concret și în mod unitar a legii aplicabile celor două instituții semnatare.

XII. Cu privire la distincția dintre mandatul de supraveghere tehnică și mandatul pentru executarea unor activități specifice de culegere a informațiilor

55. După 27 de ani de la căderea comunismului, fantomele Direcției Securității Statului și ale Procuraturii încă sunt scoase de la naftalina istoriei, ca argument de speriere de cetățenilor României. Foarte mulți formatori de opinie – jurnaliști, politicieni, lideri de ONG-uri, iar, în prezenta cauză, chiar Parlamentul României-, vin să spună cum ”serviciile ne ascultă telefoanele oricând, oriunde și oricum”, lăsând să se înțeleagă, desigur, că că Serviciul Român de Informații, la fel ca și predecesorul său dinainte de 1989, poate asculta telefoane, poate monta dispozitive de supraveghere și poate viola corespondența privată oricând dorește. Mai mult, se sugerează că există un oarecare vid legislativ privind regimul supravegherii tehnice, un vid ar da SRI-ului posibilitatea să comită abuzuri.

56. Aceste ”fantome” ale practicilor folosite de fosta Securitate și Procuratură (complet diferite și indiscutabil abuzive comparativ cu prevederile legale actuale) sunt popularizate în special de către persoane susceptibile de și predispuse la săvârșirea de infracțiuni (ex: politicieni, oameni de afaceri etc), suspecți, inculpați și condamnați în procese penale. De ce? Pentru că metodele de supraveghere sunt instrumente de constituire a celor mai solide probe în procesele penale, probe care duc la condamnarea inculpaților sau, anterior etapei de judecată, la instituirea măsurilor preventive (reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă).

57. Autorul cererii privind conflictul juridic de natură constituțională sugerează cu rea-credință că SRI este organ de urmărire penală (p. 6) și creează o argumentație voit eronată cu scopul de a produce o confuzie între mandatul de supraveghere tehnică și mandatul pentru activități specifice de culegere a informațiilor (pp.7-10).

58. În speranța evoluției deliberărilor Curții într-un spirit de corectitudine, a expunerii realității complete și a plecării de la același fond de cunoaștere în materie, voi prezenta metodele, etapele și actorii în efectuarea supravegherii tehnice.

59. Există două accepțiuni legale de definire și încadrare a termenului generic de ”ascultare” sau ”supraveghere”. În primul caz, vorbim despre metodele speciale de supraveghere din cadrul procesului penal care sunt reglementate la Capitolul IV din Codul de Procedură Penală (Legea nr.135/2010). În al doilea caz, vorbim despre activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, desfășurate de către serviciile cu atribuții în domeniul securității naționale (SRI, SIE, SPP) și care sunt prevăzute în Capitolul II din Legea securității naționale (Legea 51/1991). În ambele cazuri este nevoie de obținerea unui mandat de supraveghere tehnică emis de către judecătorul de drepturi și libertăți. Excepție de la această regulă fac activitățile de utilizare a investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor (Art. 148 CPP), măsurile de protecţie a investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor (Art. 149 CPP), activitățile privind participarea autorizată la anumite activități (Art. 150 CPP), livrarea supravegheată (Art. 151 CPP), activitatea de obţinere a datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului (Art.152 CPP – cu avizul prealabil al judecătorului de drepturi și libertăți) și activitățile de obţinere de date privind situaţia financiară a unei persoane (Art. 153 CPP), care pot fi desfășurate doar pin ordonanță emisă de către procuror.

60. Mandatul de supraveghere tehnică în procesul penal. În sensul Codului de Procedură Penală, înțelegem ca fiind activitate de ”supraveghere tehnică ” următoarele (Art. 138, alin. (1) și (13) din CPP):
a) interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice.

61. Pentru toate aceste activități este de precizat că, în urma Deciziției CCR nr. 51/2016, numai organele de cercetare penală (polițiști judiciari și organele de cercetare penală speciale) și procurorii pot efectua operațiunile de supraveghere tehnică. Astfel excludem setul de afirmații și ipoteze conform cărora SRI ar mai avea vreo legătură cu activitatea de supraveghere tehnică din etapei de urmărire penală. Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi, în camera de consiliu, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii (Art.139, alin. (1) CPP):
a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2);
b) măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii;
c) probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

62. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede în concret că supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

63. Supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi (Art. 140, alin. (1). Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă (Art. 140, alin. (2)): indicarea măsurilor de supraveghere tehnică care se solicită a fi dispuse;
a) numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva căreia se dispune măsura, dacă sunt cunoscute;
b) indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni pentru care se poate dispune măsura;
c) indicarea faptei şi a încadrării juridice;
d) în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă se solicită şi încuviinţarea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spaţii private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, se solicită motivarea caracterului proporţional şi subsidiar al măsurii.

64. Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când (Art. 141, alin. (1) din CPP):
a) există urgenţă, iar obţinerea mandatului de supraveghere tehnică în condiţiile art. 140 CPP ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora;
b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139 alin. (1) şi (2) din CPP.

65. Cu privire la obținerea, depozitare, manipularea și distrugerea datelor rezultate din supravegherea tehnică, avem următoarele situații și precizări în CPP: În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu au fost respectate condiţiile prevăzute la Art. 141, alin. (1) CPP, infirmă măsura luată de către procuror şi dispune distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obţinute şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens. Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) CPP. Datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit art. 142, alin. (5) CPP, se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. Din oficiu sau la solicitarea părţilor, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. După un an de la soluţionarea definitivă a cauzei, datele sunt mereu distruse de către procuror, care întocmeşte un proces-verbal în acest sens și îl trimite judecătorului de drepturi și libertăți (art. 141, alin. (6) CPP).

66. Art. 1421 din CPP prevede că orice persoană autorizată care realizează activităţi de supraveghere tehnică, transmite date rezultate din această activitate și primește date rezultate din această activitate are posibilitatea de a asigura semnarea electronică a datelor rezultate din activităţile de supraveghere tehnică, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat. Aceste persoane pot astfel să fie verificate în permanență, răspunzând totodată pentru securitatea și integritatea datelor.

67. După clasare, precum și după pronunţarea unei hotărârâri de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, de achitare ori încetare a procesului penal, rămasă definitivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune conservarea suportului material sau a copiei certificate a acestuia, prin arhivare la sediul instanţei în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii (Art. 146 CPP). Se exclude ipoteza păstrării unei copii la dispoziția procurorului sau a polițiștilor judiciari care au efectuat supravegherea tehnică.

68. După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa. După momentul informării, persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoştinţă, la cerere, de conţinutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere tehnică efectuate. De asemenea, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică (Art. 145).

69. Deși Decizia CCR nr. 51/2016 interzice ofițerilor de informații să sprijine organele de urmărire penală în efectuarea supravegherii tehnice în cadrul procesului penal, chiar dacă unele infracțiuni sunt considerate vulnerabilități la securitatea națională a România, Curtea statuând că implicarea SRI încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și principiile statului de drept, CPP încă permite ca, în cazul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale şi infracţiunilor de terorism, să poată fi folosiţi ca investigatori sub acoperire şi lucrători operativi persoane din cadrul SRI (Art. 148, alin. (4)). Aceeași prevedere se aplică la fel și în cazul activității de livrare (Art. 151, alin. (6)) supravegheată, aceasta poate fi pusă în aplicare de către poliţie sau de altă autoritate competentă (SRI). Atât activitatea de utilizare a investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor, cât și cea de livrare supravegheată constituie metode de supraveghere și control care, în conformitate cu prevederile art. 148, alin. (1), lit. b și ale art. 151 CPP, restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

70. Mandatul de securitate națională pentru activităţile specifice culegerii de informaţii. Culegerea de informații de către un serviciu de intelligence (SRI, SIE, SPP) nu presupune numai colectarea de date, acte și fapte în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni. Culegerea informațiilor este o activitate complexă a serviciilor de intelligence desfășurată cu scopul cunoașterii strategice și prevenirii amenințărilor și vulnerabilităților la adresa securității naționale. De asemenea, culegerea de informații este efectuată cu scopul evaluării riscurilor strategice privind unele acțiuni sau inacțiuni ale statului, ori a unor alți actori în raport cu statul. Informațiile colectate sunt destinate beneficiarilor de intelligence, adică acelor persoane abilitate de lege în a obține informații din categoria de clasificare ”secretar de stat” (Legea nr. 182/2002). Aceste informații sunt gestionate de către beneficiari (președintele României, .președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților, prim-ministrul etc.) cu scopul elaborării și coordonării politicii interne și externe a țării, respectiv a legiferării (Parlamentul și Guvernul) și ținând seama de vulnerabilitățile, amenințările și riscurile identificate de către serviciile de intelligence.

71. ”Mandatul de securitate națională” este o denumire generică care implică două acțiuni distincte:
a) Acordarea unui mandat de către judecătorul de drepturi și libertăți pentru activitățile de culegere a informațiilor care pot restrânge anumite drepturi și libertăți cetățenești (Art. 14, alin. (2) din Legea nr. 51/1991);
b) Autorizarea, prin încheiere motivată, a procedurii specifice de culegere a informațiilor (Art. 15 din Legea nr. 51/1991);

72. Procedura de acordare a autorizării, respectiv a mandatului este reglementată de Capitolul II din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată. Procedura cuprinde întreg cadrul legal prevăzut de Capitolul IV din CPP privind metodele de supraveghere tehnică, dar și o serie de instrumente juridice prin care drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt protejate.

73. Activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului se efectuează numai în situaţiile în care (Art. 14, alin. (1)):
a) nu există alte posibilităţi ori sunt posibilităţi limitate pentru cunoaşterea, prevenirea sau contracararea riscurilor ori ameninţărilor la adresa securităţii naţionale;
b) acestea sunt necesare şi proporţionale, date fiind circumstanţele situaţiei concrete
c) a fost obţinută autorizaţia prevăzută de Legea nr.51/1991;

74. Activităţile specifice culegerii de informații pot consta în (Art. 14, alin. (2)):
a) interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă;
b) căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect;
c) ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;
d) instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private;
e) localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere;
f) interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;
g) obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale unei persoane, în condiţiile legii.

75. Propunerea de autorizare a unor activităţi specifice din cele prevăzute la art. 14 alin. (2) se formulează în scris şi trebuie să cuprindă un număr de elemente clare. Lipsa nejustificată a unui element duce la respingerea cererii de către procuror sau judecătorul de drepturi și libertăți (Art. 15, alin. (1)):
– numele şi funcţia persoanei care formulează propunerea;
– data şi locul emiterii propunerii;
– date sau informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, prin prezentarea faptelor şi circumstanţelor pe care se întemeiază propunerea;
– motivaţia pentru care se impun activităţi specifice;
– categoriile de activităţi pentru care se propune solicitarea autorizării;
– dacă este necesară încuviinţarea pătrunderii în spaţii private pentru desfăşurarea de activităţi specifice;
– perioada pentru care se propune solicitarea autorizării;
– identitatea persoanei supusă măsurii, dacă aceasta este cunoscută;
– locul unde urmează a fi executate activităţile propuse, dacă acesta este cunoscut.

76. Propunerea este înaintată procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care o analizează din punct de vedere a legalității și oportunității. În caz favorabil acesta trimite o solicitare președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție care o examinează de urgență. În cazul în care judecătorul constată că solicitarea este justificată şi activităţile se impun în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, dispune autorizarea, prin încheiere motivată, care trebuie să cuprindă:
– denumirea instanţei, data, ora şi locul emiterii;
– date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, prin prezentarea faptelor şi circumstanţelor care justifică măsura;
– activităţile specifice autorizate, dintre cele prevăzute la art. 14 alin. (2);
– identitatea persoanei care este afectată de activităţile specifice, prin restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dacă aceasta este cunoscută;
– organele care efectuează activităţile autorizate;
– persoanele fizice sau juridice care au obligaţia de a acorda sprijin la executarea activităţilor autorizate;
– precizarea locului sau a localităţilor în care se vor desfăşura activităţile autorizate, dacă acestea sunt cunoscute;
– durata de valabilitate a autorizaţiei.

77. Tot judecătorul emite un mandat cuprinzând activităţile specifice autorizate, dintre cele prevăzute la art. 14 alin. (2), și durata de valabilitate a autorizației.

78. Durata de valabilitate a autorizării activităţilor este cea necesară pentru desfăşurarea acestora, dar nu mai mult de 6 luni. Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 3 luni. Durata maximă a autorizărilor cu privire la aceleaşi date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale este de doi ani. Activităţile specifice încetează înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat (Art. 17, alin. (4)).

79. Judecătorul poate dispune distrugerea materialelor obţinute din activitatea de culegere a informațiilor dacă consideră că nu se mai impune continuarea activităților. În termen de maximum 7 zile de la solicitare, o copie a procesului-verbal privind distrugerea se transmite judecătorului.

80. Atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea activităţilor specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului, pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se pronunţă asupra cererii de îndată. Gravează aceeași rațiune din art. 141 CPP.

81. Față de prevederile Capitolului IV din CPP, art. 20, alin. (3) din Legea nr. 51/1991 obligă organele cu atribuții în domeniul culegerii de informații să îl informeze în scris pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre rezultatul activităţilor autorizate prin mandat şi despre măsurile luate, conform legii.

82. Datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile şi/sau comunicările interceptate, redate în scris, şi/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoţite de conţinutul digital original al acestora (Art. 21, alin. (1)).

83. În cazul în care datele şi informaţiile rezultate din activităţile autorizate nu sunt suficiente pentru sesizarea organelor de urmărire penală şi nici nu justifică desfăşurarea în continuare de activităţi de informaţii cu privire la acea persoană, din dispoziţia conducătorului organului de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale se dispune notificarea persoanei ale cărei drepturi sau libertăţi au fost afectate prin activităţile autorizate, cu privire la activităţile desfăşurate faţă de aceasta şi perioadele în care s-au desfăşurat (Art. 20, alin. (2)). Există, deci, o obligativitate de înștiințare a persoanelor vizate, pentru a le da dreptul să se adreseze organelor abilitate dacă simt că drepturile și libertățile lor au fost lezate. Există, într-adevăr, câteva excepții pentru care nu se poate informa persoana supusă activității de culegere a informații, și numai pentru o perioadă de timp, excepțiile trebuind a fi bine motivate și explicate.

84. Față de persoanele supuse supravegherii tehnice în cursul procesului penal, cele care sunt supuse activității de culegere a informațiilor, făcând subiectul unui mandat și a unei autorizații pe securitate națională, au mai multe căi de atac dacă se consideră vătămate în drepturile sau libertăţile lor fundamentale. Acestea se pot adresa următoarelor entități (Art.22):
– comisiilor însărcinate să exercite control parlamentar, potrivit legilor de organizare şi funcţionare a organelor de informaţii sau a celor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale;
– instanţei de judecată, în condiţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
– instanţelor judecătoreşti, pentru repararea daunelor materiale şi morale suferite, potrivit legii civile;
– organelor judiciare, prin formularea de plângeri şi căi de atac potrivit Codului de procedură penală;
– altor comisii sau organe judiciare, potrivit procedurilor reglementate de legi speciale.

85. Păstrarea secretului informațiilor deținute de către ofițerii de informații reprezintă secret de stat sau secret de serviciu în sensul legii nr. 182/2002. Orice ofițer de informații autorizat care realizează activităţi de supraveghere tehnică, transmite date rezultate din această activitate și primește date rezultate din această asigură semnarea electronică a activităților operate, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat de securitate. Aceste persoane pot astfel să fie verificate în permanență, răspunzând totodată pentru securitatea și integritatea datelor. Ofițerii de informații răspund disciplinar în fața comisiei de disciplină, administrativ, civil și penal în fața organelor judiciare și a instanței militare.

86. Am demonstrat că există proceduri clare în CPP și Legea nr. 51/1991, am distins tipurile de mandat, scopul acestora și actorii care le utilizează sau care intră în orice fel sub incidența lor. Am arătat totodată și faptul că nu există o rațiune juridică (eventual doar una politică) pentru limitarea SRI în a putea sprijini organele judiciare în efectuarea supravegherii tehnice în cadrul procesului penal.

87. Astfel, din descrierea comparativă a metodelor de supraveghere tehnică în procesul penal și activitățile specifice de culegere a informațiilor prin care se restrâng drepturi și libertăți cetățenești, se observă că ambele sunt reglementate de CPP și Legea nr. 51/1991, se organizează și execută strict în temeiul acestora, protocoalele de colaborare dintre SRI-PICCJ nespunând nici mai mult, nici mai puțin decât chiar legea o face.

88. În toată această neîncredere care planează, în general, asupra activității SRI, nu trebuie uitat faptul că, în ceea ce privește dreptul de operare cu informații clasificate, toți ofițerii SRI sunt deținători ai certificatelor de securitate ORNISS pentru diferite niveluri de clasificare. Disciplina, profilul profesional și personal necesar obținerii unui astfel de certificat este un argument pentru care SRI-ului merită să i se dea încredere în activitatea operativă pe care o întreprinde. Angajații MAI care au fost abilitați de lege să sprijine procurorii în efectuarea supravegherii tehnice nu dețin, spre exemplu, certificate ORNISS la nivelul de clasificare pe care îl deține un ofițer SRI sau SIE. Ne întrebăm în mod firesc dacă premisa păstrării secretului profesional de către polițistul judiciar primează garanției de securitate reprezentate de posesorul unui certificat ORNISS din cadrul SRI.

XIII. Cu privire la nevoia de executarea legii în mod unitar

89. Pe lângă respectarea principiului sistemului nostru monist de drept, specificul activității SRI, dar și a PICCJ, necesită o concretețe și o precizie în actele și faptele juridice săvârșite. Gestionarea informațiilor clasificate, protecția persoanelor, asigurarea caracterului nepublic al urmăririi penale, protejarea procedurilor de supraveghere tehnică sau a metodelor de culegere a informațiilor privind amenințările transfrontaliere și teroriste sunt doar câteva dintre exemplele pentru care se justifică unitatea de acțiune în efectuarea operațiunilor administrative [30].

90. Nu în ultimul rând, protocoalele sunt o expresie a aplicării principiului cooperării loiale între autoritățile statului și a principiului legalității. Chiar dacă am admite, prin absurd și în mod nejustificat, că protocoalele au la bază și principiul libertății contractuale, acesta nu contravine principiului legalității, care într-adevăr, primează în dreptul public, deoarece, conform art. 1169 C.civ, ”părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri[31].

XIV. Cu privire la caracterul secret al protocoalelor

91. Art. 227 din HG nr. 585/2002 prevede că ”în îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor ce le revin, pe linia protecţiei informaţiilor clasificate, ADS competente cooperează pe baza protocoalelor ce vor fi încheiate între ele cu avizul ORNISS”. Asta înseamnă că documentul încheiat este supus unei clase și unui nivel de secretizare conform art. 15 din Legea nr. 182/2002. Accesul la clasele și nivelurile de secretizare este expres și limitativ prevăzut de lege și nu este stabilit arbitrar de către SRI sau celelalte autorități semnatare.

92. De asemenea, conform art. 339 (1) din HG nr. 585/2002, contravenţiile şi sancţiunile privind încălcarea regimului informațiilor clasificate se constată şi se aplică, în limitele competenţelor ce le revin, de către persoane anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii. Așadar, SRI are obligația legală de a se îngriji de informațiile clasificate cu care operează și pe care le transmite terților.

93. În temeiul acestor prevederi s-a încheiat și protocolul SRI – CSM [32]. SRI are protocoale cu toate autoritățile publice unde se utilizează informații clasificate, inclusiv cu instituțiile ”deconcentrate”, consiliile județene sau prefecturi. Cu titlu de exemplu, putem vedea protocoalele încheiate între SRI și MDRAP, în perioada 2007-2014 [33].

93. În concluzie, SRI e obligat de lege și de actele administrative cu caracter normativ să încheie astfel de protocoale în vederea exercitării atribuțiilor în relația cu PICCJ și alte instituții cu atribuții ce implică manipularea informațiilor clasificate.

XV. Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de lnformații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale

95. În raportul CSAT din anul 2005 a apărut următorul paragraf: ”Prin intermediul organismelor specializate s-a realizat o monitorizare operativă a zonelor și sectoarelor de activitate cu potențial în domeniul corupției și criminalității organizate. Ministerul Public și Departamentul Național Anticorupție au încheiat protocoale de cooperare cu toate structurile care au atribuții informative în vederea gestionării și valorificării eficiente a informațiilor privind faptele de corupție (Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării, Direcția de Informații și Protecție Internă a Ministerului Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române), precum și cu alte instituții care au atribuții în acest domeniu (Banca Națională a României, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Autoritatea Națională de Control, Garda Financiară, Comisia Națională de Valori Mobiliare)” [34]Acesta este momentul T0 care a marcat operaționalizarea noilor instrumente prin care, pe de o parte, se apără secretul de stat ce privește atribuțiile unor instituții precum SRI, PICCJ etc, iar, pe de altă parte, se consolidează lupta comună a instituțiilor statului împotriva infracționalității în general și a corupției în special. Ceea ce a rezolvat încă de la început acest protocol a fost asigurarea caracterului secret al operațiunilor precedente procesului penal. Cu alte cuvinte, activitatea de culegere a informațiilor privitoare la săvârșirea de infracțiuni și transmiterea lor către organele de urmărire penală se efectua după o procedură bine stabilită, secretă și riguros urmărită de părți. Asta au făcut imposibile deconspirarea ofițerilor de informații în procesul de culegere și transmitere a informației, precum și alterarea viitoarelor probe în procesul penal. Este lesne de înțeles acum de ce în spațiul public românesc există o înverșunare împotriva cooperării SRI-PICCJ prin protocoale, nefiind vorba despre un clivaj libertate-securitate, ci despre o încercare disperată și concentrată a penalilor de a discredita instituțiile care i-au tras, direct sau indirect, la răspundere penală. Societatea românească nu are o apetență culturală și istorică pentru promovarea drepturilor omului, cea în numele căreia sunt condamnate protocoalele de colaborare între SRI și alte instituții sa mijloacele de supraveghere tehnică prevăzute în Legea nr. 51/1991 și C. Proc. Pen [35]. De altfel, discursul de promovare a drepturilor omului fiind folosit în România exclusiv de către persoanele suspecte, inculpate sau condamnate penal, precum și de avocații lor, în scopul sustragerii de la răspundere penală și a răzbunării pentru înfăptuirea justiției.

96. În sfârșit, la data de 29.02.2018, SRI a dat publicității declasificarea ”Protocolului de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de lnformații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale”. Conform preambulului, protocolul s-a încheiat ”având în vedere atribuțiile și competențele ce revin potrivit legii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – In calitate de coordonator al activității Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de lnvestigare a lnfracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, secțiilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetelor din subordine și Serviciului Român de lnformații, în calitate de organ de stat specializat în materia culegerii informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării amenințărilor Ia adresa securității naționale a României”. Observăm că protocolul are mai multe funcții, și anume:
– Funcția de prevenire a săvârșirii de infracțiuni contra securității naționale;
– Funcția de acțiune prin care se identifică și combat infracțiunile;
– Funcția de protecție a informațiilor clasificate ce fac obiectul interdependenței celor două autorități.

97. Protocolul este constituit pe baza principiului legalității, al statului de drept, al democrației, al responsabilității, al prevenirii săvârșirii infracțiunilor și al protecției informațiilor clasificate.

Obiectivele cooperării, conform protocolului:
a) valorificarea eficientă a capacităților specifice deținute de cele două instituții în scopul cunoașterii, prevenirii și contracarării vulnerabilităților și a factorilor de risc extern și interni la adresa securității naționale, care pot genera sau favoriza săvârșirea infracțiunilor prevazute la art.2;
b) punerea la dispoziție a informațiilor relevante și utile pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice părților, precum și asigurarea protecției acestora;
c) efectuarea cu celeritate a demersurilor prevazute de lege, pentru solicitarea și obținerea, de către Serviciu, a mandatului pentru autorizarea măsurilor privind desfășurarea unor activități în scopul culegerii de informații;
d) organizarea și realizarea sarcinilor ce revin părților potrivit art.85 din O.U.G.nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările și completările ulterioare și art. 27 din O.U.G.nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, cu modificările și completările ulterioare, în scopul prevenirii, combaterii și înlăturării activităților de natura să pună în pericol securitatea națională, pe care cetățenii străini aflați pe teritoriul României le-au desfășurat, le desfășoară ori despre care exista indicii temeinice ca intenționează sale desfășoare;
e) asigurarea îndeplinirii atribuțiilor ce revin Parchetului în vederea punerii în aplicare a actelor de autorizare emise potrivit prevederilor art.91 1-91 5 și art.98 din Codul de procedura penală;
f) corelarea activităților de identificare, obținere, valorificare, conservare și prelucrare analitică a informațiilor referitoare Ia infracțiunile prevazute Ia art.2;
g) constituirea de echipe operative comune care sa acționeze în baza unor planuri de acțiune pentru exercitarea competentelor specifice ale părților, în vederea documentarii faptelor prevazute la art.2;
h) acordarea cu titlu gratuit de către Serviciu, a asistentei în domeniul protecției informațiilor clasificate deținute și utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date și informații cu acest caracter, colectarea, transportul și distribuirea în țară a corespondentei oficiale;
i) elaborarea și derularea de către părți, în domeniile complementare, de strategii, acțiuni și programe, comune;
j) acordarea de către experții Serviciului, în condițiile legii, a asistentei tehnice de specialitate procurorilor care efectuează urmărirea penala, pentru aplicarea prevederilor art. 911-9 5 și art.98 Cod procedură penală;
k) acordarea de către Serviciu, în condițiile legii și ale prezentului Protocol, a asistentei tehnice de specialitate procurorilor în cauzele prevazute la art.2, în care administrarea mijloacelor de proba impune cunoștințe ori dotări tehnice specifice sau în cauzele în care se ascultă persoane cu identitate protejată;
l) crearea unor mecanisme informatice care sa asigure comunicarea operativă, în situații deosebite, a datelor și informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor fiecărei părți;
m. participarea la programe comune de formare, specializare, pregătire sau perfecționare profesională.

98. Protocolul are o Parte generală, în care sunt descrise reponsabilitățile părților și regulile speciale, și o parte specială, care cuprinde mai multe subcapitole pe domenii de activitate, și anume:

1. Soluționarea propunerilor formulate de către Serviciu cu privire la mandatul prevăzut de art. 20-22 din Legea nr. 535/2002, art. 10 din Legea nr. 14/1992și eliberat în temeiul art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României. Aici, protocoalele descriu proceduri care soluționează mandatele cu celeritatea prevăzută tot de lege;

2. Valorificare în cadrul urmăririi penale a informațiilor comunicate de Serviciu, cu privire la faptele ce constituie infracțiuni. În prezenta secțiune se dă aplicabilitate practică prevederilor legale prin care SRI este obligat să informeze parchetul atunci când sesizează săvârșirea de infracțiuni.

3. Efectuarea activităților prevăzute de art. 911-915 C. proc. Pen. Secțiunea se referă la modul de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pe vechiul cod. A nu se înțelege din aceasta, cum fals s-a expus în spațiul public, că SRI emitea sau solicita mandate de supraveghere tehnică în procesul penal. SRI poate solicita și executa mandate pentru culegerea de informații prin activități specifice conform Legii nr14/1992, care nu are nimic de a face cu procesul penal, ci vizează doar activitățile specifice de intelligence.

XVI. Protocolul de cooperare încheiat în anul 2009 între Serviciul Român de Informaţii, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiție

99. Ministerul Public a dat publicității protocolul între SRI, PICCJ și ICCJ, declasificat la data de 14.06.2018 [36], în urma procedurii de denunțare a protocoalelor de colaborare dintre SRI și instituțiile din sistemul judiciar. Procedura de declasificare a Protocolului de cooperare încheiat în anul 2009 între Serviciul Român de Informaţii, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiție a fost definitivată la data de 14 iunie 2018.

100. Protocolul a vizat exprimarea acordului instituţiilor pentru crearea unui sistem informatic şi de comunicaţii (SIC), astfel încât transmiterea documentelor privind emiterea mandatelor de securitate naţională, elaborate în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională şi a Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, să fie realizată în format electronic. În acest context, protocolul are natura juridică a unui acord privind crearea SIC, prealabil acreditării sistemului, cerinţă impusă de actele normative privind acreditarea sistemelor informatice şi de comunicaţii care vehiculează informaţii secrete de stat [37].

101. Părțile menționează că nu au fost încheiate acte adiționale privind extinderea domeniului de cooperare sau acte de modificare a conținutului protocolului. Totodată, se precizează că acesta nu a vizat procedura și responsabilitățile instituțiilor privind autorizarea activităților specifice de culegere de informații și emitere a mandatelor de securitate națională, acestea fiind reglementate la data încheierii protocolului de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, iar începând cu data de 1 februarie 2014 de Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională.

102. Protocolul şi-a încetat efectele prin atingerea scopului pentru care a fost semnat, și anume la 18 septembrie 2012, dată la care Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a aprobat documentația privind acreditarea de securitate a SIC. ORNISS a emis un certificat de acreditare de securitate pentru funcţionarea sistemului informatic şi de comunicaţii creat între Serviciul Român de Informaţii – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

103. Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie și Justiție a inițiat procedura de declasificare a tuturor protocoalelor încheiate cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv cu Ministerul Afacerilor Interne. Aceste documente și-au încetat aplicabilitatea întrucât fie au devenit caduce în opinia părților, ca urmare a Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale a României [38] şi a schimbării cadrului legislativ, fie și-au încetat efectele ca urmare a denunțării de către părțile semnatare.

104. Obiectivele cooperării erau:

a) crearea unui sistem informatic sigur și stabil, acreditat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, necesar gestionării în condiții de securitate și operativitate maxiă a informațiilor în format electronic vehiculate în scopul îndeplinirii măsurilor prevăzute la art.2;

b) asigurarea de către S.R.I. și punerea la dispoziția P.I.C.C.J. și I.C.C.J., în conformitate cu prevederile legale, a infrastructurii tehnice a sistemului necesar realizării activităților circumscrise domeniilor de cooperare;

c) acordarea cu titlu gratuit de către S.R.I., a asistenței în domeniul protecției informațiilor clasificate deținute și utilizate de P.I.C.C.J. și I.C.C.J., pentru prevenirea scurgerii de date și informații cu acest caracter, transmise prin intermediul sistemului informatic;

d) corelarea activităților de solicitare, avizare și aprobare a autorizării culegerii de informații prin măsuri ce implică restrângerea temporară a exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, în condițiile art.53 din Constituția României, republicată și asigurarea accesului fiecărei părți la arhiva electronică, conform principiului ,,necesității de a cunoaște„.

e) punerea la dispoziție – pe bază de reciprocitate, în limitele competențelor Părților – a informațiilor, datelor, documentelor și materialelor relevante și utile pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice, precum și asigurarea protecției acestora, în zona de competență, în conformitate cu prevederile actelor normative oficiale și interne în materie;

f) elaborarea și derularea de către părți, în domeniile complementare,de strategii, acțiuni și programe, comune.

105. Se observă, după cum am arătat mai sus, că protocolul de cooperare este și rămâne doar un instrument prin intermediul căruia se stabilesc proceduri, operațiuni de manipulare a informațiilor clasificate, nefiind vorba despre acțiuni de implicare a SRI în acte de procedură penală, cum fals se vehiculează în spațiul public.

XVII. Cu privire la declasificarea protocoalelor

106. În ceea ce privește declasificarea informațiilor, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, informațiile clasificate conform art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului, iar potrivit alin. (10) al art. 24 din aceeași lege, declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autoritățile publice competente să aprobe clasificarea și nivelul de secretizare a informațiilor respective. Considerăm că textul art. 24 alin. (4) este deficitar, deoarece acesta nu impune o obligație de declasificare a informațiilor clasificate doar din momentul în care dezvăluirea acestora nu mai prezintă un pericol real pentru securitatea națională, ci permite arbitrariul Guvernului de a decide ce e secret și ce nu, după cum s-a făcut și în cazul protocoalelor. De lege ferenda, apreciem că ar trebui înăsprite condițiile în care o informație clasificată poate și trebuie declasificată, astfel încât decizia de oportunitate politică să nu aducă atingere securității naționale.

107. Desecretizarea acestor protocoale poate conduce la divulgarea unor informații secrete de stat/ secret de serviciu care pot pune în pericol securitatea națională administrația publică și interesele strategice ale României. Le voi enumera exemplificativ:
– Deconspirarea identității ofițerilor de informații care desfășoară activități specifice culegere a informațiilor ( Legea nr. 51/1991 și Legea nr. 14/1992) și a lucrătorilor specializați care efectuează mandatele de supraveghere tehnică (art. 139 C. Proc. Pen și urm.)
– Compromiterea metodelor și tehnicilor de urmărire penală, precum și a unor elemente privind identitatea părților și subiecților procesuali în faza de urmărire penală cu caracter nepublic;
– Divulgarea metodelor și instrumentelor de supraveghere și informare cu privire la activitățile cu caracter terorist, migrația ilegală, a crimă organizată sau infracțiuni de corupție;
– Divulgarea managementului informațiilor clasificate din cadrul SRI și altor ADS-uri [39].

108. Se urmărește ca grupuri cu interese infracționale să poată penetra sistemul de protecție al informațiilor clasificate astfel încât să poată preveni tragerea lor la răspundere penală. Prin cunoașterea modului operativ de cooperare între SRI și organele de urmărire penală, suspecții, inculpații și condamnații penal își vor diversifica modus operandi-ul infracțional, vor altera probele, vor avea acces la identitatea ofițerilor operativi și de analiză ai SRI și la identitatea polițiștilor judiciari și ai lucrătorilor specializați ai PICCJ care execută mandatele de supraveghere tehnică, vor influența martori și alți subiecți procesuali. Astfel, art. 28 din Legea nr. 14/1992 prin care se prevede că SRI își desfășoară activitatea acoperit, precum și art. 285, alin. (2) din C. proc. pen. care prevede că procedura din cursul urmăririi penale este nepublică rămân neaplicabile în fapt [40].

Concluzii

109. Nu protocoalele sunt temeiul tragerii la răspundere penală a inculpaților, ci prevederile Codului penal și a Codului de procedură penală. Protocoalele nu sunt nici măcar temeiul legal de administrare al probelor în cursul procesului penal, în acest caz fiind incidente tot codurile. Astfel, o OUG de ”revizuire” ar încălca cu atât mai mult principiul securității raporturilor juridice cu cât nu există o relație de cauzalitate directă între protocoale și condamnarea unei persoane care a săvârșit o infracțiune.

110. Totuși, trebuie să menționăm și Decizia nr. 35/12.07.2018 a Curții Militare de Apel București [41], care declară nule probele obținute în urma colaborării SRI-PICCJ în baza protocolului din 2009. Astfel, în baza art. 280 C. proc. pen, instanța nu se rezumă la o simplă declarare a nulității probelor, ci dezvoltă o critică de nelegalitate asupra protocolului, de natura contenciosului administrativ, cu care instanța nu a fost învestită. De asemenea, instanța nu se oprește la critica de nelegalitate, ci pune la îndoială chiar constituționalitatea legilor în temeiul cărora protocoalele au fost încheiate, asumându-și pe nedrept rolul de instanță constituțională rezervat CCR-ului [42]. Astfel, CMAB a încălcat principiul specialității și disponibilității instanței de judecată, inspectând elemente de drept material cu care nu a fost și nu putea să fie învestit. Chiar și așa, sistemul nostru continental de drept nu dă putere de lege hotărârilor și deciziilor instanțelor judecătorești de la nivelul curților de apel, astfel că soluția pronunțată de CMAB rămâne doar la nivel de doctrină un exemplu de exces de zel al instanței de penal, care a copiat ad litteram apărările avocatului condamnatului. Mai mult, instanța de apel, prin achitarea condamnatului în primă instanță, a pus în subsidiar valorile sociale ocrotite de legea penală împotriva infracțiunii de luare de mită săvârșite de militar și a construit un raționament de natură a îngreuna pe viitor cooperarea loială între autorități în domeniul combaterii corupției, lucru care punem un semn de îndoială implicit asupra modului în care statul își apără propriile interese de asigurare a ordinii de drept.

111. În sfârșit, prin diabolizarea judiciară a protocoalelor, se vulnerabilizează metodele și instrumentele utilizate de SRI în protecția informațiilor clasificate, promovându-se un comportament de facilitare a accesului la informații clasificate mai degrabă pentru persoanele neautorizate decât pentru cele autorizate de lege.

112. Cu privire la cererea privind existența unui conflict juridic de natură constituțională, vă solicităm să o respingeți pentru motivele în drept și în fapt prevăzute mai sus.


[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.
[3] Decizia CCR nr. 405/2016, parag. 62, 63.
[4] Ovidiu Podaru, ”Noțiunea de operațiune administrativă complexă”, Curierul Judiciar, 28 noiembrie 2011. Disponibil aici.
”1. Definitie
In esenta, o operatiune administrativa complexa reprezinta un lant de acte administrative (sau, mai larg, de acte juridice) si operatiuni material-tehnice, provenind de la autoritati administrative diverse, acte care se interconditioneaza si isi justifica reciproc existenta/ eficacitatea. Bunaoara, exproprierea, vazuta ca o procedura administrativa, reprezinta o asemenea operatiune: mai intai se emite actul de declarare a utilitatii publice de catre autoritatea competenta, act care are la baza o cercetare prealabila (operatiune administrativa neproducatoare de efecte juridice, avand natura unui aviz consultativ), apoi urmeaza intocmirea anchetei parcelare (executarea planurilor cuprinzand terenurile si constructiile propuse spre expropriere, cu indicarea numelui proprietarilor si a ofertelor de despagubire), cu posibilitatea existentei si a unei hotarari (act administrativ-jurisdictional) de solutionare a unei intampinari formulate de catre expropriati impotriva propunerilor de expropriere, procedura finalizandu-se, in mod obisnuit, cu pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care se declara exproprierea si se stabilesc despagubirile. Or, fara indoiala ca elementele acestei proceduri se interconditioneaza reciproc: anularea sau revocarea declaratiei de utilitate publica impiedica continuarea procedurii; caducitatea acestui act juridic prin neinceperea lucrarilor de utilitate publica in termen de un an de la luarea bunului in posesie de catre expropriator (dublata de lipsa unei noi declaratii de utilitate publica) da nastere drepturilor speciale ale expropriatului la retrocedare (respectiv la cumpararea prioritara a bunului expropriat), facand, astfel, ineficace, hotararea judecatoreasca de expropriere.
2. Delimitari necesare
Adeseori terminologia poate fi sursa de confuzii. Este si cazul notiunii de fata, care n-are (aproape) nimic de-a face nici cu operatiunile administrative (simple) – (a), nici cu actele administrative complexe (b). Le vom analiza pe rand.a) Distinctia fata de operatiunile administrative (simple). In esenta, acestea din urma se caracterizeaza prin aceea ca nu produc efecte juridice. Fie ca sunt anterioare actului administrativ (final), avand denumirea de avize, rapoarte, propuneri, acorduri etc., ori ulterioare acestuia – aprobari, confirmari sau operatiuni de divulgare a continutului actului (publicare, respectiv comunicare), acestea sunt simple elemente de procedura angrenate in construirea actului final. Consecinta acestei constatari este aceea ca, principial, controlul contencios asupra operatiunilor administrative este exclus (daca acestea sunt atacate in instanta in mod independent), cu exceptia actelor pregatitoare – operatiunile administrative anterioare emiterii actului final – a caror legalitate poate fi verificata de catre instanta de contencios administrativ in cadrul actiunii in anularea actului final. In schimb, operatiunea administrativa complexa presupune, pe de o parte, mai multe elemente angrenate in aceeasi procedura, iar, pe de alta, unele dintre aceste elemente sunt acte administrative veritabile, iar nu operatiuni material-tehnice neproducatoare de efecte juridice. in ciuda acestor diferente, asa cum vom vedea, operatiunea administrativa complexa imprumuta de la operatiunile administrative simple, in materie de procedura contencioasa, o anumita maniera de cenzura jurisdictionala.
b) Distinctia fata de actele administrative complexe. Asa cum am aratat cu alta ocazie, actele administrative complexe (sau actele care au cel putin doi autori) sunt acele manifestari de vointa emise in regim de putere publica, unilaterale, care au fost adoptate fie in comun de doua sau mai multe organe administrative, acestea avand o contributie juridica egala la confectionarea acestora, fie prin partajarea materiala a atributiei de a-l emite, unul dintre organele implicate in procedura stabilind continutul actului, celalalt conferindu-i forta executorie. Caracteristica esentiala a unui asemenea act este aceea ca el ramane unic; in schimb, o operatiune administrativa complexa presupune o succesiune de acte administrative strans legate intre ele, a caror existenta nu se justifica decat admitandu-le interdependenta. Desi difera fundamental, cele doua notiuni se apropie in materie contencioasa din punctul de vedere al stabilirii calitatii procesuale pasive: in ambele cazuri vor figura ca parati toti autorii actului/ operatiunii complex(e).”

[5] Publicat Monitorul Oficial al României nr. 767 din 31 octombrie 2003
[6] Publicat Monitorul Oficial al României nr. 663 din 23 octombrie 2001.
[7] Dan Lupașcu, Mihai Mareș, ”Protecția informațiilor clasificate. Accesul avocatului la informații clasificate în procesul penal”, Juridice.ro, 14.02.2017, Disponibil aici.
[8] Ibidem.
[9]Art. 3, alin.(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională”.
[10] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituția României – Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, București, 2008, p. 301.
[11] Art. 119 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.
[12] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, op.cit, p. 1145.
[13] Idem, p. 1147.
[14] Mai multe informații despre sursele generatoare de informații disponibile aici.
[15] Este interesant că, deși critică existența protocoalelor încheiate de SRI, Uniunea Națională a Barourilor din România are chiar ea un protocol cu ORNISS privind accesul și protecția informațiilor clasificate în procesul penal. Observăm astfel dubla măsură a societății civile atunci când se raportează la protocoalele de colaborare ce privesc protecția informațiilor clasificate. Disponibil aici.
[16] Publicat în M. Of. nr. 826 din 15 noiembrie 2002.
[17] Disponibil aici
[18] Publicat în M. Of. nr. 190 din 18 martie 2014.
[19] Publicat în M. Of. nr. 33 din 3 martie 1992.
[20] Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 585 din 5 iulie 2002.
[21] Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 515 din 14 august 2013.
[22] Dan Lupașcu, Mihai Mareș, Op. cit.
[23] ”O operațiune administrativa complexa reprezinta un lanț de acte administrative (sau, mai larg, de acte juridice) și operațiuni material-tehnice, provenind de la autorități administrative diverse, acte care se intercondiționează și își justifica reciproc existenta/ eficacitatea”, Ovidiu Podaru, Noțiunea de operațiune administrativă complexa, Curierul Judiciar, disponibil aici.
[24] Hotărârea nr. 33/2015 privind aprobarea Strategiei naționale de apărare a țării pentru perioada 2015-2019, Text publicat în M.Of. al României.
[25] V. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român. Partea generală. Ed. a 3-a, p.191.
[26] Alexandru Sorin Ciobanu, Drept administrativ. Activitatea administrației publice . Domeniul public. Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 33.
[27](3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
[28] Mai multe informații disponibile aici.
[29] C. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, Editura a doua, Ed.”Universală”, Alcalay&Co, București, 1936, p. 201.
[30] Andrei-Nicolae Popa, ”Legalitatea protocolului SRI-PICCJ”, Juridice.ro, 15.08.2018, disponibil aici.
[31] Ibidem.
[32] Disponibil aici.
[33] Disponibil aici.
[34] Disponibil aici.
[35] Mai multe informații în Andrei Nicolae POPA, ”Metode speciale de supraveghere: mandatul de supraveghere tehnică în procesul penal și mandatul pe securitate națională”, Grupul de studii de securitate, 18 februarie 2017.
[36] ”Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării în 2015”, CSAT, p. 6, Disponibil aici.
[37] Disponibil aici.
[38] Mai multe informații despre efectele Deciziei CCR nr. 51/2016 în planul securității naționale și a combaterii corupției puteți găsi în Andrei Nicolae Popa, Controlul parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, București, 2017, p. 32, disponibil aici.
[39] Andrei-Nicolae Popa, ”Legalitatea protocolului SRI-PICCJ”, Juridice.ro, 15.08.2018, disponibil aici.
[40] Ibidem.
[41]Decizia 35/12.07/2018 a Curții Militare de Apel București, dosar nr. 1/81/2018, disponibil aici.
[42] Conform art. 1, alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ”Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România” iar conform art. 2 este sigura autoritate care poate efectua controlul de constituționalitate al legilor.


Andrei-Nicolae Popa
Facultatea de Drept, Universitatea din București

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate