Remus Borza
Pe scările Ministerului Justiției, Tudorel Toader a anunțat că demisionează din funcția de ministru al Justiției. Din punctul meu de vedere, niciun candidat al PSD la portofoliul Justiției nu are background-ul profesional al lui Tudorel Toader. Este un teoretician, dar în egală măsură și un practician al dreptului. A fost procuror, judecător CCR, este profesor universitar, doctor în drept, rector al celei mai vechi universități din România și membru al Comisiei de la Veneția.
Să nu uităm că a intrat într-un guvern politic din zona universitară, fără a fi membru de partid. Cu toate acestea, a fost unul dintre cei mai longevivi miniștri. A făcut parte din trei Guverne: Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Dacă e să facem un bilanț al celor doi ani și două luni de mandat, remarc începutul curajos: modificarea Legilor 303, 304, 317/2004. Principalele modificări la Legile justiției constau în separarea carierei judecătorilor și procurorilor, înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, creșterea vechimii necesare pentru numirea ca procurori în cadrul marilor parchete, răspunderea materială a judecătorilor și procurorilor pentru erorile judiciare, scoaterea președintelui din procesul de numire al judecătorilor cu funcții de conducere de la ÎCCJ, reglementarea mai strictă a raporturilor dintre serviciile de informații și magistrați. Tot Tudorel Toader a fost cel care a declanșat procedura de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA și a lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general.
În ultimele luni, elanul ministrului Justiției în materie de reformare a sistemului judiciar a scăzut, generând anumite suspiciuni și controverse.
Reforma unui sistem cu jumătăți de măsură e contraproductivă, ea trebuie desăvârșită. Trebuie restabilit echilibrul între cele trei puteri ale statului.
În ultimii zece ani, puterea judecătorească și-a extins nepermis de mult prerogativele și competențele în afara limitelor legale și constituționale, culminând cu tentativa de subordonare și control prin acțiuni de forță a puterii legislative și executive.
Magistrații sunt chemați să aplice legea. Alții, și nu ei, sunt cei care o fac.
Vai, vai, săracele puteri legislativă și executivă!!! Da’ las că vine el domnu’ Nicolicea – da, cel care-i ținea pulpana d-lui Predoiu prin 2009 când, după unii, s-o născut Statu’ Paralel – și n-o s-o mi ți-o îmbrobodească pe doamna putere judecătorească, ehee! Păi, Doamna Tarcea, se poate așa ceva, să ne ia la întrebări nespecializații ăia ai matale pe noi, noi neprihăniții și smeriții oameni politici de prin parlament și guvern!? Indignatu’ specializat, V.B.
Sunt intru totul de acord cu acest articol, care ma bucur sincer ca nu-i pamflet.
Trag deci nadejde ca, intr-un viitor nu prea indepartat, cand vreun alt vizionar va prelua darlogii reformarii dreptului si sistemului judiciar, vor disparea din republica atat inenarabilele abuzuri, cat si mofturile de genul pedepselor cu suspendare.
Mi s-au umplut ochii de lacrimi citind aceste randuri. Bietele puteri legislativa si executiva, in ce hal au putut fi abuzate in ultimii anii. Iar cel mai de neconceput dintre abuzuri este acela ca, la un moment dat, membrii celor doua puteri au inceput sa raspunda pentru nelegiuirile lor. In acord cu autorul articolului, aceasta stare de fapt nu mai poate continua, iar puterea judecatoreasca trebuie sa fie readusa la matca ei (btw, mai suporta cineva sintgma asta?!), de preferat cea din anii 90, pana prin 2005.