Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

Facultatea de Drept, Universitatea din București. Colegiul juridic franco-român acordă un premiu de teză

16.04.2019 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Luni, 15 aprilie 2019, Colegiul juridic franco-român de studii europene a anunțat că acordă un premiu de teză destinat a recompensa o teză de doctorat în drept redactată în limba franceză, susținută între 1 ianuarie 2016 și 31 decembrie 2018. Premiul constă într-o participare financiară în valoare de 2.000 de euro la costurile publicării tezei, potrivit unui comunicat.

Premiul vizează recompensarea unei lucrări care abordează în principal, sau cel puțin în mod consecvent, tematici privind dreptul comparat, european, sau al Uniunii europene. Data limită pentru transmiterea candidaturilor este 30 aprilie 2019.

Informațiile privind dosarul de candidatură și detalii suplimentare se regăsesc aici.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week