BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
Print Friendly, PDF & Email

Întrebare preliminară cu privire la noțiunea de învățământ școlar sau universitar și cursurile de surfing

12.04.2019 | Mihaela MAZILU-BABEL
Abonare newsletter
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Judecătorul neamț specializat se întreabă cu privire la noțiune de învățământ școlar sau universitar și cursurile de surfing (C-47/19).

Situația de fapt:
1. avem noțiunea de învățământ școlar sau universitar
2. necesitatea de a afla dacă ea include și cursurile de surfing și de navigație și dacă pentru această includere este suficient ca un astfel de curs să fie oferit în cel puțin o școală sau universitate din statul membru
3. apoi, necesitatea de a afla dacă pentru recunoașterea drept curs în sistemul de învățământ școlar sau universitar:
3.1. este necesar ca cursul să fie introdus în sistemul de notare
3.2. sau este suficient dacă cursul de surfing sau de navigație este predat în cadrul unei activități organizate de școală sau de universitate, cum ar fi o excursie școlară
4. necesitatea de a afla dacă recunoașterea unei școli de surfing și de navigație drept organizație cu scopuri similare poate decurge:
4.1. din dispozițiile normative care reglementează învățământul școlar sau universitar, conform cărora chiar și cursurile externe de surfing sau de navigație fac parte din disciplina sportivă
4.2. sau din formarea universitară a profesorilor de sport printr-un sistem de notare
4.3. sau o altfel de atestare a performanței și/sau din interesul general în practicarea unei activități sportive
5. în plus, necesitatea de a afla dacă pentru o astfel de recunoaștere, este necesară suportarea în mod direct sau indirect de școală sau de universitate a costurilor aferente cursurilor
6. totodată, necesitatea de a afla dacă aceste cursuri de surfing și de navigație susținute în cadrul unei excursii școlare reprezintă un serviciu prestat în strânsă legătură cu protecția copiilor și a tinerilor
7. dacă da, necesitatea de a afla dacă este necesară în acest scop o anumită durată a cursurilor
8. avem expresia „pregătirea particulară oferită de profesori și la nivel de învățământ școlar și universitar”
9. necesitatea de a afla dacă această expresie presupune ca persoana impozabilă însăși să predea cursul.

Dispoziții incidente: articolul 132 alineatul (1) literele (i), (j) și (h) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

dr. Mihaela Mazilu-Babel

Abonare newsletter

JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week