ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Aflarea Adevărului este o OBLIGAŢIE
18.04.2019 | Daniel UDRESCU


Daniel Silviu UDRESCU

Daniel Udrescu

În acest articol, încerc să pun o ordine în „situaţia de fapt” din justiţie. Consider că „efectele unor legi strâmbe” – vezi aici, au fost grav reinterpretate ERONAT tocmai de cei ce au OBLIGAŢIA ca legea să fie dreaptă şi să ducă la aflarea adevărului. Drept pentru care vă propun o sinteză a unor declaraţii, fără politică şi o concluzie:

Art. 5 din Codul de procedură penală prevede:

(1) Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
(2) Organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinţă a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor prezentului cod.

România este organizată „potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească” – în transpunerea democraţiei constituţionale, principiu esenţial al oricărui stat democratic. De-a lungul timpului, ca o haină îndelung purtată ale cărei culori s-au amestecat, această separaţie a devenit o utopie, iar democraţia acestei ţări există doar în teorie, datorită protocoalelor, OG-urilor sau OUG-urilor, însoţite de alte ordine, hotărâri, toate fără o trimitere corectă către CURTEA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Este aproape normal să vedem competenţa unei autorităţi, uzurpată de a altei autorităţi, că aşa hotărăşte X sau Y, ministru sau nu, SRI-ist sau nu, procuror sau nu, toate pe o filieră a şantajului, sau mai grav, a unei neclarităţi a competenţei unei instanţe sau alta. Numele nu sunt relevante, principiul însă da.

Uzurparea autorităţii marca Procurorul general al României

Procurorul general al României susţine că discursul Ministrului Justiţiei este unul plin de ofense la adresa magistraturii şi a Ministerului Public şi arată nivelul la care se doreşte a fi situată justiţia din România. Ministrul Justiţiei a afirmat că magistraţii au un rol constituţional bine definit, acela de interpretare şi aplicare a normelor juridice, iar procurorul general se află într-o gravă eroare când afirmă că justiţia îşi poate îndeplini rolul de menţinere a echilibrului puterilor de stat.

„Suntem în perioada în care ies la suprafaţă deficienţele majore în funcţionarea sistemului judiciar din România. Numai dacă suntem în stadiul de a cunoaşte realitatea, putem lua măsurile necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei actului de justiţie. Acum un an şi ceva de zile când spuneam că justiţia scârţâie din toate încheieturile, unii m-au crezut, alţii probabil că nu m-au crezut, dar între timp cred că lumea începe să vadă faptul că justiţia lui 2018 într-o ţară europeană nu este justiţia aceea de natură să garanteze, să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, a mai spus Ministrului Justiţiei.

„Prin intermediul CSM, magistraţii (procurori sau judecători) avizează consultativ modificările la legile justiţiei. Vorbim de separarea puterilor de stat, vorbim de competenţele partajate dintre trei puteri ale statului. Fără a face o analiză pe fond a celor exprimate de către protestatari, m-aş referi la mesajul de susţinere transmis de procurorul general. Eu am spus deja, printr-un mesaj lansat în spaţiul public, că procurorul general se află într-o gravă eroare. Am vorbit de eroare şi nu de necunoaşterea legii şi a competenţelor constituţionale. Procurorul general ne spune că justiţia a ajuns într-un stadiu de maturitate şi că îşi poate îndeplini rolul de menţinere a echilibrului puterilor de stat. Este o afirmaţie cât se poate de falsă, de greşită, pentru că echilibrul trebuie menţinut între cele trei puteri ale statului şi nu poţi fi judecător în propria cauză. Nu poate o putere să le judece pe celelalte două. De aceea avem o instanţă de contencios constituţional; dacă una dintre puteri iese din limitele constituţionale, dacă se realizează un dezechilibru între puteri, atunci singura abilitată, potrivit Constituţiei, este CCR de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională între puterile statului”, a explicat Ministrul Justiţiei.

Uzurparea autorităţii marca Procurorul-şef al DNA

Privind faptul că decizia Curţii Neconstituţionale care a stabilit neconstituţionalitatea interceptărilor SRI se aplică şi dosarelor aflate pe rolul instanţelor, Procurorul-şef al DNA, a declarat că, în opinia specialiştilor DNA, ”odată ce dosarele au trecut de cameră preliminară, această excepţie nu ar trebui sau nu ar putea să fie invocată cu succes”. Potrivit normelor de procedură penală, legalitatea unei probe se analizează în cameră preliminară. Odată ce dosarul este trimis din cameră preliminară pentru judecare, există o hotărâre care este definitivă şi în care judecătorii spun: aceste probe au fost administrate în conformitate cu legea, aceste probe nu au fost administrate în conformitate cu legea.”

Est de o perversitate remarcabilă „scuza” procurorilor, am respectat legea în vigoare. Procurorul-şef al DNA are şi o altă învinuire – că ar fi coordonat un grup organizat în DNA cu procurori care au făcut nişte trimiteri în judecată, pe baza unor legi strâmbe, cu folosirea unor competenţe pe care Ministerul Public nu le are.

Aici aş vrea să fac o paranteză. Cu referire la scopul expertizei în care deja experţii „de casă” evaluează „riscului fiscal determinat de suspiciunea rezonabilă că scopul esenţial (…) a fost acela de a evita/diminua impozitarea” este o condiţie a unei depăşiri a atribuţiilor legale, ori expertiza contabilă şi fiscală nu evaluează riscul fiscal determinat de suspiciunea rezonabilă că scopul esenţial al neînregistrării contabile şi/sau nedeclarării fiscale a operaţiunilor respective, a fost acela de a evita/diminua impozitarea”. Nici pe de departe prin obiectivele încuviinţate nu are loc o atare însărcinare a experţilor desemnaţi, cu atât mai mult cu cât o astfel de solicitare ar fi nelegală, aceasta fiind atributul exclusiv al organului de urmărire penală. Experţii contabili judiciari „de casă” cu ştatul de plată la Ministerul Public, nu pot fi independenţi şi atare probe invocate de Procurorul-şef al DNA, cu „ajutorul” unor oameni care se vând pe „30 de arginţi,” nu pot avea denumirea de probe. Expertiza ar trebui să fie ori NUMAI a părţilor, ori expertul desemnat să fie ales de acel judecător de cameră preliminară, care se pronunţă pe legalitatea probei, pentru că atunci când procurorul merge la CAMERA PRELIMINARĂ cu o expertiză făcută de „experţii de casă,” „acasă” la Parchet, aceasta nu mai este probă. Şi vă pot spune că am văzut „opere de artă” de o perversitate ce o depăşeşte numai un lista procurorilor DNA anchetaţi.

În principal, pentru Procurorul-şef al DNA am în vedere analiza naşterii, evoluţiei şi efectelor unei (NE)LEGI STRÂMBE – OUG 54/2010 – în paralel cu analiza declarării neconstituţionalităţii parţiale a acesteia, nu înainte să producă EFECTE, rămase nepedepsite. Firul evenimentelor este încâlcit. Aş vrea ca scopul acestui articol să fie conturarea unei proceduri de îndreptare a nedreptăţii. Consider că punctul de plecare este critica potrivit căreia imposibilitatea atacării în contenciosul administrativ-fiscal a proceselor-verbale întocmite potrivit dispozițiilor unor acte normative intens criticate şi dezavuate, încalcă flagrant prevederile Legii fundamentale, mai ales că aceste acte normative au constituit fundament legal timp de 8 ani, producând efecte devastatoare. Şi aici este de remarcat că abia după acest timp s-a încercat resuscitarea acestor acte prin exercitarea controlului de constituţionalitate, realizându-se de fapt o tentativă de îndreptare a unor legi strâmbe. Dar ce spune Procurorul-şef al DNA este de noaptea minţii. Victimele abuzurilor aveau calea CAMEREI PRELIMINARE, PE CARE NU AU FOLOSIT-O. Voi avocaţii sunteţi nişte proşti şi eu Kovesi v-am arătat ce pot. Dar oare dreptatea este acolo?

Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate sau controlul de constituţionalitate a posteriori este reglementat de art. 146 lit. d) din Constituţie şi de art. 29-33 din Legea nr. 47/1992.

În cadrul acestui tip de control, Curtea hotărăşte atât asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, în vigoare, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, cât şi cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului.

Excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată ŞI DE PROCUROR, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Orice dosar penal, poate avea proceduri numai cu încuviințarea judecătorului. Drept pentru care, pentru orice cauză în care legea este neclară, procurorul este obligat să o clarifice. Ori în cazul de faţă ne aflăm tocmai în faţa unor astfel de situaţii, pentru care procurorul se foloseşte de competenţe, pentru care legea nu dispune că le-ar avea, sau pentru care legea are trimiteri contradictorii. În cazul în care nu este clar inţeleasă această limitare, în care procurorul se prevalează de efectele unei legi „strâmbe” ce va fi cu siguranţă corectată, PROCURORUL încalcă art. 5 din CPP şi se îndreaptă către art. 292 Abuzul de funcţie şi art. 297 Abuzul în serviciu din Codul penal.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe imperative stabilite prin legea organică a Curţii Constituţionale [art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992]:

– să fie o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Prin urmare, doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituţionalitate, nu şi actele administrative. Acestea din urmă pot fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti;

– legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare. Prin Decizia nr. 766/2011, Curtea Constituţională a constatat că sintagma „în vigoare” este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare;

legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

– legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

După bâlciul dintre Procurorul General şi Ministrul Justiţiei a urmat o altă declaraţie penibilă. Dl Procuror General afirma:

”În calitate de conducător al Ministerului Public, doresc să prezint scuze instituționale pentru unele practici discutabile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar caracterizate printr-o componentă etică deficitară.”

Procurorii gen Procurorul General sau Procurorul-şef al DNA se prevalează de Legea nr. 303/2004. Din acest motiv am încrederea că multe legi sunt strâmbe din naştere pentru a nu fi erori judiciare, pe parcurs evoluând cu ajutorul CCR. Procurorii au impresia că nu răspund pentru e(o)rorile comise, dacă au aplicat o lege strâmbă, ce ulterior este declarată neconstituţională pentru că NU şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Se consideră că legalitatea unei probe se analizează raportat la norma legală care era în vigoare la momentul administrării ei şi că procurorii au respectat legea în vigoare. ERONAT. Procurorii au OBLIGAŢIA să respecte art. 5, aflarea adevărului, ori dacă legea este strâmbă, ar trebui să fie primii care strâng probe în acest sens, iar dacă nu îşi îndeplinesc acest rol, atunci râmân doar torţionari.

Tot ca o concluzie, consider că rolul Ministerului Public nu este cel de Dumnezeu, ci este de sanitar al sistemului. Drept pentru care declaraţiile cu cel mai mare număr de dosare, gen Procurorul-şef al DNA, sau că etica era deficitară, gen Procurorul General, sunt scuzele unor torţionari, ce au fost promovaţi tocmai pentru că erau şantajabili, iar cu dosarele personale ascunse, care le dezvăluie caracterul (mic) sau (lipsa de) onestitatea, caracteristici necesare unui procuror, puteau fi manipulaţi.

Acest articol mă trimite clar la un aspect pe care l-am remarcat. Procurorul-şef al DNA are dreptate, că potrivit normelor de procedură penală, legalitatea unei probe se analizează în cameră preliminară, dar la fel de adevărat este că în camera preliminară RAR sau FOARTE RAR se analizează competenţele, sau aparenţele de competenţă. Mai adaug că avem un Contencios Administrativ în care interferenţa Ministerului Public în competenţa ANAF, rar se analizează, ca să nu mai spun că în camera preliminară, competenţele sau interferenţele, expertizele fiscalo-penale nici măcar nu sunt privite ca aspecte de legalitate a unei probe. Drept pentru care, îmi pare rău dacă am pierde excepţionala acurateţe a unui om cu adevărat mare. Ministrul Justiţiei s-a luptat şi a câştigat, pe legalitate, bătălia cu doi oameni foarte mici, Procurorul General şi Procurorul-şef al DNA, din punct de vedere tehnic, nu politic.

Expert contabil Daniel Udrescu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate