
Marţi, 26 martie 2019, Serviciul Român de Informații a aniversat 29 de ani de activitate în serviciul cetățenilor. Acest moment a fost marcat inclusiv prin prezentarea bilanțului de activitate pentru anul precedent, în prezența lui Klaus Iohannis, Președintele României și a membrilor Comisiei de control parlamentar, potrivit unui comunicat.
În cadrul evenimentului, Eduard Hellvig, directorul SRI, a prezentat principalele direcții de evoluție instituțională pentru următoarea perioadă, cu accent pe dezvoltarea integrată, pe investiția inteligentă în oameni și tehnologie care să asigure în continuare forță operativă și cunoaștere extinsă a fenomenelor de securitate națională.
Aceste obiective rămân actuale cu atât mai mult cu cât România este permanent expusă provocărilor complexe, cu precădere pe liniile contrainformațiilor, amenințărilor cibernetice ori terorismului. La nivel internațional contextul este fluid, cu reașezări geopolitice majore, în timp ce intern diminuarea bugetară semnificativă conduce la necesitatea prioritizării unor domenii în detrimentul altora, la fel de importante.
Evoluția digitală accelerată va impune o adaptare rapidă și din partea SRI care, pe termen scurt și mediu, va trebui să asimileze și să integreze funcțional tehnologie și procese fără de care o organizație de intelligence nu mai poate funcționa la standardele cerute de societate.
Klaus Iohannis a apreciat modul în care SRI și-a îndeplinit misiunile păstrându-și echidistanța politică și și-a reconfigurat activitățile pentru a se pune în acord deplin cu modificările substanțiale de legislație națională. De asemenea, șeful statului a subliniat importanța deosebită a menținerii și pe viitor a reperelor de performanță instituțională, a contribuției SRI la structurile colaborative de intelligence și securitate care funcționează la nivelul NATO și UE.
Aflaţi mai mult despre bilant, Eduard Hellvig, Klaus Iohannis, Serviciul Roman de InformatiiJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.