ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii cu privire la prevederile art. 24 din Legea nr. 165/2013

25.03.2019 | Dumitru Marcel GAVRIȘ
Abonare newsletter
Dumitru Marcel Gavriș

Dumitru Marcel Gavriș

NOTĂ: Prezentul articol este un extras din lucrarea Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Comentariu pe articole, autor: Marcel Dumitru Gavriș, Editura Hamangiu, 2019.

Art. 24

(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.

(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15 % din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15 % din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).

(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care încheie tranzacții privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligația să comunice Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a încheiat tranzacția.

(6) Documentele transmise după împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) nu se iau în considerare de către Comisia Națională la emiterea deciziei.

(7) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților transmite Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în termen de 5 zile de la primire, o copie a documentelor prevăzute la alin. (5). 

1. Reglementarea are o aparență de inedit, întrucât nu se întâmplă des ca legiuitorul să intervină explicit și să modifice efecte viitoare ale unor contracte încheiate anterior. Caracterul inedit nu este, însă, echivalent cu caracterul nelegal, deoarece art. 6 C. civ.[1] permite o astfel de intervenție.

Necesitatea evitării speculării drepturilor rezultate din legile restituirii trebuia să constituie o preocupare a legiuitorului încă de la momentul edictării respectivelor legi (în cazul Legii nr. 10/2001[2], chiar din anul 2001), dar nu este prima oară[3] când lipsa de viziune a obligat la un tip de „reacție” considerat injust de către persoanele ale căror speranțe sunt afectate prin limitarea efectelor viitoare ale unor acte încheiate anterior edictării normei „vinovate”.

Privitor la acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție a remarcat[4] că „Rațiunea reglementării speciale a situației dobânditorilor de drepturi izvorâte din legile de restituire relativ la categoria măsurilor reparatorii, în sensul acordării exclusive către aceste persoane a măsurii de compensare prin puncte, este dată de intenția legiuitorului de a limita operațiunile speculative prin introducerea unei singure măsuri reparatorii și plafonarea plăților către cesionari, adică limitarea veniturilor încasate de aceștia. Or, în contextul politicii de restituire, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (3) și art. 24 din Legea nr. 165/2013[5], cu modificările și completările ulterioare, reprezintă un scop legitim, deoarece a avut în vedere atenuarea consecințelor încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate din trecut și instituirea unor măsuri reparatorii în interesul foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat, și nicidecum crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terțe persoane, plafonarea cuantumului despăgubirilor acordate cesionarilor fiind în concordanță cu Legea fundamentală și cu jurisprudența instanței de contencios european. Întrucât legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv pe titularul inițial al dreptului sau pe moștenitorii acestuia, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Legiuitorul este suveran să aprecieze asupra modalității și condițiilor de realizare a măsurilor reparatorii și să stabilească, prin lege, limitarea reparațiilor acordate dobânditorilor de drepturi izvorâte din legile de restituire. Noua soluție legislativă consfințită pentru acești beneficiari urmărește, astfel, un scop legitim și menține un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, ținând cont de mecanismul creat și diligența depusă de autorități pentru respectarea acestuia”.

2. În practica instanțelor s-a pus problema stabilirii efectelor retrocesiunilor de drepturi litigioase. Persoanele îndreptățite care înstrăinaseră drepturile litigioase nu au fost direct afectate, dar cesionarii acestora (care au avut în vedere o anumită configurație a drepturilor) nu erau de acord să li se aplice reducerea instituită prin art. 24 alin. (4) din Lege. În alin. (5) al articolului menționat se prevede că, începând cu data intrării în vigoare a Legii, persoanele care încheie tranzacții privind drepturile asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligația să comunice A.N.R.P., în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a încheiat tranzacția.

Cesiunile încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii, care figurau ca atare în dosarele înregistrate la C.C.S.D. sau la entitățile învestite de lege, fac obiectul de reglementare al alin. (2) al art. 24 din Lege, prin care legiuitorul a stabilit o limită maximă a drepturilor care au făcut obiectul cesiunii.

Având în vedere scopul pentru care a fost demarat întreg procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, care are o componentă nepatrimonială, legiuitorul a considerat că este justificat să se facă distincție între situația acordării despăgubirilor către foștii proprietari sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestora și situația în care măsurile compensatorii se acordă altor persoane, dobânditori ai respectivelor drepturi litigioase. Astfel, s-a stipulat că dobânditorul drepturilor litigioase este îndreptățit doar la obținerea unui număr de puncte egal cu prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia, la care se adaugă un procent de 15 % din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform grilei. Rezultă că atunci când prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia este mai mare decât valoarea imobilului conform grilei, nu se va pune problema adiționării procentului de 15 % din diferență, dobânditorul fiind îndestulat doar cu numărul de puncte rezultat din aplicarea grilei. Diferența între prețul cesiunii și valoarea de grilă, atunci când aceasta din urmă este mai mică decât cea dintâi, nu va putea fi obținută de cesionar nici de la cedent, deoarece contractul de vânzare de drepturi litigioase este un act aleatoriu, iar riscul plafonării este suportat de proprietarul acestora.

Intenționând să descurajeze specularea deficiențelor procesului de restituire, legiuitorul a introdus plafonarea măsurii reparatorii la care ne-am referit anterior, fără ca prin aceasta să fi produs, din punct de vedere matematic, un prejudiciu vreuneia dintre persoanele cărora li se aplică. Astfel, dobânditorul cu titlu oneros al bunului va dobândi prețul plătit, la care se poate adăuga, atunci când prețul plătit este mai mic decât cuantumul punctelor stabilite în compensare rezultat prin aplicarea grilei, un procent de 15 % din diferența rezultată în urma scăderii din valoarea de grilă a sumei plătite fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia.

Întrucât art. 24 analizat vorbește despre „prețul plătit”, este evident că sancțiunea la care ne referim va viza doar vânzările sau cesiunile de drepturi litigioase cu titlu oneros, și nu actele cu titlu gratuit sau alte acte cu titlu oneros, cum ar fi schimbul. Articolul 10 C.civ. autorizează această interpretare.

Legea nu distinge după calitatea cesionarului atunci când stabilește incidența scopului sancționator al măsurii legale, astfel că aceasta își găsește aplicarea inclusiv atunci când unul dintre foștii coproprietari ai imobilului cumpără drepturile litigioase de la ceilalți coproprietari (toți având calitatea de persoane îndreptățite). În această situație, fostul proprietar va dobândi drepturile stabilite prin Lege în privința cotei-părți proprii, pe care a deținut-o înainte de naționalizare, și va dobândi drepturile stabilite prin art. 24 alin. (2) și (4), în privința cotelor-părți cesionate. Raționamentul este aplicabil mutatis mutandi situației comoștenitorilor fostului proprietar, dacă se schimbă, ceea ce și în ipoteză s-a schimbat.

Caracterul prohibitiv al dispoziției legale a dus la încercări de evitare a aplicării acesteia, prin întocmirea unor acte de retrocesiune care au îmbrăcat mai multe haine juridice, cum ar fi desființare voluntară (mutuum dissensus), rezoluțiune voluntară, rezoluțiune judiciară etc. Actele de retrocesiune au apărut în cazul cesiunilor încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Ulterior acestei date, a scăzut interesul pentru tranzacționarea drepturilor născute din notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau din cererile formulate în baza Legii nr. 18/1991[6].

În fața unui act de retrocesiune, judecătorul investit cu soluționarea unui litigiu trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

a) de principiu, nici vânzarea de drepturi litigioase, nici revenirea asupra acestei vânzări nu sunt operațiuni juridice prohibite de lege; nici prin Legea nr. 165/2013 nu s-a instituit o astfel de interdicție, astfel că aceste operațiuni își vor produce efectele dorite de părți, cu excepția acelor efecte care contravin unor dispoziții legale de ordine publică;

b) limitarea felului și cuantumului măsurilor compensatorii în cazul cesionarilor de drepturi este instituită printr-o normă care protejează un interes general, adică printr-o normă de ordine publică; această limitare se aplică tuturor situațiilor juridice în desfășurare la momentul edictării ei; părțile nu pot să se sustragă de la aplicarea unor dispoziții legale de ordine publică;

c) constatând că în dosarul de despăgubire a existat o cesiune de drepturi litigioase care intră sub incidența dispozițiilor art. 24 alin. (2), urmată de o retrocesiune, judecătorul va trebui să rețină și să aplice limitările legale atunci când va propune acordarea de măsuri reparatorii;

d) într-o astfel de situație, calitatea de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii va reveni fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia, deoarece efectele retrocesiunii cu privire la calitatea de a obține măsuri reparatorii s-au produs; cu toate acestea, persoana îndreptățită care a redobândit drepturile în urma retrocesiunii a preluat respectivele drepturi cu limitările impuse de art. 24, adică în forma în care se găseau respectivele drepturi în patrimoniul cesionarului la momentul retrocesiunii;

e) în caz de cesiuni și retrocesiuni parțiale, plafonările vor opera în limita cotelor-părți cesionate, respectiv retrocesionate; apreciem că persoana îndreptățită care a făcut o cesiune parțială va putea obține restituirea în natură, cel puțin în limita cotei-părți necesionate, fără a îi fi aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (3) din Lege; celui care a înstrăinat parțial nu i se poate aplica sancțiunea prevăzută pentru cel care a înstrăinat toate drepturile care i se cuveneau;

f) cesiunile care au fost urmate de întoarcerea drepturilor litigioase în patrimoniul persoanei îndreptățite, în baza unor acte de retrocesiune care și-au produs efectul înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu intră sub incidenta plafonării analizate; pentru aceasta, este necesară dovedirea datei certe a actului de retrocesiune, în condițiile legii;

g) operațiile matematice impuse de alin. (2) și (3) ale art. 24 din Lege trebuie efectuate în mai multe etape: în prima etapă se stabilesc punctele în compensare cuvenite persoanei îndreptățite, conform art. 21 alin. (6) din Lege; în a doua etapă, atunci când este cazul, se scade valoarea actualizată a despăgubirilor încasate, conform alin. (7) al art. 21; în a treia etapă se compară valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6) și (7) cu prețul cesiunii, iar atunci când ultima dintre valorile comparate este mai mică, se face diferența lor; în a patra etapă se calculează procentul de 15 %, care se va adăuga la prețul cesiunii fie în tot [când prin însumare nu se depășește valoarea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7)], fie în parte [când prin însumare se depășește valoarea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7)], în așa fel încât să fie respectată limita impusă prin alin. (3) al art. 24.

h) dacă în a treia etapă a operațiilor menționate anterior se constată că prețul cesiunii este superior drepturilor cuvenite conform art. 21 alin. (6) și (7), cesionarul va obține doar numărul de puncte în compensare pe care le-ar fi obținut și persoana îndreptățită; într-o astfel de situație nu vorbim despre o plafonare legală a drepturilor, ci despre elementul aleator implicat de contractul de cesiune a drepturilor litigioase și acceptat de părțile acestuia;

i) în cazul unor cesiuni succesive, plafonarea operează exclusiv cu privire la prima dintre acestea, în care cedent este persoana îndreptățită; retrocesiunea sau retrocesiunile va/vor fi afectate, la rândul lor, doar în limita plafonării menționate.

3. Înțelegerea precizărilor anterioare este ajutată de prezentarea situației de retrocesiune cel mai des întâlnite în practică, și anume aceea în care foștii proprietari au înstrăinat drepturile rezultate din formularea în termen a notificării trimise potrivit Legii nr. 10/2001 la un moment anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. După înstrăinarea menționată, cesionarul drepturilor a figurat, cu această calitate, în raporturile juridice desfășurate în scopul soluționării notificării. La momentul cumpărării drepturilor de la fostul proprietar (sau de la moștenitori), acestea aveau caracter litigios, dobânditorul „cumpărând speranța legitimă” că notificarea va fi soluționată favorabil și că va dobândi aceleași drepturi pe care le-ar fi dobândit și cedentul. Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, configurația drepturilor cesionarului din perspectiva plafonării cuantumului maxim este cea stabilită prin noua lege. Cât timp noua lege este în vigoare, drepturile cesionarului nu pot fi altele decât cele configurate expres prin art. 24 din Lege. Prin urmare, în caz de retrocesiune, cesionarul nu va putea restitui fostului cedent, indiferent de forma juridică a retrocesiunii, mai mult decât avea la momentul intervenirii retrocesiunii, care, prin ipoteză este ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet).

Așa fiind, nu există motive pentru a considera că retrocesiunea nu și-a produs efecte în privința retransmiterii calității de persoană beneficiară a dreptului de a obține măsuri reparatorii. Există însă suficiente justificări pentru a susține că drepturile redobândite nu sunt cele pe care le-a cesionat anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ci drepturile regăsite în patrimoniul cesionarului, după data intrării în vigoare a acestei legi.

Interpretarea adoptată are la bază dispozițiile din actualul Cod civil relative la regimul juridic al nulității și la aplicarea în timp a legii civile. Astfel, dispozițiile privind cuantumul măsurilor reparatorii sunt dispoziții de drept substanțial cu privire la care statul are o marjă de apreciere, deoarece se referă la prerogativa stabilirii regimului juridic general al proprietății. Pornind de la constatarea că dispozițiile art. 24 alin. (2) și (4) au caracterul unei norme de ordine publică și observând că, potrivit art. 1250 C.civ., nulitatea absolută intervine, printre altele, atunci când se nesocotește un interes de ordin general, se ajunge la concluzia că acel efect al retrocesiunii, care este contrar plafonării de ordine publică, nu poate fi recunoscut. Potrivit art. 1247 alin. (3) C.civ., instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută. Nulitatea absolută nu este susceptibilă de confirmare, astfel că retrocesiunea nu poate fi interpretată în acest sens. Nesocotirea plafonării ca urmare a retrocesiunii afectează actul de retrocesiune doar în această limită, astfel că vorbim despre o nulitate parțială, permisă și reglementată prin art. 1255 C.civ. Clauzele (din perspectiva efectelor acestora) contrare legii atrag nulitatea contractului doar dacă îl afectează în întregime sau dacă au fost esențiale la încheierea contractului (în asemenea măsură încât în lipsa efectelor urmărite prin inserarea respectivelor clauze, contractul nu s-ar fi încheiat). Întrucât regula este nulitatea parțială și întrucât retrocesiunea poate avea și alte cauze decât cel de evitare a plafonării de ordine publică, este evident că efectele viabile ale actului de retrocesiune trebuie menținute.

Important este că instanțele sunt obligate să invoce din oficiu nulitatea absolută. Această obligație presupune că, de fiecare dată când va constata existența unui act juridic încheiat, printre altele, în scopul eludării plafonării impuse prin art. 24 din Legea nr. 165/2013, judecătorul va pune în discuția părților acest aspect și, la momentul stabilirii măsurilor compensatorii în favoarea persoanei îndreptățite, va avea în vedere dispozițiile alin. (4) al art. 24 din Lege. Procedând astfel, judecătorul își îndeplinește obligația imperativă instituită prin art. 1247 alin. (3) C. civ. Deși avem serioase dubii cu privire la constituționalitatea acestei formulări imperative, instanțele nu pot decât să o aplice, cât timp este în vigoare.

Dispozițiile alin. (1) al art. 24 din Lege nu sunt încălcate prin soluția avansată mai sus, deoarece interdicția măsurilor de plafonare a drepturilor cuvenite fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia este întru-totul respectată. Plafonarea operează exclusiv asupra patrimoniului subdobânditorului (cesionarului) care pur și simplu nu va putea să retrocedeze mai multe drepturi decât avea. În acest fel, nu se realizează o ingerință în dreptul de proprietate al cumpărătorilor de drepturi litigioase, deoarece aceștia erau părți într-un contract aleatoriu, iar normele de ordine publică edictate pe parcursul etapelor administrative sau judiciare, prealabile soluționării definitive a raporturilor juridice aferente dreptul litigios cesionat, le sunt aplicabile. Normele de ordine publică sunt aplicabile și foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, numai că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, aceștia își pierduseră calitatea de parte în raporturile juridice desfășurate în cadrul procesului de restituire, astfel că nu mai puteau invoca protecția oferită de alin. (1) al art. 24 din Lege.

4. Caracterul de ordine publică al normei care instituie plafonarea drepturilor în cazul cesiunii acestora a fost reținut în considerentele deciziei civile nr. 138 R/2019 din 21 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, pe care le vom reda în extras:

„Întrucât Legea nr. 165/2013 este aplicabilă raporturilor juridice de drept substanțial chiar dacă acestea au fost deduse judecății anterior intrării in vigoare a legii menționate, Curtea a precizat că, în privința deciziei de compensare prin puncte, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 165/2013, știut fiind că pentru o cotă de 25 % din imobil, cu privire la care va fi incidentă plafonarea, a existat contractul de cesiune autentificat la data de 30.01.2012.

Curtea a mai precizat că îndreptățirea recurentului la restituirea în natură a cotei-părți din imobil a subzistat în continuare, din moment ce pentru un procent de 75 % din drepturile aferente notificării nu s-a realizat cesiunea.

În această ordine de idei, Curtea a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc că singura măsură reparatorie în cazul în care titularul a înstrăinat drepturile este compensarea prin puncte, nu sunt aplicabile în cazul înstrăinărilor parțiale, decât pentru partea de drepturi care a fost înstrăinată.

În plus, Curtea a constatat că aspectul legat de incidența în cauză a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 165/2013 nu a fost pus în discuția părților de către prima instanță și nu a fost criticat sau invocat în calea de atac nici de către reclamant, nici de către pârât.

În aceste condiții, instanța de control judiciar nu putea depăși limitele judecății în apel, astfel cum acestea rezultă din ceea ce s-a judecat în prima instanță și din ceea ce s-a criticat în calea de atac.

Totuși, reținerea incidenței dispozițiilor art. 24 în privința cotei de 25 % din dreptul la măsurile compensatorii care se vor calcula ulterior era obligatorie și nu avea legătură cu limitele judecății în litigiul respectiv, din moment ce stadiul soluționării fondului notificării de către instanță nu a ajuns la acordarea efectivă și calcularea punctelor în compensare.

Tranzacția aflată la dosarul de fond nu a fost invalidată prin precizările făcute anterior, dar urma a fi recunoscută doar în limitele efectelor conforme cu ordinea de drept care trebuia respectată de părți. Altfel spus, tranzacția va permite retrocesiunea de drepturi în configurația în care erau acestea la momentul la care a fost încheiată. Aceasta înseamnă că S.C. R.G.I. S.A. putea să retransmită drepturile pe care anterior le cesionase de la reclamantul B.G. doar în limitele și cu plafonările stabilite prin normele de ordine publică regăsite în Legea nr. 165/2013, în vigoare la momentul retrocesiunii”. (s.n.)

5. Pentru a evita o posibilă discriminare între cesionarii la care se referă art. 24 (discriminare care ar putea exista atunci când ar fi posibilă restituirea în natură a bunului), legiuitorul a prevăzut în art. 1 alin. (3) din Lege că, în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie este acordarea compensării prin puncte, potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4). Aceasta înseamnă că titularul care redobândește drepturile în urma retrocesiunii nu va mai putea beneficia de restituirea în natură, chiar dacă această măsură ar fi fost posibilă, argumentul fiind acela că cesionarul nu poate retrocesiona altceva sau mai mult decât avea în patrimoniu la momentul retrocesiunii.

6. Legiuitorul a instituit plafonări în anumite situații tocmai pentru a asigura o deplină realizare a principiului echității, de notorietate fiind faptul că foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora nu li s-au soluționat notificările ori cererile lungi perioade de timp, pe când cesionarilor drepturilor le-au fost rezolvate pretențiile de autoritățile statului (lato sensu) cu o celeritate care stimula cesiunile.

7. Într-o adnotare[7] a deciziei civile nr. 536/A din 6 iulie 2016 se reținea că „nu poate fi primită susținerea reclamantului în sensul că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu i-ar fi aplicabile, întrucât a încheiat contractul de cesiune de drepturi anterior intrării în vigoare a acestei legi. Astfel, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 se referă la toate situațiile în care măsurile compensatorii se acordă altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, indiferent de momentul la care este încheiat actul prin care drepturile la măsuri compensatorii au fost transmise de la titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, către terți”.

8. Este adevărat că între cesionarii unor astfel de drepturi, ale căror cereri sau notificări au fost soluționate definitiv înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 și cesionarii care nu și-au realizat drepturile până la respectivul moment există o diferență de tratament juridic, dar aceasta a fost considerată acceptabilă de Curtea Constituțională[8], inclusiv prin raportare la principiul menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății.

9. Cesiunile ulterioare datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 trebuie comunicate A.N.R.P. pentru ca această din urmă autoritate să le transmită Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Obligația de comunicare menționată anterior este stabilită, prin alin. (5) al art. 24 din Lege, în sarcina persoanelor care încheie tranzacții privind drepturi asupra imobilelor, fără ca textul menționat să prevadă sancțiuni în cadrul nerespectării obligației. Util ar fi fost să se stabilească o astfel de obligație de comunicare în sarcina notarului, mai ales că, alin. (5) se referă la tranzacții privind drepturi asupra imobilelor, care presupun acte autentice, atât în cazul cesiunilor, cât și în cazul retrocesiunilor sau a altor acte juridice încheiate cu privire la respectivele bunuri.

10. Recent, în dosarul nr. 13010/3/2017, Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă și a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să rezolve, de principiu, următoarea chestiune de drept: „Se pot aplica prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 unui cesionar de drepturi litigioase beneficiar al unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul exclusiv al Legii nr. 10/2001 (deci nu și al Legii nr. 165/2013), dar rămase definitive după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, hotărâre prin care i s-ar fi stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite, cuantum neafectat de vreo reducere, ca urmare a inexistenței vreunei dispoziții legale în acest sens, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013”?

Întrucât, cel mai probabil, lucrare va fi publicată înainte de termenul stabilit la Înalta Curte pentru pronunțarea hotărârii prealabile, și anume 20.05.2019, vom avansa răspunsul care este în concordanță cu și se degajă din comentariul de față.

Prezumăm că întrebarea a fost generată de aparentul conflict existent între interpretarea art. 4 din Lege, în sensul că anumite termene din Legea nr. 165/2013 nu se aplică proceselor începute anterior intrării în vigoare a acesteia, prevederea din art. 6 alin. (6) C. civ., potrivit căreia dispozițiile de drept substanțial ale legii noi sunt aplicabile și anumitor raporturi juridice în curs de desfășurare și prevederea din art. 430 alin. (4) C.proc.civ,. potrivit căruia hotărârea judecătorească supusă apelului sau recursului are autoritatea de lucru judecat provizorie (din perspectiva care ne interesează, răspunsul este similar și pentru hotărârile judecătorești nedefinitive guvernate de art. 377 C. proc. civ. 1865).

De principiu, considerăm că dispozițiile de drept substanțial prevăzute în Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile deopotrivă persoanei îndreptățite și cesionarului. Dacă persoana îndreptățită nu poate refuza evaluarea potrivit grilei în cadrul unui proces în curs (nesoluționat definitiv la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165), nici cesionarul, aflat în aceeași situație procesuală, nu poate refuza plafonarea. Efectele practice ale răspunsului anterior pot fi, însă, limitate atunci când există cauze obiective de ineficacitate. Ne referim la acele situații în care hotărârea nedefinitivă se definitivează după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, fără ca instanța de control judiciar să mai fi cercetat fondul pretențiilor cesionarului. De exemplu, se perimă cererea de apel, ceea ce înseamnă că hotărârea primei instanțe se definitivează în forma pe care a avut-o, iar cuantumul despăgubirilor cuvenite cesionarului nu va putea fi afectat ulterior, cel puțin, în privința aspectelor tranșate cu putere de lucru judecat.

Evident că, dacă hotărârea nedefinitivă anterioară Legii este dată într-un litigiu care are ca obiect obligație de a face sau nu stabilește cuantumul despăgubirilor pe baza cercetării fondului litigiului, situația cesionarului va fi guvernată de dispozițiile art. 24 din Lege.

În esență, spunem că legea nouă de drept substanțial este aplicabilă cesionarilor dacă drepturile plafonate nu erau definitiv consolidate în patrimoniul acestora la data intrării ei în vigoare. Dacă raportul juridic de drept substanțial este finalizat la momentul intrării în vigoare a legii noi, dispozițiile art. 6 alin. (6) C. civ. nu își găsesc aplicarea.

Dacă cesionarul avea un „bun”, în sensul C.E.D.O., stabilit printr-o hotărâre judecătorească anterioară intrării în vigoare a legii noi, aceasta din urmă nu îi va fi aplicată decât în măsura în care nu generează privarea totală sau parțială de respectivul bun. Autoritatea de lucru judecat nu este înlăturată prin norma de ordine publică reprezentată de art. 6 alin. (6) C. civ.


[1] Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011.
[2] Republicată în M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005.
[3] Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 396 din 11 iunie 2009, este un exemplu școală pentru cazurile în care „legiuitorul” a dat mai mult decât își permitea și a constatat aceasta după ce „promisiunea” fusese făcută (adică după intrarea în vigoare a legii care o încorpora). Diferența este că, în plan moral, societatea poate actualmente accepta un narativ de genul „cesionarii vor să speculeze, dar legiuitorul îi împiedică aceasta”, însă nu a putut accepta că neonorarea promisiunilor din Legea nr. 221 a fost cauzată de vreo „intenție speculativă” a victimelor condamnărilor nedrepte, ceea ce a determinat, la momentul respectiv, „intervenția” Curții Constituționale, care a „adaptat oferta legală la posibilitatea reală”.
[4] Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016 privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Galați – Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 3 pct. 6 din același act normativ, art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, publicată în M. Of. nr. 105 din 7 februarie 2017, parag. 81-83.
[5] M. Of. nr. 278 din 17 mai 2013. În continuare, când ne vom referi la acest normativ, vom folosi și sintagma „Legea”.
[6] Republicată în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998.
[7] R. Stanciu, Legea nr. 165/2013. Finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv. Practică judiciară, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2018, p. 362.
[8] A se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 200 din 3 aprilie 2014.


Judecător Dumitru Marcel Gavriș
Curtea de Apel București

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week