BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
6 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte Țurțulea. Interviu luat de o televiziune unei minore fără acordul prealabil al părinților, lipsa de măsuri pentru protejarea identității și respingerea acțiunii în daune de către Curtea de Apel Ploiești

15.03.2019 | Mihaela MAZILU-BABEL
Abonare newsletter
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Secția a patra, CEDO

Cererea nr. 35582/15
Ioana-Veronica ȚURȚULEA împotriva României
depusă la 9 iulie 2015 și comunicată la 12 februarie 2019

1. Obiectul cererii (precum este redat de CEDO și tradus de mine repede cu ajutorul lui Google Translate)

Cererea se referă la o acțiune civilă pentru daune morale introdusă de reclamantă împotriva unui canal de televiziune, în legătură cu un interviu acordat de fiica sa minoră fără consimțământul prealabil al părinților. Reclamanta a susținut că în urma afirmațiilor făcute, fiica ei a fost maltratată și asuprită de profesorii și colegii ei.

Interviul a fost difuzat pe 22 octombrie 2012 pe postul de televiziune România TV și postat pe pagina de Internet a canalului, unde poate fi accesat în continuare.

Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 29 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploiești a respins pretențiile reclamantei arătând că, în absența neglijenței, postul de televiziune nu poate fi tras la răspundere civilă delictuală.

Reclamanta se plânge, în temeiul articolului 8 din Convenție, că fiica sa minoră a fost intervievată fără consimțământul prealabil al părinților și că nu au fost luate măsuri adecvate pentru a-îi proteja identitatea și viața privată, cum ar fi distorsiunea facială și vocală.

2. Întrebările comunicate

1. În acest caz, statul și-a îndeplinit obligațiile pozitive pentru a asigura respectarea efectivă a dreptului fiicei minore a reclamantului la respectarea vieții private în temeiul articolului 8? În special, modul în care instanțele naționale au decis asupra pretențiilor reclamantei împotriva postului de televiziune este compatibil cu cerințele articolului 8 al Convenției?

2. Având în vedere răspunsul la întrebarea de mai sus, a fost încălcat dreptul fiicei reclamantului la respectarea vieții sale private, contrar articolului 8 al Convenției?

dr. Mihaela Mazilu-Babel

Abonare newsletter

JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “România la CEDO: cauza pendinte Țurțulea. Interviu luat de o televiziune unei minore fără acordul prealabil al părinților, lipsa de măsuri pentru protejarea identității și respingerea acțiunii în daune de către Curtea de Apel Ploiești”

  1. Ce se întâmplă atunci când înveți drept civil ca pe Tatăl nostru – adică memorezi și atât (gen crede și nu cerceta, nu care cumva să cercetezi), și când dreptul CEDO se predă așa, ca să se facă ȘI materia respectivă, și când evaluarea pe dreptul CEDO (atunci când se face) e gen GRILĂ sau tot pe bază de memorie?

    Răspunsul poate fi citit mai sus.

  2. Roxana STANCIU spune:

    Hotararea judecatoreasca despre care se face vorbire nu este cuprinsa nici macar in rezumat in cuprinsul comunicarii. Oare nu asteptam mai bine sa avem date, apoi sa comentam? Asa, ca juristii, cu probele pe masa, nu cu presupusul…

    • Doamna judecător, Curtea trimite expres în întrebările adresate Guvernului României la respectiva hotărâre. Dacă o eventuală problemă nu era expres – dar expres, expres – chiar la hotărâre, Guvernul nu era întrebat în legătură cu ea prima facie. Sau dacă nu s-ar fi considerat că această instanță – Curtea de Apel Ploiești – ar fi putut salva statul de o eventuală condamnare, de ar fi intervenit cum trebuie, motivând corspunzător. De aceea am comentat precum am comentat.

      Apoi, situația de fapt precum este rezumată de CEDO (în urma lecturării inclusiv a respectivei hotărâri), și deci nu precum e propusă de reclamantă, arată iar că avem o problemă cu respectiva hotărâre.

      Ca atare, vă rog să-mi permiteți să comentez ÎNAINTE de a avea hotărârea CEDO (unde și când va veni hotărârea CEDO tot nu va veni cu accesul la respectiva hotărâre ci poate, eventual, cu niște pasaje din ea).

      PS: Astăzi am dorit să am acces la o hotărâre din România. Mi s-a spus să arăt motivul pentru care doresc să am acces la respectiva hotărâre, spunându-mi-se că asta s-ar cere în temeiul Legii nr. 677/2001 cu privire la protecția datelor cu un caracter personal. Pentru Tribunalul Ialomița nici nu a contat că hotărârea la care ceream acces era ANONIMIZATĂ, și nici faptul că respectiva lege (toată invocată) ar fi fost abrogată.

      Ca atare, mergând pe raționamentul dvs, e posibil să nu mai pot comenta niciodată, tot așteptând toate probele pe masă (că o probă – cel puțin – avem în chiar comunicarea realizată, din moment ce deși se specifică de ce a respins Curtea de Apel Ploiești acțiunea în daune, totuși nu se specifică faptul că această Curte de apel să se fi aplecat asupra problemei din perspectiva CEDO și deci din perspectiva folosirii jurisprudenței CEDO măcar cu efect indirect).

      Sunt cu totul de acord cu dumneavoastră că ar fi fost mai eficient ca al meu comentariu să survină după ce aș fi lecturat hotărârea, și deci după ce, la distanță de câteva click-uri, aș fi reușit să am acces la ea imediat după ce am postat acest articol. Vă susțin în orice demers care ar conferi un astfel de acces – acces existent în alte state membre CEDO/UE.

      Până atunci, prefer să comentez, cu riscul de a afla – peste vreo 4-5-6- ani – că m-am înșelat. Până la urmă, e un comentariu ce nu produce deloc efecte juridice.

      • Roxana STANCIU spune:

        1. Romaniei juridice i-ar fi de folos mai putina patima si mai mult profesionalism.
        2. Atat timp cat dvs. postati exclusiv comunicatul CEDO, fara vreun alt detaliu cu privire la hotararea instantei nationale, dupa care postati un comentariu acid la adresa instantei, variantele de concluzie (pentru un simplu cititor JURIDICE.ro) sunt doua:
        A. fie nu aveti toate datele dar va grabiti sa trageti concluzii, ceea ce constituie o dovada a lipsei de profesionalism;
        B. fie aveti datele, dar nu le furnizati, ceea ce face ca acest comentariu sa para un monolog furios si atat;
        3. Efecte juridice nu a produs comentariul dvs., dar obiceiul national de a critica actul de justitie pare ca a creat efecte sociale. Si politice. Si recent si legislative.
        Mult succes in toate va doresc!

        • Roxana STANCIU spune:

          Post scriptum:
          CEDO face trimitere la hotararea interna pentru ca aceasta este forma in care partea a sesizat Curtea, obiectul sesizarii fiind in mod evident hotararea instantei. Cand doriti, imi spuneti si va indic cel putin 5 cauze recent solutionate de Curte in care comunicatul tuna si fulgera pe tema unor hotarari judecatoresti, dar solutia a fost neincalcare pe 6 sau alte variatiuni.

  3. Daniel ȘERBAN spune:

    Citind comentariile de mai sus, mi-am amintit de opinia parţial concordantă şi parţial disidentă a judecătorului Loucaides la Hotărârea CEDO din cauza Amihalachioaie împotriva Moldovei, cererea nr. 60.115/00, pe marginea libertății de a examina critic inclusiv o hotărâre jurisdicțională:
    „Totodată, eu nu văd cum ar putea fi necesar într-o societate democratică modernă de a sancţiona pe cineva care a exprimat o «desconsiderare» faţă de o jurisdicţie, oricare ar fi ea, spre deosebire de conceptul mai strict de «contempt of court» (sfidare a instanţei de judecată) pentru a garanta autoritatea puterii judiciare. Libertatea de a critica hotărârile instanţelor judecătoreşti şi funcţionarea puterii judiciare în general constituie în prezent un aspect indispensabil al democraţiei, şi aceasta cu atât mai mult cu cât o astfel de critică asigură un control adecvat al autorităţii judecătoreşti. Această critică ar putea fi, în mod rezonabil, interpretată ca o lipsă de «respect» faţă de o instanţă de judecată, deoarece termenul «respect» este atât de larg, încât orice confruntare sau dispută cu un act al puterii judiciare poate fi asimilată cu o simplă critică.
    În această privinţă, este important să se ţină cont de exigenţele unei societăţi democratice moderne, unde toate instituţiile de stat trebuie să fie responsabile în faţa poporului, acesta având dreptul de a se exprima liber cu privire la chestiuni referitoare la o eventuală disfuncţie a acestor instituţii. Într-o societate democratică modernă, critica acestor instituţii, chiar dacă ea este echivalentă cu o lipsă «de respect», constituie o valoare mult mai importantă decât protecţia prestigiului unei instituţii de stat, oricare ar fi ea. În opinia mea, este util de a reaminti ceea ce un eminent judecător britanic, Lordul Denning, Master of the Rolls, a spus, în anul 1968, cu referire la un articol care critica dur o hotărâre a Curţii de Apel [articolul conţinea pasajul următor: «Recenta hotărâre pronunţată de Curtea de Apel constituie un exemplu straniu de orbire care pune stăpânire uneori pe cei mai buni judecători. Legislaţia adoptată în anul 1960 şi după aceasta, ulterior, a devenit aproape inaplicabilă din cauza hotărârilor nerealiste, contradictorii şi eronate în cauze importante, pronunţate inclusiv de Curtea de Apel. Atunci ce fac ei? Îşi cer oare scuze pentru cheltuielile şi problemele cauzate poliţiei? Pentru nimic în lume».], articolul respectiv fiind calificat drept «contempt of court» (sfidare a instanţei de judecată):
    «Acest articol este desigur critic faţă de această curte. Deoarece se referă la Curtea de Apel, trebuie să recunoaştem că este eronat […]. Permiteţi-mi să spun de la început că noi nu vom utiliza niciodată această noţiune (de „contempt of court”) pentru a apăra propria noastră demnitate. Această noţiune trebuie să se bazeze pe fundamente mult mai sigure. Noi nu o vom folosi pentru a-i face să tacă pe aceia care ne critică. Noi nu ne temem de critică şi nici nu o detestăm. De fapt, este vorba despre ceva mult mai important, de libertatea lor de exprimare. Fiecare are dreptul în faţa Parlamentului sau în afara lui, în presă sau în audiovizual să facă comentarii echitabile, chiar şi în mod deschis, cu privire la chestiunile de interes general. Comentatorii pot vorbi despre tot ceea ce se întâmplă într-o instanţă de judecată. Ei pot spune că noi ne înşelăm şi că hotărârile noastre sunt eronate, că ele sunt sau nu supuse apelului» [R. v. Metropolitan Police Commissionner, ex parte Blackburn (nr. 2), All England Law Reports, 1968, vol. 2, p. 320].”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week