
În data de 12.03.2019 s-a constituit un nou dosar (529D/2019) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale (cauza Curtea de Apel Bucureşti, din oficiu).
Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituționalitate.
Instanţa de trimitere este Curtea de Apel București, care a hotărât să nu suspende judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Nici pe portalul instanţei de trimitere, şi nici pe portalul Curţii Constituţionale nu se precizează în raport de ce dispoziţii din Constituţie se va realiza controlul de constituţionalitate.
Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:
Art. 39 (extras)
(5) Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei.
Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Student, Facultatea de Drept, Constanța
dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)
Aflaţi mai mult despre Andrei Alexandru Marcu, Curtea de Apel Bucuresti, Mihaela Mazilu-BabelJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.