ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Garanțiile CEDO în ceea ce privește contravențiile aplicate cetățenilor străini
16.04.2019 | Răzvan IONESCU, Loredana CRISTEA


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice
Răzvan Ionescu

Răzvan Ionescu

Loredana Cristea

Loredana Cristea

”The European Convention on Human Rights is a living instrument which must be interpreted in the light of present day conditions.[1]

Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează la art. 6 faptul că „orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și, în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa”. Astfel, în raport de jurisprudența sa, contravențiile intră în sfera acuzațiilor în materie penală, astfel că persoanei sancționate îi sunt recunoscute și garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție, care face parte din dreptul intern și are prioritate, potrivit art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituția României. Mai mult, judecătorul național în calitate de prim judecător european este obligat să aplice dispozițiile mai favorabile CEDO.

Întrebarea pe care ne-o adresăm pe calea prezentei analize este dacă se poate considera că ori de câte ori persoana sancționată cu aplicarea unui proces verbal de contravenție nu înțelege limba română, este obligatorie aducerea la cunoștință a naturii și cauzei acuzației aduse, într-un termen cât mai scurt prin intermediul unui interpret. Ar fi aceasta o sarcină disproporționată pentru stat, având în vedere că o astfel de procedură ar presupune alocarea de resurse suplimentare pentru aducerea la îndeplinire a acestui deziderat? Până unde ar trebui să meargă această garanție astfel încât părțile interesate să nu abuzeze de acest drept?

1. Aplicarea garanțiilor din materie penală în sfera contravențiilor

Este deja acceptat în majoritatea doctrinei și jurisprudenței naționale faptul că, în ceea ce privește contravențiile, garanțiile ce trebuie respectate se raportează la exigențele art. 6 CEDO, aplicabile în sfera penală.

Conform concluziilor Hotărârii din 4 octombrie 2007, în cauza Anghel c. România, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţia I-cameră, s-a considerat că deşi contravenţia are natură extra-penală potrivit dreptului intern român, aceasta intră în sfera noţiunii europene autonome de „penal”, astfel încât se aplică art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Astfel, în raport de jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului, contravențiile intră în sfera acuzațiilor în materie penală, în acest sens: – în cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul penal al contravenției și statuează că o eventuală distincție între contravenții și infracțiuni în legislația internă a statelor semnatare ale Convenției nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din CEDO, care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil; iar în cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea reține că și dacă o contravenție nu este reglementată în domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natură penală, totuși, reglementările dreptului intern ale statului în cauză au o valoare relativă, iar nu absolută.

Mai mult, potrivit raționamentului Curții, lipsa de severitate sau absența unor consecințe importante a sancțiunilor aplicabile nu sunt suficiente pentru a deroga prezenta contravenție de caracterul său de acuzație cu caracter penal (a se vedea Öztürk, par. 54, şi Huseyin Turan, par. 20).

2. Dreptul la apărare. Obligația de a aduce la cunoștință contravenientului acuzațiile aduse într-o limbă pe care o cunoaște

În ipoteza în care deși contravenientul nu cunoaște limba română, fiind cetățean străin, acesta este sancționat contravențional cu încălcarea dreptului de a fi informat într-un termen cât mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa, opinia unor instanțe judecătorești este aceea că se aduce atingere (i) dreptului la apărare, (ii) dreptului la un proces echitabil și (iii) principiul egalității de arme.

Sancțiunea aplicată pentru încălcarea acestor drepturi este nulitatea Procesului verbal de contravenție, neavând relevanță nici măcar faptul că persoana sancționată avea cunoștințe minime de limba română, cât timp nu este vorbitor nativ de limba română.

– Prin urmare, în cazul în care organul constatator încheie un proces-verbal de contravenție pentru o faptă care intră în noțiunea de acuzație în materie penală, iar persoana sancționată, prezentă în momentul încheierii procesului-verbal, nu cunoaște limba română, aceasta are dreptul de a beneficia de un translator care să-i aducă la cunoștință fapta pentru care este sancționată, cheltuielile aferente fiind suportate de stat. Respectarea acestei garanții este obligatorie, constituind o condiție necesară pentru asigurarea dreptului la apărare.[2]

– „Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar fi dovedit că acesta are cunoștințe minime de limba română (deși conform celor invocate acesta desfășoară cursurile facultății la care este înscris în limba franceză), obligativitatea numirii unui interpret nu poate fi înlăturată în niciun mod, atât timp cât contravenientul nu este vorbitor nativ.

(…) Având în vedere că scopul dispozițiilor art. 6 din CEDO este cel de a garanta respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi de a asigura respectarea principiului egalităţii de arme, nelegalitatea actului emis cu încălcarea acestor cerinţe imperative nu poate fi acoperită în niciun fel. Procesul verbal de constatare a contravenţiei emis cu nerespectarea acestor cerinţe imperative este lovit de nulitate absolută.”[3]

Mai mult, unele instanțe au considerat că emitentul procesului verbal ar trebui să dovedească faptul că a asigurat participarea unui interpret la momentul aplicării contravenției, sarcina probei revenindu-i acestuia.

– „Deşi nu există nicio dovadă în sensul că petentul nu ar cunoaşte limba română, Tribunalul apreciază că de vreme ce s-a invocat acest aspect al necunoaşterii limbii române şi neasigurarea traducerii conţinutului procesului-verbal înainte de semnarea acestuia, intimatul trebuia să facă dovada că a asigurat interpret în momentul constatării contravenţiei şi al întocmirii procesului-verbal, ceea ce în cauză nu s-a efectuat. (…)

Or, în speţa dedusă judecăţii, deși petentul nu cunoștea limba română, acesta a fost sancţionat contravenţional cu încălcarea dreptului de a fi informat, într-o limbă pe care o înţelege, asupra naturii și cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.”[4]

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește sancțiunea aplicată, unele instanțe au considerat că este incidentă sancțiunea nulității absolută, derivând direct din încălcarea art. 6 CEDO, fiind o cerință imperativă asigurarea în mod concret și efectiv a garanției dreptului la apărare.

-„În aceste condiţii, organul de control cu atât mai mult trebuie să pună sub semnul întrebării obiectivitatea modalităţii în care se realizează întocmirea actului de constatare şi să asigure prezenţa unei persoane imparţiale pentru a asista persoana fizică străină la efectuarea controlului şi la întocmirea procesului verbal de contravenție, neavând relevanță dacă în timpul controlului acesta a manifestat sau nu dificultăţi în înţelegerea limbii române.

Având în vedere că scopul dispozițiilor art. 6 din CEDO este cel de a garanta respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi de a asigura respectarea principiului egalităţii de arme, nelegalitatea actului emis cu încălcarea acestor cerinţe imperative nu poate fi acoperită în niciun fel.

Procesul verbal de constatare a contravenţiei emis cu nerespectarea acestor cerinţe imperative este lovit de nulitate absolută.”[5] 

Alte instanțe constată că, fiind incidentă o cauză de nulitate relativă, este sarcina contravenientului să dovedească existența unei vătămări, mai ales în contextul în care, în opinia instanțelor, acesta își putea formula toate apărările prin intermediul plângerii contravenționale. 

„Aceasta semnifică că anularea procesului-verbal în asemenea situații se va dispune doar dacă vătămarea cauzată contravenientului nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. Or, în speță petenta prin reprezentant a formulat plângere contravențională împotriva actului de sancționare, a fost în măsură să-și pregătească în termen apărarea și a avut posibilitatea să dovedească în fața instanței contrar celor reținute în sarcina sa prin actul atacat. În consecință, nu se poate reține că vătămarea nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului.”[6]

În sens contrar totuși, Tribunalul București reține că respectarea dreptului la apărare trebuie să aibă loc pe tot parcursul procedurilor: “[A]ceste drepturi trebuie să fie respectate de către organul constatator, la momentul la care întocmește procesul verbal de contravenție, nu numai de instanța de judecată, după ce contravenientul a contestat respectivul proces verbal”.[7] 

3. Concluzie

Din punctul nostru de vedere, garantarea aplicării unui drept nu poate fi condiționată de aspecte administrative care țin de punerea concretă în aplicare, dreptul prevăzut și garantat de CEDO trebuind să fie în mod concret și efectiv aplicat. Faptul că ar genera costuri sau anumite eforturi suplimentare pentru organele competente nu poate avea nicio relevanță din prisma respectării dreptului prevăzut de art. 6 CEDO, care trebuie să fie concret și efectiv. În contextul evoluției tehnologiei, asigurarea unui interpret care să aducă acuzația la cunoștința contestatorului, ar putea fi realizată inclusiv prin mijloace audio/video, iar nu în mod necesar și obligatoriu prin deplasarea fizică într-un anumit loc pentru acest scop.

Neaducerea la cunoștință într-o limbă pe care o cunoaște poate lipsi de conținut dreptul la apărare al contravenientului, care nu poate reacționa față de ceea ce i se întâmplă. Independent de faptul că persoana sancționată are posibilitatea de a-și vedea asigurat dreptul la apărare în fața instanței, considerăm că acest lucru nu exclude obligativitatea asigurării acestui drept în mod concret și de către autoritățile ce aplică sancțiunea, aspect reținut de altfel și de instanțele judecătorești.

Observând totuși că în practică instanțele de judecată aplică soluții diferite în ceea ce privește obligativitatea asigurării unui interpret persoanelor care nu înțeleg limba română și valabilitatea procesului verbal de contravenție încheiat cu încălcarea acestei obligații, considerăm oportună intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru clarificarea acestei chestiuni de drept.


[1] Application No. 5856/72, (Tyer vs UK).
[2] Sentința civilă nr. 3845 din 15 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
[3] Decizia nr. 253 din 17 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași.
[4] Decizie nr. 77 din 10-feb-2015, pronunțată de Tribunalul Harghita.
[5] Decizie nr. 1015 din 19-mai-2017, pronunțată de Tribunalul Brașov.
[6] Decizia nr. 1554 din 14 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș.
[7]    Decizia nr. 3585 din 8 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București.


Av. Răzvan Ionescu
Senior Associate, FILIP & COMPANY

Av. Loredana Cristea
Associate, FILIP & COMPANY

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate