TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Cadrul juridic și instituţional al aderării la moneda euro. Starea de drept și de fapt în România
16.04.2019 | Daniel-Mihail ȘANDRU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Daniel Mihail Șandru

Daniel-Mihail Șandru

Rezumat:

Lucrarea are în vedere următoarele aspecte: prezentarea uniunii economice și monetare din perspectiva aderării unui stat membru la aceasta, și în particular elementele juridice privind aderarea României la zona euro, condițiile juridice și cadrul instituțional din România precum și posibile efecte juridice ale trecerii la euro, astfel cum acestea rezultă din dreptul comparat.

1. Introducere

Din punct de vedere juridic, prin aderarea unui stat membru la moneda euro, sau mai precis la uniunea economică și monetară, se realizează în cadrul dispozițiilor tratatelor, unul dintre scopurile Uniunii Europene (UE), inclus în preambulul și în art. 3 alin. (4) al Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE), fiind consolidarea economiilor naționale, asigurarea convergenței acestora și stabilirea unei uniuni economice și monetare (UEM), care să funcționeze în conformitate cu cele două tratate[1] precum și și care să instituie „o monedă unică și stabilă”. În domeniul de interes se adaugă și Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare (TSCG sau „Pactul fiscal european”). [2] Tratatul a fost semnat și ratificat de România, deși nu este stat membru din zona euro. Potrivit art. 3 TUE, „Uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei monedă este euro.”[3] Moneda euro este unul dintre pilonii UEM, celălalt, pe care nu îl vom dezvolta în prezentul material, fiind Banca Centrală Europeană (BCE) și coordonarea politicilor economice ale statelor membre.[4] Din punct de vedere juridic, „necesitatea” aderării României la zona euro trebuie analizată distingând latura juridică de aspectele de oportunitate economică sau politică. Uniunea economică şi monetară a fost de la început (1993) considerată nu doar o politică a Uniunii Europene, ci şi o nouă etapă de integrare a statelor membre.[5] Etapa nouă de integrare presupune eforturi în toate planurile enumerate – politic, economic, juridic – iar lărgirea Uniunii Europene de la 12 state în 1993 la 28 în prezent este doar un aspect care modifică variabilele enumerate; se adaugă criza economică, criza socială – a şomajului şi a migraţiei, iar în plan politic creşterea populismului şi a participării directe în Parlamentul European a partidelor antieuropene. Cea mai importantă a fost criza economică, despre care s-a afirmat că a surprins Uniunea Europeană fără instrumente adecvate pentru o reacție eficientă.[6]

2. Uniunea Economică și Monetară – drepturi și obligații ale statelor membre

2.1. Cadrul juridic general

Art. 119 alin. 2 TFUE are mai mult un caracter explicativ, raportat la primul alineat referitor la dezvoltarea politicilor economice în cadrul UE. „În paralel, în condițiile și în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate, această acțiune presupune o monedă unică, euro, precum și definirea și aplicarea unei politici monetare unice și a unei politici unice a cursurilor de schimb, al căror obiectiv principal îl constituie menținerea stabilității prețurilor și, fără a aduce atingere acestui obiectiv, susținerea politicilor economice generale în Uniune, în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă.” Diferența dintre cele două alineate este esențială din punctul de vedere al competențelor în cadrul Uniunii Europene: în timp ce alin. (1) reglementează o competență neexclusivă, alin. (2) determină o competență exclusivă, astfel cum s-a hotărât și în cauza Pringle:[7]

„În temeiul articolului 119 alineatul (2) TFUE, acțiunea statelor membre și a Uniunii presupune o monedă unică, euro, precum și definirea și organizarea unei politici monetare și a unei politici de schimb unice. Politica monetară a Uniunii face obiectul în special al articolului 3 alineatul (1) litera (c) TFUE și al articolelor 127 TFUE-133 TFUE. (pct. 48)

În plus, în temeiul articolului 282 alineatul (1) TFUE, BCE și băncile centrale ale statelor membre a căror monedă este euro, care constituie Eurosistemul, conduc politica monetară a Uniunii. (pct 49)

Reiese din articolul 3 alineatul (1) litera (c) TFUE că Uniunea dispune de o competență exclusivă în domeniul politicii monetare pentru statele membre a căror monedă este euro. (pct 50)

Pe de altă parte, potrivit articolului 119 alineatul (1) TFUE, acțiunea statelor membre și a Uniunii presupune instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piața internă și pe definirea obiectivelor comune și conduse în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă. Politica economică a Uniunii face obiectul articolului 2 alineatul (3) TFUE, al articolului 5 alineatul (1) TFUE, precum și al articolelor 120 TFUE-126 TFUE. (pct. 51)[8]

În continuare, alin. 3 din articolul 119 se referă la liniile directoare care trebuie respectate: prețuri stabile, finanțe publice și condiții monetare sănătoase, precum și o balanță de plăți stabilă. Dincolo de aceste deziderate/ obligații cu caracter economic, trebuie subliniat impactul juridic al aderării la UEM de către statul membru, respectiv competența exclusivă a Uniunii în privința politicii monetare pentru statele membre a căror monedă este euro (art. 3 alin. 1 lit. c TFUE). Această competenţă exercitată, potrivit procedurilor legislative ale Uniunii Europene, are în centru Banca Centrală Europeană care, în unele situaţii, împarte cu băncile centrale/ naţionale modalitățile de exercitare a atribuțiilor (a se vedea Protocolul nr. (4) privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene).[9]

În afara dezbaterii privind interpretarea art. 119, din care am extras unele direcții actuale în jurisprudență și cercetare, putem să amintim și unele discuții privind efectele suverantății fiscale în România. Se afirmă[10] că aceasta „a ales să transpună de o manieră „flexibilă” prevederile referitoare la principiul echilibrului bugetar, spre deosebire de alte state membre. Pactul fiscal prevede că statele membre trebuie să transpună la nivel naţional acest principiu „prin intermediul unor dispoziţii cu forţă juridică obligatorie şi caracter permanent, de preferinţă constituţionale” sau „garantând în alt mod respectarea şi aderarea pe deplin la acestea pe tot parcursul proceselor bugetare naţionale”. Cu toate că unele state membre au introdus acest principiu la nivel constituţional, în România reglementarea principiului echilibrului bugetar este prevăzută într-o lege ordinară, astfel că garanţiile constituţionale avute în vedere la elaborarea Pactului fiscal nu sunt integral asigurate.” Cu privire la exigențele guvernanței și constituționalizarea procesului, pornindu-se de la dispozițiile Pactului bugetar, respectiv art. 3 alin 2, potrivit căruia, „regulile prevăzute la alineatul (1) produc efecte în dreptul intern al părţilor contractante cel târziu în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, prin intermediul unor dispoziţii cu forţă juridică obligatorie şi caracter permanent, de preferinţă constituţionale, sau garantând în alt mod respectarea şi aderarea pe deplin la acestea pe tot parcursul proceselor bugetare naţionale” sunt amintim aici un proiect de cercetare și rezultatele sale.[11]

2.2. Teorii juridice privind obligativitatea aderării la UEM

Cu toate acestea, în privința unei obligații de aderare, lucrări recente[12] arată că deşi se consideră că aderarea este un proces automat, retragerea imposibilă[13] iar excluderea posibilă, totuși lucrurile sunt mai complexe şi acestea au fost complicate de paralelismul literaturilor de specialitate, respectiv discursuri specializate – economice şi juridice – care nu au ţinut seama unul de altul[14]. Dar nu doar discursurile doctrinarilor au influențat politicile Uniunii (s-ar putea afirma că acestea sunt ultimele în privința gradului de influență) dar și comportamentul și acțiunea statelor membre și Uniunii care au considerat (și încă se mai persistă în acest sens) că aderarea unui stat membru la Uniunea Economică și monetară este întemeiată pe criteriile economice. Ceea ce este adevărat, dar la baza acestui temei se află norma juridică, asupra căreia va trebui să discutăm și să o interpretăm pentru a decela gradul de obligativitate la UEM. Nu este nicio îndoială că România se află în zona gri, respectiv și-a asumat obligația aderării, situându-se în perioada de derogare de la aderare până la îndeplinirea condițiilor economice și a a celor juridice, mai ales a celor de natură funcțional administrativă.

Aderarea la zona euro se face în temeiul tratatelor, în primul rând al TUE, al TFUE și al Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. Potrivit art. 5 din tratatul de aderare, alături de Bulgaria, „România participă la uniunea economică şi monetară de la data aderării în calitate de state membre care beneficiază de derogare în înţelesul articolului 122 din Tratatul CE” [preluat parțial în prezent în art. 140 TFUE].[15] Art. 140 TFUE prevede întărirea mecanismelor prin realizarea unor rapoarte cu privire la progresele înregistrate de un stat membru care se află într-o perioadă de derogare. Astfel, se prevede că cel puțin la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care face obiectul unei derogări, Comisia și Banca Centrală Europeană prezintă Consiliului un raport privind progresele efectuate de statele membre care fac obiectul unei derogări în îndeplinirea obligațiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice și monetare.”[16] Raportul analizează pe de o parte un criteriu formal referitor la coerența legislativă a statului membru și compatibilitatea acestuia cu dispozițiile tratatului (art. 130 și 131 TFUE), dar și cu Statutul BCE și SEBC. În continuare, se detaliază care sunt punctele importante care trebuie analizate în raport din punctul de vedere al convergenței durabile. În plus, România a ratificat, prin Legea nr. 83/2012, Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare. Natura juridică a derogării desigur nu poate fi perpetuă, așa cum s-a observat și în doctrina economică.[17]

Un alt autor[18] subliniază că a deveni stat membru al Uniunii Europene este o acțiune voluntară, dar odată ce a devenit, dacă nu a exclus expres posibilitatea de a rămâne în afara UEM, „statul membru este supus unui număr de obligații. Una dintre aceste obligații este de a participa la UEM.”

Cum arată Antonio Estella,[19] literatura de specialitate și discursul instituțiilor europene privind aderarea (obligatorie/ automată) la zona euro se bazează pe trei argumente:
– importanța și semnificația pe care tratatele o acordă UEM;
– un argument juridic ar fi Protocolul cu privire la tranziția spre a treia etapă a UEM, care declară ireversibil caracterul celei de-a treia etape a UEM;[20]
– tratatele de aderare la Uniunea Europeană a statelor care au aderat după 1994 care declară că vor face parte din UEM, eventual prin instituirea unei derogări.

2.3. Rolul instituțiilor Uniunii Europene

Rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost subliniat printr-o hotărâre despre care s-a scris ca a fost singura hotărâre importantă din acel an.[21] Astfel, în cauza Gauweiler și alții,[22] CJUE a surprins independența Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) arătând că „o măsură de politică monetară nu poate fi asimilată unei măsuri de politică economică numai pentru că poate avea efecte indirecte asupra stabilității zonei euro”, (pct. 52) intervenția Băncii Centrale Europene și a celorlate bănci naționale din eurozonă putând fi selectivă întrucât „nicio dispoziție din TFUE nu impune SEBC să intervină pe piețele financiare prin măsuri generale care s‑ar aplica în mod necesar tuturor statelor din zona euro.” (pct. 55) Nu numai Curtea de Justiție are un rol în procesele de integrare, respectiv de desvârșire a uniunii economice și monetare. Astfel cum vom vedea, o acțiune comună, cunoscută chiar sub denumirea raportul celor cinci președinți, implică principalele instituții europene.[23]

2.4. Reforma uniunii economice și monetare

Nu trebuie ignorat că uniunea economică și monetară se află ea însăși în proces de reformare. În ultimii ani (din 2015 până în prezent au existat mai multe documente) care surprind necesitatea reformei. În documentul din 2015, cunoscut și sub denumirea de „Raportul celor cinci președinți”,[24] se subliniază necesitatea reformei juridice a actualului cadru, „o astfel de abordare bazată pe etape este necesară deoarece unele dintre măsurile mai ambițioase impun modificări mai mult sau mai puțin profunde ale actualului cadru juridic al Uniunii, precum și realizarea unor progrese semnificative în materie de convergență economică și de armonizare legislativă la nivelul statelor membre din zona euro.” Astfel cum menționează documentul, prima etapă ar fi aprofundarea prin practică (2015-2017), în care sa va intensifica aplicarea normelor juridice prezente pentru a consolida cadrul instituțional. În etapa a doua – „finalizarea UEM” – „va fi sporit caracterul obligatoriu al procesului de convergență, printr-un set de criterii de referință privind convergența, stabilite de comun acord, care ar putea deveni de natură juridică.” Procesul se va finaliza, potrivit acestui document, până cel mai târziu în 2025 („etapa finală”). Documentul prevede necesitatea unei analize juridice în carta albă, ceea ce s-a realizat în termenul preconizat, respectiv la 1 martie 2017. Tot în documentul celor 5 președinți se subliniază că este necesar ca acordurile interguvernamentale semnate în timpul crizei economice, la care s-a recurs din cauza deficiențelor din arhitectura UEM, să fie integrate în cadrul juridic al Uniunii Europene. „Acest lucru a fost deja prevăzut în cazul Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța și ar trebui să aibă loc și în alte cazuri, cum ar fi cel al Pactului euro plus și al Acordului interguvernamental privind Fondul unic de rezoluție.”[25] Cartea albă privind viitorul Europei. Reflecții și scenarii pentru UE‑27 până în 2025 reprezintă un document programatic, ideologic chiar, de dezbatere a direcției/ direcțiilor de urmat.[26] În document se subliniază ”necesitatea de a desăvârși uniunea economică și monetară și de a consolida convergența performanțelor economice și sociale. Transformarea economiei Europei într-o economie mai favorabilă incluziunii, mai competitivă, mai rezilientă și mai pregătită pentru viitor va fi la fel de dificil de realizat și în anii următori.” (p. 9) Acest aspect al modificării UEM în anii următori este de interes și pentru România, care s-ar putea confrunta cu cerințe noi dacă se amână aderarea la zona euro. În 2017 a fost prezentat de asemenea, Documentul de reflecție privind aprofundarea uniunii economice și monetare – COM (2017) 291 final[27] în care se arată că este necesar chiar să se intervină prin modificări legislative naționale pentru dezvoltarea unei „strategii europene pentru creditele neperformante [care] ar putea contribui la abordarea uneia dintre problemele cele mai pernicioase moștenite de pe urma crizei și la sprijinirea acțiunilor întreprinse la nivel național în țările în cauză” (p. 22). Documentul discută pe larg cadrul politic și juridic care ar trebui să fie luat în considerare pentru viitoarea Uniune economică și monetară.

2.5. Competența BCE în perioada de derogare

Însă și în această perioadă de derogare de la aderarea la spațiul euro, BCE are unele competențe stabilite prin tratat:

– consolidează cooperarea dintre băncile centrale naționale;
– consolidează coordonarea politicilor monetare ale statelor membre pentru a asigura stabilitatea prețurilor;
– supervizează funcționarea mecanismului cursului de schimb;
– desfășoară consultări privind problemele care sunt de competența băncilor centrale naționale și care afectează stabilitatea instituțiilor și piețelor financiare;
– exercită funcțiile pe care le îndeplinea Fondul european de cooperare monetară, preluate ulterior de Institutul Monetar European (art. 141 alin. 2 TFUE).

Prin Protocolul 4, anexat TUE și TFUE, s-a consacrat Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene.

3. Convergența juridică și cadrul instituțional din România

3.1. Rolul Pactului de stabilitate și creștere

Pactul de stabilitate și creștere[28] este o măsură de natură economică și politico-juridică în care sunt utilizate norme de drept primar ale Uniunii Europene (art. 126), acte legislative cu forță juridică (regulamente) și „soft law”[29]. Un recent raport al Curții Europene de Conturi subliniază, pe de o parte, că până în prezent Comisia Europeană nu a utilizat eficient cadrul normativ existent, și, pe de altă parte, că recomandările Consiliului în cadrul semestrului european al trebui să fie mai precise[30]. Acesta este principalul cadru în care se evidențiază progresele României în direcția aderării la moneda euro.

3.2. Semestrul european

Semestrul european este o modalitate de coordonare a politicilor economice și bugetare în cadrul UE și are loc de două ori pe an, începând cu 2011. Obiectivele principale sunt: contribuirea la asigurarea convergenței și a stabilității în UE; contribuirea la asigurarea unor finanțe publice solide; favorizarea creșterii economice;[31] prevenirea dezechilibrelor macroeconomice excesive în UE; punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020.[32]

3.3. Programul de convergență

Guvernul României a luat măsurile necesare și a aprobat la 10 mai 2018 Programul de convergență 2018-2021,[33] adoptat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice,[34] modificat și completat.[35] În cel de-al doilea considerent se subliniază că „Pactul de stabilitate și creștere se compune din prezentul regulament care are ca obiectiv să consolideze supravegherea pozițiilor bugetare, precum și supravegherea și coordonarea politicilor economice, din Regulamentul (CE) nr. 1467/97 (3) al Consiliului care are ca obiectiv accelerarea și clarificarea procedurii de deficit excesiv și din Rezoluția Consiliului din 17 iunie 1997 privind Pactul de stabilitate și creștere (4) în care, în conformitate cu articolul D din Tratatul privind Uniunea Europeană, se emit orientări politice ferme pentru aplicarea Pactului de stabilitate și creștere într-o manieră strictă și oportună și în special pentru a se adera la obiectivul pe termen mediu al pozițiilor bugetare aproape de echilibru sau în excedent față de care s-au angajat toate statele membre și a se aplica acțiunile bugetare corective pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea obiectivelor programelor lor de stabilitate și convergență, ori de câte ori dispun de informații ce indică o discrepanță semnificativă, reală sau prognozată, față de obiectivul bugetar pe termen mediu.” Din punct de vedere politic se reafirmă angajamentul de aderare la zona euro și anume că „Guvernul României își menține angajamentul de aderare la zona euro, însă stabilirea unei date concrete în această privință presupune realizarea unor analize aprofundate, în special în ceea ce privește convergența reală, structurală și instituțională, domenii în care sunt necesare progrese importante.”[36] După cum se poate observa, nu este identificat niciun impediment de natură juridică în privința aderării la moneda euro, respectiv la Uniunea economică și monetară. De asemenea, sunt descrise eforturile de dezvoltare administrativă, prin constituirea Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro.

3.4. Criterii de convergență juridică

Sintetizarea criteriilor de convergență economică și convergență juridică, precum și Programele de convergență ale Guvernului României, pe de o parte, și Rapoartele de convergență ale Băncii Centrale Europene, pe de altă parte, pot indica domeniile la care încă mai trebuie lucrat.

„În domeniul juridic, obligaţiile care trebuie îndeplinite pentru realizarea UEM vizează în special independenţa băncii centrale şi integrarea juridică a acesteia în Eurosistem. În acest scop sunt examinate următoarele aspecte:

– independenţa băncii centrale naţionale: funcţională, instituţională, personală şi financiară (art. 130 din Tratat şi respectiv, art. 7 şi 14 alin. 2 din Statut);
– confidenţialitatea (obligaţia păstrării secretului profesional, conform art. 37 din Statut);
– interdicţia privind finanţarea monetară (art. 123 din Tratat);
– interdicţia privind accesul privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare (art. 124 din Tratat);
– compatibilitatea cu ortografia unică a euro impusă de legislaţia UE;
– integrarea juridică a băncii centrale naţionale în Eurosistem (în special din perspectiva art. 12.1 şi 14.3 din Statut).”[37]

3.5. Observațiile din rapoartele de convergență ale Băncii Centrale Europene

Potrivit rezumatului Comisiei Europene, „raportul a concluzionat că România îndeplinește în prezent unul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, și anume criteriul legat de finanțele publice. România nu îndeplinește criteriile legate de stabilitatea prețurilor, de cursul de schimb și de ratele dobânzilor pe termen lung, iar legislația din această țară nu este compatibilă în întregime cu tratatul.”[38]

Cu privire la armonizarea/ compatibilitatea legislației naționale cu cea europeană, în raport se subliniază că solicitarea ca „legislația națională să fie „compatibilă” nu înseamnă că tratatul impune „armonizarea” statutelor Băncilor Centrale Naționale între ele sau cu Statutul. Particularitățile naționale pot continua să existe în măsura în care acestea nu aduc atingere competenței exclusive a UE în domeniul monetar. Astfel, termenul „compatibil” indică mai degrabă faptul că legislația națională și statutul BCN trebuie ajustate în vederea eliminării neconcordanțelor cu Tratatele și cu Statutul și a asigurării nivelului necesar de integrare a BCN în SEBC. Trebuie modificată, în special, orice dispoziție care încalcă independența BCN, așa cum este ea definită în Tratat, precum și rolul său ca parte integrantă a SEBC. Prin urmare, nu este suficient să se considere că supremația legislației UE asupra legislației naționale poate conduce singură la realizarea acestui obiectiv.” (p. 18).

Concluzia raportului de convergență din 2018 este că ”[l]egislația românească nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. România este stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat.” (p. 68).

3.6. Mecanismul ratei de schimb dintre euro și alte monede naționale participante

România participă la mecanismul ratei de schimb dintre euro și alte monede naționale participante prin două instrumente juridice:

– Rezoluție a Consiliului European privind instituirea unui mecanism al cursului de schimb în etapa a treia a uniunii economice și monetare, Amsterdam, 16 iunie 1997.[39]

– Acord din 16 martie 2006 între Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre din afara zonei euro, de stabilire a procedurilor de funcționare a mecanismului cursului de schimb în etapa a treia a uniunii economice și monetare.[40]

În afara Acordului din 2006 mai sunt 5 modificări,[41] dintre care cea care privește România, este prevăzută în Acordul din 21 decembrie 2006 între Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre din afara zonei euro de modificare a Acordului din 16 martie 2006 între Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre din afara zonei euro de stabilire a procedurilor de funcționare ale mecanismului cursului de schimb în etapa a treia a uniunii economice și monetare.[42] 

3.7. Dezvoltarea capacității administrative

Banca Națională a României are un rol central în privința aderării la Uniunea Economică și Monetară. Potrivit Legii nr. 312/2004[43] privind Statutul Băncii Naţionale a României, BNR are ca principală atribuție „elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb”, criterii importante ale aderării României la euro. De altfel, normele UE respectate de BNR sunt numai cele care privesc atribuțiile directe dar și un lung șir de regulamente, disponibile pe site-ul instituției:

– Regulamente ale Uniunii Europene care privesc obiectivul fundamental şi principalele atribuţii ale BNR[44]
– Regulamente ale Uniunii Europene aplicabile instituţiilor aflate în aria de supraveghere a BNR, prin care se instituie sau se modifică măsuri restrictive/sancţionatorii[45].

În cadrul Băncii Naționale a României[46], din 2010, funcționează Comitetul de pregătire a trecerii la euro,[47] a cărui tematică este subsumată următoarelor categorii de probleme:[48]

– experienţa altor state membre ale Uniunii Europene în pregătirea trecerii la euro;
– stadiul pregătirii României pentru adoptarea euro;[49]
– mecanisme şi concepte noi dezvoltate la nivelul Uniunii Europene în sfera guvernanţei economice şi a consolidării Uniunii Economice şi Monetare;
– documente ale Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Guvernului României legate de convergenţa către zona euro a statelor membre cu derogare.

Comisia Națională de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro s-a constituit în 2018 prin Ordonanță de urgență a Guvernului.[50]

Potrivit art. 4 alin. 2 din OUG nr. 24/2018, un grup de lucru va fi dedicat convergenței juridice.[51] „Comisia Naţională are rolul de a pregăti calendarul de intrare a României în Mecanismul unic de supraveghere şi de adoptare a monedei euro, precum şi acţiunile necesare pentru pregătirea economiei şi societăţii româneşti, asumate prin consens de toţi participanţii la acest proces, care se includ în Planul naţional de adoptare a monedei euro.” (art. 1 alin. 3) Unele dintre atribuțiile Comisiei Naționale au un impact direct în privința criteriilor de convergență juridică:

a) elaborarea Planului naţional pentru trecerea la moneda euro şi a calendarului acţiunilor necesare pentru adoptarea monedei euro;
b) evaluarea periodică a stadiului de îndeplinire a criteriilor de convergenţă;
c) evaluarea cadrului legislativ în vigoare şi pregătirea de noi proiecte legislative pentru introducerea monedei euro;
d) pregătirea sistemului statistic naţional pentru actualizarea seriilor de date;
e) monitorizarea pregătirii sistemelor naţionale pentru trecerea la moneda euro, modificarea/compatibilizarea sistemului de plăţi şi a contabilităţii naţionale;
f) identificarea acţiunilor necesare şi a entităţilor care să fie implicate în organizarea de campanii de informare a publicului larg privind adoptarea euro, dezvoltarea şi actualizarea unor site-uri dedicate şi înfiinţarea de puncte info help-desk pentru cetăţeni şi companii. Comisia Naţională se va asigura că publicul este informat clar, obiectiv, în timp util şi cu acurateţe ridicată despre adoptarea monedei euro;
g) stabilirea şi monitorizarea elementelor specifice, respectiv circulaţia paralelă a monedei naţionale şi a euro, precum şi a afişării preţurilor în moneda naţională şi în euro;
h) întocmirea rapoartelor de lucru periodice şi transmiterea acestora către instituţiile implicate.

Până la data de 15 noiembrie 2018, „Comisia Naţională prezintă spre asumare politică de către partidele politice parlamentare calendarul de trecere la moneda euro şi Planul naţional de adoptare a monedei euro”. ”Ulterior asumării politice, instituţiile publice abilitate vor supune aprobării Guvernului şi Parlamentului proiectele de acte normative necesare implementării măsurilor de adoptare a monedei euro” (art. 5 alin. 2 și 3).

Institutul European din România a contribuit la dezbaterea din spațiul public, amintind aici studiul „România și aderarea la zona euro: întrebarea este ÎN CE CONDIȚII![52]. 

3.8. Influența aderării la moneda euro în dreptul privat.

Interesul pentru moneda euro în rândul profesioniștilor dreptului (avocați, judecători etc) este scăzut întrucât nu este o problemă de drept pozitiv, care să afecteze aplicarea dreptului național sau al Uniunii Europene.[53]

Din portalul rolii.ro[54] rezultă că expresia „Uniunea economică și monetară” nu a fost utilizată în nicio hotărâre. Deși sunt câteva hotărâri judecătorești care privesc expresia „Uniunea monetară”, acestea se referă la litigii privind executarea unor contracte, cu sau fără clauze abuzive[55] și la indexarea chiriei în contracte de locațiune[56]. În același timp, sunt disponibile câteva mii de litigii în care contractele sunt încheiate în moneda euro, contracte de împrumut, falsificări, executări silite, pensie de întreținere, somații de plată, procedura insolvenței etc

Interesul va crește în momentul trecerii la euro, pentru că, așa cum s-a văzut din experiența altor state, apar numeroase probleme în dreptul privat în privința executării contractelor, în special a plății prețului.[57]

4. În loc de concluzii. Despre ”necesitatea” aderării României la uniunea economică și monetară, din punct de vedere juridic

4.1. România a aderat la UEM. Urmează integrarea

„Necesar” presupune și o obligație pentru România să adere la Uniunea Economică și Monetară? Deşi tema proiectului este exclusiv economică – Consolidarea convergenței economice și monetare a Românei cu Uniunea Europeană – un demers necesar – convergența economică și monetară având puține implicații juridice, prezentate în secțiunea dedicată analizei Băncii Centrale Europene în rapoartele de țară (ultimul fiind din 2018), este utilă totuşi şi o analiză juridică asupra „necesităţii” aderării României la UEM. Trebuie subliniat că „aderare” în acest articol are mai degrabă înțelesul de integrare deplină, întrucât România prin actul de aderare la Uniunea Europeană a aderat deja la uniunea economică și monetară, fiind într-o perioadă de derogare. Derogare, despre care, așa cum arătam, nu poate fi perpetuă.

La nivelul principiilor dreptului Uniunii Europene se poate pune întrebarea dacă principiul cooperării loiale este îndeajuns de obligatoriu pentru a impune aderarea la UEM a unui stat membru.[58] Desigur, scopul tratatului fiind menționat, iar cum disparitățile de participare la politicile UE ar conduce la fărâmițarea exercitării competențelor Uniunii, un prim răspuns ar putea fi că principiul impune cel puțin cooperarea loială în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de tratate.[59]

Pentru a conchide, putem reitera o opinie independentă a literaturii juridice, unde s-a subliniat că un stat membru este obligat să adere la UEM, atât timp cât nu are derogări sau nu este exceptat cum este situația în privința Marii Britanii şi Danemarcei.[60] Problema temporală nu o poate însă rezolva nimeni, și intrăm din nou sub zodia politicului, a politicilor economice, a economiei și a altor criterii care valorizează oportunitatea și nu legalitatea.

După cum s-a observat, deși există criterii specifice juridice, totuși acestea pot fi interpretate prin prisma politică, economică. Aderarea la Uniunea economică și monetară nu poate fi evitată, însă aceasta trebuie să se petreacă în condiții de certitudine a fundamentelor economice. Ultimele rapoarte europene, mai ales al Băncii Centrale Europene, pun România în situația continuării eforturilor, inclusiv din punct de vedere al armonizării/ compatibilizării juridice.

* Studiul „Cadrul juridic și instituţional al aderării la moneda euro. Starea de drept și de fapt în România” a fost publicat în Revista Studii si cercetări juridice, an 7 (63), nr. 4, p. 507–523, Bucureşti, octombrie – decembrie, 2018.

Studiul a făcut parte din proiectul „Consolidarea convergenței economice și monetare a Românei cu Uniunea Europeană – un demers necesar”. A fost publicat în volumul Academia Română – Institutul Național de Cercetări Economice ”Costin C. Kirițescu”, Proiectul prioritar ” Convergența economică și monetară a Românei cu Uniunea Europeană – un demers necesar””, Etapa I, 2018, Centrul de Informare și Documentare Economică, 2019, p. 179-189 și volumul cu același titlu Academia Română – Institutul Național de Cercetări Economice ”Costin C. Kirițescu”, Proiectul prioritar ” Convergența economică și monetară a Românei cu Uniunea Europeană – un demers necesar””, SINTEZĂ, Etapa I, 2018, Centrul de Informare și Documentare Economică, 2019, p. 73-80.


[1] Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), J.O., C 236, 26 octombrie 2012.
[2] Textul este disponibil la adresa https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM:1403_3 Tratatul a fost încheiat între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda și Regatul Suediei din 02.03.2012 A se vedea expunerea de motive a legii de ratificare a tratatului, http://www.cdep.ro/proiecte/2012/000/30/9/em39.pdf; pentru fișa actului normativ, a se vedea, http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=12609.
[3] Pentru o prezentare istorică, pe site-ul Băncii Centrale Europene, a se vedea: https://www.ecb.europa.eu/ecb/history/emu/html/index.ro.html; prezentarea pe site-ul Comisiei Europene: https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/euro-area_en.
[4] A se vedea, pentru detalii: Roel Theissen, EU Banking Supervision, Eleven Publishing, 2014, 1270 p.; Thomas Beukers, Constitutional Changes in Euro Government and the Relationship Between the ECB and the Executive Power in the Union, în Federico Fabbrini, Ernst Hirsch Ballin, Han Somsen (eds), What Form of Government for the European Union and the Eurozone?, Hart Publishing, 2015.
[5] Rosa M. Lastra, Legal Foundations of International Monetary Stability, Oxford University Press, 2006, p. 196–203.
[6] Alicia Hinarejos, The Euro Area Crisis in Constitutional Perspective, Oxford University Press, 2015.
[7] Pe larg, a se vedea CJUE, cauza C-370/12, Pringle, hotărârea din 27 noiembrie 2012, Publié au Recueil numérique, ECLI:EU:C:2012:756.
[8] A se vedea și Paul Craig, Pringle and Use of EU Institutions outside the EU Legal Framework: Foundations, Procedure and Substance, European Constitutional Law Review, Vol. 9, 2013, p. 263-284; Gunnar Beck, The Court of Justice, the Bundesverfassungsgericht and Legal Reasoning during the Euro Crisis: The Rule of Law as a Fair-Weather Phenomenon, European Public Law, 2014, p. 539-566.
[9] A se vedea: Claus D. Zimmermann, A Contemporary Concept of Monetary Sovereignty, Oxford University Press, 2013, p. 150.
[10] Marilena Ene, Suveranitatea fiscală a României în contextul armonizării politicilor economice unionale. Analiza instrumentelor juridice utilizate, Revista de Drept Public, nr. 2/2018, p. 114-115.
[11] A se vedea: Simina-Elena Tănăsescu (coord.), From Fiscal Compact to Constitution: Shaping a Legal Form for the Balanced Budget Rule, 2016; Simina-Elena Tănăsescu, Eric Oliva (coord.), Echilibrul budgetar. Impact normativ si intitutional. Efecte asupra protectiei drepturilor fondamentale, 2015; Simona Gherghina, Simina-Elena Tănăsescu, Limitations on Governmental Debt and Deficits in Romania în Fiscal Rules – Limits on Governmental Deficits and Debt, Springer, 2016, Global Studies in Comparative Law. A se vedea și: http://www.fcbb.cdcip.ro/rezultatele-proiectului
[12] Antonio Estella, Legal Foundations of EU Economic Governance, Cambridge University Press, 2018, p. 36 şi urm.
[13] Pe larg, cu unele nuanțări, Jens C. Dammann, The Right to Leave the Eurozone, Texas International Law Journal, Vol. 48, No. 2, 2013, disponibil integral în SSRN https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2262873.
[14] A se vedea, cauza C-370/12, Pringle, citată supra.
[15] Formularea din România a unei trimiteri preliminare referitoare la Memorandumul din 2009 a permis CJUE să decidă că „Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, încheiat la București și la Bruxelles la 23 iunie 2009, trebuie considerat un act adoptat de o instituție a Uniunii Europene, în sensul articolului 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene.” CJUE, C-258/14, Florescu și alții, hotărârea din 13 iunie 2017, ECLI:EU:C:2017:448. A se vedea, http://iaduer.ro/?p=2353 Cu privire la trimiterile preliminare amintim aici articolul Președintelui Curții de Justiție a Uniunii Europene care subliniind rolul acestora, oferă ca exemple cele două cauze menționate anterior – Pringle și Gauweiler: „Curțile supreme și constituționale din statele membre sunt gardieni ai constituțiilor naționale și, prin aceasta, și ai prevederilor constituționale naționale ce permit transferul de competențe către UE. Prin însăși natura activității lor, este foarte probabil ca ele să fie confruntate cu aspecte în legătură cu competențe, ce impun sesizarea CEJ pentru a stabili dacă un anumit act al UE a fost adoptat ultra vires. Îndoieli de acest fel au fost cele care au determinat, de pildă, Curtea Supremă din Irlanda să ceară CEJ o decizie preliminară în Pringle, o cauză ce privea validitatea unei decizii a Consiliului European ce amendase art. 136 TFUE în privința mecanismului european de stabilitate (MES), și au condus Bundesverfassungsgericht (Curtea Constituțională, Germania) să întrebe CEJ, în Gauweiler, dacă Banca Centrală Europeană („BCE”) avea competențe de a desfășura programul privind tranzacțiile monetare definitive.
Toate aceste cauze clarifică rolul esențial pe care îl joacă instanțele naționale – și în special curțile constituționale – în apărarea supremației dreptului în Uniunea Europeană, prin intrarea într-un dialog constructiv cu CEJ atunci când apar îndoieli dacă un act al UE se situează în domeniul competențelor atribuite UE și dacă el respectă valorile fundamentale pe care se fundamentează UE.” A se vedea, Koen Lenarts, Rolul constituțiilor naționale în dreptul UE. De la valori comune la încredere reciprocă și dialog constructiv, Revista română de drept european, nr. 2/2018, p. 19.
[16] Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro, care constituie Eurosistemul, conduc politica monetară a Uniunii. BCE este singura abilitată să autorizeze emisiunea de monedă euro. (art. 282 alin. 1 şi 3 TFUE).
[17] Napoleon Pop, Valeriu Ioan Franc, România și adoptarea euro, disponibil la adresa http://www.opiniibnr.ro/content/romania-si-adoptarea-euro.pdf, p. 6 „derogarea juridică obţinută de România, fără termen de expirare, nu poate fi interpretată ca fiind permanentă (spre deosebire de cazurile exprese şi explicite ale Marii Britanii şi Danemarcei, dar posibil a fi modificate) şi, ca urmare, „obligaţia” adoptării euro nu poate fi contestată din motive economice sau considerente politice ex-post semnării tratatului de aderare interpretate ca dezavantaje sau, eventual, costuri de oportunitate ridicate, când, de fapt, alegerea momentului este dreptul statului membru, fără ca acesta să fie exercitat sine die.”
[18] Hannes Hofmeister, Goodbye Euro: legal aspects of withdrawal from the Eurozone, Columbia Journal of European Law, vol. 18, 2011, Iss. 1, p. 127.
[19] Antonio Estella, op. cit., p. 40-41.
[20] Pe larg, a se vedea, Peter B. Kenen, Peter Bain Kenen, Economic and Monetary Union in Europe: Moving Beyond Maastricht, Cambridge University Press, 1995, p. 27.
[21] Thomas Horsley, Eurozone Crisis Management, Citizenship Rights and the Global Reach of EU Data Protection Law: EU Legal Developments in 2015, Journal of Common Market Studies, no. S1/2016, p. 134.
[22] CJUE, C-62/14, Gauweiler și alții, hotărârea din 16 iunie 2015, ECLI:EU:C:2015:400.
[23] Emilia Georgieva, The role of EU institutions in implementing its monetary policy, Eastern Journal of European Studies, Volume 2, Issue 1, June 2011, p. 67. A se vedea și „Institutions and Bodies in the Economic and Monetary Union” http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2016/574388/IPOL_BRI(2016)574388_EN.pdf.
[24] Comisia Europeană, Finalizarea Uniunii economice și monetare a Europei, Raport elaborat de: Jean-Claude Juncker în strânsă colaborare cu Donald Tusk, Jeroen Dijsselbloem, Mario Draghi și Martin Schulz. Documentul este disponibil la adresa https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/5-presidents-report_ro.pdf Acestui document trebuie să i se adauge documentul „Finalizarea Uniunii Economice și Monetare. Contribuția Comisiei la Agenda Liderilor” https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/further-steps-completing-emu_ro.pdf.
[25] Comisia Europeană, Finalizarea Uniunii economice și monetare a Europei, p. 20. A se vedea și https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/banking-and-finance/banking-union/single-resolution-mechanism_en.
[26] https://ec.europa.eu/commission/white-paper-future-europe-reflections-and-scenarios-eu27_ro.
[27]Arhitectura UEM se bazează pe principii juridice comune. Acestea descriu obiectivele și modul său de funcționare, rolul diferitelor instituții și echilibrul puterilor între ele, precum și între UE și nivelurile naționale. Aceste principii definesc și necesitatea coordonării politicilor economice, normele fiscal-bugetare ce trebuie respectate, mecanismele pentru evitarea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice, precum și organizarea uniunii bancare.” Documentul de reflecție privind aprofundarea Uniunii economice și monetare – COM (2017) 291 final, p. 17, document disponibil la adresa https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2017/RO/COM-2017-291-F1-RO-MAIN-PART-1.PDF.
[28] J O, C 236 din 02.08.1997. Rezoluţia Consiliului European de la Amsterdam privind Pactul de stabilitate şi creştere, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Al25021.
[29] Cum ar fi „Codul de conduită referitor la Specificaţiile privind Implementarea Pactului de stabilitate şi creştere” şi „Liniile orientative pentru formatul şi conţinutul Programelor de stabilitate şi de convergenţă” din 5 iulie 2016.
[30] Curtea de Conturi Europeană, Raportul special nr. 18/2018: Este atins obiectivul principal al componentei preventive a Pactului de stabilitate și de creștere?, disponibil la adresa https://www.eca.europa.eu/ro/Pages/DocItem.aspx?did=46430.
[31] Inclusiv prin luarea în considerare a forței de muncă. De exemplu, Irina Alexe, Înalții funcționari publici. Prezent. Perspective imediate, Conferința organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor Publice: „Raportul de țară pentru România”, publicat de Comisia Europeană în data de 26 februarie 2016. Conferința a avut loc la Reprezentanța Comisiei Europene, Bucureşti, 9 martie 2016, disponibil la adresa http://comunic.ro/eBook-raport-tara-2016/prezentari/Irina%20Alexe.pdf Irina Alexe, Reforma funcţiei publice după 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Cazul înalţilor funcţionari publici, Revista de Drept Public, nr. 2/2017, p. 17-18, cu privire la evoluțiile anilor 2016-2017 astfel cum se oglindesc în rapoartele Comisiei.
[32] Semestrul european, Fișă de prezentare, https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/european-semester/.
[33] Programul de convergență 2018-2021 continuă angajamentul Guvernului de aderare la zona euro și încadrare în marja de deficit de 3% din PIB. Comunicatul este disponibil la adresa http://gov.ro/ro/media/comunicate/programul-de-convergenta-2018-2021-continua-angajamentul-guvernului-de-aderare-la-zona-euro-i-incadrare-in-marja-de-deficit-de-3-din-pib&page=1.
Programul de convergență este disponibil la http://www.mfinante.gov.ro/pagina.html?categoriebunuri=program-de-convergenta&pagina=programConvergenta.
[34] JO, ediție specială, Capitolul 10, Vol. 001, p. 84-88.
[35] Regulamentul (CE) nr. 1055/2005 al Consiliului şi Regulamentul (UE) nr. 1175/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului.
[36] Programul de convergență 2018-2021, p. 4.
[37] Banca Națională a României, ”Criteriile de convergenţă juridică”, document disponibil la adresa http://www.bnr.ro/Criteriile-de-convergenta-juridica–1248.aspx; pentru ”Criteriile economice”, a se vedea http://www.bnr.ro/Criteriile-economice-1247.aspx.
[38] Raportul de convergență 2018 este disponibil la adresa https://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/ecb.cr201805.ro.pdf?d9bdfc0cb29364a6aedb102a02457b47.
Comisia Europeană. Fișă informativă. Raportul de convergență pe 2018: evaluarea progreselor înregistrate de statele membre în direcția adoptării monedei euro, disponibil la adresa http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-18-3827_ro.htm.
[39] JO C 236, 2.8.1997, p. 5-6.
[40] JO C 73, 25.3.2006, p. 21-27.
[41] Lista lor este publicată la adresa https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM:l25082.
[42] JO C 14, 20.1.2007, p. 6-8. Potrivit art. 2 „The Bulgarian National Bank și Banca Națională a României devin părți la Acordul privind MCS II între băncile centrale începând cu 1 ianuarie 2007.”
[43] Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României. A se vedea și fișa tematică ” Capitolul 11- Uniunea Economică şi Monetară” http://www.bnr.ro/Capitolul-11–Uniunea-Economica-si-Monetara-1257.aspx.
[44] http://www.bnr.ro/Regulamente-ale-Uniunii-Europene-care-privesc-obiectivul-fundamental-si-principalele-atributii-ale-BNR-4851.aspx.
[45] http://www.bnr.ro/Regulamente-ale-Uniunii-Europene-aplicabile-institutiilor-aflate-in-aria-de–supraveghere-a-BNR,-prin-care-se-instituie-sau-se-modifica-masuri-restrictive,-sanctionatorii-4871.aspx.
[46] A se vedea fișa tematică „Procesul de pregătire pentru adoptarea monedei unice europene” disponibilă la adresa http://www.bnr.ro/Procesul-de-pregatire-pentru-adoptarea-monedei-unice-europene-8012.aspx.
[47] Banca Națională a României, „Comitetul de pregătire a trecerii la euro. Rolul acestuia şi tematicile abordate în cadrul reuniunilor sale”, disponibil la adresa http://www.bnr.ro/Comitetul-de-pregatire-a-trecerii-la-euro-16872.aspx.
Despre implicarea tuturor actorilor politici interesați, a se vedea Agerpres, „Isărescu: Comitetul de trecere la euro nu a fost vizitat mai de nimeni, de 7-8 ani”, 17 noiembrie 2017 https://www1.agerpres.ro/economie/2017/11/15/isarescu-comitetul-de-trecere-la-euro-nu-a-fost-vizitat-mai-de-nimeni-de-7-8-ani-13-11-49.
[48] Lista temelor este disponibilă la adresa http://www.bnr.ro/Tematicile-abordate-in-cadrul-reuniunilor–16873.aspx.
[49] A se vedea și materialul „Cine se opune adoptării euro?”, disponibil la adresa http://ier.ro/webfm_send/506652.
[50] Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24 din 21 martie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, M. Of. nr. 273/2018. Pe durata existenței Comisiei, activitatea Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro, înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr. 931/2016, se suspendă.
[51] „În coordonarea Comisiei Naţionale se înfiinţează grupuri tematice de lucru formate din experţi din principalele instituţii implicate în procesul de adoptare a monedei euro, după cum urmează:
a) grupul pentru finanţe publice, problematica monetară şi stabilitate financiară;
b) grupul privind reforma şi modernizarea pieţei muncii, a educaţiei şi sănătăţii;
c) grupul responsabil cu aspectele legislative;
d) grupul responsabil cu informarea publică şi protecţia consumatorilor.”
[52] Daniel Dăianu (coordonator), Ella Kallai, Gabriela Mihailovici, Aura Socol, România și aderarea la zona euro: întrebarea este ÎN CE CONDIȚII!, Institutul European din România, 2016 http://ier.ro/sites/default/files/pdf/SPOS_2016_Romania_si_aderarea_la_zona_euro.pdf.
De asemenea, trebuie avut în vedere și studiul
Lucian-Liviu Albu (coord.), Radu Lupu, Adrian-Cantemir Călin, Oana-Cristina Popovici, Impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra economiei românești. Analiză sectorială (industrie, agricultură, servicii etc.), Institutul European din România, 2017, SPOS 2017 disponibil la adresa http://ier.ro/sites/default/files/pdf/SPOS_2017_Studiul%201_FINAL.pdf.
În lucrare se arată că „[p]rin adoptarea monedei euro, România va da dovadă de maturitate economică, întrucât procesul integrării europene este un parteneriat negociat între egali din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.” (fiind citat Rumen Dobrinsky, Convergence in Per Capita Income Levels, Productivity Dynamics and Real Exchange Rates in the Candidate Countries on the Way to EU Accession, IIASA Interim Report, 2001, disponibil la adresa https://core.ac.uk/download/pdf/33897954.pdf).
[53] Totuși, a se vedea, CJUE, C-312/14, Banif Plus Bank, hotărârea din 3 decembrie 2015, ECLI:EU:C:2015:794.
[54] Portalul rolii.ro cuprinde peste 10 milioane de hotărâri judecătorești, pronunțate din 2007 până în prezent și este actualizat permanent. Proiectul se derulează prin Institutul Român pentru Informaţii Juridice – Romanian Legal Information Institute – ROLII în colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii, membru fondator şi Wolters Kluwer România, cu implicarea tuturor categoriilor de profesionişti în justiţie reprezentaţi de organizaţiile profesionale membre fondatoare ale ROLII – Institutul Naţional al Magistraturii, Uniunea Naţională a Barourilor din România, Institutul Naţional de Pregătire Profesională a Avocaţilor, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Institutul Notarial Român şi cu sprijinul Regatului Ţărilor de Jos.
[55] Tribunalul Suceava, Secția a II-a Civilă, Decizia nr. 323/2016, http://rolii.ro/hotarari/58932bdce49009c80d001c54 (dosar cu obiect contestație la executare în care se afirmă de una dintre părți că „pentru calcului ratei inflației, se pleacă de la indicele preturilor de consum (IPC) aferent țării în a cărei monedă se realizează tranzacțiile. De exemplu, daca tranzacțiile se realizează în CHF, se alege IPC din Elveția (pentru zona euro este vorba de indicele armonizat al preturilor de consum, deoarece uniunea monetara cuprinde mai multe state si este nevoie de adoptarea unei abordări comune, iar daca tranzacțiile se realizează in CHF, se alege IPC din Elveția).” – așadar nu este un argument al instanței ci doar o apărare a părților).
[56] Tribunalul București, Secția comercială, Sentința civilă nr. 9830/2011, http://rolii.ro/hotarari/58797eb3e490090c1900246d, având ca obiect soluționarea unei „cereri formulate în baza OUG. 119/2007, care transpune Directiva 2000/35/CE privind combaterea întârzierii plaților în tranzacțiile comerciale, aplicabilă creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.” De asemenea, pntru a pronunța hotărârea instanța reține că modalitatea de plată „s-a prevăzut indexarea chiriei de bază anuală in fiecare an al termenului pentru a reflecta schimbările indicelui costului vieții pentru țările din Uniunea Monetară Europeană pe durata anului calendaristic anterior.” După cum se observă și în acest context rolul UEM este minor, dacă nu cumva referința este cea menționată într-o altă hotărâre în care se menționează despre chierie ca se prevedea să se „actualizeze anual, la data de 1 ianuarie a fiecărui an, pe baza Indexului Armonizat al Prețurilor pentru Uniunea Monetară publicat de Eurostat”. Probabil se referă la aplicarea Regulamentul (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și indicele prețului locuințelor, și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului, JO L 135, 24.5.2016, p. 11–38. Acest regulament a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum, JO ediție specială, Capitolul 10, vol. 001, p. 39-42. De asemenea, referiri la indicele armonizat sunt și alte hotărâri, cum ar fi Tribunalul București, Decizia civilă nr. 205 A/ 2014, disponibilă la adresa http://rolii.ro/hotarari/587c05a4e49009940b001b20.
[57] Esperanza Nieto Lobo, El coste de la vida: de la peseta al euro, eXtoikos, ISSN-e 2173-2035, Nº. 20, 2018, págs. 95-97, disponibil la adresa https://dialnet.unirioja.es/servlet/articulo?codigo=6407661
[58] Pentru o lucrare cu caracter general, a se vedea, Marcus Klamert, The Principle of Loyalty in EU Law, Oxford University Press, 2014.
[59] Nu toate statele membre își propun ținta aderării la UEM, iar în unele state, elitele politice chiar afirmă (ne)aderarea la spațiul euro. Astfel, Ivo Šlosarčík subliniază într-un studiu că după aderarea Cehiei la UE (în 2004), tonul Băncii Naționale a fost din ce în ce mai rezervat iar în 2011 prim-ministrul a anunțat intenția ținerii unui referendum pentru aderarea la zona euro. Pe larg: Ivo Šlosarčík, A Selective and Reluctant Adopter: The Czech Republic and Its (Non)Accession to Schengen and Eurozone în vol. A. Björkdahl, N. Chaban, J. Leslie, A. Masselot (Eds.), Importing EU Norms. Conceptual Framework and Empirical Findings, Springer, 2015, p. 18 și urm.
[60] Rosa M. Lastra, Jean-Victor Louis, European Economic and Monetary Union: history, trends, and prospects, Yearbook of European Law, vol. 32, no. 1/2013, p. 57–206, disponibil la adresa https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2244764


Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Șandru

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate