Poziția judecătorilor Curții de Apel Constanța privind manifestările pentru abrogarea OUG 7/2019
13 martie 2019 | JURIDICE.ro
Marți, 12 martie 2019, Adunarea Generală a Curții de Apel Constanța s-a întrunit la cererea a 32 de judecători (78%), și a decis să continue demersurile prin care cer abrogarea OUG 7/2019, să continue protestele și să continue suspendarea activității timp de 30 de minute zilnic, potrivit infosudest.ro.
27 din cei 41 de judecători ai Curții de Apel Constanța se dezic public de scrisoarea semnată de șefii tribunalelor și curților de apel din țară, în 10 martie.
Totodată, cei 27 de judecători s-au delimitat ferm de demersul judecătorilor Marius Cristian Epure și Cristina Eleni Marcu, președintele respectiv vicepreședintele Curții de Apel Constanța, și au subliniat că acțiunile acestora nu reprezintă voința colectivului de judecători ai Curții de Apel Constanța. Judecătorii au mai precizat că opiniile celor doi nu au fost exprimate în baza unui mandat acordat de Adunarea Generală sau în urma vreunei consultări interne.
De asemenea, judecătorii constănțeni cer Consiliului Superior al Magistraturii să clarifice cadrul legislativ actual privind organizarea judiciară și statutul magistraților, pentru ca toate prevederile care generează vulnerabilități la adresa independenței magistraților să fie eliminate. Ei mai cer și un cadru normativ previzibil, bazat pe criterii obiective de selecție, de promovare și de eliberare din funcție a judecătorilor și procurorilor, precum și prin eliminarea oricăror măsuri discreționare, care pot afecta cariera magistraților.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro