Decizia CCR nr. 145/2019. Admiterea obiecției de neconstituționalitate ref. la Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice
04.05.2019 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 319 din data de 24 aprilie 2019, a fost publicată Decizia nr. 145/2019 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.

Argumentarea autorului sesizării se bazează, în esență, pe faptul că prin art. II pct. 1 [cu referire la art. 26 alin. (1), pct. 2 și 4 din Legea nr. 218/2002] și prin art. II pct. 13 [cu referire la art. 38 alin. (1) – (7) din Legea nr. 218/2002] se modifică Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, în sensul introducerii atribuțiilor de prevenire și combatere a terorismului, fiind realizate și modificări de amploare în vederea îmbunătățirii mecanismului de care dispune Poliția Română în asigurarea ordinii publice, subsumate semnificației conceptului de securitate națională, așa cum a fost definit în jurisprudența Curții Constituționale. În opinia autorului sesizării, devin astfel incidente prevederile art. 4 lit. d) pct. 2 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (consfințit de art. 119 din Constituție), referitoare la competența de avizare a acestuia, astfel că lipsa solicitării avizului determină neconstituționalitatea legii în ansamblul său.

Constatările Curții Constituționale

Analizând aceste susțineri, Curtea reține mai întâi că, de principiu, lipsa solicitării sau a existenței unor avize în procedura de elaborare a actelor normative constituie aspecte ce țin de respectarea obligațiilor legale ale autorităților implicate în această procedură și, implicit, vizează neconstituționalitatea actelor normative.

În cauza de față Curtea constată că se invocă lipsa solicitării avizului Consiliului Suprem de Apărare a Țării, or, față de considerentele mai sus menționate, obligația de solicitare a avizului cu privire la legea criticată este impusă de rolul constituțional al Consiliul Suprem de Apărare a Țării, consfințit de art. 119 din Constituție, concretizat la nivelul legii organice prin instituirea atribuției de avizare menționate.

Circumscrisă criticilor de neconstituționalitate extrinsecă este și susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale care reglementează termenele de adoptare tacită a legilor. Astfel, potrivit art. 75 alin. (2) din Constituție, „Prima Cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate”. Cu privire la modul de calcul al acestor termene, art. 119 din Regulamentul Senatului, în redactarea în vigoare la data de referință, prevedea că „pentru termenele procedurale ale procesului legislativ se iau în calcul numai zilele în care Senatul lucrează în plen sau în comisii permanente”, iar art. 118 din același regulament prevede că „Pentru propunerile legislative termenele de legiferare curg de la data înregistrării acestora la Biroul permanent, însoțite de avizele necesare”.

Decizia Curții Constituționale

Admite obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și constată că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice este neconstituțională în ansamblul său.