TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Păstrarea pentru totdeauna a datelor cu caracter personal
01.05.2019 | Andrei SĂVESCU


Andrei Săvescu

Andrei Săvescu

1. Așa cum oamenii trebuie să-și amintească ce au zis, pentru a-și putea respecta cuvântul dat, la fel este necesar și pentru operator să păstreze evidența interacțiunilor sale, pentru ca să-și ”amintească” ce a ”discutat”.

2. Interacțiunea juridică a operatorului cu alte entități urmează, pentru identitate de rațiune, regimul juridic specific conservării interacțiunilor din interiorul operatorului, consemnate în registrele acesteia, adică se păstrează câtă vreme există operatorul. Pe de altă parte, orice interacțiune juridică are, fiecare în parte, un potențial litigios propriu, independent și permanent, care se poate manifesta oricând.

3. Orice interacțiune cu oameni conține date cu caracter personal, care trebuie păstrate, căci este imposibil să fie ruptă identitatea interlocutorului de comunicarea cu el, adică identitatea interlocutorului face parte integrantă din comunicare.

4. În concluzie, datele cu caracter personal cuprinse în registrul de corespondență nu se păstrează chiar pentru totdeauna, pentru că nimic nu durează atât de mult, însă în orice caz pe toate durata de existență a operatorului.

5. De exemplu, e-mail-urile și fișierele atașate trebuie stocate separate și criptat, iar accesarea arhivei de corespondență se va face în mod limitat, temeinic justificat, doar de către cine este necesar și exclusiv cu aprobarea managementului operatorului sau în condițiile precizate de acesta.

Av. dr. Andrei Săvescu, Managing Partner SĂVESCU & ASOCIAȚII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate