Articolul 17 din Directiva Copyright în piața unică digitală

Mihai Ioachimescu-Voinea

I. Introducere

Directiva Copyright a fost aprobată în procedură ordinară de vot atât de către Parlamentul European cât și de către Consiliul Uniunii Europene. Trebuie precizat că ședințele din cadrul Consiliului Uniunii Europene s-au desfășurat sub auspiciile Guvernului României (ce deține Președinția rotativă a Consiliului), iar implicarea specialiștilor români s-a făcut remarcată pentru a duce acest proiect controversat la bun sfârșit.

Articolul 17 s-a născut din nevoia de a reglementa drepturile de proprietate intelectuală și a crea certitudine juridică pe o piață digitală gigant, în care platformele online ca youtube, facebook sau vimeo fac profituri uriașe de pe urma conținuturilor protejate, fără ca acest profit să revină titularilor drepturilor de proprietate intelectuală. Incertitudinea reieșea din faptul că platformele online acționează ca un intermediar (i.e. nu platformele sunt cele care uploadează conținutul), astfel că problema juridică viza întrebarea dacă platformele realizează sau nu o comunicare publică a operelor, în concordanță cu dispozițiile art. 3 din Directiva Copyright 2001/29/CE. Articolul 17 lămurește acest aspect chiar în primul său alineat, care dispune că ‘un furnizor de servicii online de partajare de conținut realizează un act de comunicare publică.’ În consecință, în concordanță cu dispozițiile art. 3 din Directiva Copyright 2001/29/CE, orice comunicare publică va necesita o autorizare din partea titularului dreptului de proprietate intelectuală.

II. Cum funcționează Art. 17?

În primul rând trebuie precizat că Directiva limitează domeniul de aplicare doar către anumite platforme de servicii online (ex. alibaba, wikipedia, amazon, gmail sau furnizorii de servicii cloud sunt excluși). Art. 2 alin. (6) definește prestatorul de servicii online ca fiind acel prestator ‘al cărui scop principal sau unul dintre scopurile principale este de a stoca și de a oferi publicului acces la un volum semnificativ de opere protejate prin drept de autor sau de alte obiecte protejate încărcate de către utilizatorii săi, pe care le organizează și le promovează în scop lucrativ’.

Nu avem o imagine clară asupra ce înseamnă un volum semnificativ, dar potrivit considerentului 63 din Directivă, acest aspect va fi analizat de la caz la caz.

Prestatorul de servicii online va fi obligat să obțină un acord (sub forma unei licențe) de la titularul dreptului de proprietate intelectuală potrivit dispozițiilor Art. 17 alin. (1) din cadrul Directivei. Cu toate acestea, neobținerea unei autorizații nu va presupune în mod automat atragerea răspunderii prestatorului de servicii online, întrucât dispozițiile Art. 17 alin. (4) prevăd un mecanism de excepție.

Mecanism excepție Art. 17 alin. (4)

Potrivit acestui mecanism, dacă nu a fost obținută o autorizație, prestatorii de servicii online nu vor fi trași la răspundere, în cazul în care:

a) Depune toate eforturile pentru a obține autorizație, și;

– Cel mai probabil diligența depusă de operator va avea în vedere obținerea unei licențe în termeni FRAND.

b) Depune toate eforturile (în conformitate cu cele mai ridicate standarde de diligență profesională din domeniu) pentru a asigura indisponibilitatea operelor;

– Această obligație de filtrare se va naște dacă titularii drepturilor de proprietate intelectuală au furnizat platformelor online informațiile relevante și necesare identificării operelor.

c) Notificare și obligația de eliminare și notificare și obligația de prevenire încărcare.

– Obligația se va naște doar din momentul primirii unei notificări.

Proporționalitate Art. 17 alin. (5) – Excepție subiectivă

Mecanismul de exonerare al răspunderii prestatorilor de servicii online va fi analizat prin prisma principiului proporționalității. În acest sens, în cadrul analizei se vor avea în vedere

– tipul, audiența și dimensiunea serviciului și categoria de opere sau alte obiecte protejate, și;

– disponibilitate unor mijloace adecvate și eficiente și costurile acestora pentru prestatorii de servicii.

Cu alte cuvinte, termenii „toate eforturile”, „cele mai ridicate standarde”, „diligență profesonală” vor fi analizați în lumina principiului proporționalității, i.e. dacă îndeplinirea obligațiilor (e.g. implementarea unui sistem de monitorizare) presupun costuri prea ridicate sau alte resurse ce nu se află la dispoziția companiei, prestatorul de servicii online va fi exonerat de obligație în măsura în care aceasta se dovedește a fi neproporțională cu mijloacele sale.

Excepție start-up Art. 17 alin. (6) – Excepție obiectivă

Noii prestatori de servicii online, ale căror servicii au fost puse la dispoziția publicului de mai puțin de 3 ani și care au o cifră de afaceri anuală de sub 10 milioane EUR trebuie să se conformeze doar cu obligațiile de la Art. 17 alin. (4) a) și b) teza I, doar în ceea ce privește obligația de eliminare ca urmare a primirii unei notificări. În cazul în care platforma are mai mult de 5 milioane de vizitatori unici, aceștia vor trebui să îndeplinească obligația de la Art. 17 alin. (4) b) în totalitate, i.e. notificare și eliminare și notificare și prevenire încărcare.

Excepție drept la liberă exprimare Art. 17 alin. (7)

Dispozițiile Art. 17 alin. (7) reglementează în esență acele cazuri în care libera exprimare cântărește mai greu în raport cu dreptul de proprietate intelectuală. Cooperarea dintre titularii drepturilor de proprietate intelectuală și prestatorii de servicii online nu poate rezulta în blocarea accesului operelor care nu încalcă drepturile copyright. Citatele, criticile, recenziile, utilizarea în scopuri de caricatură, parodiere sau pastișele sunt permise, iar obligația de a permite uploadarea și vizualizarea acestora revine Statelor Membre. În această categorie intră meme-urile, GIF-urile și celelalte caricaturi online. În practică, va fi dificil de anticipat cum își vor îndeplini Statele Membre această obligație. Este cert că acestea vor trebui să asigure cadrul legislativ necesar, iar instanțele de judecată vor fi obligate să aplice și să interpreteze acest cadru național legislativ în lumina Art. 17 alin (7). În practică însă, prestatorii de servicii online vor trebui să implementeze un sistem de filtrare capabil de a distinge conținutul protejat de cel care este acoperit de excepția de la Art. 17 alin. (7).

Un alt aspect important se referă la faptul că Art. 17 alin. (8) interzice implementarea unui sistem general de supraveghere. Acest aspect a fost făcut clar de către CJUE în cauza Scarlet Extended SA v SABAM. În practică, sistemul de supraveghere va fi unul general, dar aplicat doar în cazurile în care titularii drepturilor de proprietate intelectuală trimit informații platformelor cu privire la identificarea operelor lor.

Un alt aspect interesant reglementat de Art. 17 alin. (9) constă în obligația prestatorilor de servicii online de a implementa un mecanism eficace și rapid de soluționare a plângerilor și a căilor de atac disponibil utilizatorilor. Aceștia vor beneficia așadar de certitudinea că plângerile lor (e.g. faptul că postarea se referă la o caricatură) sunt soluționate într-un cadru reglementat legal, iar decizia este luată de către un om, iar nu de către un robot (Considerent 70). Totodată, instanțele de judecată vor putea revizui aceste decizii în cazul în care sunt formulate căi de atac.

III. Aspecte pozitive / negative:

– Potrivit Art. 17 alin. (2), utilizatorii necomerciali vor fi acoperiți de licența obținută de platformă de la titularul de drept (e.g. Sony Music), dacă uploadarea făcută de ei nu are scopuri comerciale și activitatea lor nu generează venituri semnificative. Ex: dacă youtube a obținut o licență pentru difuzarea unui cântăreț de muzică, un utilizator va putea încărca conținut video / audio ce este protejat de drepturile de proprietate intelectuală, câtă vreme veniturile generate din această activitate nu sunt semnificative. Cu toate acestea, nu există o definiție a veniturilor semnificative, iar în practică Statele Membre vor putea interpreta și implementa această normă în mod diferit;

– Noua Directivă ține cont de diferențele de resurse dintre companii și acordă start-up-urilor și companiilor mici, în acord cu principiul proporționalității, facilități și derogări de la obligațiile avute conform Art. 17. Un aspect negativ este că Art. 17 alin. (6) poate acționa ca o barieră, împiedicând start-up-urile să supraviețuiască unei perioade mai lungi de 3 ani;

– Incertitudine legală datorită faptului că multe dispoziții prevăd exercitarea unui control ex post. Ex: dacă prestatorul de servicii online oferă sau nu acces la un volum semnificativ de opere protejate, dacă dreptul la liberă exprimare a fost protejat într-o anumită situație, dacă principiul proporționalității a fost sau nu respectat etc. Aceasta va conduce în practică către conformarea prestatorilor de servicii online cu dispozițiile Art. 17 în cea mai mare măsură posibilă, pentru a evita să fie trași la răspundere civilă a posteriori de către o instanță civilă.

– Fiecare Stat Membru va implementa obligațiile ce decurg din Directiva Europeană în mod diferit. Ca urmare, prestatorii de servicii online se vor confrunta cu necesitatea respectării unor legislații naționale care pot diferi, e.g. în ceea ce privește mecanismele de soluționare a plângerilor.

Avocat Mihai Ioachimescu-Voinea

Citeşte mai mult despre Consiliul Uniunii Europene, directiva copyright, Mihai Ioachimescu-Voinea, Parlamentul European! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.