Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Se discuta despre obligativitatea administrarii probelor de catre avocati si consilieri juridici
19.08.2009 | JURIDICE.ro, Iulian Urban

Secţiuni: Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

Odata cu reluarea dezbaterilor Comisiei Speciale de analiza a Codului de procedura civila intervenita la data de 18.08.2009, s-a lansat de catre Presedintele Comisiei, deputatul Daniel Buda, ideea de modificare a Codului de procedura civila astfel incat pentru partile din proces sa fie instituita obligatia de administrare a probelor prin avocati. Explicatia pentru luarea unei asemenea masuri ar consta in interesul degrevarii instantelor de judecata.

Membrii Comisiei s-au aratat circumspecti in sustinerea unei atare modificari. Senatorul PSD Adrian Tutuianu, avocat, a spus ca trebuie vazut daca avocatii isi pot permite sa suporte costurile unor asemenea proceduri, si faptul ca ar trebui sa nu se permita decat avocatilor cu vechime de minim 8 ani sa poata derula asemenea proceduri de administrare a probelor. Subsemnatul am atras atentia asupra faptului ca trebuie sa ne raportam si la posibilitatea reala a justitiabililor din Romania sa poata suporta costurile administrarii probatoriilor, in conditiile in care acestia abia isi permit sa plateasca taxele de timbru, si am cerut sa se faca o ampla documentare de drept comparat asupra acestui subiect inainte de a ne hazarda sa luam decizii. Si secretarul de stat Rodica Constantinovici a subliniat faptul ca acest sistem trebuie sa se mentina doar pentru procesele susceptibile de realizare a unor tranzactii si faptul ca nu trebuie extins la nivelul altor segmente ale procesului civil.

Prin sectiunea introdusa in Codul de procedura civila in 2005, s-a reglementat o modalitate mult mai rapida de solutionare a dosarelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti, prin largirea rolului avocatului/ consilierului juridic care, in acest fel, preia o parte din drepturile si obligatiile judecatorului.

Trebuie mentionat insa faptul ca aceasta procedura nu este permisa in forma actuala a Cdului de procedura civila decat in cazul litigiilor patrimoniale, in cazul carora pot interveni tranzactii. Prin intermediul acestei proceduri, durata litigiului va fi stabilita de catre avocatii/consilierii juridici ai partilor, cu acordul instantei, si nu va putea depasi termenul de 6 luni. In prealabil declansarii procedurii prevazute de art. 241 indice 1 Cod procedura civila este obligatoriu ca partile sa fie de acord cu investirea avocatilor cu sarcina administrarii probelor. Este de retinut ca acest acord nu mai poate fi retras, fiind interesant de studiat ce se intampla in acest caz, atunci cand partea doreste sa isi schimbe aparatorul…

Dupa ce avocatii au fost investiti de catre parti cu administrarea probatoriului, acestia vor stabili impreuna un program de desfasurare a procesului, stabilind data ascultarii martorilor, a partilor etc. Acest program va fi adus la cunostinta instantei de judecata, care, il va aproba in conditiile legale.

Inovator in aceasta noua procedura, este dreptul avocatilor de a lua declaratiile martorilor si ale partilor la sediul cabinetului de avocat, respectand programul stabilit in fata instantei. In acest fel, sunt crescute responsabilitatile avocatilor in cadrul acestor procese, acestia raspunzand pentru veridicitatea declaratiilor, care, in aceasta formula se vor da fara a se depune in prealabil un juramant(asa cum se face in fata instantei de judecata).

Pentru reglementarea procedurii administrarii probelor prin avocati a se vedea art. 241 indice 1 si urm. din Codul de procedura civila.

Iulian Urban, senator
Vicepresedinte al Comisiei Juridice a Senatului Romaniei

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti