« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Investigații criminale (II). Înregistrările din cursul urmăririi penale și desfășurării ședinței de judecată
07.05.2019 | Neculai ZAMFIRESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Neculai Zamfirescu

Neculai Zamfirescu

Înregistrările cu mijloace tehnice audio video realizate în cursul urmăririi penale [Art. 110 (5), Art. 123 – (2)] şi în cursul şedinţelor de judecată [Art. 369 (1)] conservă cu obiectivitate elemente de fapt care servesc la justa soluţionare a cauzei.

Spre deosebire de înregistrările telefonice și ambientale care fac obiectul verificării autenticităţii, când expertul verifică dacă conţin eventuale urme de alterare, (expertiza criminalistică a vocii şi a vorbirii şi expertiza fotografiilor şi a imaginilor video), înregistrările la care facem referire pot fi supuse unor proceduri de valorificare atunci, și numai atunci când s-a realizat redarea în formă scrisă a conținutului. Această operațiune facilitează:

a) limpezirea neconcordanţelor între relatările persoanelor (suspecţi, inculpaţi, martori…) şi conţinutul declaraţiilor, notelor privind desfăşurarea şedinţei de judecată sau a altor mijloace de probă materializate cu aceste ocazii, pe baza operaţiunii de identificare comparativă a răspunsurilor date cu cele consemnate,

b) valorificarea semantică ce clarifică sensul și semnificația noțiunilor

c) valorificarea psihanalitică, ce privește: investigarea semnificației faptelor și împrejurărilor; terapia contrastelor; efectele proceselor psihice, trăirilor, gândirii și activității justiţiarilor şi justiţiabililor în momentele notificării mijloacelor de probă,(identificarea acțiunilor psihice interioare)

d) remarca construcțiilor probatorii afectate de captație.

Toate aceste operațiuni au trecut testul posibilității, pot deveni în viitor constante ale cercetării aplicative din diferite perspective ale proceselor probatorii. Desigur, se pune și problema formării, specializării și perfecționării în aceste domenii ale cercetării aplicative independente[1].

În fapt, în vederea notificării unei declaraţii, organele judiciare formulează întrebări potrivit necesităţii, posibilităţii, voinţei şi conştiinţei. La aceste întrebări persoana audiată răspunde (de regulă, fără posibilitatea de a detalia, motiva, explica şi susţine afirmaţiile). Răspunsurile sunt preluate de organul judicar, potrivit unui grad de înţelegere, reformulate, dictate şi notificate, iată relaţia:

Pe această relaţie se realizează de fiecare dată un lanţ al gândirii, care cuprinde un flux orientat către scopuri, idei și asociații care conduc la o concluzie orientată spre realitate sau dimpotrivă. Relaţia conservă premisa judecăţilor şi concepţiilor, indicând punerea în aplicare a operaţiunilor investigaţiei criminale respectiv: psihanaliza întrebării şi a răspunsului comunicat; semantica răspunsului dat; compararea răspunsurilor date cu cele consemnate.

Foarte important este procesul de percepere a tonalităților. Asigurăm acest proces prin ascultarea mărturiei semnalelor sonore, concomitent cu lecturarea redării în forma scrisă. Prin această modalitate ajungem la înţelegerea, interpretarea, reprezentarea şi cunoaşterea caracteristicilor duelului psihologic dintre organul judiciar şi persoana ascultată, a reacţiilor la opozabilitatea intereselor, a consecinţelor inegalităţii statutului, sesizarea şi redarea tensiunii comportamentului expresiv, a demersului neuniform, contradictoriu, a perceperii intimităţii, stresului şi riscului. Toate acestea formează platforma înţelegerii, redării şi explicării din perspectivă juridică a situaţiilor de fapt care au permis vicierea mijloacelor de probă.


[1] N.Z. Știința investigației criminale – Teoria argumentării și gândire critică Vol II si III, Ed.Pro Unversitaria (06.2019)


Conf. univ. dr. Neculai Zamfirescu

Cuvinte cheie: , ,
Secţiuni/categorii: Articole, Drept penal, Opinii, SELECTED TOP LEGAL

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD