ÎCCJ. Sesizare CCR admisă ref. art. 155 alin. (1) Cod penal. Sintagma „cursul prescripției se întrerupe prin”
9 mai 2019 | Andreea COMAN, Daniela NICULCEA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma „cursul prescripției se întrerupe”. Pentru a dispune în acest sens a reținut, pe de o parte că, în mod greșit, instanța de fond a susținut că prin Decizia nr. 297/2018 Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la art. 155 alin. (1) C. pen. în integralitate, întrucât respectiva decizie vizează exclusiv sintagma „orice act de procedură”, textul criticat de recurentul inculpat nefiind de natură a se confunda cu cel care a fost supus atenției Curții Constituționale, acesta vizând doar prima parte a aceluiași articol, respectiv sintagma „cursul prescripției se întrerupe prin”, iar pe de altă parte, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care inculpatul invocă împlinirea termenului de prescripție generală a răspunderii penale cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că textul art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma „cursul prescripției se întrerupe”, se prezintă la acest moment într-o manieră total imprevizibilă, lipsa de reglementare a cazurilor și situațiilor în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale fiind de natură să confere normei de drept penal, astfel cum este aceasta reglementată în prezent, după intervenirea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituțional, un caracter neconstituțional. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 151/8 martie 2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate)
Av. Andreea Coman, Managing Associate SĂVESCU & ASOCIAȚII
Daniela Niculcea, I Law You, studentă la Facultatea de Drept a Universității din București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro