Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Andersen Global încheie un acord de colaborare cu o firmă din România

19.03.2019 | JURIDICE.ro

Andersen Global a anunțat astăzi încheierea unui acord de colaborare cu SCP ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII, firmă de avocatură cu birouri în București și Cluj-Napoca, precum și cu divizia de consultanță fiscală a acesteia, ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII TAX. Acest acord de colaborare, primul în România, face parte din procesul de expansiune al Andersen Global în Europa de Est. 

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII este o firmă independentă de avocatură de tip „full service”, având, la sediul său din București, peste 110 avocați, dintre care 28 de avocați asociați. Societatea are, de asemenea, un sediu secundar la Cluj-Napoca și se bucură de acoperire națională prin birourile corespondente din principalele orașe. Pentru o abordare pluridisciplinară, firma include divizii de specialitate – consultanță fiscală, insolvență și proprietate intelectuală. În plus, pentru a răspunde nevoilor din ce în ce mai mari ale investitorilor străini interesați să pătrundă pe piața românească, ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII a înființat parteneriate cu birouri din China, Israel și Republica Moldova.

Ariile de practică ale ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII includ: drept societar si comercial; fuziuni și achiziții; soluționarea disputelor (inclusiv în contencios administrativ); reglementare; dreptul muncii; drept financiar-bancar; piețe de capital și valori mobiliare; dreptul concurenței și ajutor de stat; protecția datelor cu caracter personal; energie și resurse naturale; dreptul mediului și avize de mediu; drept imobiliar; aspecte juridice privind sănătatea și industria farmaceutică; comunicații electronice și tehnologia informației; proprietate intelectuală; asigurări și pensii private; mass-media și publicitate; drept maritim și transporturi etc.

Divizia sa de consultanță fiscală, ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII TAX, include consultanți experimentați, ce acoperă diverse arii de impact fiscal, cum ar fi planificarea tranzacțiilor, due diligence fiscal, asocieri, finanțări, structuri imobiliare și alte structuri complexe, asistență în cadrul controalelor și disputelor fiscale.

Gabriel Zbârcea, Managing Partner al ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII: „Suntem mândri să devenim firma cu care Andersen Global colaborează în România. Acest parteneriat ne va oferi acces la clienți internaționali, proiecte transfrontaliere și know-how, consolidându-ne astfel poziția pe piața avocaturii de business din România.”

Alexandru Cristea, Tax Partner al ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII TAX: „Sunt convins că, într-un mediu de afaceri din ce în ce mai complex, această colaborare în domeniul fiscal și juridic va aduce un plus de valoare pentru clienții noștri.”

Mark Vorsatz, Chairman al Andersen Global și CEO al Andersen Tax LLC: „Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre firmele de avocatură de cea mai înaltă calitate din România, cu o echipă remarcabilă și servicii de top la nivelul industriei. Chambers îi califică în Tier One la aproape toate categoriile așa că nu este de mirare că această firmă s-a dezvoltat atât de mult de la lansarea ei, în 2005. Suntem mândri să îi includem în familia Andersen Global.”

Andersen Global este o asociație internațională de firme independente, fiecare cu propria personalitate juridică, alcătuite din profesioniști în domeniul consultanței fiscale și juridice din întreaga lume. Constituită în 2013 de firma membră din SUA, Andersen Tax LLC, Andersen Global numără în prezent peste 4.000 de profesioniști la nivel mondial și are peste 133 de birouri prin firmele membre și colaboratoare. 


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership