Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Adevarul – adevarata schimbare


25.08.2009 | JURIDICE.ro, Gabriel Balasa
Secţiuni: Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

Poate ca nu intotdeauna reusim sa ne prindem la timp de toate jocurile vietii pe care o traim, un lucru insa este sigur: nu ne-am nascut pacaliti si suparati pe noi insine, asa cum ne simtim acum. Daca acceptam jocul de-a anormalii jucat azi, de catre din ce in ce mai multi oameni, si ne refugiem in certuri, scandaluri si injuraturi, pierdem legatura cu normalul din noi insine, cu care totusi ne-am nascut fiecare dintre noi.

Nici o cearta si nici un scandal sau critica nu o sa ne ajute sa evoluam si sa iesim odata din confuzia aceasta cu care ne subliniaza fiecare clipa pe care o traim, unde pentru aceleasi fapte unii te lauda iar altii te condamna.

Stiu ca oamenii nu sunt sfinti, din pacate insa multi dintre noi nu mai suntem OAMENI.

Ne strangem toti pe aceeasi cantitate de injuraturi, de barfe si de condamnari si ne simtim inghesuiti si lipsiti de aerul cumsecade al unei apropieri unul de altul. Iar daca cineva ne injura sau ne face prosti sarim imediat ca arsi spunand ca nu acceptam asa ceva si trecem la atac, uitand insa un lucru simplu dar esential ca nimeni nu te poate face sa te simti prost daca tu nu vrei.

Multi spun ca vremurile s-au schimbat, insa noi  evitam cu un zambet subtire sa participam la aceste schimbari si de aceea totul ni se pare extrem de dureros si incepem sa luam hotarari finale inca de la inceput de cand am deschis gura, inconstienti ca la noi exceptiile sunt mult mai multe decat regulile, pentru ca fiecare dintre noi are exceptia lui personala in timp ce regulile sunt pentru toti.

Stiti ceva, oricine, chiar si cel mai prost om poate nega si pune sub semnul indoielii orice lucru si orice cuvant, numai ca pentru a putea sa accepti  viata asa cum este ea iti trebuie nu numai inteligenta dar si putere, o putere a sufletului pe care nu poti sa o ai decat daca spui da, si mai ales daca traiesti cu adevarat din iubire si nu din frica.

Toti vrem sa tragem concluzii, nimeni nu mai vrea sa gandeasca, sa se uite la premisele de la care se pleaca si sa le analizeze, suntem obositi de cum am deschis gura, de aceste cuvinte ale noastre  goale, dintre care putine mai au intransele substanta unui gand.

Ne falsificam realitatea in fiecare zi, pentru ca atunci cand credem un lucru, noi vrem sa il facem adevarat nu numai pentru noi ci si pentru ceilalti, si vrem neaparat sa-l impunem prin parerile pe care le sustinem cu tarie intr-o realitate partiala rupta din intreg si care ne apartine numai noua. Or cu atatea realitati partiale, nebunia se desavarseste in vietile noastre, pentru ca ne lipseste perspectiva intregului, care este o alta realitate, cea in care de fapt existam noi toti fara a fi despartiti de realitatile partiale in care credem.

Putem schimba insa ceva din realitatea aceasta in care traim?

Ce ne poate influenta cel mai mult schimbarea?

Care este acel element esential care ne poate aduce in sfarsit schimbarea de care toti vorbim, in vietile noastre si in societate?

Raspunsul meu este simplu…

Este ADEVARUL !!!

Adevarul care nu este pentru oamenii inteligenti sau pentru oamenii prosti, pentru oamenii cinstiti sau pentru cei mincinosi, pentru ca adevarul este insasi constiinta noastra, calea spre intregul din care am venit si dupa care alergam toata viata fara sa stim ce este acela.

Din pacate de mult timp am fost invatati ca suntem doar oameni si de aceea mintim. Ca minciuna nu este decat un lucru necesar pentru a ne proteja de adevarul care ne poate face rau.

Si atunci am facut din viata noastra o mare minciuna, cand am vrut sa credem ca tot ceea ce  noi facem, este adevarat doar pentru ca asa ne simtim noi bine. Am fost invatati sa fim prudenti atunci cand vrem sa spunem adevarul, pentru ca acesta doare, nimic mai fals, nu adevarul doare ci minciunile care trebuie date la o parte si care se simt amenintate de acesta.

Nu vedeti  ca orice minciuna ne limiteaza posibilitatile pe care le avem pentru a ne schimba realitatea in care traim. Priviti numai si veti afla ca de multe ori oamenii sunt mai repede scandalizati de un om care spune adevarul si nu de unul care minte, aceasta este inversarea valorilor pe care o suportam cu totii azi.

Si nu vorbesc aici neaparat de sinceritate, pentru ca sinceritatea nu reprezinta adevarul pur si simplu ci este doar dorinta noastra egoista de a ne folosi de adevar doar cu un anumit scop.

Ganditi-va numai ce s-ar intampla azi daca noi toti am incepe sa spunem adevarul! Ganditi-va! Nu-i asa ca v-ar placea, sa vedeti cum lucrurile se schimba aproape intr-o clipa, chiar daca poate ne-ar durea un pic pe fiecare minciunile pe care trebuie sa le dam la o parte din vietile noastre.

Acest lucru ar aduce cu adevarat o schimbare nu numai la noi ci in orice societate de pe acest pamant.

Adevarul nu este o floare pe care oricine o poate rupe si tine ascunsa numai pentru el, adevarul este o radacina uriasa care are o floare pentru fiecare dintre noi.

Adevarul este de multe ori de necrezut, insa el te face sa apreciezi  constiinta ta si nu parerile celorlalti.

Adevarul te face sa fi tu insuti in orice imprejurare si mai ales adevarul poate supravietui singur fara nici o minciuna careia ii trebuie mereu si mereu o alta si alta minciuna pentru sprijin.

Stiti care este cel mai mare dusman al adevarului? Nu, nu este minciuna, ci ignoranta care nu te lasa sa-l cunosti. Din pacate fiecare dintre noi avem ignoranta noastra de care suntem atat de mandri pentru ca ne apartine numai noua. Iar semnul cel mai simplu al adevarului este acela ca este atat de greu de inghitit incat ne este mai usor sa-l impodobim cu o mica minciuna de fiecare data.

Din pacate am crezut ca valorile  stau in importanta lor pentru noi sau pentru societate si nu in adevarul acestora, iar cea mai mare iluzie sunt minciunile pe care le spunem incredintati ca acestea fac bine, pentru ca nici un bine facut de minciuna oricat de buna am crede-o ca este, nu poate valora cat cel mai mic adevar oricat de rau ar parea ca ne face acesta.

Pentru ca adevarul si numai adevarul este ceea ce fiecare dobandeste pentru el din intreg, pe planul interior al constintei sale, iar asta poate duce imediat la o transformare exterioara a noastra si a lumii in care traim. El nu este un lucru revolutionar, ci unul perfect normal care exista idiferent daca noi credem sau nu ca  are legatura cu noi, fiind insasi legatura noastra cu  lumina ce ne poate vindeca.

De aceea adevarul poate fi surpatorul ratacirii noastre printre aceste confuzii in care traim si el ne poate lumina realitatea umbrita de nefericirile noastre.

Deci, spuneti ADEVARUL si mai ales Nu-l economisiti, pentru ca acesta nu se  va termina niciodata.

jud. dr. Gabriel Balasa

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro