ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Existența infracțiunii de ucidere din culpă profesională sau specială, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal, săvârșită de un conducător auto, nu este condiționată de locul producerii accidentului
19.03.2019 | Florin BORNEA


Florin Bornea

Florin Bornea

Prin Sentința penală nr. 156/29 noiembrie 2018, Judecătoria Lipova a stabilit că, atât timp cât drumul pe care şoferul inculpat s-a deplasat la momentul producerii accidentului nu este evidențiat ca atare în actele autorităților centrale sau locale, nu se poate reține forma agravantă a infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută la alin. 2 al art. 192 Cod penal.

Consider că soluţia merită discutată, deoarece mi se pare a fi singulară în practica juridică, deşi repetitivitatea acestor accidente este destul de mare, iar consecințele care se pot produce sunt dintre cele mai grave.

În opinia mea, această soluție nu este legală.

Conform art. 192 alin. 2 Cod penal: ”Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.”

Din definiția acestei infracțiuni se poate observa faptul că Judecătoria Lipova a combinat în mod nepermis prevederile art. 192 C. pen. cu prevederile infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, prevăzute în capitolul II al titlului VII C. pen, creând o lex tertia, adăugând la lege, atât timp cât în cuprinsul acestui text legal nu se face o limitare sub aspectul locului unde s-a produs fapta (drum public sau nepublic, câmp, curte, etc.), ci condiția necesară și suficientă este ca moartea victimei să fi fost cauzată din culpă, de un conducător al unui vehicul cu tracțiune mecanică, cu ocazia activității de conducere a vehiculului, indiferent de locul unde este condus acel autovehicul.

În Tratatul de drept penal „Codul Penal al RSR Comentat și adnotat – Partea Specială, vol. I” al colec. coordonat de T. Vasiliu, Ed. științifică și enciclopedică, 1975, pag. 110, se reține: ”Cea de a doua ipoteză a agravantei se referă la efectuarea unei anumite activităţi. Este vorba de o activitate fără caracter de permanenţă dar pentru exercitarea căreia există anumite reguli pe care obligatoriu trebuie să le respecte acela care o efectuează (de exemplu, vânătoarea, un anumit sport, conducerea autovehiculului etc.). Nesocotirea respectivelor reguli, (de pildă, ale decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice) cu consecinţa suprimării vieţii victimei, atrage răspunderea agravată. În cazul conducătorului auto, această agravantă va opera nu numai atunci cînd făptuitorul a nesocotit regulile privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi atunci când a încălcat regulile pe care le impune conducerea unui autovehicul (de pildă, cu privire la modul de folosire a volanului, ori a frânelor, etc.) provocând prin aceasta uciderea unei persoane. De asemenea, agravanta se va aplica făptuitorului indiferent dacă a condus autovehiculul pe un drum public sau nu, suficient să fi provocat moartea unei persoane prin nerespectarea regulilor de exercitare a acestei activităţi.

Nu va opera, credem, agravanta de mai sus în cazul când autovehiculul, lăsat fără supraveghere de făptuitor, s-a deplasat singur, lovind mortal o persoană, deoarece în această ipoteză nu a existat o culpă a făptuitorului în legătură cu efectuarea unei activităţi. În acest caz, făptuitorul va răspunde, după părerea noastră, pentru forma simplă a infracţiunii de ucidere din culpă.”

Și în practica judiciară recentă se reține: Curtea de Apel Alba – Decizia penală nr. 282/15 Aprilie 2010 – ”La data de 07.07.2008 inculpatul a primit dispoziție să se deplaseze pe raza satului Boarta din ___ a face un transport de nisip la comanda numitului F_____ L_____, într-un loc situat în extravilanul localității.

Inculpatul a fost așteptat la locul de destinație de către F_____ L_____ și numitul Pipi D__ Zosim, care l-au îndrumat spre locul unde urma să fie descărcat nisipul. De la șosea până la locul de destinație deplasarea s-a făcut pe un drum de hotar, iar descărcarea nisipului s-a făcut pe locul proprietatea numitului F_____ L_____, situat undeva în apropierea drumului.

După basculare, inculpatul a tras mașina la câțiva metri în fața grămezii de nisip, locul fiind ușor în pantă, după care a tras frâna de mână și a coborât să bea apă, dar după ce a făcut câțiva pași a auzit-o pe partea vătămată strigând, iar când s-a întors a văzut că mașina se deplasa cu spatele spre grămada de nisip. A sărit și a apăsat cu mâna frâna de serviciu, oprind mașina, după care s-a urcat la volan și a tras mașina în față. În mișcarea sa, fără șofer, spre grămada de nisip, mașina l-a lovit pe F_____ L_____, care a căzut, rămânând conștient, dar fără să-și poată mișca picioarele. Prin intermediul Serviciului de Ambulanță Județean S____ a fost transportat inițial la S_______ C_____ Județean de Urgență S____, iar apoi la  S_______ C_____ Județean de Urgență C___, unde a rămas internat în perioada 07.07.2008 – 14.07.2008, când a decedat. (…)

Deși nu există nici o dovadă că frâna de mână a fost acționată la oprirea inițială a autovehiculului, dar dacă aceasta a scăpat, fie nu a fost acționată corespunzător, fie nu prezenta siguranță în condițiile în care mașina a fost oprită în pantă, culpa pentru această situație aparținând conducătorului auto, respectiv inculpatului.

Deși prin concluziile orale puse în instanță de reprezentantul inculpatului, reiterate și în concluziile scrise, acesta susține că situația nu se încadrează în limitele infracțiunii de omor din culpă prin încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, datorită faptului că accidentul a avut loc în afara unui drum public, respectiv în spațiul destinat construirii cabanei părții vătămate. Este de observat că infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal sancționează fapta de ucidere din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități. Prin urmare, art. 178 alin. 2 consideră săvârșită fapta de ucidere din culpă nu numai atunci când nu se respectă dispozițiile legale, dar și atunci când nu se respectă măsurile de prevedere pentru exercitarea unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități, ceea ce nu impune în mod necesar ca autovehiculul oprit să se afle pe un drum public pentru ca acesta să fie asigurat, încât să nu pună în pericol securitatea persoanelor. Măsurile de prevedere pentru exercitarea profesiei de conducător auto impun conducătorilor de autovehicule obligația de a acționa frâna de ajutor, oprirea motorului și cuplarea într-o treaptă de viteză inferioară sau în cea de parcare, precum și de a braca roțile directoare, în cazul imobilizării involuntare a autovehiculului în pantă sau rampă, ori de câte ori acestea sunt imobilizate. Aceste obligații fac parte din măsurile de prevedere pentru exercitarea profesiei, chiar dacă autovehiculul nu se află imobilizat pe un drum public.

Ca atare, instanța a considerat că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile art. 178 alin. 2 Cod penal, chiar dacă motivarea din rechizitoriu amintește de dispozițiile art. 141 din H.G. nr. 1391/2006, care într-adevăr face referire la imobilizarea autovehiculelor pe drumurile publice.

Prin urmare, fapta inculpatului de a nu respecta măsurile de prevedere pentru exercitarea profesiei de șofer, faptă ce a dus la uciderea numitului F_____ L_____, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.”

Tribunalul Gorj – Decizia nr. 421/16 decembrie 2013: ”În ziua respectivă, în jurul orelor 13.00, inculpatul a plecat cu tractorul  pe care-l deservea din perimetru Carierei Roșiuța cu intenția de a-l parca la sediul societății angajatoare situat în Mun. M____, iar în momentul în care a ajuns la ieșirea din perimetrul carierei, la postul de pază unde se afla partea vătămată, inculpatul nu a luat toate măsurile necesare pentru oprirea tractorului în siguranță, a frânat la o distanță mică de barieră, iar datorită vitezei cu care circula, precum și a faptului că terenul era în pantă, tractorul a alunecat în față și a lovit bariera care deschizându-se, în mișcarea ei circulară, a lovit partea vătămată care se apropia de barieră cu intenția de a o deschide.

După ce bariera a lovit partea vătămată, aceasta a fost proiectată la câțiva metri distanță de barieră unde a rămas inconștient. (…)

Prin urmare instanța a reținut că fapta inculpatului  care a pricinuit părții vătămate, prin nerespectarea dispozițiilor legale sau măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile stabilită pe baza probelor administrate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C.pen., astfel că inculpatul va fi condamnat pentru această faptă.”

Curtea de Apel Ploiești – Decizia penală nr.1127/05.11.2010: ”Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, la data de 23.08.2008, partea vătămata Ț____  I__, având de cosit o suprafață de lucernă pe un teren agricol ce-i aparținea, situat în punctul ”La D___ ” între fostul SMA Movila Banului și DN2E85, l-a rugat pe inculpatul S________ V_____, care deține un tractor agricol și cositoare mecanică, să efectueze această lucrare.

Cei doi s-au deplasat la locul respectiv unde inculpatul a început să cosească lucerna iar partea vătămata a rămas la capătul tarlalei, unde o perioadă de timp a stat la umbra unui boschet, la o oarecare distanță de locul unde se efectua lucrarea. La un moment dat, când mai era de cosit o singură brazdă, inculpatul a ajuns la capătul suprafeței de lucernă și în timp ce efectua manevra de întoarcere a tractorului, în drumul de exploatare, având cositoarea mecanică în funcțiune, l-a acroșat pe partea vătămată, care se deplasase de la locul unde stătuse inițial spre capătul parcelei, cu cositoarea la piciorul stâng.

În urma acestei acroșări, partea vătămată a căzut la pământ. Imediat, inculpatul a oprit tractorul mergând la partea vătămată care, inițial, a spus că nu are nimic, dar sângera la piciorul stâng.(…)

În drept, fapta inculpatului care a condus imprudent un tractor agricol cu care efectua lucrarea de cosit mecanic și care la un viraj nu s-a asigurat și a acroșat partea vătămată, care, ca urmare a acroșării, a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 75- 80 zile de îngrijiri medicale a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal. (…)

Referitor la încadrarea juridică a faptei inculpatului, se constată că și aceasta a fost efectuată în mod corect de judecătorie și menținută de către tribunal. Alin. 4 al art. 184 C. p. face referire la nerespectarea dispozițiilor legale sau măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii.

Așa cum mai sus s-a făcut referire, inculpatul S.V. nu a respectat dispozițiile legale și măsurile de prevedere privind exercitarea profesiei de conducător de utilaj agricol aflat în exploatare, în momentul în care nu a adus la cunoștință părții vătămate că trebuie să aibă o anumită distanță față de tractorul pe care-l conduce precum și că, atunci când a acceptat să efectueze manevra de întoarcere, deși a observat-o pe aceeași parte vătămată la o distanță destul de apropiată de locul de unde trebuia să efectueze manevra de întoarcere.”

Și fostul Tribunal Suprem s-a pronunțat prin Decizia nr. 1953 din 21 august 1975: ”S-a reţinut, în fapt, că inculpatul, mecanic la atelierul de reparaţii auto de la secţia de întreţinere auto din cadrul I.T.A. — Panciu, fără a avea calificarea necesară şi fără a fi autorizat, a condus, la data de 30 martie 1974 un electro-stivuitor, punîndu-l în mişcare cu ajutorul unei chei improvizate. La un moment dat, s-a urcat pe auto-stivuitor cu picioarele pe paletă, victima G.T., cu consimţământul inculpatului.

În timp ce conducea utilajul în asemenea condiţii, inculpatul a efectuat manevre de ridicare şi coborâre a paletelor acestuia. Din această cauză şi datorită unei frânări bruşte, victima şi-a pierdut echilibrul, căzând de la o înălţime de 2,5 m, pe pardoseala de beton. Datorită leziunilor suferite (traumatism cranio-cerebral acut deschis şi fractura bazei craniului), victima a decedat.

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins de Tribunalul judeţean Vrancea, prin decizia penală nr. 502 din 18 octombrie 1974.

Procurorul general a declarat recurs extraordinar împotriva acestor hotărâri, susţinându-se că fapta săvârşită de inculpat constituie infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 C. pen. şi nu cea prevăzută de art. 178 alin. 1 C. pen., aşa cum s-a reţinut prin hotărârile atacate.

Critica formulată este întemeiată.

Conform art. 178 alin. 2 C. pen., se sancţionează uciderea din culpă a unei persoane, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

Fiind stabilit în fapt, aşa cum s-a arătat, că inculpatul, a condus electro-stivuitorul în condiţiile arătate, permiţând urcarea victimei şi făcând manevre greşite, deci prin încălcarea regulilor referitoare la manevrarea acestui utilaj, ceea ce a avut drept consecinţă moartea victimei, a comis infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 C. pen.

În consecinţă, recursul extraordinar este întemeiat şi urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate şi a se schimba încadrarea juridică în art. 178 alin. 2 C. pen.”

În lucrarea Codul Penal al RSR Comentat și adnotat – Partea Specială, vol. I” al colec. coordonat de T. Vasiliu, Ed. științifică și enciclopedică, 1975, pag. 113 se citează din jurisprudența relevantă:

”8. Forma calificată a infracțiunii de ucidere din culpă nu este condiționată de săvârșirea faptei pe un drum public. Este suficient ca moartea victimei să fi fost cauzată din culpă, de un conducător al unui vehicul cu tracțiune mecanică, cu ocazia activității de conducere a vehiculului. (Trib. Suprem, Col. pen., dec. nr. 1041/1964, C. D. 1964, p. 368; „J. N. nr. 2/1965, p. 173. (…)

15. Uciderea din culpă a victimei pe păşunea comunală, ca urmare a conducerii imprudente a unui autovehicul, a fost reţinută în mod corect în încadrarea juridică din art. 178 alin. 2 C. pen. care consideră ca o agravantă împrejurarea că fapta a fost urmarea nerespectării măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii. Textul menţionat nefăcînd nici o limitare sub aspectul locului unde s-a produs fapta (drum public, drum interzis circulaţiei publice etc.) este lipsită de relevanţă, sub acest aspect, împrejurarea că uciderea din culpă s-a săvârșit pe pășunea comunală şi nu pe drum public. (Trib. jud. Bihor, dec. pen. nr. 488/1974, „R.R.D nr. 10/1974, p. 74. (…)

25. Nu este aplicabilă agravanta din art. 467 alin. 2 C. pen. (anterior) — săvîrşirea omorului fără voie de un şofer sau alt conducător de vehicul cu tracţiune mecanică — atunci cînd accidentul nu s-a comis în timpul circulaţiei, ci ca urmare a faptului că, în absenţa conducătorului, maşina care staţiona, s-a pus în mişcare singură, datorită asigurării necorespunzătoare a stabilităţii sale. (Trib. reg. Suceava, Cod. pen., dec. nr. 1124/1967, „J.N” nr. 12/1967, p. 134.)

26. Articolul 467 alin. 2 C. pen. (anterior), care consideră calificat omorul fără voie comis de un şofer sau de orice alt conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, nu condiţionează existenţa acestei forme agravate a omorului de încălcare a unei reguli de circulaţie; este suficient ca moartea victimei să se fi produs datorită unei culpe în conducerea autovehiculului (în speţă, datorită neacţionării la timp asupra frânelor). (Trib. Reg. Iaşi, dec. pen. nr. 222/1965, „J.N.” nr. 8/1965, p. 163.)

27. Omorul fără voie comis cu ocazia conducerii unui autovehicul pe o alee din curtea unei unităţi militare se încadrează în art. 467 alin. 2 C. pen. (anterior). (Trib. reg. mil. Cluj, dec. nr. 14/1964, nr. 10/1964, p. 129.)

Și în doctrină [1] se reține: ”Pedeapsa pentru ucidere din culpă este mai mare în situaţia în care fapta este săvîrşită „ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi” (art. 178 alin. 2 C. pen.). Textul respectiv se referă la caracterul activităţii în legătura cu care s-a săvârşit fapta, iar nu la îndeletnicirea ca atare a celui care a săvârşit fapta. Profesionistul sau meseriaşul care nu săvârşeşte fapta în exerciţiul profesiei sau meseriei sale ori al alteia răspunde pentru forma simplă sau de bază, în schimb cel care n-are nici o profesie sau meserie, dar se angajează într-un sector de activitate specific şi din uşurinţă sau neprevedere ucide o persoană, răspunde pentru forma agravată.

În practica judiciară se arată că ori de câte ori o persoană, cu sau fără cunoştinţe minime, se angajează într-un sector de activitate normat şi, prin nerespectarea regulilor, săvârşeşte un accident mortal, răspunde în baza agravantei de calificare; cel care instalează un mecanism pentru curent electric, fără să ia măsurile de prevedere necesare, din care cauză provoacă electrocutarea unei persoane, precum şi cel care conduce un electrostivuitor fără a avea calificarea necesară şi face manevre greşite care au drept consecinţă moartea unei persoane răspund în baza aceleiaşi agravante.

Rezultă că sfera culpei profesionale, în semnificaţia dată de text, cuprinde orice domeniu de activitate în care se angajează o persoană şi care este caracterizat prin anume cunoştinţe şi o anume manualitate. Sunt profesiuni în care, prin specificul lor, ambele cerinţe sunt întrunite (medici, ingineri, tehnicieni, farmacişti, laboranţi, chimişti etc.), altele însă nu relevă elementul îndemânare practică şi nici o formă de pericol aparte (artiştii, muzicanţii, avocaţii etc.), deci nu aparţin categoriei prevăzute de text. Meseriaşii, în general (mecanicii, electricienii, zidarii, instalatorii, macaragii, conducătorii auto etc.), precum şi cei care efectuează „o anumită activitate, adică o îndeletnicire care este socialmente utilă sau distractivă şi pretinde cunoştinţe şi îndemânare (vânătorii, pescarii, barcagiii etc.), răspund, în caz de ucidere din culpă, pentru forma agravată.

Din punctul de vedere al conţinutului său subiectiv, culpa profesională cuprinde ambele modalităţi de culpă definite de lege, adică atât uşurinţa cât şi neprevederea, în măsura în care acestea se produc în exerciţiul profesiei, meseriei sau activităţii specifice. Menţiunea din text privind „nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere nu limitează sfera vinovăţiei, ci scoate în evidenţă specificul domeniului şi obligaţia implicită de a se respecta cu stricteţe regulile instituite pentru anume activităţi. Culpa se relevă şi în situaţiile în care, deşi făptuitorul nu a încălcat o anume dispoziţie, se constată că a acţionat cu lipsă de atenţie sau prevedere. Astfel, răspunde pentru ucidere din culpă şoferul care, deşi nu a încălcat nici o regulă de circulaţie, totuşi nu a acţionat la timp asupra frânelor şi astfel a ucis un pieton. Pretindem de la orice persoană care se angajează într-un domeniu profesional să respecte normele prescrise tocmai pentru că acele norme au rolul de a preîntâmpina eventuale pericole, iar pedeapsa mai aspră prevăzută de lege este justificată de exigenţa care se impune pentru asemenea situaţii.

Specific culpei profesionale este interferenţa în câmp subiectiv a unui element aparte: cunoaşterea de către făptuitor a dispoziţiilor sau regulilor prescrise în domeniul în care el acţionează. Numai atunci făptuitorul răspunde penal cînd a cunoscut dispoziţiile sau regulile respective şi a acţionat fără să ţină seama de ele sau nu le-a cunoscut, dar trebuia şi avea posibilitatea să le cunoască.”

Așadar, în momentul în care o persoană se așează la volanul unui autovehicul și începe să îl conducă, acționează cu intenția directă de a conduce, de a exercita activitatea de conducător auto, de șofer, moment din care acesta trebuie să respecte în totalitate regulile privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi în special regulile pe care le impune conducerea unui autovehicul.

Motivarea Judecătoriei Lipova este în opinia noastră nelegală și pentru că a considerat că, deși drumul pe care a condus inculpatul este folosit de facto de numeroase persoane, atâta timp cât nu este menționat ca atare în documentele unității administrativ teritoriale, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de legale pentru a fi considerat drum public.

Potrivit art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002 prin drum public se înțelege orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile.

Conform art. 3 alin. 5 din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, ”La intrarea pe un drum care nu este deschis circulației publice, proprietarul sau administratorul acestuia este obligat să instaleze, în loc vizibil, indicator cu semnificația „Accesul interzis” și panou cu inscripția „Drum închis circulației publice”.”

Conf. art. 4 din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, din punct de vedere al circulației, drumurile se împart în:

a) drumuri deschise circulației publice, care cuprind toate drumurile publice și acele drumuri de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor;

b) drumuri închise circulației publice, care cuprind acele drumuri de utilitate privată care servesc obiectivelor la care publicul nu are acces, precum și acele drumuri de utilitate publică închise temporar circulației publice.

Atâta timp cât pe un drum, sau într-o zonă, nu există barieră sau un indicator care să indice faptul că drumul, zona, este închisă circulației publice, acel drum sau zonă este drum public.

Așa cum se reține în jurisprudența citată de noi mai jos, în ce privește sintagma de „special amenajat pentru traficul pietonal sau rutier”, legiuitorul a avut o abordare funcțională în stabilirea tipului de amenajări în chestiune. Acestea trebuie să fie făcute în vederea circulației pietonale sau rutiere pe drumul în cauză. Existența sau nu a drumului în evidențele comunei, a unui carosabil din asfalt și a unei linii de demarcație între sensuri nu este un element definitoriu, putându-se încadra în noțiunea de drum public și un drum din pământ bătătorit conceput în scopul circulației publice.

La aceeași concluzie ajungem și adoptând o perspectivă teleologică. Într-adevăr, dacă scopul infracțiunilor la regimul traficului pe drumurile publice este de a proteja sănătatea și integritatea persoanelor care întreprind astfel de activități, este firesc ca acestea să fie aplicabile în situațiile în care există o circulație de facto și să nu fie limitate de criterii pur tehnice, precum materialul carosabilului, numărul benzilor de circulație sau faptul că drumul este cartografiat sau nu. Nu se poate accepta ca pe un drum, chiar construit de facto, dar folosit de pietoni, bicicliști, utilaje, autoturisme, să se aprecieze că pe acesta s-ar putea conduce autoturisme fără a deține permis de conducere, iar Codul Rutier și normele generale de conducere ale unui autovehicul nu ar fi aplicabile.

Și pe un astfel de drum, orice conducător auto trebuie să aibă abilitățile teoretice și practice de a conduce autovehicule în condiții de siguranță pentru el, pentru ceilalți pasageri și pentru ceilalți participanți la trafic, și de asemenea, trebuie să respecte regulile de circulație, cum sunt comportamentul care să nu afecteze fluența și siguranța circulației și a persoanelor din interiorul și exteriorul autovehiculului, manevrarea direcției, accelerației și a sistemului de frânare, dinamic și staționar, regimul de viteză, circulația pe benzi, prioritatea de trecere, interzicerea desfășurării de concursuri, antrenamente ori întreceri.

Nu se poate concepe susținerea că, să spunem, cu ocazia unei adunări câmpenești, cei care vin acolo cu autovehiculele, și care pot fi foarte mulți, să aibă dreptul să conducă mașinile neînmatriculate, fără permis, în stare de ebrietate, să facă concursuri și drifting-uri, să nu respecte nicio regulă de conducere a autovehiculelor, pentru simplul fapt că acel câmp nu este declarat drum în evidențele unității administrativ teritoriale.

Prin Decizia penală nr. 1249/A/25 octombrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, se reține: ”De asemenea, inculpatul a susținut că nu se afla pe un drum public la data respectivă. Conform art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002 , prin drumul public de înțelege orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile. Astfel, Curtea apreciază că parcarea Aeroportului Timișoara, fiind amenajată special pentru trafic pietonal și rutier, se încadrează în noțiunea de drum public, la dosarul cauzei aflându-se filmarea din Aeroport cu momentul surprinderii inculpatului la ieșirea din parcarea Aeroportului .

Decizia penală nr. 396/A/24.03.2015 a Curții de Apel Galați: ”Instanța, plecând de la definiția drumului public prevăzut în art. 6 pct. 14 OUG 195/2005 „orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile” a reținut că drumul practicat de inculpat nu se încadrează în definiția invocată întrucât, deși este un drum deschis circulației publice, nu este special amenajat în acest sens.

În ceea ce privește sintagma de „special amenajat pentru traficul pietonal sau rutier” apreciem că legiuitorul a avut o abordare funcțională în stabilirea tipului de amenajări în chestiune. Acestea trebuie să fie făcute în vederea circulației pietonale sau rutiere pe drumul în cauză.

Din materialul probator reiese că acest drum a fost special conceput pentru practicarea lui de către persoanele care doreau să ajungă în pădure fără să circule pe drumul principal, care era mai lung. În acest sens, reținem declarația martorului G. V.: „Tractorul inculpatului era pe un drum făcut de oameni pe izlaz care vine direct din pădure și se oprește în _______________________ circulația pe străzile publice”. Astfel, se constată că scopul acestui drum a fost acela de a acorda posibilitatea circulării pe un drum mai scurt către pădure cu consecința că, o parte din traficul practicat pe drumul principal s-a mutat pe scurtătura care, conform adresei Primăriei comunei Bolotești (care a venit în același sens și în a___), era deschisă circulației publice. Deci, drumul în speță a fost special amenajat în vederea traficului pietonal și  rutier către pădure și înapoi ca alternativă la un drum mai lung și a fost folosit în acest scop.

Faptul că drumul nu este amenajat cu benzi de circulație care să separe sensurile de mers, apreciem că nu este de natură să îl excludă din sfera noțiunii de drum public, de vreme ce amenajările efectuate aveau scopul de a permite circularea pe acesta ca alternativă la drumul principal, încadrându-se astfel în noțiunea de amenajări speciale având funcția de a permite circularea pietonală și rutieră. Existența unui carosabil din asfalt și a unei linii de demarcație între sensuri nu este un element definitoriu, putându-se încadra în noțiunea de drum public și un drum din pământ bătătorit conceput în scopul circulației publice.

La aceeași concluzie ajungem și adoptând o perspectivă teleologică. Într-adevăr, dacă scopul infracțiunilor la regimul traficului pe drumurile publice este de a proteja sănătatea și integritatea persoanelor care întreprind astfel de activități, este firesc ca acestea să fie aplicabile în situațiile în care există o circulație de facto și să nu fie limitate de criterii pur tehnice, precum materialul carosabilului, numărul benzilor de circulație sau faptul că drumul este cartografiat sau nu.

Pentru cele arătate mai sus, considerăm că în speță este îndeplinită premisa circulației pe un drum public și se impune condamnarea inculpatului, fiind incidente prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că probele administrate în cauză confirmă, dincolo de orice îndoială, că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de acesta cu vinovăție sub forma intenției.”

Decizia penală nr. 639/R/31.05.2011 a Curții de Apel Pitești: ”Potrivit art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002 prin drum public se înțelege orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile.

Art. 75 din OUG nr. 195/2002 definește accidentul de circulație ca fiind evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare; s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulație.

Din coroborarea acestor dispoziții legale și având în vedere și practica în materie din care reiese că accidentul produs pe un drum forestier deschis temporar circulației publice ar intra sub incidența dispozițiilor prev. de art. 89 alin.  1 din OUG nr. 195/2002, cu atât mai mult accidentul produs pe un drum de exploatare pe care circulă căruțe, autoturisme, animale și oameni se încadrează în dispozițiile privind drum deschis circulației.

Instanța, din interpretarea dispozițiilor mai sus menționate, constată că traseul parcurs de inculpat cu ocazia conducerii autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în data de 20.06.2009 este pe drum public, acesta fiind deschis circulației publice, nefiind prevăzut cu indicator de interzicere a circulației, iar martorii audiați în cauză au menționat că drumul este utilizat de căruțe, tractoare și autoturisme.

În consecință, instanța va înlătura susținerea apărătorului inculpatul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1 și art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit căreia drumul unde s-a produs accidentul nu este drum public, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 6 din OUG nr. 195/2002, având în vedere și disp. art. 4 din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor …”

Decizia penală nr. 777/A/16 mai 2017 a Curții de Apel Cluj: ”Susținerile inculpatului potrivit cărora nu a condus autoturismul pe drumurile publice sunt neîntemeiate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 14 din OUG nr. 5/2002 drumul public este definit ca fiind „orice cale de comunicație terestră cu excepția căilor ferate special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile.” Contrar susținerilor inculpatului, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 336 pct. 1 C. pen. respectiv acțiunea de a conduce pe un drum public. Chiar dacă terenul pe care se aflau autoturismele accidentate de inculpat este un teren viran neamenajat, aflat în administrarea Primăriei Municipiului Baia Mare, câtă vreme terenul nu a fost semnalizat cu inscripția vizibilă a interzicerii circulației publice, este evident că acesta are natura unui drum public în accepțiunea prev. art. 6 pct. 14 din OG nr. 5/2002. În consecință, solicitarea inculpatului de a se dispune o soluție de achitare fundamentată pe dispozițiile art. 16 lit. b C. proc. pen., este neîntemeiată.”

Având în vedere toate aceste aspecte teoretice și practice, atât de dată mai veche, cât și de dată recentă, trebuie să se considere că, ori de câte ori o persoană care conduce un autovehicul, asumându-și cu intenție activitatea de conducător auto, indiferent dacă deține sau nu permis de conducere pentru acea categorie de vehicule, ucide din culpă o persoană, indiferent de locul unde are loc accidentul, chiar și pe o proprietate privată, chiar și în curtea casei sale, va opera forma calificată a infracțiunii de ucidere din culpă, și anume uciderea din culpă profesională sau specială, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal.


[1] Ion Dobrinescu – Infracțiuni contra vieții persoanei, Ed. Academiei RSR, București, 1987, pag. 140 – 148


Av. dr. Florin Bornea
Baroul Arad

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate