Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
CMS CMK
 
9 comentarii

ÎCCJ. Consumator vs. operator economic. Sfera noțiunii de consumator
08.04.2019 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că nu intră în sfera noțiunii de consumator persoanele fizice (conform art. 7 pct. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2010) care au împrumutat o sumă foarte mare de bani prin credit bancar, din care cea mai mare parte au împrumutat-o unor societăţi comerciale la care erau asociaţi şi în plus, unul dintre recurenţii-reclamanţi era şi administrator, cu scopul de acte de comerţ specifice obiectului de activitate al acestora. În speță, în mod corect a reţinut instanţa de apel că relevantă este jurisprudenţa CJUE, care analizează calitatea de consumator a persoanei fizice împrumutate prin prisma legăturii funcţionale cu activitatea unui profesionist. Astfel, la paragraful 36 din hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-410/11 s-a statuat că „numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular prevăzut de convenţia menţionată în materie de protecţie a consumatorului, în timp ce o asemenea protecţie nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională”. (Decizia nr. 479 din 22 februarie 2018, pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Au fost scrise până acum 9 de comentarii cu privire la articolul “ÎCCJ. Consumator vs. operator economic. Sfera noțiunii de consumator”

  1. E eronată motivarea. Hotărârea C-410/11 e irelevantă raportat la situația de fapt.

    Hotărârea C-410/11 este astfel:

    „Transporturi aeriene – Convenția de la Montréal – Articolul 22 alineatul (2) – Răspunderea transportatorilor cu privire la bagaje – Limitele în caz de distrugere, de pierdere, de deteriorare sau de întârziere a bagajelor – Bagaj comun mai multor pasageri – Înregistrare doar de unul dintre aceștia”

    În situația de fapt, alte hotărâri CJUE erau relevante ce e posibil să fi conținut o altă definiție și alte criterii aplicabile.

    Îmi vine să plâng în hohote.

    • Radu RIZOIU spune:

      Din nou: mister total 🙂

      Sunt de acord cu Dvs. că instanța (supremă) națională trebuia să se străduiască mai mult, dar nu cred că a procedat total incorect. Până la urmă și iubita de CJUE admite că noțiunea de consumator este una unitară și folosește interpretări date în contextul altor directive pentru a clarifica sensul din 93/13 (e.g., ca să nu fiu la fel de misterios, C-110/14, par. 24-27).

      În schimb, argumentele din considerente sunt mult mai detaliate și fac trimitere la mai multe decizii (unele relevante) ale CJUE. De exemplu, putea să compare C-534/15 cu C-74/15 sau putea să se refere la C-508/12 (asta ca să menționez doar unele decizii mai vechi despre care eu am vorbit într-un articol din RRDP 1/2018). Problema este că principiul disponibilității este uneori interpretat de instanțele române ca interzicându-le să meargă dincolo de ce au zis părțile…, iar aici era și un recurs după casare, deci limitele învestirii sunt interpretate și mai strict. De parcă jura novit curia nu există deloc.

      În speță, însă, cred că faptele (unde instanța națională este suverană, cum zice și CJUE) erau destul de clare. Cel mult putea fi pusă în discuție atitudinea băncii care a acceptat să acorde credite „de nevoi personale” unor profesioniști în loc să le acorde direct societății operate de aceștia. Dar aici este o altă problemă, pe care CJUE (încă) nu a atins-o (din câte știu eu).

      Singurul mod în care putem să contribuim la o practică națională mai apropiată de cea europeană este (cred eu) să comentăm pe astfel de chestiuni, dar cu argumente punctuale. Am înțeles că Dvs. aveți o obligație de rezervă și veți comenta doar în textul motivării hotărârilor, nu în texte care ajung în bibliotecă. Problema este că acolo nu puteți avea o libertate la fel de mare de analiză…

      • Nu înțeleg ce relevanță are că în cuprinsul motivării instanța supremă – din greșeală sau cu intenție – a trimis și la hotărâri CJUE relevante.

        Acest pasaj din motivare nu respectă art. 6 CEDO orice altceva o fi făcut instanța, în afară de a invoca această C-410/11 care la paragraful 36 nici măcar nu zice ce zice instanța supremă a României că ar zice.

        E FALS ÎN HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. Pur și simplu.

        Sper că am fost suficient de punctuală acum.

      • Pentru hotărârile pe care aleg să le comentez profesional și constructiv, vă rog să citiți rubrica din Pandectele Române sau articolele publicate pe JURIDICE.ro

        Dar atunci când comentez pe JURIDICE.ro, adică atunci când dau din întâmplare de erori monumentale, mi se pare că ar fi disproporționat să arăt în detaliu de ce îmi vine să plâng în hohote, deoarece ar implica să depun un efort mult prea mare în comparație cu efortul depus de instanța supremă a acestei țări atunci când motivează vădit eronat într-un domeniu atât de sensibil precum cel al protecției consumatorului de credit.

        Cât de greu o fi fost pentru cine a redactat hotărârea să deschidă pagina curia.eu, să cauze C-410/11 și să vadă – măcar – ce scrie paragraful 36? E însă mai ușor să dai un copy/paste din niște documente ale vreunei părți … probabil, că altfel nu-mi explic așa greșeli. Adică dacă scrii din mintea ta o motivare, nu ai cum să faci așa erori chiar de ai sta cu pistolul la tâmplă (dar ce știu eu …).

        Și atunci, nu îmi dau seama de ce ar fi singura soluție un comentariu – articol în care arăt pe 2-3-4 pagini de ce e eronat ce a făcut ÎCCJ când tot ce trebuie să facă ÎCCJ e să deschidă pagina curia.eu și să facă o minimă verificare înainte de a scrie enormități false în hotărârile pe care le semnează ca instanță supremă?

      • Valentin BULIGA spune:

        Teza cu pricina e conturată în paragraful 36, partea a II-a, din hotărârea Curţii (camera a doua) din 20.01.2005 (cauza C-464/01; Johann Gruber vs.Bay WA A.G.) şi porneşte de la premisele coagulate prin paragrafele 16, 18 din hotărârea Curţii (camera a şasea) din 03.07.1997 (cauza C-269/95, Francesco Benincasa vs. Dentalkit S.R.L.). VB

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.