Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Doru Costea: Noi, românii, am ajuns să percepem statul ca pe un fenomen al naturii, şi nu ca pe unul social
02.04.2019 | JURIDICE.ro


Vineri, 29 martie 2019, avocatul Doru Costea a oferit un interviu platformei dilemaveche.ro.

Av. Doru Costea: „Ca să mă pot defini ca fiind liber, trebuie să ştiu la ce constrîngeri mă raportez. Nu trebuie să uit că, pe lîngă drepturi, am şi obligaţii. Aş defini libertatea mai degrabă prin raportare la suma obligaţiilor la care sînt constrîns de drepturile şi libertăţile celorlalţi. Cred că spaţiul rămas ar putea reprezenta libertatea mea, acela în care să pot spune orice, chiar şi adevărul. 

Juridic, însă, trebuie să deosebim între drepturi şi libertăţi. Simplificînd, un drept este întotdeauna însoţit de o obligaţie care, la nevoie, poate fi impusă cu forţa coercitivă a statului. Libertatea nu are însă această formă de protecţie juridică. Ea rămîne o simplă posibilitate, recunoscută de lege. Prin urmare, atunci cînd ne referim la „libertatea“ de exprimare, o facem într-un fel impropriu, pentru că, de fapt, vorbim de un drept. Dreptul la liberă exprimare cred că ar fi formula cea mai fericită. Din păcate, Constituţia României în articolul 30 consacră „libertatea“ de exprimare şi nu „dreptul“ la liberă exprimare, aşa cum o face Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Trebuie să deosebim între fapte şi judecăţi de valoare. Toate codurile deontologice obligă jurnalistul la relatarea obiectivă a faptelor, cu prezentarea poziţiilor tuturor părţilor implicate. Cînd vine vorba de judecăţi de valoare, însă, subiectivitatea devine fertilă – este, cum spunea un poet, canalul care duce la cele mai fecunde neînţelegeri. Nu e un secret faptul că unanimitatea trezeşte amintiri neplăcute, din vremea adevărurilor de partid. Cînd toată lumea e de acord cu toată lumea, adevărul devine o fundătură plicticoasă, nefrecventabilă. Din păcate, în România a cam dispărut categoria analiştilor, avem doar furnizori de opinii. 

Judecăţile de valoare sînt cele care interesează, în ultimă instanţă. Aprecierea lor din perspectiva dreptului la liberă exprimare este, juridic vorbind, deosebit de generoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în nenumărate decizii asupra faptului că în ceea ce priveşte judecăţile de valoare, limitele libertăţii de exprimare sînt mult mai largi. Judecăţile de valoare, opiniile pot, în concepţia Curţii, să „ofenseze, şocheze sau deranjeze“ (Thoma vs Luxemburg). 

Cu toate acestea, observaţi că instanţa vorbeşte totuşi de „limite“. Insist asupra acestui fapt pentru că am auzit recent voci care le contestă existenţa. A fost pentru mine o surpriză să văd judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului într-o fotografie colectivă, pe treptele instituţiei, cu cîte un fluturaş pe care stătea scris „Je suis Charlie“. Rămîn la convingerea că, în virtutea statutului său de putere judecătorească ce implică imparţialitate şi obiectivitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuia totuşi să evite un asemenea gest public. Nu vreau să atribui acestui gest decît o singură semnificaţie: aceea a condamnării actului uciderii brutale a jurnaliştilor. Dacă vorbim însă de libertatea de expresie, în opinia mea, judecătorii au mers puţin cam departe.

Noi, românii, am ajuns să percepem statul ca pe un fenomen al naturii, şi nu ca pe unul social. Ne raportăm la actele lui cu resemnarea cu care acceptăm ploile catastrofale, inundaţiile sau cutremurele de pămînt. Conştiinţa faptului că statul este o alcătuire ce depinde de noi şi care poate fi chestionată în privinţa tuturor actelor de gestiune asupra noastră ca cetăţeni, este indicatorul democraţiei. Jurnalistul are aici o responsabilitate uriaşă în conştientizarea publicului. De aceea, discuţiile asupra Legii Big Brother trebuie să umple spaţiul public, să fie atît de prezente, încît, la votarea ei în Parlament, neliniştea publică să se regăsească în dezbateri. Din păcate, am reuşit performanţa de a avea un Parlament în care de multe ori se votează fără să pricepi de ce ridici mîna.”

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate