Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Sandra Olănescu: Văd onestitatea ca pe o trăsătură indispensabilă unui avocat

25.03.2019 | Alina MATEI
Alina Matei

Alina Matei

Sandra Olănescu

Sandra Olănescu

Alina Matei: Mulțumesc, Sandra, pentru că ai acceptat să acorzi un interviu cititorilor JURIDICE.ro. Cum ai știut că hotărârea de a urma cursurile Facultății de Drept este o hotărâre bună?

Sandra Olănescu: Îți mulțumesc pentru această oportunitate, Alina! Propunerea ta m-a onorat, mai ales pentru faptul că sunt, la rândul meu, un cititor JURIDICE.

Hotărârea mea de a urma cursurile Facultății de Drept a venit ca o consecință a alegerii profesiei pe care o doream, respectiv cea de avocat. Așadar, eu nu am ales facultatea, ci profesia. Cred că, în cazul meu, este mult spus chiar că aș fi luat o „decizie” în ceea ce privește facultatea, a fost prima „cărămidă” pusă în construcția carierei mele viitoare.

Alina Matei: Sunt convinsă că ai fi putut să studiezi la o facultate de stat Dreptul, și totuși nu ai regretat niciodată alegerea? Nu zic că e ceva rău să studiezi la o facultate particulară, mă interesează opțiunea.

Sandra Olănescu: Nu regret o secundă alegerea Universității „Nicolae Titulescu” din București! Dimpotrivă, o recomand fiecărui absolvent sau viitor absolvent de liceu care dorește să studieze Dreptul, deoarece corpul profesoral este la cel mai înalt nivel de pregătire profesională. Fără distinșii profesori pe care am avut onoarea să îi ascult și care mi-au călăuzit drumul în facultate, nu aș fi devenit avocatul care sunt astăzi, motiv pentru care îi voi privi toată viața cu gratitudine și deosebită considerație! Recunosc, în alegerea Universității „Nicolae Titulescu” din București a avut un rol determinant sfatul domnului prof. univ. dr. Viorel Roș, cu care am avut o discuție preliminară înscrierii la facultate și căruia doresc să îi mulțumesc, cu această ocazie!

Aș dori să mai subliniez un aspect: încă există în România preconcepția potrivit căreia facultățile private sunt frecventate numai de către absolvenții de liceu care sunt slab pregătiți, ceea ce nu corespunde realității! Raportându-mă strict la persoana mea (și, în ciuda faptului că îmi displace subiectul, pentru că sunt o persoană modestă), am absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, profilul matematică – informatică, ca „șef de promoție”. Astfel, conchid prin a menționa faptul că această idee referitoare la facultățile private nu are decât valoarea unei preconcepții lipsite de relevanță.

Alina Matei: Nu te-ai oprit la un master. Ai mai făcut încă unul. Care au fost determinările? Nu a fost dificil?

Sandra Olănescu: Alegerea primului master (specializarea „Carieră judiciară”) a fost determinată de necesitatea recapitulării materiilor pe care aveam să le întâlnesc la examenul de definitivat și, nu în ultimul rând, de dorința mea de a nu rupe legătura cu mediul universitar, care mie mi-a fost foarte drag. Astfel, am văzut în urmarea acestor cursuri o reală oportunitate de a continua studiul aprofundat al materiilor de examen și de a interacționa cu cadrele didactice universitare cărora le-am purtat și le port o aleasă considerație.

În ceea ce privește cel de-al doilea master absolvit (specializarea „Drept internațional și al Uniunii Europene”), aveam nevoie de o pregătire suplimentară în domeniul dreptului Uniunii Europene, mai ales din perspectiva ariilor de practică în care activam (în special, dreptul concurenței și dreptul proprietății intelectuale).

Despre dificultatea absolvirii cursurilor de master, aș putea spune că este evident faptul că nu a fost deloc facil să „împac” numeroasele ore de muncă petrecute la birou și obligațiile mele legate de master. Însă, am privit și această etapă din viața mea ca pe o provocare, căreia nu puteam decât să îi fac față, altă cale nu exista în mintea mea.

Alina Matei: Ce calități poate combina un avocat, de fapt în ce proporții, pentru a fi cât mai bun?

Sandra Olănescu: În primul rând, perseverența: dacă un avocat nu este suficient determinat să se perfecționeze și să fie din ce în ce mai bun raportat la propriile rezultate, dacă nu poate trece peste eșec și peste începutul anevoios, nu cred că se poate obține performanța pe termen lung. Apoi, cred cu tărie că un avocat bun trebuie să fie și onest, atât în relația cu clienții săi, cât și în ceea ce privește raporturile cu colegii și instanțele de judecată sau alte autorități cu atribuții jurisdicționale. Văd onestitatea ca pe o trăsătură indispensabilă unui avocat (și atunci când spun „avocat”, mă refer strict la cei autentici, care profesează din pasiune și nu doar ca o sursă de venit, pentru că, în cazul celor din urmă, onestitatea este rară). La acestea, aș mai adăuga spiritul de sacrificiu, pe care, în opinia mea, îl regăsim la oamenii de succes sau la cei care doresc să se realizeze în plan profesional. Fără a renunța la timp liber, hobby-uri, timp petrecut cu familia sau, în unele cazuri, chiar la sănătate, performanța nu poate fi obținută (cel puțin, din câte am experimentat personal). Este o alegere, iar cel sau cea care o face trebuie să cântărească bine ceea ce dorește cu adevărat în viață, pentru că succesul va veni, în cele din urmă, în planul ales prioritar.

Alina Matei: Cum a fost începutul în avocatură? Cât de nemărginite au fost gândurile?

Sandra Olănescu: Începutul în avocatură nu a fost surprinzător pentru mine. Știam că viața de avocat este una agitată și aglomerată, necesitând multă muncă, dedicație și sacrificiu. În același timp, însă, am gândit întotdeauna că un efort, indiferent cât de dificil ar fi de făcut, se concretizează în satisfacție, chiar dacă, inițial, doar pe termen mediu și/sau lung. Astfel că, pot spune cu convingere că toată munca și tot efortul depus de mine până la acest moment, au meritat din plin!

Cât despre gândurile cu care am pornit în profesie, mărturisesc că nu obișnuiesc să îmi impun limite în ceea ce privește studiul sau activitatea de pregătire și perfecționare profesională. Este un „defect” cu care cred că am plecat din facultate.

Altfel spus, am continuat „cursa” împotriva propriilor performanțe și în profesie, aspect care m-a determinat să îmi concentrez efortul asupra sarcinilor pe care le aveam de îndeplinit și să încerc, cu fiecare nou proiect, să fiu și mai bună și să corespund exigențelor profesioniștilor cu care lucram.

Alina Matei: Când ai purtat prima oară roba în instanță, ai avut emoții?

Sandra Olănescu: Da, am avut niște emoții groaznice! Și acum mai am emoții în instanță, însă privesc „partea plină a paharului”: decât să merg singură în fața completului de judecată, mai bine am emoțiile alături.

Alina Matei: Care crezi că este forța robei? Dacă, de exemplu, avocații nu ar purta robă, ar slei puterile avocatului?

Sandra Olănescu: Din punctul meu de vedere, forța robei rezidă în solemnitatea ședinței de judecată și are valoare simbolică. Pentru mine, dreptul (mai ales, cel procesual) se aseamănă foarte mult cu arta, motiv pentru care avocatul, asemenea judecătorului și/sau procurorului, trebuie să își „intre în rolul” de avocat pledant/apărător al părții în fața completului de judecată. Altfel spus, așa cum actorii poartă, pe scenă, un costum tematic reprezentativ pentru personajul pe care îl interpretează, avocatul joacă rolul apărătorului și, indiferent care este starea sa fizică sau emoțională în momentul pledoariei, rolul trebuie jucat și restul uitat!

Cât despre „puterile avocatului”, în mod cert acestea nu sunt conferite de robă, obiectul vestimentar având, astfel cum am precizat deja, o valoare simbolică, de a „transforma” avocatul în apărătorul/reprezentantul convențional al părții în fața instanței. Bineînțeles, există proceduri mai puțin formaliste, unde roba nu trebuie purtată, iar avocatul are aceleași drepturi și obligații corelative, cum ar fi arbitrajul.

Alina Matei: Ce a schimbat în viața ta CLIZA LAW OFFICE? Întreb pentru că o schimbare dă frâu năvalnic închipuirii (aici o să fie așa, o să fac așa, nu o să mai fac asta), iar avântul o ia înaintea gândirii, provocând bucurii multiple și o stare că de data aceasta, sigur, va fi bine.

Sandra Olănescu: CLIZA LAW OFFICE a însemnat o schimbare în viața mea, într-un moment destul de dificil pentru mine, din perspectiva stării de sănătate. Începutul a fost mai ușor, cu mai puține ore de muncă și eforturi depuse la birou, astfel cum îmi permitea starea de sănătate. Cu toate acestea, nu am putut sta departe, prea mult, de ritmul cu care am fost obișnuită, care mi-a „intrat în sânge” și care mă definește, actualmente, ca avocat. Referitor la ceea ce îmi propusesem să realizez în această nouă colaborare, pot spune doar că nu sunt genul de „visător” în ceea ce privește profesia (aceasta fiind unica excepție). Eu am știut mereu un singur lucru, după care mi-am desfășurat întreaga activitate: trebuie să dau tot ce este mai bun din mine în realizarea fiecărui mandat, fără excepție! Sunt într-o continuă competiție cu propria persoană, trebuie să îmi depășesc neîncetat cele mai bune realizări, pentru că numai așa pot să spun că sunt „mulțumită”.

Recunosc, am și o temere: aceea de eșec, de eventualitatea dezamăgirii celor care îmi acordă încredere. Însă orice avocat cunoaște și gustul amar al insuccesului, pe care trebuie să îl trateze ca pe un medicament: este neplăcut, pe moment, însă vindecă și imunizează, pe viitor.

Alina Matei: Ramuri de drept precum concurența, proprietatea intelectuală și, mai nou, protecția datelor sunt specializările tale de bază. Ai ajuns la aceste specializări pentru că ți-au plăcut de la început sau „pofta” a venit cu timpul?

Sandra Olănescu: Primele două specializări la care te-ai referit (i.e. concurența și proprietatea intelectuală) au fost primele mele „iubiri”, deoarece acestea sunt ariile de practică în care am lucrat ca stagiar și ulterior definitivării în profesie. Protecția datelor este o specializare pe care am abordat-o, atât ca urmare a cerinței clienților, odată cu punerea în aplicare a GDPR, cât și din curiozitate. Mai mult, domeniul acesta m-a provocat semnificativ, într-o perioadă foarte aglomerată pentru mine la birou și, ca pe orice provocare, am acceptat-o fără să stau pe gânduri.

Alina Matei: Care este stilul avocatului Sandra Olănescu în ceea ce privește raportul avocat-client?

Sandra Olănescu: Nu cred că se poate spune că am un „stil” anume. În schimb, abordarea mea în relațiile cu clienții este una pragmatică și onestă. Niciodată nu am promis obținerea unui rezultat clienților care sunt părți în litigii și am analizat situația fiecăruia, din perspectiva particularităților cauzei. Totodată, mă raportez și la statistici și la practica judiciară în diferitele materii cu care mă mandatează clienții. Și aceștia apreciază această abordare onestă, cu care par că îi surprind, dat fiind faptul că sunt avocat, în condițiile în care este de notorietate faptul că avocații nu fac parte din rândurile celor mai agreați profesioniști.

În această manieră, îmi construiesc fiecare relație cu clienții, la temelia căreia stă încrederea: pe de-o parte, în faptul că voi depune toate eforturile necesare pentru obținerea celui mai bun rezultat iar, pe de altă parte, în considerarea faptului că rolul meu nu este strict acela de a obține un onorariu, ci de a obține un câștig pentru ambele părți.

În esență, relația client-avocat este similară uneia de business: câtă vreme relația este de tip „win-win” și roadele sunt culese de ambele părți, longevitatea și beneficiile vor crește și se vor concretiza în proiecte frumoase și diverse.

Alina Matei: Pentru că vorbeam de clienți, cum le sunt călăuziți pașii spre CLIZA LAW OFFICE? A face rost de clienți, în opinia mea, este cea mai mare provocare pentru un avocat. Nu păstrarea lui, ci aducerea lui.

Sandra Olănescu: Din această perspectivă, este esențial să ai un portofoliu relațional consolidat, precum și rezultate bune și foarte bune obținute în cauzele anterioare. De asemenea, sunt extrem de importanți și foștii sau actualii colaboratori, care pot face recomandări bune pentru specializările pe care le avem noi.

Alina Matei: Ți s-a întâmplat ca onorariul să nu fie plătit de client?

Sandra Olănescu: Da, cred că orice avocat se poate confrunta cu așa ceva la un moment dat. Însă onorariul neachitat nu trebuie privit ca altceva decât o simplă obligație contractuală neîndeplinită. Astfel, ca orice asemenea obligație, poate fi executată de bunăvoie sau silit ori se poate renunța la dreptul de a obține această contraprestație.

Alina Matei: Faptul că te uiți în birou și îl vezi pe fratele tău, avocatul Alexandru Olănescu, alături, te face să simți efectele norocului?

Sandra Olănescu: Aș putea răspunde afirmativ, însă nu cred că norocul a determinat continuarea activității profesionale alături de fratele meu. Noi avem o legătură aparte (și de notorietate printre cunoscuți), am fost crescuți ca o echipă indestructibilă, am urmat cursurile aceleiași școli, am mers la același liceu și la aceeași facultate, tocmai pentru a putea fi alături unul celuilalt și în viața profesională. Astfel, faptul că îl am pe fratele meu aproape astăzi este firesc, pentru mine. Nu ne imaginam niciunul dintre noi altfel. Eu și Alex suntem mai mult decât frați: suntem camarazi, confidenți, colegi, confrați și coechipieri, iar faptul că suntem extrem de diferiți ca personalități consider că a făcut ca această relație a noastră să nu poată fi „fisurată” nici măcar de terții care au depus eforturi considerabile în acest sens.

Alina Matei: Avocatura ne schimbă soarta, cred în mod sigur. Faptul că predai studenților Drept internațional public ce aduce nou pentru tine? Generațiile noi sunt destul de greu de captivat. Trăiesc într-o lume de iluzii pe care le consideră realitate.

Sandra Olănescu: Activitatea mea didactică este abia la început, însă este o reală bucurie pentru mine să pot desfășura activități de seminar cu studenții. Da, este ceva nou pentru mine și încerc să am o abordare aparte față de studenți, în sensul că nu limitez discuțiile/dezbaterile strict la tema de seminar, ci încerc că îi descopăr pe fiecare dintre ei, prin a-i provoca la diverse discuții, fie legate de evenimentele actuale de pe scena societății internaționale, fie în legătură cu viitoarea profesie pentru care doresc să opteze sau altele asemenea. Îmi place să cred că studenții se raportează la persoana mea ca la o prietenă sau la o soră mai mare, de la care pot cere un sfat sau o informație care să le fie utilă sau care să îi ajute să facă alegerea cea mai potrivită pentru ei.

Într-adevăr, este greu de captivat un public format din proaspăt absolvenți de liceu, care au acces la orice informație, aproape instantaneu și care, uneori, se întreabă „la ce îmi trebuie mie facultate?”. Însă, apreciez că eu am un mare avantaj: faptul că am absolvit facultatea în urmă cu cinci ani (perioadă pe care nu o consider mare), astfel că îmi este mai ușor să gândesc din postura de student decât din aceea de coordonator al activității de seminar. Cu alte cuvinte, ar fi mult spus că le „citesc gândurile”, însă știu cum au ajuns la întrebare și cum trebuie să le răspund pentru a-i lămuri. La fel abordez și partea cu captatul atenției.

Referitor la iluziile prefăcute în realitate, nu cred că este neapărat cazul tuturor studenților. Ce cred că este, însă, real și general aplicabil majorității tinerilor din ziua de astăzi este faptul că sunt confuzi, derutați de falsele exemple și „modele de succes” care sunt promovate în media și în mediul online ori pe rețelele de socializare. De aceea, poate părea că generațiile noi sunt ghidate de iluzii și de false realități. Tocmai în acest context, consider că un cadru didactic universitar care lucrează direct cu studenții are o responsabilitate ce transcende limitele temelor de seminar, fiind de datoria noastră să îi ajutăm pe studenți în dezvoltarea lor personală și în demersul de a conștientiza cum funcționează societatea contemporană.

Alina Matei: Ce ai desena pe nisip, la mare? Eu în mod sigur un inel cu cranii)

Sandra Olănescu: Îți mărturisesc faptul că toate întrebările tale mi-au plăcut, însă aceasta este, de departe, preferata mea! Aș fi dat un răspuns similar celui la care te-ai gândit, având o pasiune declarată pentru tot ce înseamnă accesorii sau vestimentație cu cranii, însă voi spune că aș desena pe nisip o chitară. Muzica este parte din viața mea zilnică, având în vedere că nu mă pot concentra altfel decât ascultând muzică, inclusiv atunci când redactez lucrări complexe, în dosare de instanță. Din păcate, nu știu să cânt la vreun instrument muzical, însă am în plan să mă apuc de chitară pe viitor, mai ales pentru faptul că este cel de-al doilea instrument preferat al meu, după orgă. În plus, cele mai frumoase momente din viața mea le-am trăit la concertele la care am asistat de-a lungul timpului și pe care le „vânez” în fiecare an.

Alina Matei: Un mesaj, te rog, pentru cititorii J.

Sandra Olănescu: Iubiți viața și viața vă va iubi înapoi!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ai stat de vorbă cu mine.

Sandra Olănescu: Și eu îți mulțumesc, Alina, a fost o reală plăcere!


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership