Edificarea unei construcții fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia – contravenție continuă
19 martie 2019 | Monica GHEORGHE
Monica Gheorghe
1. Dispoziții legale aplicabile
Legea 50/1991
Art. 31. – Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Art. 35. – (1) În condițiile prezentei legi, descrierea faptei ce constituie contravenție se face cu indicarea locului, datei și orei constatării, în conformitate cu dispozițiile art. 31.
(2) Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Plângerea suspendă executarea sancțiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor…
(3) În măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
OG 2/2001
Art. 13. – (1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
(3) Când fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fața instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripția operează totuși dacă sancțiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(4) Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.
Concluzie: fapta contravențională în materie de urbanism/construcții are o anumită specificitate în comparație cu alte fapte contravenționale, în sensul că nu se consumă instantaneu, ci are o desfășurare în timp, pe etape de lucrări, contravenientul săvârșind fapta din momentul începerii construcției și până la terminarea ei.
2. Jurisprudență identificată
Conform deciziei de recurs în interesul Legii pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 7/2000 s-a apreciat că:
– în cazul construcțiilor în curs de executare – data săvârșirii faptei este data constatării contravenției (urmând însă ca procesul-verbal să menționeze expres acest aspect), iar
– în cazul construcțiilor finalizate – data săvârșirii faptei este data terminării construcției (aceasta trebuind, de asemenea, menționată expres în procesul-verbal, potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001, care este operant în această ipoteză), acesta fiind momentul din care trebuie calculată și curgerea termenului de prescripție prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1991.
– Obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avuta în vedere la individualizarea sancțiunii contravenționale.
Deciziile jurisprudențiale s-au întemeiat, pe de o parte, pe faptul că art. 31 mai sus amintit stabilește, ca moment de început al termenului de prescripție, data săvârșirii faptei (aspect cu privire la care trebuie avute în vedere și art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 care reglementează contravențiile continue, precum și Decizia de îndrumare nr. VI1/2000 a fostei Curți Supreme de Justiție). Pe de altă parte, a fost avută în vedere și necesitatea unei interpretări atât logice, cât și sistematice a art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, republicată, în sensul că, în cazul unor astfel de construcții, care deci nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară, sancțiunile prevăzute de lege se pot aplica doar pe durata termenului de prescripție prevăzut de art. 31 din același act normativ. O interpretare contrară ar conduce la soluția absurdă a imprescriptibilității contravenției în discuție, ceea ce ar fi neconform cu principiile ce guvernează materia răspunderii în general și ar duce și la ignorarea art. 31, care nu ar mai avea astfel niciun fel de relevanță juridică.
Față de toate considerentele expuse, într-una din spețele analizate, instanța a constatat că în cauză petentul a reușit să facă dovada unei alte date a edificării/desființării construcțiilor, iar în raport de data reală a finalizării acestor lucrări, astfel cum a fost probată de către contestator, în cauză a intervenit prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991, ceea ce atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție. Sub acest aspect, trebuie precizat că este vorba de o cauză de nulitate absolută virtuală a actului în discuție, întrucât sancțiunea nulității nu este prevăzută expres de lege în acest caz, dar se deduce implicit din caracterul de ordine publică al normei juridice încălcate, ce ține de legalitatea aplicării sancțiunii contravenționale, dar instanța a reținut și că procesul-verbal astfel cum a fost încheiat nu prevede în realitate data săvârșirii faptei, în condițiile în care din mențiunile sale reiese că la momentul încheierii actului lucrările erau finalizate, astfel că data constatării nu poate fi asimilată datei săvârșirii faptei, pentru considerentele expuse anterior, iar această omisiune atrage și aplicabilitatea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fiind vorba de o cauză de nulitate expres prevăzută de lege.
Av. Monica Gheorghe
Managing Counsel, BONDOC & ASOCIAȚII
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate fără autorizație”, ediția 251, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
