Secţiuni » Jurisprudenţă » CJUE
Jurisprudenţă CJUE (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene)
DezbateriProfesionişti

CJUE. C-163/17, Jawo. Un solicitant de azil poate fi transferat către statul membru care este responsabil în mod normal de examinarea cererii sale sau care i-a acordat deja o protecţie subsidiară, cu excepţia cazului în care condiţiile de viaţă previzibile ale beneficiarilor unei protecţii internaţionale l-ar expune pe acesta unei situaţii de lipsuri materiale extreme, contrară interzicerii tratamentelor inumane sau degradante. Hotărârea
19.03.2019 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CJUE, Content, Dreptul Uniunii Europene, Jurisprudență
JURIDICE - In Law We Trust

Cauza Jawo priveşte în principal problema dacă Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) se opune ca un solicitant de protecție internațională să fie transferat, în aplicarea Regulamentului Dublin III [1], către statul membru care este responsabil în mod normal de prelucrarea cererii sale, în cazul în care acesta ar fi expus unui risc serios de a fi supus unui tratament inuman sau degradant ca urmare a condițiilor de viață previzibile cu care s-ar confrunta în calitate de beneficiar al protecției internaționale (presupunând că această protecţie i-ar fi acordată).

Domnul Abubacarr Jawo, originar din Gambia, a formulat o primă cerere de azil în Italia, unde a ajuns pe cale maritimă. Acesta şi-a continuat călătoria şi a introdus o altă cerere de azil în Germania. Autorităţile germane au respins această cerere ca inadmisibilă şi au dispus îndepărtarea domnului Jawo către Italia. Cu toate acestea, tentativa, în iunie 2015, de a-l transfera pe domnul Jawo către Italia a eşuat ca urmare a faptului că acesta nu era prezent în adăpostul colectiv unde locuia. Domnul Jawo a declarat la întoarcerea sa că vizitase un prieten într-un alt oraş german şi că nimeni nu l-a înştiinţat că ar fi trebuit să îşi semnaleze absenţa.

În faţa Verwaltungsgerichtshof Baden-Württemberg (Tribunalul Administrativ Superior din Baden – Wurtemberg, Germania), domnul Jawo a arătat că Germania a devenit statul membru responsabil ca urmare a expirării termenului de şase luni prevăzut de Regulamentul Dublin III pentru a-l transfera către statul membru responsabil în mod normal, şi anume Italia. Întrucât domnul Jawo nu s-a sustras procedurii în momentul tentativei de transfer, acest termen nu ar putea fi prelungit la un maxim de optsprezece luni. În plus, transferul său către Italia ar fi ilicit din cauza faptului că, în acest stat membru, procedura de azil și condițiile de primire a solicitanților, precum şi condiţiile de viaţă ale beneficiarilor unei protecţii internaţionale ar prezenta deficiențe sistemice.

Verwaltungsgerichtshof solicită Curţii de Justiţie să interpreteze Regulamentul Dublin III, precum şi interdicţia tratamentelor inumane sau degradante care figurează în cartă. Acesta se referă la raportul Organizației Elvețiene pentru Sprijinirea Refugiaților din luna august 2016, care ar conține indicii concrete că beneficiarii protecției internaționale în Italia sunt supuși riscului unei vieți marginalizate, lipsiți de un domiciliu fix și de resurse. Potrivit acestui raport, caracterul insuficient dezvoltat al sistemului social italian este, în ceea ce privește populația italiană, compensat de solidaritatea familială, care ar lipsi în cazul beneficiarilor protecției internaționale. Acest raport ar constata de asemenea carenţe ale programelor de integrare în Italia.

Cauzele Ibrahim şi alţii privesc posibilitatea prevăzută de „Directiva privind procedurile” [2] de a respinge cereri de azil ca inadmisibile ca urmare a acordării prealabile a unei protecţii subsidiare în alt stat membru.

Bulgaria a acordat protecţie subsidiară unor palestinieni apatrizi care au avut reşedinţa în Siria, iar Polonia a acordat această protecţie unui resortisant rus, care declară că este cecen. Întrucât noile cereri de azil care au fost formulate ulterior în Germania au fost respinse, aceştia s-au adresat instanţelor germane.

În cauzele referitoare la palestinienii apatrizi, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania) urmăreşte în special să se stabilească dacă posibilitatea de a respinge o cerere ca inadmisibilă devine caducă atunci când condiţiile de viaţă ale beneficiarilor unei protecţii subsidiare în statul membru care a acordat această protecţie trebuie să fie considerate drept un tratament inuman sau degradant sau atunci când aceşti beneficiari nu primesc, în respectivul stat membru, nicio alocaţie de subzistenţă sau sunt destinatari ai unei astfel de alocaţii într-o limită net inferioară decât în alte state membre, fără a fi totuşi trataţi diferit în această privință faţă de resortisanţii respectivului stat membru.

Prin hotărârile pronunţate astăzi, Curtea aminteşte că, în cadrul sistemului european comun de azil care se întemeiază pe principiul încrederii reciproce între statele membre, trebuie să se prezume că tratamentul aplicat de un stat membru solicitanţilor de protecţie internaţională şi persoanelor cărora li s-a acordat protecţie subsidiară este conform cu cerinţele impuse de cartă, de Convenţia de la Geneva, precum şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.

Nu poate fi exclus totuși ca, în practică, acest sistem să întâmpine dificultăți majore de funcționare într-un anumit stat membru, astfel încât să existe un risc serios ca unii solicitanți de protecţie internaţională să fie tratați, în acest stat membru, într-un mod incompatibil cu drepturile lor fundamentale şi în special cu interdicţia absolută de tratamente inumane sau degradante [3].

Astfel, atunci când instanţa sesizată cu o cale de atac împotriva unei decizii de transfer sau a unei decizii de respingere ca inadmisibilă a unei noi cereri de protecţie internaţională dispune de elemente prezentate de solicitant pentru a dovedi existenţa unui risc de tratament inuman sau degradant în alt stat membru, această instanţă este obligată să aprecieze realitatea unor deficienţe fie sistemice sau generalizate, fie afectând anumite grupuri de persoane.

Cu toate acestea, asemenea deficienţe nu sunt contrare interdicţiei tratamentelor inumane sau degradante decât dacă ating un prag deosebit de ridicat de gravitate, care depinde de ansamblul datelor din cauză. Acest prag ar fi atins atunci când indiferenţa autorităţilor unui stat membru ar avea drept consecință faptul că o persoană în întregime dependentă de ajutorul public s-ar afla, independent de voinţa sa şi de alegerile sale personale, într-o situaţie de lipsuri materiale extreme care nu i-ar permite să facă faţă celor mai elementare nevoi ale sale, cum sunt îndeosebi cele de a se hrăni, de a se spăla şi de a-și asigura o locuință, şi care i-ar aduce atingere sănătăţii fizice sau mentale ori care ar aduce-o într-o stare de degradare incompatibilă cu demnitatea umană.

O mare precaritate sau o puternică degradare a condiţiilor de viaţă nu ating acest prag, atunci când acestea nu implică o situaţie de lipsuri materiale extreme care să plaseze această persoană într-o situaţie de o asemenea gravitate încât să poată fi asimilată unui tratament inuman sau degradant.

În plus, împrejurarea că beneficiarii unei protecţii subsidiare nu primesc, în statul membru care a acordat solicitantului o astfel de protecţie, nicio alocaţie de subzistenţă sau sunt destinatari ai unei astfel de alocaţii într-o limită net inferioară decât în alte state membre, fără a fi totuşi trataţi diferit faţă de resortisanţii acestui stat membru, nu poate conduce la constatarea că respectivul solicitant ar fi expus în acel stat unui risc real de a suferi un tratament inuman sau degradant decât dacă ea are drept consecinţă că acesta s-ar afla, din cauza vulnerabilităţii sale speciale, independent de voinţa sa şi de alegerile personale, într-o situaţie de lipsuri materiale extreme.

În orice caz, simplul fapt că protecţia socială şi/sau condiţiile de viaţă sunt mai favorabile în statul membru în care a fost depusă noua cerere de protecţie internaţională decât în statul membru responsabil în mod normal sau care a acordat deja protecţia subsidiară nu este de natură să confirme concluzia că persoana în cauză ar fi expusă, în cazul transferului către acest ultim stat membru, unui risc real de a suferi un tratament inuman sau degradant.

Curtea concluzionează că dreptul Uniunii nu se opune ca un solicitant de protecţie internaţională să fie transferat către statul membru responsabil sau ca o cerere de acordare a statutului de refugiat să fie respinsă ca inadmisibilă pentru motivul că solicitantului i s-a acordat deja protecţie subsidiară de către un alt stat membru, cu excepţia cazului în care se stabileşte că solicitantul s-ar afla într-o situaţie de lipsuri materiale extreme, independent de voinţa sa şi de alegerile sale personale.

În cauzele Ibrahim şi alţii, Curtea adaugă că faptul că statul membru care a acordat protecţia subsidiară unui solicitant de protecţie internaţională refuză sistematic, fără o examinare reală, acordarea statutului de refugiat, nu împiedică celelalte state membre să respingă o nouă cerere formulată de persoana în cauză în faţa lor ca inadmisibilă. Într-un astfel de caz, revine statului membru care a acordat protecţia subsidiară să reia procedura privind obţinerea statutului de refugiat. Astfel, numai în cazul în care, în urma unei evaluări individuale, se constată că un solicitant de protecţie internaţională nu îndeplineşte condiţiile pentru a i se acorda statutul de refugiat, se poate acorda, dacă este cazul, protecţia subsidiară.

În cauza Jawo, Curtea precizează de asemenea că un solicitant „se sustrage procedurii” atunci când se sustrage în mod deliberat autorităților naționale competente pentru efectuarea transferului său, pentru a împiedica respectivul transfer. Se poate prezuma că acesta este cazul atunci când respectivul transfer nu poate fi efectuat din cauza faptului că acest solicitant a părăsit locul de reședință care i-a fost alocat fără să fi informat autoritățile naționale competente cu privire la absența sa, cu condiția să fi fost informat despre obligațiile sale în această privință, aspect a cărui verificare îi revine instanței de trimitere. Solicitantul menționat își păstrează posibilitatea de a demonstra că faptul că nu a informat aceste autorități cu privire la absența sa este justificat de motive valabile, iar nu de intenția de a se sustrage acestor autorități.

În plus, în cadrul unei proceduri îndreptate împotriva unei decizii de transfer potrivit Regulamentului Dublin III, solicitantul unei protecţii internaţionale în cauză poate susţine că, întrucât nu s-a sustras procedurii, termenul de transfer de șase luni a expirat şi că, urmare a acestei expirări, statul membru care a decis transferul său a devenit responsabil de examinarea cererii sale.

În sfârşit, Curtea subliniază că, pentru a prelungi termenul de transfer la maximum optsprezece luni, este suficient ca statul membru solicitant să informeze, înainte de expirarea termenului de transfer de șase luni, statul membru responsabil în mod normal cu privire la faptul că persoana în cauză s-a sustras procedurii și să indice, în același timp, noul termen de transfer.


[1] Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (JO 2013, L 180, p. 31).
[2] Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60).
[3] A se vedea Hotărârea Curţii din 21 decembrie 2011, N. S. şi alţii (C-411/10 şi C-493/10, a se vedea de asemenea CP nr. 140/11).


:: Hotărârea

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti