Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Conflictul violent și dreptul public (I). The Concept of the Political de Carl Schmitt

23.04.2019 | Lucian BOJIN
Abonare newsletter
Lucian Bojin

Lucian Bojin

Deși este pomenit cam în toate manualele serioase de drept constituțional, recunosc că abia acum m-am apucat să îl citesc pe Carl Schmitt. Până acum câțiva ani, mă mulțumisem cu eticheta de „juristul foarte inteligent, dar susținător al naziștilor”, care permitea autorilor liberali să îi preia câte o butadă, delimitându-se în același timp de ansamblul ideilor sale. Apoi am descoperit cu surprindere că Schmitt este relativ popular în anumite medii de stânga (radicală), chestiune pe care, iarăși, ca bun liberal, am pus-o imediat pe seama lui „extremele se atrag”. Îi știam ideile principale, dar din surse secundare. Însă în cazul unor autori, iar acum pot spune că Schmitt face parte dintre ei, a citi despre ce au spus ei nu îți transmite decât foarte puțin din ceea ce descoperi dacă le citești textele. Am început cu Conceptul politicului[1], textul său cel mai cunoscut, și am fost suficient de impresionat ca să scriu această recenzie „la cald”[2].

Ideea principală a eseului este destul de cunoscută: domeniul politic este definit de distincția prieten – dușman, la fel cum cel moral este definit de antiteza bine – rău, cel economic de opoziția dintre profitabil și neprofitabil, iar cel estetic de cuplul frumos – urât. O idee simplă, directă, puternică și, mai ales, greu de respins integral la prima vedere. Pe scurt, catchy. Însă această formulă prescurtată, pe care o găsiți ușor la orice căutare pe internet, redă prea puțin din ceea ce transmite Schmitt în eseul său. Schmitt face câteva precizări importante. Distincția prieten – dușman nu este simbolică, ci reală, existențială (veți vedea ce înseamnă aceasta). Ea nu se referă la indivizi (în prietenie sau dușmănie cu alți indivizi), ci numai la colectivități. Mai presus de toate, distincția se referă la colectivități aflate în luptă în cel mai dur sens al termenului, adică în luptă care implică posibilitatea uciderii. În război, așadar. Cu alte cuvinte, domeniul politicului este definit de război, o confruntare care permite uciderea fizică a inamicului. Cititorul de azi se crispează deja, dacă nu este de extremă dreaptă sau stângă. Însă Schmitt continuă elegant: doar acest caracter radical al confruntării este cel care stabilește autonomia politicului (nu înseamnă că este dezirabil un război). Motivele unei confruntări pot fi de ordin economic, moral sau religios. Însă odată ce confruntarea a ajuns la gradul de intensitate care să implice posibilitatea uciderii oponentului, abia atunci se intră în domeniul politic. După cum spune Schmitt, are loc o transformare calitativă a confruntării, dintr-o simplă dispută pe teme economice, religioase, etc., într-o luptă în care oameni își pierd viața.

Cititorul nerăbdător va obiecta imediat, în gând, că astfel de situații sunt cu totul excepționale și, apoi, răsuflând ușurat și din nou sigur pe el, își zice că Schmitt a avut o idee proastă să le utilizeze ca și criteriu de definire a domeniului politic. Însă două rânduri mai jos, Schmitt îl ia din nou pe nepregătite: nu contează că astfel de situații sunt excepționale, contează că ele sunt reale, nu sunt de exclus, sunt posibile la modul concret (chiar și cititorul rezervat ar putea fi implicat în așa ceva pe parcursul vieții sale). Posibilitatea concretă a războiului[3], chiar dacă este mai degrabă excepțională, este cea care dă contur specific domeniului politic. Totuși, cum se face că, spre iritarea juristului, excepția devine regulă, sau determină regula? Schmitt explică: pentru că entitatea politică se poate numi astfel numai dacă este capabilă să poarte un război. Este atributul suveranității, care este expresia comunității politice (a statului), să decidă cine este dușmanul, să ordone membrilor săi să lupte contra colectivității desemnată drept dușman și să îi ucidă pe membrii acesteia sau, dimpotrivă, să fie uciși de aceștia. Ius vitae ac necis, ne reamintește Schmitt. Cam asta este, în esență, ideea din Conceptul politicului.

Două lucruri ar mai merita adăugate. Mai întâi, așa cum transpare deja de mai sus, originea „politicului” este în arena internațională. Dacă primul lucru care vă vine în minte când spuneți „politică” este politica internă dintr-un stat, ați adoptat perspectiva greșită. Politica internă pașnică (în afara cazului războaielor civile) este posibilă tocmai pentru că statul este pregătit să poarte războaie cu statele dușmane, adică asigură securitatea internă. De altfel, Schmitt dedică aproape un sfert din eseul său aspectelor de relații internaționale și drept internațional. Una dintre țintele atacului său direct (dincolo de clarificările conceptuale) este Liga Națiunilor din perioada interbelică și, evident, baza sa juridică, chiar indirectă, adică Tratatul de pace de la Versailles.

Apoi, cealaltă țintă a atacului direct al lui Schmitt este ideologia liberală, individualistă și universalistă. Iar aici se vede cel mai clar ce polemist talentat era Carl Schmitt. Am văzut deja că, în viziunea sa, individualismul nu poate fonda, prin definiție, nici un fel de comunitate politică. În schimb, retorica liberală, cu revendicările sale de drepturi universale și contestarea puterii statului, a fost o armă de luptă redutabilă (și eficientă) a burgheziei împotriva structurii politice aristocratice. Însă odată cucerită puterea în stat, promisiunile liberalismului s-au dovedit înșelătoare. Schmitt susține că mesajul central al liberalismului era anti-politic, adică anti-comunitar, privilegiind în schimb repertoriul economic și moral, ambele compatibile cu individualismul. Iar idealul liberal al eliminării războiului în relațiile internaționale, așa cum era înțeles în perioada interbelică, exprima exact această tentativă de substituire a războiului, ca și confruntare esențialmente politică, cu modalitățile „adversariale”, dar nu războinice, ale economiei (concurența) și moralei (dezbaterea publică). Aici ironia lui Schmitt este neiertătoare: liberalismul nu poate înlocui politicul, așa că se transformă el însuși într-o armă politică. Statele care se proclamă liberale și declară că apără umanitatea nu sunt decât niște „trișori”. În definiția pe care o dă Schmitt politicului, decizia de a desemna dușmanul și de a ordona războiul cu acesta era în afara categoriilor morale. Orice suveran care avea această capacitate concretă era și îndreptățit să o exercite. În schimb, declarând că se duc războaie în numele umanității, adică a moralei universale, statele liberale „trișează”[4], vizate fiind, evident, puterile învingătoare din Primul Război Mondial care promovau menținerea status quo-ului teritorial prin interzicerea războiului[5].

Înainte de a trece la comentariile critice (cum altfel din partea unui liberal?), se cuvin câteva aprecieri pozitive. Mărturisesc acum că nu mai sunt mirat de atracția intelectuală exercitată de Schmitt. Pentru că mesajul său este foarte polemic (și este greu de imaginat un autor contemporan care să exprime atât de tranșant ideea războiului ca principiu fondator al politicii), un cititor neavizat s-ar putea aștepta la un text virulent. Nimic mai diferit. Schmitt se exprimă elegant și foarte „moderat”[6]. Își ia rezerve cu privire la orice nuanțe i-ar putea compromite demersul (spre exemplu, față de statul totalitar). Elocința și persuasiunea sunt la un nivel foarte înalt, la fel ca și coerența argumentației. Ironiile inspirate întregesc imaginea unui autor care apare nu doar ca un academician riguros, ci și ca un stilist remarcabil.

Comentariile critice urmează în ediția de săptămâna viitoare.


[1] Carl Schmitt, The Concept of the Political. Expanded edition, University of Chicago Press, 1996. Disponibil aici. Audiobook pentru primele patru capitole aici.
[2] Țin să subliniez că exact ăsta este textul, un comentariu „la cald”, fără altă bibliografie decât lecturile mele anterioare de teorie politică, relații internaționale și drept constituțional și fără pretenția de a fi un studiu academic pe marginea gândirii lui Schmitt sau măcar a eseului pe care îl comentez.
[3] Între timp, aceasta a devenit dogma de bază a curentului realist în teoria relațiilor internaționale.
[4] C. Schmitt, op.cit., p. 54: „The concept of humanity is an especially useful ideological instrument of imperialist expansion, and in its ethical-humanitarian form it is a specific vehicle of economic imperialism. Here one is reminded of a somewhat modified expression of Proudhon’s: whoever invokes humanity wants to cheat. To confiscate the word humanity, to invoke and monopolize such a term probably has certain incalculable effects, such as denying the enemy the quality of being human and declaring him to be an outlaw of humanity; and a war can thereby be driven to the most extreme inhumanity”.
[5] Aceasta este critica privind politica externă liberală. În ceea ce privește politica internă, Schmitt consideră că lupta de clasă este modalitatea prin care „politicul” reapare în societățile liberale, deși deghizat în revendicări economice. Ambele critici au fost preluate de numeroși autori de stânga din perioada post-belică.
[6] Posibila senzație de iritare ca urmare a asocierii repetate dintre verbele „a ucide” și „a muri” cu conceptul de politic (evident justificată în contextul definiției utilizate de Schmitt) se datorează probabil idiosincraziilor cititorului din secolul XXI.


Avocat dr. Lucian Bojin
VALENTIN & ASOCIAȚII

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week