Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Procesul lui Hristos

26.04.2019 | Lavinia TEC
Newsletter
Instagram
Facebook
Lavinia Tec

Lavinia Tec

”Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți și voi nimici priceperea celor pricepuți. Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia?

Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii” (1 Corinteni : 19-21). 

Procesul lui Hristos este cel mai important eveniment din istorie. Executarea sentinței de condamnare la moarte, prin care s-a finalizat procesul, a împărțit timpul istoric înainte de Hristos si după Hristos. A divizat lumea aflată în căutarea unui răspuns la întrebarea: cine L-a crucificat pe Isus: evreii sau romanii? Sinedriul sau Pilat?

S-au scris peste 400 de cărți în întreaga lume și mult mai multe articole de către teologi, istorici, juriști, psihologi și psihiatri, s-au realizat câteva producții cinematografice care au abordat tema procesului lui Hristos. În Occident, procesul lui Hristos constituie obiectul dezbaterilor academice în cadrul conferințelor și cursurilor care se organizează în cadrul unor universități.

Procesul lui Hristos prezintă importanță pentru judecători, procurori, avocați, dintr-o dublă perspectivă: juridică, pe de o parte, fiind cei care participă la înfăptuirea actului de justiție, iar pe de altă parte, din perspectivă spirituală, pentru că sunt oameni, în a căror inimă Dumnezeu a pus ”chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început pînă la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3: 11). Însă procesul lui Hristos este relevant mai cu seamă pentru un judecător – cel care distribuie dreptatea – din perspectiva luptelor sale interioare, dilemelor etice sau morale cu care se confruntă, a caracterului și integrității – și un justițiabil, care așteaptă să primească dreptatea.

Analizele juridice serioase ale procesului lui Hristos pe care le-am lecturat nu s-au limitat la conținutul Noului Testament, pentru că ar fi afectat acuratețea lor, de vreme ce evangheliștii care au consemnat detaliile despre proces nu erau juriști. Principalele surse în analizele studiate sunt scrierile filosofului evreu Philo din Alexandria, ale istoricului evreu, expert al legii mozaice, Iosephus Flavius, ale istoricului evreu, scriitor patristic Tertulian (sec. II –III d. Hr), ale juristului roman Ulpian ( ec. II-III d. Hr), ale filosofului și juristului evreu, Maimonides sec. XII).

I. Cine sunt cei care l-au judecat pe Hristos?

1. IROD ANTIPA

El este guvernatorul Galileii, provincia romană unde s-a născut Hristos, și unde a început lucrarea Mântuitorului sau, din punct de vedere juridic, actele materiale care au conturat latura obiectivă a infracțiunii de ”blasfemie”. Prima minune după botezul Său o face la nunta din Cana Galileii. A doua faptă înregistrată pentru blasfemie este în Templu, la Ierusalim, când îi izgonește pe comercianții animalelor de sacrificiu și pe schimbătorii de valută.

Irod este fiul lui Irod cel Mare, auto-intitulat ”regele Iudeilor”, sub domnia căruia, timp de 33 de ani, în fiecare zi a fost executat cineva. Despotismul lui este consemnat în istorie. Își strangulează soția și soacra.

El este fratele lui Arhelaus, guvernatorul Iudeii, care va fi înlocuit de procuratorii romani, printre care Pilat.

Irod este un lider playboy al epocii sale, fiind implicat în numeroase scandaluri sexuale. Ioan Botezătorul a îndrăznit să-l acuze de imoralitate pentru adulterul comis cu soția fratelui. Din acest motiv, Irod a ordonat arestarea și decapitarea lui Ioan Botezătorul.

2. PILAT

Este guvernatorul roman al proviniciei Iudeea, ce avea jurisdicție civilă, penală și politică.

Este căsătorit cu Claudia, fiica Iuliei, o femeie cu o imoralitate care l-a scos din minți pe tatăl său Augustus, căsătorită cu Tiberius, cel de-al doilea împărat al Romei. Căsătoria soacrei lui Pilat cu împăratul Tiberius a fost un eșec din cauza comportamentului său rușinos.

Pilat este descris de istoricii vremii ca fiind un om corupt, avid de putere, violent, crud, sub a cărui guvernare oamenii erau maltratați, execuțiile erau continue, fără proces.

Unele surse spun că după câțiva ani de la crucificarea lui Isus, Pilat este trimis la Roma și judecat pentru executarea unor peregrini samariteni, în contextul în care toleranța religioasă în Imperiul Roman era impusă prin lege. Este găsit vinovat, exilat și se sinucide.

3. ANA

A fost șeful Sinedriului – organul de conducere politic și religios al evreilor – timp de 25 de ani. După acest interval de timp, poziția de conducător al Sinedriului este ocupată pe rând de fiii și ginerii săi. Exercită o mare influență asupra Sinedriului, controlându-l prin intermediul relațiilor personale și financiare.

Familia lui deținea în proprietate cabinele din Templul de la Ierusalim, unde se sacrificau animale, conform legii mozaice și pentru care se percepeau taxe. Totodată, familia deținea case de schimb valutar la Templu.

Așadar, Ana era mai mult un lider financiar decât unul religios. Era atașat mai mult de ceea ce era material decât de ceea ce era spiritual.

4. CAIAFA

Este ginerele lui Ana. Conduce Sinedriul timp de 18-19 ani.

Este descris ca un oportunist, un manipulator.

El este cel care pune la cale acuzația de balsfemie împotriva lui Isus, imediat după minunea învierii lui Lazăr în Betania. Era prea mult pentru Sinedriu: prea multe vindecări, prea multe învieri, prea multe alte minuni, prea multe convertiri!

În realitate, el este cel care a și dat sentința de condamnare împotriva lui Isus înainte de a fi început procesul.

5. SINEDRIUL

Este organul de conducere politică și religioasă a evreilor, compus în proporție de 80% din saduchei și 20% farisei.

Saducheii erau elita intelectuală din rândul evreilor, atașată de filosofia greacă.

Fariseii erau experți în legea mozaică, apărând iudaismul de influența străină, în special de influența romană.

II. ”Noi avem o lege…” (Ioan 19:7): legea și procesele

1. Proceselor religioase: drept procesual, drept substanțial

Procesul lui Hristos s-a derulat în mai multe etape, pe parcursul mai multor înfățișări, fără însă ca toate acestea să fie veritabile procese, conform legii mozaice și talmudice: o înfățișare înaintea lui Ana, una în fața lui Caiafa și alta în fața Sinedriului.

Legile aplicabile pentru cele trei procesele religioase: legea mozaică (legea fundamentală a evreilor, Constituția divină) și legea talmudică sau rabinică, încorporată în Mishnah, care era un comentariu la legea mozaică.

a) Despre calificarea, incompatibilitatea și deontologia membrilor Sinedriului

Cu privire la incompatibilitatea, deontologia membrilor Sinedriului și accesul în Sinedriu, legea mozaică conținea, între altele, următoarele reguli:

– imparțialitatea judecătorului (nu putea judeca cel aflat în relații de prietenie sau dușmănie cu cel judecat);

– judecătorul trebuia să fie modest, să aibă o bună reputație între cunoscuții săi;

– putea accede în Sinedriu cel care avea experiență juridică, trecând succesiv prin tribunale locale și din Ierusalim;

– nu putea accede în Sinedriu cel care avea un defect mental, moral sau fizic grav.

Calitatea umană a mebrilor Sinedriului arată că aceștia nu s-ar fi calificat pentru funcția lor după legea mozaică, însă corupția generalizată din Imperiul Roman explică prezența lor în cele mai înalte funcții în comunitatea evreiască din perioada respectivă. Puterea corupe totul. Puterea este capabilă să îi corupă chiar și pe cei mai cinstiți și pe cei mai sfinți, fie că aceștia se găsesc prin palatele de justiție sau în temple.

Iudeea guvernată de Pilat, cel de-al șaselea guvernator al provinciei romane, trece, în sec. I d. Hr., printr-o perioadă de revoluție religioasă și politică în care un grup de degenerați ajunge să controleze gândirea politică și să o promoveze în provincie. Așa se explică faptul că mulți membri vinovați de săvârșirea de fapte penale scăpau de acuzații și procese prin săvârșirea altor fapte penale – în zilele noastre s-ar numi trafic de influență și dare de mită. Mulți dintre ei își cumpărau locurile de la conducătorii romani din Imperiu.

b) Despre imparțialitate

Cu privire la imparțialitatea membrilor Sinedriului, aceasta a fost grav afectată, după cum rezultă din Evanghelii. Aceștia erau inamicii înflăcărați ai lui Isus pentru că le-a dat pe față ipocrizia, fățărnicia, practicile corupte, vinovăția. Evanghelistul Matei consemnează în cap. 23:1-39 toate mustrările lui Isus la adresa membrilor Sinedriului și nelegiuirile lor dezvăulite de Isus:

”Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise.

Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.

Ei leagă sarcini grele şi anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.

Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacterele late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi,

Umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi.

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi, de aceea veţi lua o mai mare osândă.

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.

Vai de voi, povăţuitori orbi, care ziceţi: ‘Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic, dar, dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.’

Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul?

‘Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic, dar, dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui.’

Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul , care sfinţeşte darul?

Deci, cine jură pe altar jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui;

cine jură pe Templu jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el;

şi cine jură pe cer jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuie să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.

Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare.

Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată.

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie.

Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi”.

Isus era doar un profet nazarinean obscur, iar ei, păzitorii Templului, conducătorii evreilor. Isus era un revoluționar, ei erau apărătorii vechii ordini instituite de legea mozaică. Isus era fără autoritate pământească, ei erau cu puterea legii în mână. Isus era un aristocrat ceresc, divin, ei erau aristocrații și elita conducătoare pe pământ.

Dezvăluirea făcută de Isus cu luciditate, aș putea spune revolta lui Isus, a generat ura și disprețul din partea Sinedriului înainte ca El să fie judecat. Prin urmare, judecătorii evrei erau în momentul procesului lui Isus inamicii lui înflăcărați. Mai mult, erau dușmanii lui de moarte, care L-au condamnat la moarte înainte de proces, antepronunțându-se.

Cu aproximativ 6 luni înainte de procesele religioase ale lui Isus în fața Sinedriului, membrii lui au avut trei întâlniri diferite pentru a discuta despre miracolele și discursurile lui Isus și pentru a stabili strategia eliminării Lui.

Prima întâlnire a avut loc în luna decembrie a anului 29 d. Hr, cu ocazia Sărbătorii Corturilor, când la predica lui Isus se convertesc foarte mulți evrei. Apostolul Ioan consemnează în cap. 7 versetele 37-53 planul preoților și al fariseilor de a-L prinde pe Isus. Un plan care a eșuat din cauză că aprozii trimiși să-L prindă au fost pur și simplu paralizați de personalitatea și mesajul lui Isus.

”Aprozii au răspuns: ”Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta”.

Fariseii le-au răspuns: ”Doar n-ați fi fost duși și voi în rătăcire? A crezut în El vreunul din mai marii noștri sau din farisei?

Dar norodul acesta, care nu știe legea, este blestemat!”

Si urmează întrebarea de 10 puncte a lui Nicodim, membru al Sinedriului, care rămâne fără răspuns în acel moment: ” Legea noastră osîndește ea pe un om înainte ca să-l asculte și să știe ce face?”. Iar această regulă de procedură va fi încălcată la procesele religioase ale lui Isus. 

A doua întâlnire a membrilor Sinedriului are loc în februarie, anul 30 d. Hr., cu șase săptămâni înainte de Răstignire, cu ocazia învierii lui Lazăr. Apostolul Ioan consemnează în cap. 11 versetele 41-53 că s-au dezbătut rapoartele întocmite de agenții lor asupra propagandei lui Isus și au decis condamnarea Lui la moarte:

Ce vom face? Omul acesta face multe minuni.

Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El, și vor veni romanii și ne vor nimici și locul nostru și neamul”.

Unul din ei, Caiafa, care era marele preot în anul acela, le-a zis: ”Voi nu știți că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, și să nu piară tot neamul?”

Din ziua aceea au hotărât să-L omoare”.

A treia întâlnire are loc cu cîteva zile înainte de Paști, la Palatul lui Caiafa, unde se decide să fie arestat și executat cât mai curând.

De fapt, Isus prezenta o amenințare pentru ei pentru că propovăduia iubirea aproapelui, iubirea dușmanului când legea cerea ”dinte pentru dinte”, iertarea de păcate fără nicio taxă, când legea cere jertfirea animalelor în cabinele lui Ana contra cost, propovăduia eliminarea unor obstacole din calea credinței în Dumnezeu, precum forma și formalismul. Răsturna toată legea pe care o păzeau membrii Sinedriului. Pentru necunoscători, Pavel a fost unul dintre studenții eminenți ai lui Gamaliel. Acesta a fost unul dintre cei mai mari experți în legea mozaică, un lider al fariseilor. După convertirea de pe drumul Damascului, Saul, prigonitor al creștinilor, înainte de a deveni marele Apostol Paul ori Pavel, în limba slavă, (numele lui după convertire), se retrage timp de aproximativ 10 ani si studiază din nou tot ce învățase cu Gamaliel. Însă, acum, studiază prin prisma învățăturilor lui Isus Hristos. Numai așa a ajuns la cel mai înalt nivel de înțelegere și cunoaștere a lui Isus, a Vechiului Testament și a învățăturii mesianice. Iar convertirea lui Pavel ne-a îmbogățit pe noi cu cele 12 episole, epistolele Pauline.

Așadar, decizia de condamnare fusese luată la palat înainte de proces!

c) Viciile de procedură în procesele religioase
1. Lipsa unei plângeri: acuzația era de ”blasfemie”, fără să existe însă o plângere propriu-zisă în acest sens: ” L-am auzit spunând…”
2. Arestarea în timpul noptii;
3. Judecata în timpul nopții;
4. Termene procedurale foarte scurte, de câteva ore;
5. Auto-incriminarea nu era suficientă pentru o condamnare;
6. Lipsa apărării celui acuzat;
7. Locul pronunțării hotărârii: hotărârea de condamnare a fost pronunțată în Palatul lui Caiafa, nu în Sala Pietrelor din Templul de la Ierusalim;
8. Marele preot și-a rupt hainele de pe el în timpul Sabatului, când a fost judecat și condamnat Isus, deși era interzis prin lege acest gest, hainele fiind croite după porunca lui Dumnezeu;
9. Votul în Sinedriu a fost neregulat, lipsind doi dintre membrii săi: Iosif din Arimateea și Nicodim; totodată, Caiafa s-a antepronunțat.

d) Acuzația și temeiul legal al acuzației

În fața Sinedriului Isus a fost judecat pentru blasfemie.

Comentatorii procesului lui Hristos nu spun foarte multe despre temeincia acuzației de blasfemie, ci subliniază existența viciilor de procedură, fără să existe un consens asupra acestora.

În ceea ce privește acuzația de blasfemie, experții legii mozaice susțin că se întemeiază pe o prescripție din Vechiul Testament, localizată în Deuteronom 13:1-5, cu titlul marginal ”Pedepsirea prorocilor mincinoși”:

”Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător* de vise care-ţi** va vesti un semn sau o minune

şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: ‘Haidem după alţi dumnezei – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti – şi să le slujim!’,

să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.

Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi.

Prorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului Dumnezeului vostru, care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată de la calea în care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.”

e) Verdictul

Verdictul în cadrul celor trei procese religioase construite în jurul acuzației de balsfemie a fost: ”vinovat”.

Prin urmare, procesele religioase ale lui Isus au fost afectate de vicii grave de pocedură, chiar dacă pe fond acuzația pare să fi fost întemeiată.

2. Procesele în fața jurisdicțiilor romane

În fața jurisdicțiilor romane s-au desfășurat trei procese: primul, înaintea lui Pilat; al doilea, înaintea lui Irod; și al treilea, din nou înaintea lui Pilat.

Dreptul aplicabil pentru procesul penal în fața jurisdicțiilor romane: dreptul roman. Acuzația era întemeiată pe Lex Julia Majestatis din 48 î. Hr.

În vremea aceea, imperiul avea puterea de a reglementa și controla cunoștințele oamenilor în materie de religie. De fapt, era atributul suveranității Romei să creeze și să distrugă religii. Așa se explică politica generală din Imperiu de toleranță față de toate religiile pământului, în locurile unde ocupate de nativi. Intoleranța era o excepție aplicabilă atunci când o religie era practicată într-un alt loc sau pe un alt teritoriu decât cel permis. Constituția romană asigura libertatea religioasă deoarece impunea ca o religie străină să tolereze o altă relgie, pentru a putea fi practicată, impunea să nu încerce distrugerea unei alte religii. Roma tolera o religie atât timp cât era pașnică și inofensivă în relație cu alte religii. În acea perioadă, creștinismul era văzut ca o religie agresivă, care promova monoteismul, opunându-se politeismului. Deci, încerca să le distrugă pe celelalte. Propaganda creștinilor era privită la Roma ca o provocare pentru legislație și religie, religia de stat fiind politeistă. În acest context este lesne de înțeles de ce creștinismul era tratat ca o infracțiune, era privit ca o formă de ateism ale cărui învățături și principii amenințau să distrugă ordinea publică.

Totuși, în fața lui Pilat și a lui Irod nu s-a judecat creștinismul, ci însuși autorul, întemeietorul, fondatorul acestei religii: Isus.

Procesele lui Hristos în fața jurisdicțiilor romane se derulează în timpul domniei împăratului Tiberius, un tiran, fricos, suspicios. Tacitus consemnează că pe vremea lui Tiberius s-au judecat 52 de cazuri de trădare, construite cu ajutorul unei veritabile clase de informatori profesioniști, denunțători profesioniști. Cele mai inofensive acte erau interpretate uneori, când interesul o cerea, ca un afront sau atac la măreția acestui despot, Tiberius. Nu au fost scutite de la înscenarea cazurilor de înaltă trădare nici măcar femeile. Probabil că experiența vieții sale personale și-a spus cuvântul. Fusese înșelat de soția sa, Iulia, pe care o va izgoni după adulter. În fața unui bărbat slab, femeia poate părea un mare pericol! Ultima parte a vieții lui se caracterizează prin promiscuitate, abuzuri sexuale, pedofilie. Cronicile despre domnia lui dezvăluie un adevărat degenerat sau dezechilibrat mintal și emoțional. Însă istoria ne-a demonstrat că nu a fost singurul dezaxat mintal care a condus unul dintre cele mai mari imperii.

a) Primul proces: în fața lui Pilat 

Procesul se desfășoară în fața guvernatorului roman al Iudeii, în Praetorium, la palatul lui Irod, deși Isus nu era cetățean roman.

Se parcurg toate fazele procesuale prescrise de procedura penală din dreptul roman.
1. Nominus Delatio (rechizitoriul): lex majestates.
2. Interogatio (interogatoriul): Pilat îl întreabă în camera de judecată pe inculpatul Isus: ”Ești Tu împăratul iudeilor?” 
3. Excusatio (apărarea): ”Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum, Împărăția Mea nu este aici” (Ioan 18: 36). ”Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut și am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăru. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu.” (Ioan 18: 37). Pilat îi pun celebra întrebare : ”Ce este adevărul?”
4. Absolutio (achitarea): Pilat dă verdictul: ”Nu găsesc nicio vină”. 

Intelectul lui Pilat este suficient de pregătit să perceapă distincția făcută în apărarea Sa, de Cel judecat, între Imperiul Roman de pe pământ și împărăția cerească evocată de Isus. Astfel era limpede pentru el că pretențiile lui Isus erau inofensive, nu atentau la autoritatea Romei.

Unele voci susțin că acesta este singurul dintre cele trei procese care respectă procedura penală. Altele susțin că au existat vicii de procedură, precum lipsa unei plângeri penale și lipsa unei căi de atac. Se pare, însă, că în cazul existenței unui proces relgios finalizat cu hotărârea de condamnare a Sinedriului, cel condamnat era adus în fața procuratorului roman pentru ca acestă să mențină sau să revizuiască, după caz, hotărârea de condamnare. Așa se poate explica și faptul că în procesul lui Isus nu a existat o cale de atac. Un alt viciu de procedură identificat de unii autori este lipsa unei cercetări prealabile, însă Evangheliile arată că lui Isus i s-a luat interogatoriul, având posibilitatea să dea explicații în fața judecătorului. A mai fost evidențiat încă un viciu: hotărârea nu se putea pronunța în alt loc decât in fața Curții, nu în afara ei, nu în public. Numai că Evanghelia după Matei arată că verdictul a fost pronunțat de Pilat în camera de judecată, în fața lui Isus. În fine, se mai invocă un viciu de procedură: hotărârea de condamnare era simbolizată prin punerea pietrelor negre de către jurați într-o urnă, iar cea de achitare prin punerea unor pietre albe. Însă omisiunea menționării acestui aspect în Evanghelii nu poate fi un argument suficient pentru a reține acest viciu.

b) Al doilea proces: în fața lui Irod

Acesta nu e un proces propriu-zis. După ce l-a achitat, Pilat află despre identitatea lui Isus, că era evreu, cetățean al Galileii. Îl trimite în fața lui Irod, deși o declinare de competență teritorială nu mai era posibilă după finalizarea procesului.

Irod se declară necompetent teritorial deoarece ultimele acte materiale ale infracțiunii de care era acuzat se săvârșiseră în Ierusalim și în apropiere de Ierusalim, în Betania: vindecarea urechii slujitorului marelui preot, care fusese tăiată cu sabia de Petru, în momentul prinderii lui Isus în Ghetsimani ( Luca 22: 51) și învierea lui Lazăr în Betania.

În urma presupusului conflict negativ de competență, Isus ajunge din nou în fața lui Pilat.

c) Al treilea proces: din nou în fața lui Pilat

Ultimul proces în fața lui Pilat este vădit nelegal. De fapt, o dată judecat, condamnatul nu putea fi judecat a doua oară pentru aceeași faptă. S-a încălcat astfel principiul clasic de procedură penală non bis in idem.

În acest poces, Pilat luptă cu propria lui conștiință sub presiunea mulțimii, sub presiunea elitei. Mulțimea era ușor de manevrat de marii preoți și de farisei: ”Preoții cei mai de seamă și bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.” ( Matei 27: 20). Mulțimea needucată nu cunoștea legea, după cum a afirmat chiar marele preot, Caiafa la una dintre întâlnirile Sinedriului. Dacă mulțimea nu cunoștea legea înseamnă că habar nu avea despre infracțiunea de blasfemie. Și dacă nu cunoștea conținutul infracțiunii de blasfemie cum putea să ceară moartea lui Isus?

Confruntarea, interacțiunea cu mulțimea, acceptată de Pilat, dar prohibită de lege, dată fiind solemnitatea procesului, este punctul de cotitură în procesul care a schimbat cursul istoriei. Este momentul în care dilemele personale și impersonale ale lui Pilat ies la suprafață. Judecătorul are dilemele lui atunci când faptele conduc la soluția de achitare, dar frica de a-și pierde funcția îl împiedică să o dea. La aceasta se adaugă și influența soției sale, Claudia Procula, care, în timpul confruntării lui Pilat cu mulțimea, îi trimite următorul mesaj: ”Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui” (Matei 27: 19). Desigur, influența soțului sau a soției nu are ce căuta în deliberarea judecătorului asupra cauzei deduse judecății, însă, judecătorul nu pleacă acasă cu roba, ci cu dosarul, faptele și argumentele. Pilat caută subterfugii. Până la urmă el propune mulțimii un compromis: renunță la aplicarea dreptului roman, substituindu-l cu tradiția iudaică a grațierii de Paști. În acest context le sugerează, printr-o întrebare, soluția pe care el o găsise corectă, temeinică și legală, dar din lașitate a refuzat să o dea: ”Vreți să vă slobod pe Împăratul Iudeilor?” (Ioan 18: 40). Și mulțimea, care s-a substituit judecătorului, strigă: ”Nu pe El, ci pe Baraba!”. O nouă substituție: a unui nevinovat cu un vinovat.

Mai bine să moară un singur om nevinovat decât să se tulburea ordinea publică în Iudeea și să se clatine scaunul de guvernator!

III. În loc de concluzii

Procesul lui Hristos dezvăluie corupția sistemului politic, judiciar și religios în timpul Imperiului Roman, manipularea maselor, forța elitei asupra celor needucați. Seamănă vremurile de atunci cu vremurile de azi, după 2000 de ani? ”Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare”, spune Eclesiastul 1:9.

Este o deșertăciune să căutăm vinovații pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil ce s-ar fi câștigat ușor la CEDO, azi!

Procesul lui Hristos ne prezintă în antiteză judecata divină și judecata omenească. Omul este supus greșelii, iar judecătorul este om, cu limite și slăbiciuni. Judecătorul are și el procese de conștiință, mai ales atunci când știe că și el va fi judecat, într-un fel sau altul, fiind supus unei judecăți pământești sau divine.

Procesul lui Hristos este procesul umanității pentru că a fost judecat și condamnat în locul nostru, pentru păcatele noastre. Condamnarea la moarte a lui Isus fusese luată în Cer, cu mult timp înainte de a se da pe pământ. Pe pământ doar se împlinea o veche profeție cu ajutorul preoților, elitei, judecătorilor, mulțimii. Și se împlinea legea care prevedea că plata păcatului este moartea.

Însă dincolo de sentința de condamnare a judecătorului pământean, în temeiul legii, se află hotărârea de grațiere divină, prin harul lui Dumnezeu. Deși lipsit de apărare în procesul Său, El va fi avocatul nostru în procesul ce se va judeca în ultimă instanță, înaintea lui Dumnezeu. Deși a fost răstignit nevinovat acum 2000 de ani, El încă oferă darul iertării și al vieții veșnice tuturor celor vinovați de păcate. O regulă divină care nu comportă excepții. Pentru că dreptatea divină nu se confundă cu dreptatea omenească.

Fie ca Lumina Învierii să ne lumineze mintea și să ne aducă pace în suflet!


Surse bibliografice:
1. Walter M. Chandler, The Trial of Jesus from a Lawyer`s Standpoint, vol. 1 și vol. 2, The Empire Publishing Co., 1908, New York;
2. H.H. Weiler, The Trial of Jesus. Disponibil aici;
3. Wesley J. Smith, A Contemporary Review of Trial of Jesus. Disponibil aici;
4. Robert Buklin, The Legal and Medical Aspects of the Trial and Death of Christ. Disponibil aici;
5. Roger Gil, Le comportement de Pilate au cours du procès de Jésus témoigne-t-il d’un dilemme moral ? Une analyse neuropsychologique. Disponibil aici.
5. Steve Fuller, Pilate’s Trolley Problem: The Trial of Jesus for Transhuman Times. Disponibil aici;
6. Mircea Duțu, Le procès de Jésus Christ dans la lumière du droit romain,Revista de Științe Juridice, 2007, p. 7. și urm.


Av. conf. univ. dr. Lavinia Tec
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Procesul lui Hristos”

  1. Maria BORNEA spune:

    Felicitări, Lavinia! Un compendiu excelent și binevenit în aceste zile.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate