ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Moralitatea instituțiilor și profesiilor adversariale. Ethics for Adversaries de Arthur Isak Applbaum

09.04.2019 | Cristian GOIA
Abonare newsletter
Cristian Goia

Cristian Goia

Arthur Isak Applbaum își propune o investigație filozofică[1], dar nu numai, asupra argumentelor care pot fi aduse pentru a apără moralitatea instituțiilor și profesiilor adversariale din viața profesională și publică. Instituțiile și profesiile adeversariale sunt concepute ca practici în care „jucătorii” din diferite domenii (avocați, politicieni, directori executivi, funcționari publici) adoptă în mod părtinitor și limitat anumite decizii și revendică dreptul de a prejudicia pe ceilalți cu justificarea că un astfel de comportamente vor promova sau vor asigura rezultate benefice în cadrul jocului sau la finalul jocului. „Jucătorii” în cadrul „jocului” pot prejudicia pe ceilalți, iar din punct de vedere moral comportamentul respectiv este justificat. În afara „jocului”, prejudicierea nu și-ar mai găsi justificarea.

În continuare voi vorbi despre: (1) situațiile în care relațiile dintre participanți sunt adversariale, (2) comportamentul participanților în cadrul acestor relații și (3) apărările care sunt aduse pentru justificarea respectivului comportament.

Apărarea/acuzarea în cadrul unui proces penal, candidații politici în cadrul unei campanii electorale, cumpărător/vânzător în cadrul pieței libere, angajator/salariat, sunt situații adversariale, fiecare parte urmărind un anume interes, un anume rezultat (care este opus interesului sau rezultatului urmărit de actorul oponent).

Să luăm ca exemplu domeniul dreptului, iar în cadrul lui pofesia de avocat. Nu de puține ori avocații susțin interesele clientului chiar și atunci când ele sunt injuste. Totodată ei încearcă să-i convingă pe ceilalți să creadă în adevărul propozițiilor sau în validitatea argumentelor pe care ei înșiși nu le cred[2]. Pentru astfel de comportamente există o serie de justificări, justificări care nu se aplică exclusiv profesiei de avocat, sunt general aplicabile situațiilor adeversariale. Ele sunt analizate destul de riguros de Applbaum, cu exemple, cazuri reale, cazuri imaginare, cu trimiteri filosofice, cu trimiteri literale[3] etc.

Prima apărare pusă în discuție este cea a funcției, a profesiei, a rolului pe care îl deține o persoană. Datorită funcției, persoana respectivă este îndreptățită în a prejudicia alte persoane, dacă în final vor exista rezultate benefice. Exemplul călăului Charles-Henry Sanson de pe vremea lui Louis al XVI-lea. Este justificat moral comportamentul lui de a executa pe cei condamnați la moarte? Applbaum face o analiză complexă a poziției lui Sanson, oferind argumente și contraargumente pentru ceea ce de fapt este profesia unei om. Sanson s-ar putea apăra în cazul celor care îl contestă că el este doar un profesionist, a fi călău este profesia lui, iar în atribuțiile ei intră și ghilotinarea celor condamnați de o instanță. Rezultatul este realizarea justiției.  Contraargumentul la acest tip de justificare este acela că profesiile, rolurile, funcțiile nu au forță morală și temei în mod independent, și astfel nu pot prin ele însăși să creeze obligații morale sau să permită un anumit tip de comportament, mai mult de atât, un comportament injust.

A două apărare vorbește despre respectarea autorității. O funcție care are o valoare morală impune celor care o ocupă o obligație morală de a respecta acea autoritate și de a se conforma regulilor ei. Acest lucru mai presupune și abținerea de a emite judecăți personale cu privire la regulile respective. Avem cazul unui angajator și cazul unui angajat. Pentru a crește profitul companiei, angajatorul decide să mute afacerea în altă regiune. Comportamentul angajatorului este permis pentru că el urmărește o valoare, anume prosperitatea. În această situație angajatul este obligat să respecte decizia angajatorului, cu riscul de a suferi un prejudiciu. Angajatul poate să nu fie totuși de acord cu decizia angajatorului, dar trebuie să o respecte, spunem că recunoște legitimitatea acestui tip de sistem în care deciziile sunt ghidate de anumite valori, în cazul de față prosperitatea. Succint, contraargumentul este acela că a respecta orbește o autoritate nu este justificat niciodată, în timp ce opoziția și nespunerea uneori sunt justificate.

A trei apărare propune ceea ce Applbaum numește redescrierea profesiei, rolului, funcției. Practica profesională și profesia creează noi modalități de a acționa care pot fi judecate doar în concordanță cu regulile acelei profesii. Un anumit tip de comportament exercitat în interoriul profesiei poate fi justificat prin regulile care reglementează profesia, iar regulile externe sunt irelevante. Contraargumentul este că, totuși, comportamentul care cauzează un prejudiciu nu poate fi judecat întotdeauna doar pe baza regulilor acelei profesii.

În a patra modalitate de apărare, cei implicați în relații adversariale consimt ca la un anumit moment să fie prejudiciați (rules of the game)[4]. Două contraargumente sunt amintite aici: oamenii nu consimt în mod general la comportamente care îi prejudiciază și totodată atunci când consimt, beneficiul rezultat este disproporționat în raport cu pierderea suferită.

A cincea apărare are în vedere principiul scopul scuză mijloacele. Dacă rezultatul este unul benefic, este acceptabil dacă pe parcurs cineva are de suferit. Însă aici problema este aceea de a evalua cât de benefic este rezultatul. Uneori, caracterul benefic al rezultatului poate fi exagerat, mascând o disproporție vădită între ceea ce s-a atins și mijloacele urmate pentru a se ajunge acolo.

În final voi expune spre reflecție, fără a intra în analiza problemelor pe care le ridică, un cunoscut caz, Spaulding v. Zimmerman[5], folosit în facultățile din S.U.A. la cursurile de etică în profesiile juridice. Cazul pune în discuție și etica medicală. Zimmerman a fost protagonistul unui accident rutier. În mașină alături de el era David Spaulding, care în urma accidentului a suferit leziuni la nivelul pieptului, mutiple fracturi de coaste, fractură de claviculă și o contuzie cerebrală. Spaulding solicită despăgubiri de la Zimmerman pentru prejudiciului suferit. Firma de asigurări a lui Zimmerman îl trimite pe Spaulding la doctor pentru consult, doctor care lucra pentru firma de asigurări. În urma consultului doctorul descoperă că Spulding are un anevrism aortic (probabil din cauza accidentului) care îi punea viața în pericol. Doctorul îl sună pe avocatul lui Zimmerman și reprezentantul companiei de asigurări și hotărăsc să se întâlnească pentru a discuta mai multe despre ceea ce a descoperit în cadrul consultului. Decizia lor este de a ascunde starea de sănătate în care se afla Spaulding, iar Zimmerman și Spaulding se înțeleg pentru suma de 6.500 dolari. La doi ani de la accident, Spaulding descoperă anevrismul, în urma unui control medical de rutină, suferă o intervenție chirurgicală  care, din fericire, reușeste. Apoi hotărăște să se adreseze instanței cu o nouă cerere de despăgubiri, afirmând că avocatul lui Zimmerman i-a ascuns informația respectivă pe care dacă ar fi cunoscut-o, nu ar acceptat tranzacția pentru suma propusă inițial. Aspectul etic și juridic dificil de tranșat este dacă avocatul lui Zimmerman avea vreo obligație de informare către adversarul clientului său (în condițiile în care nimic nu-l oprea pe avocatul lui Spaulding să realizeze, la rândul său, o investigație medicală aprofundată în care ar fi putut descoperi anevrismul). Așadar, obligația avocatului lui Zimmerman este față de clientul său?, față de adversarul clientului său?, față de societate?, etc. O problemă veche, cu soluții punctuale în cazuri concrete, care variază în funcție de context (inclusiv în funcție de sistemul de drept în care se ridică), dar niciodată „tranșată definitiv”.


[1] Arthur Isak Applbaum, Ethics for Adversaries, Princeton Universty Press, 1999. Disponibilă aici sau (în extras) aici.
[2] Ibidem, p. 42.
[3] Este analizat „majordomul  absolut” Stevens din romanul Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro.
[4] Un exemplu care nu pune dificultăți de înțelegere este acela al jocului de poker, unde jucătorii consimt să fie înșelați, când se joacă la bluff.
[5] Disponibil aici.


Cristian Goia

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate