Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

CCR a stabilit încă din 2012 cine participă la reuniunile Consiliului European
06.05.2019 | Vladimir Adrian COSTEA

Secţiuni: Articole, Drept constitutional, Dreptul Uniunii Europene, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Vladimir-Adrian Costea

Vladimir-Adrian Costea

Apropierea Summit-ului informal al șefilor de stat și de guvern de la Sibiu a readus în spațiul public subiectul reprezentat de competenţele Preşedintelui şi ale primului-ministru cu privire la participarea la reuniunile Consiliului European. În plină campanie electorală, partidele și mass media se întrec în scenarii, fără a se raporta însă la jurisprudența CCR în materie. Dacă nu ar fi existat însă precedentul conflictului juridic de natură constituţională din 2012, ne-am fi trezit înaintea Summit-ului din 9 mai că nu știm cine ar trebui să ne reprezinte.

Prin Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, CCR a clarificat însăși natura regimului constituțional, argumentaţia Curţii făcând referire inclusiv la prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană, conform căruia „Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre” (art. 15 alin. (2) din Tratat). Din punctul de vedere al competenţelor, „Consiliul European vizează probleme strategice ale Uniunii Europene, precum şi cele care ţin de viitorul acesteia. De aceea, Consiliul European adoptă decizii cu un pronunţat caracter politic, decizii care pot rezolva şi conflicte între statele membre, conflicte care nu au putut fi soluţionate la un nivel inferior de reprezentare, spre exemplu în Consiliu”. În acest sens, „Consiliul European este motorul dezvoltării Uniunii”, fapt pentru care Curtea a utilizat o interpretare teleologică a textului, în urma căreia a constatat că în cadrul Consiliului European statele membre trebuie să fie reprezentate „la cel mai înalt nivel de către autoritatea publică competentă”. Astfel, la nivelul statelor membre, cu excepţia Franţei, Lituaniei şi Ciprului – unde Preşedintele participă la întâlnirile Consiliului European -, sunt reprezentate de către primul-ministru în Consiliul European, Lituania fiind singurul stat unde există un acord între actorii politici.[1]

Pornind de la aceste observaţii, Curtea a subliniat necesitatea definirii regimului politic românesc, pentru a putea soluţiona conflictul dintre Preşedinte şi primul-ministru. Pentru aceasta, utilizând definiţiile lui Maurice Duverger[2], Curtea a constatat că „un regim politic este calificat ca fiind semiprezidenţial dacă în textul Constituţiei sunt întrunite trei condiţii”: 1) Alegerea prin vot universal a Preşedintelui; 2) Competenţe considerabile de care să dispună Preşedintele; 3) Preşedintele este secondat de un prim-ministru şi de miniştri, parte a puterii executive, şi care pot rămâne în funcţie doar dacă Parlamentul nu se opune.[3] Având în vedere aceste condiţii, Curtea a arătat că prima condiţie este îndeplinită prin intermediul art. 81 din Constituţie. Totodată, cea de-a treia condiţie este îndeplinită ca urmare a art. 102 şi art. 114 din Constituţie. Prin urmare, pentru ca regimul politic românesc să fie un regim semiprezidenţial, trebuie îndeplinită şi cea de-a doua condiţie. În legătură cu acest aspect, Curtea a evidenţiat rolul Preşedintelui în politica externă a statului, precum și calitatea sa de comandant al forţelor armate, respectiv preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.[4] Curtea a reţinut astfel că „regimul politic consacrat de Constituţie trebuie să fie calificat ca fiind unul semiprezidenţial”.[5]

Preşedintele României reprezintă statul român (potrivit art. 80 alin. (1) din Constituţie), conducând şi angajând statul în planul politicii externe. În schimb, primul-ministru are competenţa constituţională, conform art. 102 alin. (1) din Constituţie, de a asigura realizarea politicii externe a ţării, implementând în mod corespunzător măsurile faţă de care statul s-a angajat prin intermediul Preşedintelui. Potrivit interpretării Curţii, „rolul Guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, (…) mai degrabă derivat, şi nu originar, cum este cel al Preşedintelui României”.[6] Proeminenţa Preşedintelui în planul politicii externe derivă din faptul că este singura autoritate „care poate angaja în sfera relaţiilor externe statul ca subiect de drept internaţional public”.[7] Având în vedere aspectele menţionate mai sus, „Curtea concluzionează că Preşedintele României nu numai că are dreptul, dar are şi obligaţia asumată în actul de aderare de a participa la reuniunile Consiliului European; în caz contrar, s-ar încălca angajamentele pe care România şi le-a asumat prin acesta”.[8]

Judecătorii Acsinte Gaspar, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader au emis însă o Opinie separată, în cadrul căreia au subliniat că nu există nicio prevedere constituţională sau comunitară care să clarifice reprezentarea în cadrul Consiliului Europeană de către Preşedinte sau de către primul-ministru.[9] Drept urmare, cei trei judecători au considerat că problema reprezentării ţării la o întrunire internaţională, inclusiv la Consiliul European, în lipsa unor prevederei constituţionale sau comunitare, este o problemă politică, care trebuie să fie tranşată de către Parlament.[10]

Prin intermediul unei alte Opinii separate, judecătorul Ion Predescu a considerat că soluţia emisă de Curte este greşită ca urmare a faptului că aceasta a interpretat în mod eronat art. 80 din Constituţie. În timp ce majoritatea judecătorilor au considerat că art. 80 din Constituţie determină atribuţiile autorităţii publice – Preşedintele României, judecătorul Ion Predescu a semnalat că acest articol nu determină atribuţiile acestuia, prevăzând, în schimb, definiţia autorităţii şi rolul acesteia în statul român. În consecinţă, judecătorul Ion Predescu a criticat motivarea deciziei conform căreia Preşedintele României este reprezentantul general al statului român, considerând că Preşedintele nu este singurul reprezentant al statului român. În continuarea argumentaţiei, judecătorul Ion Predescu s-a alăturat interpretării prezentate în Opinia separată emisă de judecătorii Acsinte Gaspar, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, considerând că „Declaraţia Parlamentului este act de voinţă politică. Este actul de voinţă al organului reprezentativ suprem al poporului român, aşadar, de necontestat, de neînlăturat şi de executat, prin efectele pe care le produce. Parlamentul este singura autoritate publică competentă a se pronunţa asupra neînţelegerilor cu privire la reprezentarea statului, care se ivesc între cele două autorităţi publice – Preşedintele României şi primul-ministru al Guvernului”.[11]

În acelaşi timp, judecătoarea Aspazia Cojocaru a emis o Opinie concurentă, prin intermediul căreia a considerat că Parlamentul nu deţine atribuţii privind constatarea şi rezolvarea conflictelor dintre autorităţile publice, această atribuţie revenind în mod exclusiv Curţii Constituţionale [potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie şi art. 34-36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale]. În cele din urmă, judecătoarea Aspazia Cojocaru s-a alăturat opiniei majoritare a Deciziei Curţii, considerând că „în România forma de guvernământ fiind republica semi-prezidenţială, Preşedintele, potrivit Constituţiei, reprezintă statul român, care nu este doar un drept, ci şi o obligaţie”.[12]


[1] Curtea Constituţională a României, Decizia Nr. 683 din 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012.
[2] A se vedea Maurice DUVERGER, Echec au roi, Editura Albin Michel, 1978, Paris; Maurice DUVERGER, „A new political system model: semi-presidential Government”, în European Journal of Political Research, 1980, vol.8, pag.165-187.
[3] Curtea Constituţională a României, Decizia Nr. 683 din 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Opinie separată emisă de judecătorii Acsinte Gaspar, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader cu privire la Decizia Nr. 683 din 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012.
[10] Trebuie menţionat faptul că anterior acestei decizii, Parlamentul României, prin intermediul Declaraţiei nr. 1/2012 referitoare la problemele actuale aflate pe agenda Uniunii Europene şi obligaţiile ce revin României în baza acestora, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 392, din 12 iunie 2012, partaja atribuţiile Preşedintelui şi ale Guvernului României de reprezentare în domeniul afacerilor europene. Conform Declaraţiei, „în materie de politică europeană de apărare şi securitate, precum şi în politica externă comună a Uniunii Europene, este constituţional şi funcţional ca Preşedintele României să aibă precădere în a reprezenta România; în materie economică, socială, bugetară, referitoare la fondurile europene, aderarea la Schengen, precum şi în alte aspecte executive, este constituţional şi funcţional ca primul-ministru să aibă precădere în a reprezenta România şi a participa la procesul decizional al Consiliului European”. Pe baza acestei partajări, Parlamentul României considera că primul-ministru trebuie să reprezinte poziţiile României la lucrările Consiliului European din 28 iunie 2012, „având în vedere faptul că agenda Consiliului European din 28 iunie 2012 se referă la subiecte precum situaţia economică din Uniunea Europeană, adoptarea unor măsuri economice şi sociale, precum şi continuarea negocierilor privind viitorul Cadru financiar multianual 2014-2020”. A se vedea Declaraţia Parlamentului României nr. 1/2012 referitoare la problemele actuale aflate pe agenda Uniunii Europene şi obligaţiile ce revin României în baza acestora, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 392, din 12 iunie 2012.
[11] Opinie separată emisă de judecătorul Ion Predescu cu privire la Decizia Nr. 683 din 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012.
[12] Opinie concurentă emisă de judecătoarea Aspazia Cojocaru cu privire la Decizia Nr. 683 din 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012.


Vladimir-Adrian Costea

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti