Norme juridice şi valori universale. Protejarea valorilor fundamentale prin recunoaşterea importanţei principiilor de drept natural în context normativ
25 martie 2019 | George-Mihai POPA
George-Mihai Popa
Distincţia între dreptul natural şi dreptul pozitiv a fost dezbătută încă din vremuri imemoriale ca, de altfel, şi controversa referitoare la întâietatea aplicabilităţii sau supremaţia unuia sau altuia dintre aceste curente de gândire juridică.
Dezbaterea privitoare la primordialitatea unuia sau altuia dintre aceste sisteme de gândire a gravitat în jurul valorilor promovate sau apropriate de către aceste filozofii. În cele din urma, argumentele decisive pentru acceptarea acestor sisteme de gândire juridică sunt relevate de avantajele sau soluţiile practice pe care principiile şi ideile pe care aceste sisteme le propun în perspectiva rezolvării problemelor societăţii şi îmbunătăţirii mecanismelor acesteia.
Relaţia drept natural versus drept pozitiv suscită în continuare dezbateri multiple. Dacă pentru dreptul pozitiv se susţine în general teoria conform căreia acesta nu include morala ca element constitutiv şi asigură formarea regulilor specifice funcţionării societăţii numai prin voinţa instituţiilor, în cazul dreptului natural acesta este considerat ca inerent aspectelor de natură umană, protejând valorile fundamentale şi având la bază mecanismele gândirii raţionale. Cele două curente de gândire au avut şi încă au fiecare în parte promotori de mare profunzime intelectuală care în anumite cazuri au menţionat tangenţial sau au iniţiat şi în final au dezvoltat principalele curente de gândire ale teoriei dreptului.
Discuţia gravitează în jurul acelor valori fundamentale ale societăţii ce pot fi considerate imuabile. Aristotel este considerat primul gânditor care a abordat în scrierile sale elemente de drept natural. Astfel, în celebra sa lucrare Etica Nicomahică, există precizări referitoare la definirea dreptului natural şi a relaţiei dreptului natural cu cel legal (pozitiv). Consacrarea elementelor definitorii ale dreptului natural se datorează în mare parte filozofului teolog Toma din Aquino. Acesta reia tema naturalistă şi explică teoria arstotelică referitoare la poziţia şi înţelegerea dreptului natural. În acest mod se consacră teoria dreptului natural cu evidenţierea valorilor fundamentale ce sunt indisolubil ataşate naturii umane, astfel fiind exemplificate situaţii care nu pot fi edictate cât timp sunt vădit nepotrivite în raport cu ceea ce este natural, considerat firesc. În acest registru, nu este de acceptat ca o faptă antisocială să fie considerată licită sau justă pentru simplul fapt că un grup de persoane având exerciţiul unor sarcini publice la un moment dat găseşte de cuviinţă să o introducă într-o lege ca fiind un fapt acceptat! Pentru situaţii de acest tip continuarea dezbaterii dar şi a controversei raportului drept natural – drept pozitiv constituie o temă incitantă, drept pentru care este de luat în seamă concluzia profesorului englez John Finnis conform căreia „dacă o lege este profund injustă aceasta nu poate fi considerată lege” şi care arată fără echivoc tipul de argumente invocate de filozofia dreptului natural.
Pe de altă parte, H.L.A. Hart, unul dintre autorii consacraţi ai dreptului pozitiv, a evidenţiat faptul că în concepţia pozitivistă, dreptul este un sistem datorat societăţii, care a evoluat în etape istorice în contextul apariţiei şi dezvoltării unui anumit tip de control social impus prin intermediul instituţiilor administrative. Totuşi, un aspect de reflectat în cazul lui Hart este acela referitor la faptul că nu este adeptul impunerii dreptului prin sancţiune şi considera că regulile de drept pozitiv trebuie să respecte valori fundamentale ce privesc persoana, proprietatea sau condiţiile necesare în dezvoltarea armonioasă a vieţii sociale. De asemenea, conform marelui gânditor menţionat anterior, teza pozitivistă a dreptului trebuie ajustată în sensul în care nu se poate aplica principiul conform căruia legea poate avea orice conţinut. Astfel, valorile morale au un rol important în cadrul sistemului social, iar un sistem normativ care nu valorizează şi principiile etice naturale nu poate fi considerat un sistem juridic just.
Derapajele de la valorile fundamentale ale societăţii care pot apărea în adoptarea actelor normative trebuie corectate rapid prin mijloace eficiente pentru a readuce societatea în stadiul de normalitate, de firesc. Promovarea prin intermediul legislaţiei a intereselor imorale ale anumitor grupuri aflate în exerciţiul funcţiilor publice a generat de-a lungul istoriei dezechilibre semnificative în cadrul sistemelor sociale şi în final asupra drepturilor şi libertăţilor fiinţei umane. Rămân de referinţă în istoria recentă a omenirii cele două sisteme absolut abominabile – cel nazist şi cel bolşevic – ce prin cruzimea metodelor pe care le-au aplicat în special prin adoptarea unor sisteme legislative specifice, au creat unele dintre cele mai mari catastrofe umanitare. Legislaţiile promovate în aceste cazuri nu reprezentau sub nicio formă ideea de justiţie, ci mai cu seamă samavolnicia unor sisteme politice împotriva oricărui posibil oponent, prin zdrobirea valorilor drepturilor şi libertăţilor fundamentale specifice unei societăţi libere. Pentru promovarea acestui tip de acţiuni sunt folosite cu preponderenţă drept instrumente, chiar sistemele normative ale statului în cauză.
Din această cauză, ca măsură de protejare a valorilor sociale este binevenită soluţia ca în mod egal alături de legislaţia care apără ordinea publică, de asemenea să fie stipulate şi principiile morale, în acest sens majoritatea sistemelor legislative contemporane recunosc faptul că actele juridice trebuie să respecte ordinea publică şi bunele moravuri din cadrul societăţii.
În mod similar, dreptul de proprietate privată ca drept fundamental al fiinţei umane şi ca drept recunoscut şi garantat în cadrul valorilor societăţii a creat diverse opinii de-a lungul timpului din perspectiva teoriilor naturaliste sau pozitiviste. Legătura puternică a dreptului de proprietate cu ideea de libertate pune sub o presiune aparte activitatea de legiferare, întrucât acest drept fundamental trebuie prezervat în primul rând din perspectiva sa de drept negativ recunoscut la nivel general. În acest sens, conform opiniilor celebrului economist Fiedrich von Hayek, civilizaţia contemporană datorează existenţa sa şi nivelul său de dezvoltare instituţiei proprietăţii private. Din acest motiv, proprietatea privată trebuie protejată prin norme juridice adoptate de instituţiile statului cu recunoaşterea caracterului său imuabil, pentru că în caz contrar distrugerea bazei morale ce constă în recunoaşterea sa ca drept fundamental ar avea consecinţe catastrofale pentru omenire.
În acest context, pentru o funcţionare eficientă a statului în acelaşi timp cu asigurarea drepturilor şi libertăţilor omului, este necesar echilibrul dintre normativ şi valoarea fundamentală. Astfel, poate că mai degrabă preocuparea asupra acordării, ci nu a antagonizării filozofiilor esenţiale de drept pozitiv cu cele de drept natural ar oferi simbioza necesară pentru o societate justă.
George-Mihai Popa
Corporate Legal Director E.ON România
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Dreptul a devenit unul exclusiv pozitivist?”, ediția 253, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
