Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat o nouă trimitere preliminară la CJUE: C-339/19, Romenergo și Aris Capital
07.05.2019 | Daniel-Mihail ȘANDRU

Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat o nouă trimitere preliminară: C-339/19, Romenergo și Aris Capital.
Potrivit încheierii din 20 februarie, textul întrebării este următorul:
„Prevederile art. 63 şi următoarele din TFUE corobotate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Directiva nr. 2004/25/ CE şi cu dispoziţiile art. 87 din Directiva 2001/34/CE trebuie interpretate în sensul că se opun cadrului legislativ naţional (în cazul de faţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) lit j) din regulamentul CNVM nr. 1/2006) prin care este instituită o prezumţie legală de concertare a deţinerilor în cadrul unor societăţi ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi prin care sunt asimilate unor fonduri de investiţii alternative (denumite societăţi de investiţii financiare -S.I.F. ) cu privire la:
1. persoane care au derulat sau care derulează operaţiuni economice împreună, cu sau fără legătură cu piaţa de capital şi
2. persoane care în derularea unor operaţiuni economice utilizează resurse financiare având aceeaşi sursă sau care provin de la entităţi diferite care sunt persoane implicate?”
Lista tuturor trimiterilor preliminare formulate de către instanțele din România se află pe platforma IADUER.ro, proiect susținut de JURIDICE.ro.
:: sursa: IADUER – un proiect CSDE, ARDAE și FJR
Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Șandru