Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

ANAF obligată la plata de daune morale de 1 leu pentru formularea abuzivă a 7 contestații la executare identice, în același dosar de executare silită. Motivarea Tribunalului București

22.04.2019 | Paul LOSPA, Livia DIANU-BUJA
Abonare newsletter
Paul Lospa

Paul Lospa

Livia Dianu-Buja

Livia Dianu-Buja

LOSPA LAWYERS obține constatarea definitivă a abuzului de drept procesual civil săvârșit de ANAF prin formularea, în cadrul aceluiași dosar de executare silită, a 7 contestații la executare având același motiv de contestație: nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii (în continuare, OG 22).

În urma obținerii unui titlu executoriu împotriva ANAF privind obligații de plată succesive ale ANAF, neonorate voluntar de aceasta din urmă, clienții LOSPA LAWYERS au pus în executare titlul executoriu obținut. După încuviințarea executării silite, organul de executare a emis o somație de executare mobiliară. Împotriva acestui act de executare, debitoarea ANAF a formulat o contestație la executare, solicitând, totodată, suspendarea și suspendarea provizorie a executării silite. Singurul motiv de contestaţie invocat a fost nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG 22, ANAF susţinând că potrivit acestui act normativ beneficiază de un termen de grație de 6 luni înăuntrul căruia nu poate fi efectuat nici un act de urmărire. Cererea de suspendare provizorie a executării silite, cererea de suspendare a executării silite și contestația la executare au fost respinse de către instanța de executare. Instanța de apel a menținut soluțiile instanței de executare.

Ulterior, în cadrul aceluiași dosar de executare silită, executorul judecătoresc a emis alte 4 somații mobiliare. Împotriva acestor acte de urmărire, debitoarea ANAF a formulat 7 contestații la executare, una dintre somații fiind contestată de 3 ori, iar alta de 2 ori. Motivul acestor contestații formulate de către debitoarea ANAF a fost același: nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG 22. În cadrul fiecărei contestații la executare silită, debitoarea ANAF a formulat cereri de suspendare a executării silite și cereri de suspendare provizorie a executării silite.

În urma apărărilor efectuate de LOSPA LAWYERS, toate cererile de suspendare provizorie, toate cererile de suspendare și toate contestațiile la executare formulate de debitoarea ANAF au fost respinse de către instanța de executare. De asemenea, în toate cazurile, au fost respinse ca nefondate apelurile exercitate de către debitoare ANAF, apeluri prin care au fost reluate, fără excepţie, în mod absolut identic, cererile de contestaţie la executare sub forma cererii de apel.

Șirul acestor contestații la executare eșuate a fost urmat de formularea, de către clienții LOSPA LAWYERS, a unei cereri de chemare în judecată prin care s-a solicitat în contradictoriu cu ANAF (i) constatarea abuzului de drept al ANAF manifestat prin introducerea cu rea-credință a celor 7 contestații la executare vădit netemeinice și (ii) obligarea ANAF la plata de daune morale în cuantum de 1 leu pentru fiecare dintre clienții Lospa Lawyers.

Prima instanță – Judecătoria Sectorului 5 București – a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. În esență, prima instanță a reținut neîndeplinirea condițiilor pentru constatarea exercitării abuzive a unui drept procesual. Împotriva acestei soluții, clienții LOSPA LAWYERS au formulat apel. Tribunalul București a admis apelul, a schimbat în tot sentința primei instanțe și a admis cererea de chemare în judecată. Analizând condițiile abuzului de drept procesual, Tribunalul București a constatat caracterul abuziv al exercitării de către ANAF a celor 7 contestații la executare.

Decizia Tribunalului București este publicată mai jos și este importantă întrucât oferă repere importante pentru:
a) condițiile constatării exercitării abuzive a unui drept procesual;
b) distincțiile dintre temeiul juridic pentru acordarea cheltuielilor de judecată și temeiul juridic pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale;
c) compatibilitatea soluției de constatare a exercitării abuzive a dreptului de formula o contestație la executare cu soluția de acordare a cheltuielilor de judecată părții care a câștigat contestația la executare;
d) consecințele formulării mai multor contestații la executare împotriva aceluiași act de executare, pentru aceleași motive, fără indicarea incidentului litispendenței de către contestator;
e) critica pretinsei obligații a unei instituții publice de a formula contestații la executare, fără determinarea unor motive de nelegalitate privind actele de executare contestate;
f) efectele lucrului judecat privind o chestiune de drept dezlegată într-o contestație la executare asupra unei alte contestații la executare în care se ridică aceeași chestiune de drept.

Decizia:

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ

DOSAR NR. [•]

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de [•]

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE – [•]
JUDECĂTOR – [•]
GREFIER – [•]

Pe rol soluţionarea cererii de apel formulată de apelanţii reclamanţi [•] şi [•] în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. [•] pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-au prezentat apelanţii reclamanţi [•] şi [•] prin avocat şi intimata pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti prin consilier juridic.

Procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, tribunalul constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile şi acordă cuvântul asupra apelului.

Apelanţii reclamanţi, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat şi motivat în scris, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind constatarea abuzului de drept al intimatei manifestat prin introducerea cu rea credinţă a mai multor contestaţii la executare vădit neîntemeiate, obligarea intimatei la plata despăgubirilor, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că toate condiţiile abuzului de drept sunt îndeplinite întrucât ANAF a manifestat intenţia de a întârzia valorificarea drepturilor apelanţilor reclamanţi, a dat dovadă de rea credinţă, exercitându-şi dreptul său, depăşind limitele îngăduite de scopul legii şi de echitate, iar prin atitudinea şi modul său, a deturnat dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege.

Intimata pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului ca nefondat, menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală. Astfel, se arată că [•] a fost obligată să plătească reclamanţilor cheltuieli având în vedere că în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, acestora li s-a retrocedat un teren ce se afla sub clădirea [•]. Ca urmare a reorganizării intimatei din anul 2013, a avut loc o mică întârziere de plată a despăgubirilor, însă plata lunară se face de către Regionala Fiscală Ploieşti. Apreciază că în mod corect prima instanţă a respins pretenţiile reclamanţilor, nefiind făcută dovada că intimata a abuzat de drept prin formularea contestaţiilor, acest lucru fiind făcut ca urmare al dreptului său la apărare. Solicită amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, va amâna pronunţarea, astfel că:

DISPUNE

Amână pronunţarea la data de 08.10.2018.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2018.

 

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE – [•]
JUDECĂTOR – [•]
GREFIER – [•]

ÎNCHEIERE

în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive,

DISPUNE

 

Amână pronunţarea la data de 15.10.2018.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2018.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ DOSAR NR. [•]

DECIZIA CIVILĂ NR. [•]

Şedinţa publică din data de [•]
Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE – [•]
JUDECĂTOR – [•]
GREFIER – [•]

Pe rol, pronunţarea asupra cererii de apel formulată de apelanţii reclamanţi [•] şi [•] în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. [•] pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Dezbaterile asupra apelului şi susţinerile orale ale părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 01.10.2018, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea consecutiv la 08.10.2018 şi la 15.10.2018, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de faţă constată următoarele:

1. Cu privire la judecata în primă instanţă

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 22.05.2017 sub nr. [•], reclamanţii [•], [•] au chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA NAŢIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA BUCUREŞTI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate abuzul de drept al pârâtei manifestat de introducerea cu rea credinţă a mai multor contestaţii la executare vădit netemeinice şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 1 leu pentru fiecare dintre reclamanţi.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, sunt proprietarii unui teren de [•] mp situat în [•] str. [•], jud. [•]. Dreptul de proprietate asupra terenului a fost recunoscut prin Sentinţa civilă nr. [•] pronunţată de Tribunalul [•], modificată prin Decizia civilă nr. [•] a Curţii de Apel [•], rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. [•] a ICCJ. Ulterior obţinerii recunoaşterii dreptului de proprietate asupra terenului, reclamanţii au formulat o acţiune tot împotriva pârâtei pentru obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, iar prin titlul executoriu, pârâta a fost obligată nu numai la plata contravalorii lipsei de folosinţă asupra terenului pentru trecut, dar şi pentru viitor. Astfel în ciuda condiţiilor stabilite de prevederile art. 622 alin.(2) C.pr.civ., pârâta nu a înţeles să execute voluntar titlul executoriu, motiv pentru care reclamanţii au solicitat executarea pentru fiecare lună de folosinţă asupra terenului. Faţă de aceste acte de executare pârâta a formulat în perioada 2015-2016 contestaţii la executare, în mod repetat cu rea credinţă, cu motivări identice prin care se invocă excepţii procesuale şi alegaţii similare vădit netemeinice. Examinând contestaţiile la executare formulate de pârâtă, reclamanţii consideră că acestea îmbracă forma de manifestare a abuzului de drept procesual. Pârâta şi-a exercitat dreptul său în mod excesiv, exacerbat, creând astfel reclamanţilor un prejudiciu, atât de ordin material, reprezentat de onorariu reprezentantului convenţional în toate cele 8 contestaţii, cât şi moral, acuzat de tergiversarea nefirească produsă de numărul mare de contestaţii la executare. Introducerea acestor contestaţii la executare de către pârâtă ANAF au drept consecinţă producerea de pagube, atât de ordin patrimonial, cât şi de ordin nepatrimonial, dar pot fi considerate şi ca fiind şicane aduse reclamanţilor.

În susţinerea cererii introductive de instanţă au fost depuse la dosar, în fotocopie, înscrisuri, filele 8-186 vol. I şi 1-80 vol. II.

În temeiul art. 223 Cod de procedură civilă au solicita judecarea cauzei în lipsă.

Pârâta, deşi legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare şi nu s-au prezentat în instanţă pentru a solicita probe în apărare.

Sub aspect probatoriu, instanţa a admis pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. [•], Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins cererea ca neîntemeiată, formulată de reclamanţii [•], [•] în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţilor le-a fost recunoscut dreptul la plata unei creanţe de către pârâtă prin Sentinţa civilă nr. [•] pronunţată de către Judecătoria [•], definitivă prin Decizia civilă nr. [•] pronunţată de către Tribunalul [•]şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. [•] pronunţată de Curtea de Apel [•] în dos.nr. [•] (filele 10-45).

Reclamanţii au pus în executare acest titlu, formându-se dosarul execuţional cu nr. [•] pe rolul [•].

Împotriva acestor acte de executare pârâta a formulat în perioada 2015-2016 contestaţii la executare împotriva actelor de executare emise în acel dosar execuţional, cereri care au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei [•] şi au fost soluţionate prin respingere definitivă într-un număr de 8 litigii.

Reclamanţii susţin că s-au formulat de către pârâtă contestaţii la executare în mod, repetat cu rea credinţă, cu motivări identice prin care se invocă excepţii procesuale şi alegaţii similare vădit netemeinice, astfel încât acestea îmbracă forma de manifestare a abuzului de drept procesual, susţinând că pârâta şi-a exercitat dreptul său în mod excesiv, exacerbat, creând astfel reclamanţilor un prejudiciu, atât de ordin material, reprezentat de onorariu reprezentantului convenţional în toate cele 8 contestaţii, cât şi moral, acuzat de tergiversarea nefirească produsă de numărul mare de contestaţii la executare.

În drept, disp. art. 12 C.proc.civ. prevăd că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi, iar partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate.

Instanţa a constatat că, aşa cum s-a arătat în doctrina scrisă în materie, pentru a se dovedi existenţa unei forme de abuz de drept procesual este necesar a se proba elementul obiectiv ce constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege şi elementul subiectiv constând în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural, fără justificarea unui interes special şi legitim, cu intenţia de a-l vătăma pe adversar, a-l şicana, pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia.

Instanţa a mai reţinut că mai sunt aplicabile în cauză şi dispoziţiile art. 453 C.proc.civ. care reglementează modalitatea în care culpa procesuală este sancţionată în dreptul procesual civil şi disp. art. 720 alin. (3) C.proc.civ., care prevăd că în cazul respingerii unei contestaţii la executare, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, va putea fi obligat şi la plata unei amenzi judiciare.

În speţă, s-a constatat că ulterior obţinerii unor drepturi litigioase de către reclamanţi, aceştia au demarat procedura de executare silită. Pârâta a înţeles să conteste fiecare act de executare emis de către executorul judecătoresc în dos. nr. [•]. Astfel, s-au pronunţat instanţele judecătoreşti într-un număr de 8 cauze civile având ca obiect contestaţii la executare prin pronunţarea unor soluţii de respingere a cererilor de suspendare a executării silite, prin respingerea pe fond a cererilor, dar şi prin respingerea căilor de atac promovate.

S-a constatat că în cadrul fiecărui proces civil astfel demarat reclamanţii au pretins (existând posibilitatea aceasta chiar şi pe cale separată, ulterior) restituirea cheltuielilor de judecată efectuate pentru acele cauze. Astfel, pentru simplul fapt al pornirii unui proces civil care a fost neîntemeiat în fapt şi în drept, pârâtei – contestatoare i-au fost imputate cheltuielile de judecată, constatându-se culpa sa procesuală în acest sens.

Nu se poate ignora nici faptul că, deşi s-au formulat cereri de suspendare a executării silite, acesta au fost respinse. Iar, cu toate că disp. art. 720 C.proc.civ. impun a se face dovada existenţei unor pagube prin întârzierea executării, reclamanţii nu au pretins şi nici nu au dovedit acest aspect în cadrul contestaţiilor la executare în calitate de intimaţi sau în contextul prezentei pricini.

Astfel, rămâne a analiza dacă în afara celor două forme de răspundere pentru formularea unei acţiuni sunt îndeplinite condiţiile generale ale abuzului de drept.

Instanţa a reţinut că pentru a se constata că a avut loc un abuz de drept procesual este necesar a se dovedi existenţa celor două elemente mai sus descrise.

Pe de o parte, se invocă faptul că elementul obiectiv constă în formularea acelor contestaţii la executare repetitive şi cu motivări aproape identice. însă, s-a constatat că aceste contestaţii nu au fost declarate inadmisibile de către instanţele de judecată, astfel că nu există din acest punct de vedere dovada că dreptul procesual a fost exercitat în limitele sale externe. Desigur, formularea repetată a 8 contestaţii la executare şi invocarea unor motive comune de contestaţie la executare împreună cu cereri de suspendare a executării atestă încercarea debitoarei de a nu pune în executare un titlu deţinut de creditori. Totuşi, este recunoscut de lege dreptul de a formula contestaţii împotriva unor acte emise de către organe care nu sunt jurisdicţionale şi, în plus, este de observat faptul că jurisprudenţa nu reprezintă un izvor de drept în România, motiv pentru care reluarea unei motivări în mod repetat în faţa unor instanţe judecătoreşti distincte, nu poate dovedi exercitarea unui drept în limitele sale externe per se.

Elementul subiectiv pretins a fi acela a încercării debitoarei de a tergiversa valorificarea pretenţiilor obţinute de către creditori şi chiar de şicanare a creditorilor nu poate rezulta ex re din formularea acestor cereri. Este nevoie a se proba acest element, mai ales ţinând cont de faptul că pârâta contestatoare este persoana juridică de drept public care realizează activitatea de colectare a creanţelor ce se fac venit la bugetul de stat.

La fel ca în orice formă de răspundere legală, nici elementul subiectiv şi nici cel obiectiv nu se pot prezuma. Ar fi trebuit ca reclamanţii să facă dovada faptului că sunt îndeplinite condiţiile menţionate în disp. art. 12 C.proc.civ. Totuşi, reclamanţii nu au dovedit că exercitarea dreptului legal de a formula contestaţii la executare a avut loc cu rea-credinţă.

2. Cu privire la apelul declarat de reclamanţii [•], [•] împotriva acestei soluţii au formulat apel reclamanţii [•], [•], prin care au arătat următoarele:

În mod greşit prima instanţă a respins cererea privitor la constatarea abuzului de drept procesual al intimatei manifestat prin introducerea cu rea-credinţă a mai multor contestaţii la executare în mod neîntemeiat.

Aşa cum a arătat şi în cererea de chemare în judecată, art. 15 C.civ. statuează că „niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”. Totodată şi art. 12 alin. (1) C.proc.civ consacră faptul că „dreptul procesual trebuie exercitat cu bună-credinţă potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege şi fără a încălca drepturile procesuale ale altei persoane”.

Abuzul de drept nu presupune depăşirea limitelor externe, situaţie în care am fi în prezenţa săvârşirii unui act fără drept, ci depăşirea limitelor interne, adică în afara scopului economic şi social recunoscut de lege. De aceea, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că „aceste contestaţii nu au fost declarate inadmisibile de către instanţa de judecată, astfel nu există din acest punct de vedere dovada că dreptul procesual a fost exercitat în limitele externe”, deoarece existenţa dreptului nu trebuie confundat cu modul în care este exercitat dreptul de există.

De altfel, una dintre condiţiile existenţei abuzului de drept este ca acesta să fie exercitat în limitele sale externe, adică ANAF să fie titularul dreptului procesual în cauză şi să fie capabil să îl exercite, rezultă astfel că actul abuziv nu trebuie confundat cu actul nelegal. Prin urmare, pentru a ne afla în prezenţa unui abuz de drept trebuie ca acesta să fie exercitat în afara limitelor interne, nu si externe.

În situaţia de faţă ANAF avea dreptul recunoscut de lege de a introduce contestaţii la executare, cererile neavând caracter inadmisibil, ci neîntemeiat, aşa cum s-a pronunţat şi instanţa de judecată în cazul celor 8 contestaţii la executare.

Introducerea celor 8 contestaţii la executare făcute în perioada 2015-2016, împotriva fiecărui act de executare emis în dosarul de executare nr. [•] denotă exercitarea dreptului în scopul de a vătăma şi exercitarea acestuia într-un mod excesiv şi nerezonabil.

Cu privire vătămare, aceasta constă în întârzierea valorificării dreptului apelanţilor recunoscut de către instanţă prin hotărâre judecătorească.

Cu privire la exercitarea dreptului într-un mod excesiv şi nerezonabil, aceasta se concretizează prin numărul mare de contestaţii la executare formulate într-un termen foarte scurt. Cu atât mai mult, aceste cereri prezentau aceleaşi excepţii şi apărări, neexistând diferenţe semnificative care să ducă la o admisibilitate a acestora.

Mai mult, prima instanţă reţine prin Sentinţa pronunţată că jurisprudenţa nu reprezintă un izvor de drept în România, motiv pentru care reluarea unei motivări în mod repetat în faţa unor instanţe judecătoreşti distincte, nu poate dovedi exercitarea unui drept în limitele sale externe Este adevărat că jurisprudenţa nu constituie izvor de drept în România, însă reiterarea aceloraşi motive de contestaţie vădit nelegale, dovedesc reaua-credinţă cu care a acţionat ANAF.

Trebuie avut în vedere că între momentul pronunţării sentinţei în cazul primei contestaţii şi până la introducerea celei din urmă, ANAF a cunoscut existenţa motivelor de netemeinicie reiterate în fiecare contestaţie, iar continuarea introducerii de contestaţii pe aceleaşi considerente erau făcute în scopul de a întârzia valorificarea drepturilor subsemnaţilor.

În motivarea Sentinţei se arată cu „reclamanţii nu au dovedit că exercitarea dreptului legal de a formula contestaţii la executare a avut loc cu rea-credinţă”, însă, cu privire la această chestiune, doctrina şi practica judiciară este împărţită, în sensul în care prezumţia bunei-credinţe nu mai trebuie răsturnată, reaua-credinţă reieşind din elementele de fapt. De altfel, şi în situaţia dovedirii relei-credinţe, aceasta se poate face cu orice mijloace de probă, unde în baza prezumţiilor coroborate cu materialul probator al cauzei, este evidentă reaua-credinţă a ANAF.

De asemenea, s-a considerat că numai demersul judiciar, declanşat cu rea-credinţă sau dintr-o eroare gravă ce o apropie de doi, cu intenţia de a produce o pagubă, morală sau materială, poate constitui abuz de drept“. Reaua-credinţă a intimatei rezultă atât din periodicitatea cu care au fost formulate contestaţiile la executare, cât şi din conţinutul acestora, cu formulări identice, fiind schimbate doar anumite sume sau date.

Totodată, prin Sentinţă se mai reţine că „sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 453 C.proc.civ care reglementează modalitatea în care culpa procesuală este sancţionată în dreptul procesual civil şi disp. art. 720 alin. (3) C.proc.civ., care prevede că în cazul respingerii unei contestaţii la executare, contestatorul poate fi obligat, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost executată cu rea-credinţă, va putea fi obligat şi la plata unei amenzi judiciare” (subl. n.). Arătă faptul că în speţa de faţă nu este vorba despre o culpă procesuală, ci de un abuz de drept procesual săvârşit cu intenţie de către ANAF.

Trebuie menţionat faptul că dispoziţiile consacrate în cele două articole menţionate mai sus nu înlătură şi nu se confundă cu existenţa săvârşirii unui abuz de drept. De altfel, art. 720 C.proc.civ. şi art. 453 C.proc.civ. nu aduc atingere posibilităţii subsemnaţilor de a ne îndrepta împotriva celui care răspunde pentru cauzarea unui prejudiciu ca urmare a abuzului de drept. Cele două articole vorbesc despre sancţionarea culpei, nu de sancţionarea abuzului de drept procesual incident în cazul de faţă.

De altfel, art. 453 C.proc.civ prevede restituirea cheltuielilor de judecată ca urmare a câştigării litigiilor privind contestaţiile la executare, însă acest drept prevăzut de articolul menţionat mai sus nu trebuie văzut ca o sancţiune împotriva ANAF care să înlăture existenţa sau răspunderea pentru un abuz de drept. Mai mult, nici art. 720 alin. (3) C.proc.civ. nu reprezintă o sancţiune specifică a abuzului de drept procesual şi cu atât mai puţin nu-l justifică, având posibilitatea de a se prevala de dispoziţiile acestuia.

În mod greşit prima instanţă, prin Sentinţă, a criticat nedovedirea celor două elemente necesare pentru existenţa abuzului de drept procesual, şi anume elementul subiectiv şi cel obiectiv.

Reiterează susţinerile formulate prin cererea de chemare în judecată cu privire la această chestiune, prin care arătă că elementul subiectiv presupune exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procesual, în scop de şicană, cu intenţia de a-i vătăma, pentru a întârzia posibilitatea valorificării drepturilor acestora. Este evident că prin introducerea contestaţiilor la executare s-a dorit întârzierea realizării drepturilor, fapt ce i-a prejudiciat.

Cu privire la elementul obiectiv, acesta constă în deturnarea dreptului procesual de la scopul pentru care a fost recunoscut, ori în exercitarea dreptului într-un mod excesiv şi nerezonabil. În situaţia de faţă, din probatoriul administrat în prima instanţă, rezultă în mod clar exercitarea dreptului ANAF de a formula contestaţie la executare într-un mod nerezonabil, ţinând cont că, aşa cum a arătat mai sus, în contestaţiile erau invocă excepţii similare, iar motivările sunt identice.

Principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor subiective presupune, în principal, că dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, fără să se încalce drepturile subiective ale celorlalţi, iar abuzul de drept reprezintă însăşi deturnarea dreptului de la raţiunea sa intrinsecă exprimată în scopul pentru care a fost recunoscut şi garantat sau utilizarea dreptului în alte scopuri decât cele avute în vedere prin lege. În principiu, abuzul de drept apare atunci când titularul unui drept subiectiv (extra-contractual) îl exercită cu rea- voinţă pentru a vătăma pe cineva.

Totodată, în doctrină se arată formele sub care s-ar putea manifesta exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale astfel, cu titlu exemplificativ: rezistenţa pârâtului, cu rea-credinţă, în faţa unei pretenţii a cărei temeinicie este evidentă; introducerea, cu vădită rea-credinţă, a unei contestaţii la executare.

Intimata ANAF nu a formulat întâmpinare în cauză.

3. Aprecierea Tribunalului

În cauza de faţă, prin apelul formulat, apelanţii reiterează, în esenţă, în faţa instanţei de apel susţinerile privind existenţa abuzului de drept procesual al intimatei reprezentat de formularea repetată a unui număr de contestaţii la executare şi a unor cereri de suspendare a executării întemeiate pe motive identice în cadrul executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. [•] pronunţată de către Judecătoria [•], definitivă prin Decizia civilă nr. [•] pronunţată de către Tribunalul [•]şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. [•] pronunţată de Curtea de Apel [•]în dos. nr. [•], dosar de executare nr. [•] pe rolul [•], contestând, totodată, cele reţinute de prima instanţă cu privire la faptul că apelanţii reclamanţi nu ar fi dovedit existenţa elementelor abuzului de drept în persoana intimatei. Toate aceste contestaţii și cereri de suspendare a executării au fost respinse de instanţa de executare competentă, respectiv Judecătoria [•].

Prima instanţă a reţinut, în privinţa elementului obiectiv al abuzului de drept al intimatei invocat de apelanţii reclamanţi că este recunoscut de lege dreptul de a formula contestaţii împotriva unor acte emise de către organe care nu sunt jurisdicţionale şi, în plus, este de observat faptul că jurisprudenţa nu reprezintă un izvor de drept în România, motiv pentru care reluarea unei motivări în mod repetat în faţa unor instanţe judecătoreşti distincte, nu poate dovedi exercitarea unui drept în limitele sale externe per se. În ceea ce priveşte elementul subiectiv al abuzului de drept al intimatei invocat de apelanţii reclamanţi, prima instanţă a reţinut că elementul subiectiv pretins reprezentat de încercarea debitoarei de a tergiversa valorificarea pretenţiilor obţinute de către creditori şi chiar de şicanare a creditorilor nu poate rezulta ex re din formularea unor contestaţii la executare succesive însoţite de cereri de suspendare a executării silite, cu atât mai mult cu cât intimata este persoana juridică de drept public care realizează activitatea de colectare a creanţelor ce se fac venit la bugetul de stat.

Procedând la reanalizarea tuturor elementelor de fapt prezentate de părţi în faţa primei instanţe dar şi în apel, tribunalul constată că susţinerile apelanţilor reclamanţi sunt fondate, în cauză, fiind întrunite elementele abuzului de drept procesual în persoana intimatei.

Astfel, sub acest aspect, în acord cu prima instanţă, tribunalul constată că elementele abuzului de drept se desprind din dispoziţiile art. 12 alin. 1 C.proc.civ. şi anume un element obiectiv constând în exercitarea drepturilor procesuale în alt scop decât cel în care au fost recunoscute de lege fără însă a încălca drepturile altei părţi din proces, element care mai este cunoscut şi ca exercitarea dreptului procesual cu depăşirea limitelor sale interne, dar în cadrul limitelor externe ale acestuia şi un element subiectiv reprezentat de exercitarea dreptului procesual în scopul indicat mai sus cu rea-credinţă.

Desigur, aşa cum corect a reţinut şi cu privire la acest aspect prima instanţă, nici unul din elementele abuzului de drept procesual nu se prezumă, fiind necesar ca partea care invocă exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de altă parte din proces să dovedească ambele elemente ale abuzului de drept astfel cum rezultă ele din dispoziţiile art. 12 alin. 1 C.proc.civ.

Fiind aspecte de fapt, dovada acestor elemente se poate face cu orice mijloc de dovadă.

În ceea ce priveşte elementul obiectiv al abuzului de drept procesual, în cauză, a fost dovedită exercitarea dreptului de a formula contestaţie la executare cu respectarea limitelor externe ale acestuia, însă din cuprinsul acestor contestaţii şi numărul acestora reiese că, cel puţin începând cu a doua contestaţie la executare formulată în cadrul executării silite ce a format obiectul dosarului de executare [•] pe rolul [•], acest drept nu a mai fost exercitat în scopul recunoscut de lege.

Astfel, intimata din cauza de faţă a formulat opt contestaţii la executare în anul 2015 în dosarul de executare mai sus menţionat, toate soluţionate în primă instanţă de Judecătoria [•], ca instanţă de executare, după cum urmează:

– la data de 04.2015, dosar nr. [•]. Actul de executare contestat a fost adresa de înfiinţare a popririi din 24.03.2015. Singurul motiv de contestaţie invocat a fost nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, intimata susţinând, în special, că potrivit acestui act normativ beneficiază de un termen de graţie de 6 luni înăuntrul căruia nu poate fi efectuat nici un act de urmărire. Prin contestaţia la executare, intimata a solicitat şi suspendarea executării silite fără a indica vreun motiv în susţinerea acestei cereri.

– la data de 07.2015, dosar nr. [•]. Actul de executare contestat a fost somaţia mobiliară din 19.06.2015. Singurul motiv de contestaţie invocat a fost nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, intimata susţinând, în special, că potrivit acestui act normativ beneficiază de un termen de graţie de 6 luni înăuntrul căruia nu poate fi efectuat nici un act de urmărire. Prin contestaţia la executare, intimata a solicitat şi suspendarea executării silite fără a indica vreun motiv în susţinerea acestei cereri.

– la data de 07.2015, dosar nr. [•]. Actul de executare contestat a fost adresa de înfiinţare a popririi din 26.06.2015. Singurul motiv de contestaţie invocat a fost nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, intimata susţinând, în special, că potrivit acestui act normativ beneficiază de un termen de graţie de 6 luni înăuntrul căruia nu poate fi efectuat nici un act de urmărire. Prin contestaţia la executare, intimata a solicitat şi suspendarea executării silite iară a indica vreun motiv în susţinerea acestei cereri.

– la data de 28.08.2015, dosar nr. [•]. Actul de executare contestat a fost somaţia mobiliară din 18.08.2015. Singurul motiv de contestaţie invocat a fost nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, intimata susţinând, în special, că potrivit acestui act normativ beneficiază de un termen de graţie de 6 luni înăuntrul căruia nu poate fi efectuat nici un act de urmărire. Prin contestaţia la executare, intimata a solicitat şi suspendarea executării silite fără a indica vreun motiv în susţinerea acestei cereri.

– la data de 8.09.2015, dosar nr. [•]. Actul de executare contestat a fost somaţia mobiliară din 18.08.2015. Singurul motiv de contestaţie invocat a fost nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, intimata susţinând, în special, că potrivit acestui act normativ beneficiază de un termen de graţie de 6 luni înăuntrul căruia nu poate fi efectuat nici un act de urmărire. Prin contestaţia la executare, intimata a solicitat şi suspendarea executării silite fără a indica vreun motiv în susţinerea acestei cereri.

– la data de 10.09.2015, dosar nr. [•]. Actul de executare contestat a fost somaţia mobiliară din 18.08.2015. Singurul motiv de contestaţie invocat a fost nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, intimata susţinând, în special, că potrivit acestui act normativ beneficiază de un termen de grație de 6 luni înăuntrul căruia nu poate fi efectuat nici un act de urmărire. Prin contestaţia la executare, intimata a solicitat şi suspendarea executării silite fără a indica vreun motiv în susţinerea acestei cereri.

– la data de 4.12.2015, dosar nr. [•]. Actul de executare contestat a fost somaţia mobiliară din 14.12.2015. Singurul motiv de contestaţie invocat a fost nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, intimata susţinând, în special, că potrivit acestui act normativ beneficiază de un termen de grație de 6 luni înăuntrul căruia nu poate fi efectuat nici un act de urmărire. Prin contestaţia la executare, intimata a solicitat şi suspendarea executării silite fără a indica vreun motiv în susţinerea acestei cereri.

– la data de 22.12.2015, dosar nr. [•]. Actul de executare contestat a fost somaţia mobiliară din 14.12.2015. Singurul motiv de contestaţie invocat a fost nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, intimata susţinând, în special, că potrivit acestui act normativ beneficiază de un termen de grație de 6 luni înăuntrul căruia nu poate fi efectuat nici un act de urmărire. Prin contestaţia la executare, intimata a solicitat şi suspendarea executării silite fără a indica vreun motiv în susţinerea acestei cereri.

Toate aceste contestaţii au fost respinse ca neîntemeiate, în primă instanţă. De asemenea, în toate cazurile, au fost respinse ca nefondate apelurile exercitate de intimată, apeluri prin care au fost reluate, fără excepţie, în mod absolut identic cererile de contestaţie la executare sub forma cererii de apel. De asemenea, cererile de suspendare a executării silite formulate de intimată au fost respinse, fără excepţie, atât în primă instanţă cât şi în apel.

Din conţinutul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în fiecare din aceste dosare în parte, atât în primă instanţă, cât şi în apel, hotărâri aflate la dosarul cauzei, rezultă că instanţa a reţinut că modul de intepretare a intimatei cu privire la dispoziţiile OG nr. 22/2002 este greşit şi că aceasta nu beneficiază de un termen de graţie în conformitate cu acest act normativ. În ceea ce priveşte cererile de suspendare, în toate cauzele, atât în primă instanţă, cât şi în apel, acestea au fost respinse întrucât instanţele au constatat că nu s-a invocat nici un motiv care să susţină cererea formulată.

Aşa fiind, tribunalul constată că după soluţionarea primei contestaţii la executare prin care a fost respins definitiv motivul de contestaţie prin care aceasta contesta urmărirea silită însăşi în baza titlului executoriu pus în executare în dosarul nr. [•] al [•], reiterarea aceloraşi susţineri prin contestaţii la executare şi cereri de suspendare cu privire la fiecare modalitate de urmărire silită pe care executorul judecătoresc o pornea nu mai poate fi calificată ca fiind o exercitare a dreptului procesual de a formula contestaţie la executare în scopul în care acest drept a fost recunoscut de lege.

Într-adevăr, potrivit art. 712 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămați prin executare. Aşadar, contestaţia la executare este un mijloc procedural care are ca scop ca aceia care se consideră vătămaţi prin executarea, efectuată cu încălcarea prescripţiilor legale să poată supune controlului judecătoresc al instanţei de executare legalitatea actelor de executare.

Or, în cauza de faţă, după rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul [•], în privinţa executării titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. [•] pronunţată de către Judecătoria [•], chestiunea de drept referitoare la modul de intepretare a dispoziţiilor OG nr. 22/2002 şi a inexistenţei unui termen de graţie de 6 luni înainte de începerea executării silite nu mai putea fi tranşată în alt mod. Mai mult decât atât, fiindcă era vorba de modalităţi diferite de urmărire silită efectuate de executor pentru aducerea la îndeplinire a aceluiaşi titlu executoriu, dezlegarea dată în mod definitiv acestei chestiuni în dosarul nr. [•] al Judecătoriei [•] era şi obligatorie având autoritate de lucru judecat pentru intimată întrucât şi celelalte contestaţii la executare au privit tot condiţiile de executare silită a aceluiaşi titlu executoriu prin raportare la aceleaşi dispoziţii ale OG nr. 22/2002.

Aşadar, din perspectiva abuzului de drept procesual, contrar celor reţinute de prima instanţă, tribunalul constată că, în speţă, intimata nu putea să se raporteze la hotărârea definitivă prin care s-a respins definitiv contestaţia la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. [•] al Judecătoriei [•] ca la o simplă hotărâre dată într-un caz similar, deci ca la un simplu precedent judiciar, ci acea hotărâre era obligatorie având autoritate de lucru judecat pentru părţi în ceea ce priveşte modul de intepretare a dispoziţiilor OG nr. 22/2012 în privinţa executării sentinţei civile [•] pronunţată de către Judecătoria [•]. Ca parte în procesul respectiv, intimata nu putea ignora şi cu atât mai puţin nu putea acţiona cu ignorarea efectului constrângător al autorităţii de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. [•] al Judecătoriei [•], fără ca acest mod de a acţiona să nu reprezinte o deturnare a dreptului de a formula contestaţie la executare de la scopul pentru care acesta a fost instituit de lege.

Deturnarea dreptului de a formula contestaţie la executare de la scopul recunoscut de lege şi totodată reaua credinţă a intimatei sunt relevate şi de faptul că aceasta a folosit posibilitatea deschisă de formularea contestaţiei la executare pentru a solicita de fiecare dată şi suspendarea urmăririi fără a justifica în vreun fel vreuna dintre aceste cereri, iar în apelurile exercitate în fiecare caz în parte, prin cererea de apel se reiterau motivele invocate ca motive de contestaţie la executare în faţa primei instanţe.

În fine, în ceea ce priveşte elementul obiectiv al abuzului de drept, contrar celor reţinute de prima instanţă, instanţa de apel apreciază că faptul că în contestaţiile la executare formulate începând cu 9.07.2015 nu a fost pronunţată soluţia inadmisibilităţii nu are relevanţă, acest aspect nefiind de natură a înlătura caracterul abuziv al exercitării dreptului de a formula contestaţie la executare de către intimată, cu atât mai mult cu cât, din verificarea hotărârilor pronunţate în dosarele de contestaţie la executare, începând cu data de 9.07.2015, intimata nu a indicat în nici unul din aceste faptul că mai formulase alte contestaţii la executare anterioare. Sub acest aspect, tribunalul mai consideră necesar a se reţine că deosebit de relevant pentru caracterul abuziv al exercitării dreptului de a formula contestaţie la executare, faptul că în cazul dosarelor nr. [•], nr. [•] şi [•] există litispendenţă, contestaţiile din aceste dosare privind acelaşi act de executare, respectiv somaţia mobiliară din 18.08.2015, pentru aceleaşi motive de contestaţie. De asemenea, aceeaşi situaţie există în dosarele nr. [•] şi [•] unde actul de executare contestat era somaţia mobiliară din 14.12.2015. Or, atâta vreme cât fiecare din aceste dosare au fost înregistrate pe rolul unor complete diferite intimata era cea mai în măsură să indice instanţei situaţia de litispendenţă, însă în nici unul din aceste 5 dosare nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei existenţa litispendenţei. Mai mult, în fiecare din aceste dosare, intimata a formulat apel fără a indica situaţia de litispendenţă, fiind greu de admis că aceasta îşi exercita drepturile cu bună-credinţă în condiţiile în care era iniţiatoarea tuturor acestor demersuri procesuale.

Cât priveşte elementul subiectiv al abuzului de drept, tribunalul constată că acesta este relevat cu certitudine în cauză de modul de comportament al intimatei descris mai sus, nemaifiind necesar a se adăuga sub acest aspect decât că tribunalul nu va reţine susţinerile intimatei formulate direct în faţa instanţei de apel în şedinţa publică de la 1.10.2018 prin consilier juridic şi apoi reluate în notele scrise depuse la dosar, susţineri referitoare la faptul că ANAF a contestat toate modalităţile de executare efectuate în dosarul de executare, deoarece aceasta era o modalitate de exercitare a dreptului său la apărare. Mai mult decât atât, o atare susţinere demonstrează o dată în plus reaua credinţă a intimatei deoarece aceasta susţine chiar un caracter obligatoriu al exercitării contestaţiei la executare, fiind vorba de o instituţie publică.

De asemenea, nu va reţine ca elemente de fapt apte să înlăture caracterul abuziv al exercitării dreptului de a face contestaţie la executare susţinerile referitoare la faptul că şi apărările formulate de apelanţii din prezenta cauză în dosarele indicate mai sus având ca obiecte contestaţiile la executare menţionate au fost identice în toate acele dosare. Este evident faptul că o atare susţinere nu poate fi reţinută, pe de o parte pentru că este irelevant sub aspectul exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către o parte faptul că, eventual, şi o altă parte s-ar fi comportant abuziv, iar pe de altă pentru că, în cauzele menţionate, este firesc faptul că apelanţii s-au apărat în acelaşi mod în fiecare dosar devreme ce intimata din cauza de faţă formula aceleaşi motive de contestaţie.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de apel constată că sunt întrunite elementele abuzului de drept procesual în ceea ce priveşte cauzele care au format obiectul dosarelor [•], [•], [•], [•], [•] şi [•], astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. 2 C.proc.civ. potrivit cu care Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare.

În privinţa prejudiciului pretins de apelanţii reclamanţi din cauza de faţă, acesta este unul de natură morală şi este reprezentat de disconfortul creat prin comportamentul abuziv al intimatei. Sub acest aspect, instanţa de apel constată că nu contravine reparării acestui prejudiciu faptul că în cauzele ce au făcut obiectul dosarelor nr. [•], [•], [•], [•], [•] şi [•] au fost acordate apelanţilor reclamanţi cheltuieli de judecată, deoarece temeiul răspunderii sunt distincte, culpa procesuală care constituie temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind culpa procesuală care nu se confundă cu exercitarea abuzivă a dreptului procesual. De asemenea, nici faptul că, potrivit art. 720 alin. (3) C.proc.civ., exista posibilitatea ca în cazul respingerii contestaţiilor la executare, intimatei să îi fie aplicată şi o amendă judiciară nu închide posibilitatea acordării de despăgubiri părţii adverse pentru prejudiciul creat prin exercitarea abuzivă a dreptului de formulare a contestaţiei la executare, deoarece şi în acest caz este vorba despre două forme de răspundere diferite. De altfel, chiar dispoziţiile art. 720 alin. 3 C.proc.civ. sunt un argument suficient în acest sens, acest text de lege prevăzând şi posibilitatea ca în cazul exercitării cu rea credinţă a contestaţiei la executare, contestatorul căruia i s-a respins contestaţie să fie obligat, la cerere, şi la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, art. 720 alin. 3 C.proc.civ. reprezintă, de fapt, o aplicaţie particulară a art. 12 alin. 2 C.proc.civ. precitat.

Mai mult, nici art. 720 alin. 3 C.proc.civ. şi nici art. 12 alin. 2 C.proc.civ. nu impun ca despăgubirile să fie solicitate doar pe cale accesorie în cadrul procesului în care s-a constatat exercitarea abuzivă a dreptului.

Aşa fiind, pentru toate aceste considerente, instanţa va admite apelul cu care a fost sesizat şi va schimba în întregime sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea şi va obliga obligă pârâta la plata unor despăgubiri în cuantum de 1 leu către fiecare dintre reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanţii reclamanţi [•] şi
[•] ambii cu domiciliul ales la Lospa Cristian Paul – Cabinet de
Avocat – din Bucureşti, str. Paris nr. 36, sector 1, în contradictoriu cu
intimata pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI cu sediul în Bucureşti, str. [•], împotriva sentinţei civile nr.
[•] pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Schimbă în tot sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea şi obligă pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI la plata unor despăgubiri în cuantum de 1 leu către fiecare dintre reclamanţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2018.

Avocat Paul Lospa
Founder LOSPA LAWYERS

Avocat Livia Dianu-Buja
LOSPA LAWYERS

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate