Respectarea drepturilor omului în procesul penal. Considerații privind expertiza judiciară în materie penală în lumina exigențelor CEDO
12 aprilie 2019 | Alexandru PEICEA
Alexandru Peicea
Rezumat: Expertiza reprezintă în dreptul procesual penal un procedeu probatoriu deosebit de important. Organele judiciare sunt obligate, atunci cînd consideră necesar, să apeleze la concursul unor specialiști pentru lămurirea unor aspecte ale cauzei în scopul respectării atât a principiului aflării adevărului, cât și a principiului dreptului la un proces echitabil. Codul de Procedură Penală care a intrat în vigoare în anul 2014 respecta, de principiu, exigențele CEDO în ceea ce privește administrarea probei cu expertiza însă, prin adoptarea O.U.G. 18/2016 au fost introduse în actul normativ menționat anterior dispoziții care încalcă în mod flagrant principiile consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prezenta lucrare își propune să trateze dispozițiile existente la ora actuală în Codul de Procedură și să arate în ce măsură aceste dispoziții respectă exigențele cerute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
DISPOZIȚII DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ REFERITOARE LA EXPERTIZĂ CARE ÎNCALCĂ PREVEDERILE CONVENȚIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
În scopul elucidării aspectelor pentru care este necesară opinia unui specialist, în sistemele juridice europene judecătorul are, în general, posibilitatea de a recurge la serviciile unui expert a cărui sarcină este aceea de a-l lămuri asupra chestiunilor tehnice sau de altă natură care sunt indispensabile soluţionării litigiului. Drept consecinţă, expertul, atât în cadrul unui proces civil, cât şi în cadrul unui proces penal, îşi asumă un rol eterogen, similar celui de auxiliar al justiţiei, dar care îi conferă totodată o poziţie importantă, aproape predominantă, în ceea ce priveşte organizarea elementelor pe care judecătorul îşi va întemeia hotărârea şi, prin urmare, în ceea ce priveşte aflarea adevărului.
Desfăşurarea activităţii sale trebuie să se conformeze principiilor generale care trebuie să fundamenteze orice procedură judiciară care se doreşte a fi în conformitate atât cu regulile unui stat de drept, cât şi cu dispoziţiile aplicabile ale Convenţiei europene a drepturilor omului (Convenţia). Nu trebuie pierdut din vedere faptul că orice procedură prin care este determinată întinderea drepturilor civile sau care îl pune pe judecător în situaţia de a se pronunţa asupra unei învinuiri în materie penală trebuie să satisfacă condiţiile impuse de Curte în materia dreptului la un proces echitabil (articolul 6 din Convenţie). Potrivit acestui articol:
1. „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi sa obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.”.
De principiu, în ceea ce privește efectuarea unei expertize judiciare în materie penală, Codul de Procedură Penală al României conține prevederi care nu intră în conflict cu principiul dreptului la un proces echitabil. Însă, din punctul meu de vedere, există prevederi în Codul de Procedură Penală care aduc atingere gravă acestui principiu promovat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În primul rând, consider că unul dintre articolele din Codul de Procedură Penală referitor la expertiză care încalcă principiul dreptului la un proces echitabil promovat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului este articolul 172 alin. (12). Potrivit acestui text de lege, ”După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize”.
Per a contrario, în situația în care procurorul sau instanța de judecată consideră că nu este necesară administrarea probei cu expertiza după ce a fost efectuat un raport de constatare, hotărârea de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal se poate întemeia și pe acest raport.
Potrivit Codului de Procedură Penală în vigoare, raportul de constatare poate fi întocmit de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora[1].
Este evident că în situația în care raportul de constatare este întocmit de o persoană care își desfășoară activitatea în cadrul organului judiciar, acesta nu este nici independent, nici imparțial. Este de reținut faptul că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a stabili dacă un organ judiciar poate fi considerat independent, Curtea ia în considerare criteriile următoare:
1. modul de desemnare;
2. existența unei protecții împotriva presiunilor externe;
3. întrebarea dacă există sau nu o aparență de independență[2].
Având în vedere aceste criterii, este lesne de observat faptul că în eventualitatea în care se suprimă dreptul unei persoane de a beneficia de o expertiză efectuată de o persoană abilitată în acest sens, imparțială și căreia nu îi este afectată independența, se încalcă în mod flagrant dreptul la un proces echitabil promovat de CEDO. În acest scop, Curtea a statuat în jurisprudența sa desemnarea unei persoane trebuie să fie compatibilă cu prevederile art. 6 paragraful 1 și în special cu cerințele de independență și imparțialitate[3].
În ceea ce privește garanția împotriva exercitării unor presiuni externe sau interne, constatăm că și aceasta este încălcată prin respingerea solicitării de efectuare a unei expertize judiciare atunci când se contestă un raport de constatare întocmit de un specialist care își desfășoară activitatea în cadrul organului judiciar. Independența judiciară internă presupune ca cel desemnat să efectueze un anumit act într-o cauză penală nu trebuie să fie supus vreunei directive sau presiuni din partea colegilor sau titularilor de răspundere administrativă din cadrul instituției unde își desfășoară activitatea. Lipsa de garanții suficiente privind independența organelor judiciare poate conduce orice reclamant la ideea că îndoielile pe care le are cu privire la independența organului judiciar pot fi considerate ca fiind obiectiv justificate[4].
În ceea ce privește aparența de independență, pentru a se putea stabili dacă o instanță este sau nu independentă astfel cum impune art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aparențele pot fi importante. Pentru a se decide că există un motiv îndreptățit de teamă că unui anumit organ judiciar îi sunt afectate independența și imparțialitatea, punctul de vedere al celui împotriva căruia s-a formulat o acuzație penală este necesar, însă nu suficient. Elementul suficient și decisiv constă în a stabili dacă temerile părții interesate pot fi considerate justificate în mod obiectiv[5]. Dacă în alcătuirea instanței sau în alcătuirea organului judiciar care efectuează un anumit act intră o persoană care se află într-o relație de subordonare cu vreuna dintre părți, inculpații pot avea în mod legitim îndoieli față de independența acestor persoane[6]. Acest pasaj din jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului vine și demonstrează ideea că rapoartele de constatare întocmite de persoanele aflate în relații de subordonare cu organele judiciare[7] prezintă cel puțin o aparență de parțialitate și dependență față de organul judiciar față de care se subordonează. Or, raportat la aceste aspect, este evident că se încalcă dreptul de a fi anchetat sau judecat de un organ judiciar independent și imparțial, împrejurare ce dă eficiență dreptului la un proces echitabil.
Dreptul la un proces echitabil consacră, de asemenea, egalitatea armelor și efectuarea unei proceduri contradictorii. Prin efectuarea unui raport de constatare de către o persoană dependentă, subordonată unui organ judiciar se încalcă și egalitatea de arme în sensul că cel împotriva căruia este formulată o acuzație de natură penală nu poate contracara eventualele concluzii defavorabile a raportului de constatare atât timp cât utilitatea efectuării unei expertize după întocmirea unui raport de constatare este lăsată la latitudinea organului judiciar competent în acest sens.
Dreptul la o procedură contradictorie semnifică în principiu posibilitatea ca părţile să cunoască şi să comenteze toate probele produse, precum şi orice observaţii prezentate pentru a ghida decizia instanţei. El este strâns legat de principiul egalităţii armelor şi, de altfel, Curtea a concluzionat uneori încălcarea art. 6 § 1 printr-o examinare coroborată a celor două concepte.
Egalitatea armelor reprezintă unul dintre elementele inerente conceptului de proces echitabil. Aceasta presupune ca fiecărei părţi să i se dea posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă faţă de adversarul său[8]. De asemenea, se aduce atingere egalităţii armelor dacă acuzatul are acces limitat la dosar sau la alte documente de interes public[9].
Este îndeobște cunoscut faptul că în unele dosare penale instrumentate în România, procedura contradictorie, egalitatea de arme și dreptul la apărare, ca mijloace care dau eficiență dreptului la un proces echitabil consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se încalcă de către organele de urmărire penală prin faptul că dispun efectuarea unor expertize fără încunoștiințarea părților sau subiecților procesuali din dosarele pe care le instrumentează, privându-i în acest fel de dreptul de a propune obiective noi, dreptul de a participa la efectuarea expertizei personal sau prin avocat, dreptul de a participa la efectuarea expertizei un expert recomandat sau dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză atunci când concluziile acestuia sunt defavorabile sau neclare.
Un alt articol din Codul de Procedură Penală care din punctul meu de vedere încalcă dreptul la un proces echitabil instituit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului este articolul 174 alin. (21)(4), potrivit căruia ”Nu poate fi desemnată ca expert recomandat în aceeași cauză o persoană care funcționează în cadrul aceleiași instituții medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea instituției respective la solicitarea organului judiciar”.
Raportat la conținutul acestui articol, consider că dreptul la un proces echitabil se încalcă în mod flagrant în situația în care, de exemplu, există un anumit tip de experți care își desfășoară activitatea numai într-o anumită instituție. În acest caz, ne aflăm în ipoteza încălcării dreptului la apărare care reprezintă un mod de aplicare și de respectare al dreptului instituit de art. 6 din Convenție întrucât, prin instituirea acestei reguli, se încalcă dreptul oricărei persoane care participă la efectuarea unei proceduri în materie penală de a beneficia de un expert recomandat.
Cu titlu de exemplu, în ceea ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil, în cele ce urmează mă voi referi la procedura instituită pentru expertizarea vocii și vorbirii.
VERIFICAREA AUTENTICITĂŢII ÎNREGISTRĂRILOR AUDIO ŞI AUDIO/VIDEO
În cadrul acestui procedeu se verifică de către expert dacă înregistrările ce urmează a fi examinate sunt ceea ce se susţine că sunt, respectiv dacă înregistrările conţin eventuale urme de alterare, sunt realizate cu metoda indicată de partea care a produs proba respectivă etc.
Examinarea echipamentului tehnic prezentat ca fiind cel cu care s-a realizat înregistrarea originală poate oferi indicii importante cu privire la autenticitatea acesteia. Expertiza vocii şi a vorbirii se efectuează numai asupra înregistrărilor originale sau duplicate (copii fidele) ale înregistrărilor originale eliberate şi certificate de autorităţile care le-au realizat, cu condiţia ca duplicatele să fie admise de organul judiciar care a dispus expertiza. Examinarea constă în compararea unei voci din înregistrarea în litigiu cu vocea unei persoane bănuite.
În privința efectuării unor astfel de expertize, este de reținut faptul că acest procedeu se efectuează numai de către experți care își desfășoară activitatea în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, instituție care își desfășoară activitatea sub supravegherea Ministerului Justiției. În acest sens, se pune în discuție problema, la fel ca în cazul întocmirii rapoartelor de constatare, în ce măsură efectuarea unor astfel de expertize încalcă dreptul la un proces echitabil întrucât, cel puțin, se induce ideea că expertului desemnat să efectueze o expertiză îi sunt afectate imparțialitatea și independența. Asemănător situației expuse mai sus, există cel puțin o aparență de parțialitate și dependență a expertului din cadrul I.N.E.C. față de organul judiciar. Mai mult decât atât, la nivelul I.N.E.C., în acest moment, există un singur expert care poate întocmi rapoarte de expertiză cu privire la stabilirea vocilor și autenticitatea unor înregistrări audio sau audio/video. Acest fapt reprezintă în mod evident o încălcare a dreptului la un proces echitabil al oricărei persoane implicate într-o procedură judiciară penală întrucât nu își poate exercita efectiv dreptul la apărare consacrat de CEDO, Constituția României și Codul de Procedură Penală.
CONCLUZII
Având în vedere aspectele prezentate mai sus, este evident că unele dispoziții din Codul de Procedură Penală încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt ce a fost sancționat în multe cauze soluționate de CEDO. Consider că pentru evitarea unor condamnări pronunțate împotriva României în ceea ce privește respectarea dreptului la un proces echitabil în materia expertizei judiciare este necesară modificarea dispozițiilor criticate mai sus. După cum am arătat, dispozițiile criticate conduc la încălcarea dreptului la apărare al justițiabililor ca principiu integrat în dreptul la un proces echitabil.
[1] Art. 172 alin. (10) din Codul de Procedură Penală.
[2] Cauza Findlay contra Regatului Unit, paragraful 73.
[3] Cauza Moyseyev contra Rusiei, paragraful 176.
[4] Cauza Parlov-Tkalcic împotriva Croației, paragraful 86.
[5] Cauza Incal împotriva Turciei, paragraful 71.
[6] Cauza Șahimer împotriva Turciei, paragraful 45.
[7] Cum sunt, de exemplu, specialiștii evaluatori sau specialiștii IT care ăși desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
[8] Cauza Foucher împotriva Franței, paragraful 34; Bulut împotriva Austriei, Bobek împotriva Poloniei, paragraful 56.
[9] Cauza Matyjek împotriva Poloniei, paragraful 65.
Av. drd. Alexandru Peicea
