« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

Reformarea contenciosului administrativ | Proiect
12.04.2019 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Parlament a fost depus un proiect de lege prin care este revizuită legislația privitoare la contenciosul administrativ, redactat de avocatul Cristian Băcanu.

Proiectul de lege vine în sprijinul cetățenilor care se confruntă cu proceduri dificile atunci când contestă în instanță un act administrativ care le prejudiciază interesele protejate de lege. Soluțiile legislative propuse vor sprijini inclusiv sectorul privat, prin echilibrarea raporturilor de forțe în litigiile de drept administrativ.

Astfel, este introdusă o procedură simplificată de judecare a cauzelor de contencios atunci când actele administrative emise de autorități sunt vădit nelegale, prin raportare la prevederile exprese ale legilor (acte nemotivate, acte emise de autorități necompetente, acte care încalcă hotărâri judecătorești, acte emise fără respectarea unei procedure prealabile).

Totodată, este simplificată procedura de suspendare a actelor administrative emise în mod vădit nelegal de către autoritătile publice, astfel încât riscul ca mediul privat să fie afectat de acte care nu respectă rigorile legii este redus semnificativ.

În plus, se introduce dreptul la bună administrare, drept care printre altele prevede:
– Dreptul cetățenilor/companiilor de a își accesa propriul dosar administrativ deschis la o instituție;
– Dreptul de a beneficia de acte administrative motivate;
– Dreptul de a fi ascultat înainte ca o măsură să fie dispusă printr-un act administrative individual.

De asemenea, sunt prevăzute o serie de principii obligatorii în soluționarea litigiilor administrative, este prelungit termenul de prescripție pentru formularea cererii de despăgubiri pentru daunele provocate de actele administrative emise în mod nelegal, hotărârile pronunțate în primă instanță devin executorii, iar recursul este înlocuit cu apelul, astfel încât să se reducă numărul judecătorilor implicați la instanțele superioare – măsura este menită să degreveze magistrații deja supraîncărcați cu soluționarea cauzelor – și se simplifica administrarea unor probe de către justițiabili.

:: Proiectul

 
Secţiuni: C. administrativ, Lege 9, Proiecte legislative | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD