ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Poate răspunde persoana juridică pentru dare de mită?
17.04.2019 | Valentina DINU


Valentina Dinu

Valentina Dinu

Poate răspunde persoana juridică pentru dare de mită?

Deși consacrată la nivel legislativ în România încă din anul 2006[1], răspunderea penală a persoanei juridice a început să fie „recunoscută” la nivel jurisprudențial de abia în ultimii ani, dovadă fiind creșterea numărului de hotărâri în care s-au dat soluții și cu privire la o persoană juridică inculpată. Totuși, în cele mai multe situații, delimitarea între răspunderea penală a persoanei fizice și cea a persoanei juridice nu este încă bine trasată. De aceea, de cele mai multe ori, se întâmplă să fie trimise în judecată persoane fizice, fără ca în sarcina persoanei juridice să se rețină comiterea vreunei infracțiuni, deși condițiile prevăzute de articolul 135 din Codul penal erau îndeplinite. Sau, în unele cazuri, persoanele juridice sunt trimise în judecată, iar mai apoi condamnate, însă cu o insuficientă motivare asupra întrunirii în sarcina lor a elementelor constitutive ale infracțiunii respective.

Astfel cum o prevede Codul penal, în art. 135 alin. (3), răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea acestei fapte. Se subliniază în acest fel ideea că răspunderea penală a persoanei juridice rămâne separată de cea a persoanei fizice, indiferent de funcția pe care o exercită persoana fizică în cadrul persoanei juridice respective, deci fie ea și una de conducere.

Un astfel de concept de „separare” între cele două răspunderi – cea a persoanei fizice și cea a persoanei juridice – este încă greu de asimilat atât de unele instanțe de judecată, cât și de persoanele fizice ce sunt condamnate împreună cu persoana juridică pe care o conduc. O neclaritate de acest tip poate ajunge până la a afecta justiția în ansamblul ei, prin faptul că persoanele inculpate nu înțeleg motivul pentru care au fost trimise în judecată și apoi condamnate, argumentând că deja persoana juridică ori cea fizică a fost condamnată pentru aceleași fapte.

Pentru a ilustra această ipoteza, voi prezenta o decizie penală pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție[2], prin care o persoană juridică, S.C. C.A. S.A., a fost condamnată la pedeapsa principală a amenzii penale în cuantum de 250.000 lei și pedeapsa complementară constând în afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare prin intermediul presei scrise, în publicații de largă circulație sau prin intermediul presei audiovizuale, prin intermediul unui număr de 10 apariții, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mităAlături de aceasta, au fost condamnați și inculpați persoane fizice, având diverse calități, precum cea de fost director general al S.C. C.A. S.A., de membru în Consiliul de Administrație al aceleiași societăți și cea de director general al S.C. C.A. S.A.

Principalele probleme ridicate de această speță privesc analiza pe care instanța o realizează referitor la răspunderea penală a persoanei juridice pentru infracțiunea de dare de mită (I), dar și la apărările realizate de persoana juridică, privitoare la lipsa unei separații între răspunderea acesteia și cea a persoanei fizice (II).

1. Răspunderea penală a persoanei juridice pentru dare de mită

Astfel cum a fost argumentat și în doctrină[3], persoana juridică nu poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită în calitate de autor, întrucât ea nu este nici un funcționar public conform art. 175 C. pen., nici funcționar „privat”, conform art. 308 C. pen. Ea este „beneficiara exercitării unor atribuții de serviciu”, nu cea care le prestează. În doctrină[4] a fost exprimată și o opinie contrară: „Noua definiție a funcționarului public prevăzută de art. 175 C. pen. permite ca și o persoană juridică să fie autor al infracțiunii de luare de mită, dacă fapta de luare de mită este comisă în realizarea obiectului său de activitate, în interesul ori în numele persoanei juridice.”

Având în vedere că infracțiunea corelativă, de dare de mită, nu are un subiect activ calificat, aceasta poate fi săvârșită și de o persoană juridică în calitate de autor. Un exemplu îl reprezintă chiar decizia citată anterior.

În esență, în rechizitoriu[5] s-a reținut că, „în anul 2012, S.C. C.A S.A., companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro. Începând cu mai 2013, C.I. împreună cu inculpaţii M.R. și M.M. au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale S.C. C.A. S.A. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii A.S.F., ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, M.M. a făcut demersuri pentru a asigura protecţia S.C. C.A. S.A. și pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piața asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor.

Concret, în schimbul protecției oferite de M.M. societății de asigurări S.C. C.A. S.A, C.I. cu sprijinul lui M.R., R.E., V.I.D. şi C.I.A., a dispus, în perioada 25 mai – 10 iunie 2013, ca un autoturism marca Audi A8, având valoarea de catalog de 81.370 euro, să îi fie vândut la un preț subevaluat lui M.M., cu plata în 40 de rate sub disimularea unei tranzacții de vânzare-cumpărare între acesta și societatea de asigurări, iar la 26 august 2013, i-a remis lui M.M. suma de 8.937,5 euro (39.141 lei), sumă disimulată în modalitatea acordării unei prime, fără acoperire contractuală.”

Curtea de Apel București, care a judecat speța în primă instanță, a analizat răspunderea penală a persoanei juridice doar prin prisma îndeplinirii sau nu a condiției prevăzute de art. 135 alin. (1) C. pen., subliniind că „aceasta poate răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului său de activitate, în interesul sau în numele persoanei juridice, iar răspunderea ei nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași faptei”. S-a reținut că SC. C.A. S.A. a fost trimisă în judecată pentru că, prin intermediul persoanelor care controlau și direcționau activitatea acesteia, a dat mită inculpatului M.M. Curtea a apreciat că este îndeplinită condiția referitoare la săvârșirea infracțiunii în interesul persoanei juridice, întrucât „este evident că inculpatului M.M. i s-au acordat beneficii materiale pentru ca acesta să protejeze, când exista necesitatea sau posibilitatea, interesele societății prin furnizarea unor date confidențiale sau prin tergiversarea unor controale ce ar fi putut avea repercusiuni negative asupra situației economico-financiare a societății”.

Rezumându-se doar la analiza acestei condiții, fără a face mențiuni referitoare la îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de dare de mită prin prisma faptei reținute exclusiv în sarcina sa, în special prin lipsa analizei vinovăției separate a persoanei juridice, apreciez că instanța de fond nu a stabilit în mod concret și complet motivele pentru care persoana juridică inculpată putea fi condamnată pentru infracțiunea de dare de mită. Având în vedere că infracțiunea de dare de mită se poate comite numai cu forma de vinovăție a intenției, era util ca instanța să analizeze cum anume a ajuns la concluzie, aparent implicită, că persoana juridică a prevăzut, a urmărit sau cel puțin, deși nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului. Acest lucru era posibil dacă analiza modul în care organele de conducere ale persoanei juridice s-au raportat la comiterea infracțiunii. În același timp, instanța nu a analizat nici dacă persoana juridică respectivă poate fi subiect activ al răspunderii penale, având în vedere că legea penală exclude expres anumite categorii.

Condamnarea persoanei juridice pentru infracțiunea de dare de mită este relativ recentă (una din primele decizii în acest sens fiind din anul 2013)[6], însă acest aspect nu poate avea consecințe asupra faptului că instanțele trebuie să analizeze aceleași elemente constitutive ale infracțiunii ca în cazul unei persoane fizice, cu particularitățile ce se impun.

În acest context, se impun a fi menționate și unele din apărările persoanei juridice condamnate, care evidențiază cum conceptul de răspundere penală distinctă a persoanei fizice de cea a persoanei juridice nu este încă unul unanim acceptat, în pofida reglementării legale exprese.

2. Răspunderea penală a persoanei juridice, separată de cea a persoanei fizice

Declarând apel în cauză, S.C. C.A. S.A. a precizat că faptele imputate societății trebuie legate de o anumită persoană fizică, întrucât, conform dispozițiilor Codului civil, respectiv art. 209 – art. 219, „despre o voință a societății se poate aprecia numai din perspectiva organelor sale de conducere”.

Apărarea persoanei juridice inculpate subliniază faptul că nu s-a conturat încă distincția ce există între răspunderea penală a persoanei juridice și cea a persoanei fizice. Chiar dacă voința societății se poate constata din perspectiva organelor sale de conducere, nu înseamnă că voința este unică. Organele de conducere vor răspunde ca persoane fizice pentru infracțiunile pe care le comit, iar persoana juridică va răspunde, este adevărat, pentru actele realizate de persoane fizice, însă în realizarea obiectului său de activitate, în interesul sau în numele său, cu îndeplinirea obligatorie, pe lângă a condițiilor privind latura obiectivă a infracțiunii, și pe cele referitoare la latura subiectivă a acesteia.

În încercarea de a răspunde acestui argument, instanța de control judiciar a reiterat constatările instanței de fond, menționând că „persoanele care au săvârşit aceste infracţiuni în interesul persoanei juridice inculpate au fost inculpatul M.M. care controla societatea în calitatea sa de patron, beneficiar al activităţii acesteia şi „consultant” al acesteia, inculpatul M.R., care era membru în consiliul de administraţie şi avea în plus şi atribuţiile de direcţionare a activităţii societăţii prin prisma contractului de consiliere încheiat cu societatea şi inculpatele R.E. sau C.I.A.., ambele ocupând funcţii de conducere în societate, fiind un factor decizional în cadrul acesteia. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că acţiunile acestor persoane fizice exprimă, fără dubiu, voinţa societăţii inculpate şi antrenează răspunderea penală a acesteia.”

În speță, deși nici instanța de fond, nici cea de apel nu a motivat în mod corespunzător concluzia la care a ajuns cu privire la vinovăția persoanei juridice inculpate, consider că este corectă soluția de condamnare a persoanei juridice, având în vedere că reiese fără dubiu din ansamblul materialului probator, astfel cum a fost analizat de cele două instanțe, intenția societății de a da mită pentru a-și salva situația financiară precară, raportat la atitudinea organelor sale de conducere.

O altă apărare interesantă a persoanei juridice privește susținerea acesteia că, prin condamnarea unuia dintre inculpați, acționar al societății, la pedeapsa închisorii și condamnarea societății la pedeapsa amenzii, s-ar produce o încălcare a principiului „ne bis in idem”, întrucât atât sancțiunea închisorii, cât și cea a amenzii s-ar răsfrânge în final față de aceeași persoană, respectiv inculpatul acționar, ajungând să răspundă de două ori pentru aceeași faptă penală. Înalta Curte de Casație și Justiție nu a răspuns acestei apărări, deși în mod evident se impunea combaterea ei.

Premisa aplicării principiului „ne bis in idem” este ca aceeași persoană să fie urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni când față de aceasta s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă. Or, dacă o persoană juridică este condamnată pentru o infracțiune comisă în interesul său, cum este cazul în speță, iar o persoană fizică, acționar al societății, este condamnat pentru aceeași infracțiune, premisa aplicării principiului „ne bis in idem” nu își verifică incidența. Persoana fizică și cea juridică sunt două „entități” diferite care au o răspundere penală separată.

Cu privire la faptul că tot inculpatul persoană fizică va fi cel care va plăti amenda penală aplicată persoanei juridice, se impun a fi făcute două mențiuni.

În primul rând, aceasta nu este regula și nici nu intervine automat atunci când o persoană juridică este condamnată penal. Persoana juridică poate răspunde penal fără ca un organ al său de conducere să răspundă, tocmai pentru că nu este nevoie de identificarea unei anumite persoane fizice responsabile.

Într-o opinie contrară[7], se menționează că „era necesar ca legiuitorul să precizeze expres că răspunderea penală a persoanei juridice nu poate fi angajată decât dacă se reține vinovăția penală a persoanei fizice cu funcție de conducere”. Dacă am accepta că de fiecare dată este nevoie de identificarea unei persoane fizice vinovate de comiterea respectivei infracțiuni, ar însemna să lipsim practic de efect răspunderea penală a persoanei juridice chiar în acele situații care au impus recunoașterea ei. Acesta a fost unul din motivele pentru care s-a dorit instituirea unei răspunderi penale a persoanei juridice separate, pentru a nu se eluda normele legale prin crearea de persoane juridice cu scopul de a comite infracțiuni. Având în vedere că, de cele mai multe ori, sunt conștiente de natura penală a faptelor pe care le comit, persoanele fizice doresc să facă imposibilă identificarea lor ulterioară. De aceea, dacă am admite opinia contrară citată mai sus, ar însemna ca persoanele fizice care vor să comită infracțiuni prin care, de exemplu, ar obține foloase patrimoniale injuste, să înființeze diverse entități cu personalitate juridică și să încerce să săvârșească respectivele infracțiuni în așa fel încât să nu fie identificați ulterior, însă să obțină în final un folos patrimonial.

În continuare, în aceeași opinie, se susține că, prin posibilitatea ca persoana juridică să răspundă penal în absența identificării unei persoane fizice vinovate, se neagă „orice legătură dintre persoana juridică și persoanele fizice care au fondat-o, o conduc sau îi desfășoară în concret activitatea”. Apreciez, totuși, că această susținere poate fi combătută prin aceea că răspunderea penală a persoanei juridice se întemeiază pe anumite decizii ale organelor de conducere sau un anumit mod de organizare și funcționare al entității în așa fel încât să poată conduce la concluzia că persoana juridică a săvârșit fapta cu vinovăția prevăzută de lege. Acest fapt nu înseamnă, spre exemplu, că trebuie identificate nominal persoanele care au votat în favoarea luării deciziei respective în consiliul de administrație, ci doar că, în urma analizei tuturor împrejurărilor din cauză, inclusiv că decizia a fost luată cu majoritate, se poate reține cu certitudine că persoana juridică a săvârșit fapta cu vinovăție, într-una din formele prevăzute de lege.

În al doilea rând, sancțiunea închisorii și cea a amenzii nu se vor răsfrânge asupra aceleiași persoane, în speță persoana fizică. Pedeapsa închisorii va afecta libertatea fizică a acționarului societății și îl vizează strict pe el, astfel cum pedeapsa amenzii va afecta patrimoniul persoanei juridice și o vizează numai pe ea. Suma de bani reprezentând cuantumul amenzii respective va fi suportat din bugetul persoanei juridice. Acționarii care au contribuit la formarea bugetului persoanei juridice prin punerea la dispoziția acesteia a unor sume de bani proprii au creat astfel un patrimoniu distinct, ce nu se poate confunda cu cel al fiecărei persoane fizice asociate.

Drept consecință, principiul „ne bis in idem” nu poate fi încălcat, întrucât premisele aplicării lui nu există.

În concluzie, persoana juridică poate răspunde pentru infracțiunea de dare de mită, cu sau fără identificarea unei persoane fizice vinovate de săvârșirea aceleiași fapte. Este nevoie, totuși, ca instanțele să analizeze în concret întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii penale a persoanei juridice, exact în același mod în care o fac atunci când condamnă o persoană fizică, în special prin perspectiva laturii subiective. Deși sunt cazuri în care și intenția persoanelor fizice poate fi „dedusă” din circumstanțele comiterii faptei, hotărârile judecătorești nu se rezumă decât în rare cazuri la motivări „implicite”, astfel cum o fac cu mai mare ușurință în cazul persoanelor juridice.


[1] Legea nr. 278/2006, Monitorul Oficial nr. 601/12 iulie 2006.
[2] ÎCCJ, Decizia penală nr. 235 din 28.06.2017, disponibilă aici.
[3] A se vedea V.Cioclei în C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II, ed. 1, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 214.
[4] A se vedea G. Bodoroncea, în Codul penal. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 623 apud C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, op.cit., p. 215.
[5] Disponibil aici.
[6] ICCJ, Secția penală, decizia din 28 martie 2013, definitivă, pronunțată în dosarul nr. 421/36/2011, apud A.R. Ilie, Răspunderea penală a persoanei juridice. Jurisprudență rezumată și comentată, Editura C.H. Beck, București, 2013, p. 70.
[7] A se vedea V. Stoica, O modă periculoasă: extinderea sferei de aplicare a răspunderii penale a persoanei juridice. Disponibil aici.


Auditor de justiție Valentina Dinu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate