
Luni, 4 ianuarie 2021: O instanță din Londra a refuzat extrădarea lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks, din Marea Britanie în SUA pe motiv că starea sa de sănătate mentală nu ar permite această mutare, potrivit bbc.com.
Procurorii americani au cerut extrădarea lui Julian Assange, și îl acuză că ar fi încălcat Legea spionajului prin publicarea telegramelor diplomatice și susțin că zecile de mii de informații secrete publicate de Wikileaks au pus în pericol viețile cetățenilor americani.
Decizia poate fi atacată cu apel.
***
Joi, 11 aprilie 2019: Julian Assange, fondatorul WikiLeaks a fost găsit vinovat joi de Curtea de Justiție din Londra de încălcarea termenilor eliberării pe cauțiune în anul 2012, după un ordin de extrădare în Suedia în baza unor acuzații de abuz sexual, riscând 12 luni de închisoare. Assange, care a pledat nevinovat, va fi condamnat la o dată ulterioară, maximul pedepsei aferente acuzației fiind de 12 luni de închisoare, potrivit cnn.com.
Fondatorul WikiLeaks a fost arestat joi de autoritățile britanice în incinta Ambasadei Ecuadorului din Londra, după ce i-a fost revocat dreptul de azil politic. Assange, care a petrecut ultimii șapte ani în Ambasada Ecuadorului, riscă acum extrădarea în Statele Unite, unde a fost acuzat de conspirație pentru furtul de secrete militare.
Administrația din Ecuador a anunțat joi că cetățenia lui Julian Assange a fost suspendată, acuzându-l pe fondatorul WikiLeaks că a colaborat cu mai mulți membri ai organizației pentru a destabiliza guvernul din Ecuador. Decizia a fost luată miercuri, a transmis ministrul de Externe din Ecuador, Jose Valencia.
Aflaţi mai mult despre Curtea de Justiție din Londra, Julian Assange, WikiLeaksJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.