Secţiuni » Selected
Selected
Comunicate profesionişti

REFF & ASSOCIAȚII, avocații NEPI Rockcastle și ai lui Ovidiu Șandor în vânzarea către Dedeman a clădirii de birouri The Office din Cluj. Perspective asupra tranzacției și feedback-ul clienților
08.05.2019 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Selected
JURIDICE - In Law We Trust

REFF & ASSOCIAȚII, societatea de avocați reprezentând rețeaua globală DELOITTE Legal în România, a asigurat servicii complete de asistență juridică pentru NEPI Rockcastle, liderul pieței imobiliare din Europa Centrală și de Est, și pentru grupul de firme al antreprenorului Ovidiu Șandor, unul dintre cei mai importanți antreprenori români activi în domeniul imobiliar, în tranzacția de vânzare a proiectului The Office din Cluj-Napoca către Dedeman, cea mai importantă tranzacție de clădiri de birouri a acestui an. Dedeman a fost asistată de POPOVICI NIȚU STOICA ȘI ASOCIAȚII.

Proiectul de vânzare a fost unul complex, cu atât mai mult cu cât REFF & ASSOCIAȚII a asistat simultan ambele societăți vânzătoare, doi jucători de elită pe piața imobiliară din România, care au dezvoltat împreună proiectul The Office. REFF & ASSOCIAȚII a asigurat integral asistența și reprezentarea juridică a societăților comerciale vânzătoare în pregătirea și negocierea contractului de vânzare și a întregii documentații accesorii, până la semnarea tranzacției.

Robert Ioniță, Director Juridic al NEPI Rockcastle: „Mulțumim echipei REFF & ASSOCIAȚII pentru asistența oferită într-o nouă tranzacție de succes. Apreciem abilitatea avocaților noștri de a-și folosi cunoștințele juridice complexe pentru a rezolva într-un mod pragmatic și eficient orice aspecte ridicate în cursul negocierilor, găsind cele mai potrivite soluții pentru acomodarea intereselor tuturor părților implicate.”

Ovidiu Șandor: „Felicit avocații REFF & ASSOCIAȚII pentru asistența de înaltă clasă acordată pe parcursul acestei negocieri. Irina și echipa ei au folosit extinsa lor experiență pentru găsirea soluțiilor juridice necesare, într-o abordare profesionistă și pragmatică, înțelegând foarte bine nevoile comerciale ale părților implicate în tranzacție și așezând abordările juridice coerent, aliniate cu aceste nevoi. Ca de obicei, implicarea lor a fost exemplară și sperăm să continuăm colaborarea noastră și cu alte proiecte de succes.”

Echipa dedicată tranzacției a fost condusă de Irina Dimitriu, Partener și liderul practicii de drept imobiliar a Reff & Asociații, și a fost alcătuită din experți în mai multe arii. Simona Iacob, Senior Managing Associate, și Maria Nițulescu, Senior Associate, au făcut parte din echipa de drept imobiliar implicată în tranzacție, Alina Tihan, Senior Managing Associate, și Diana Elena Rotaru, Associate, au făcut parte din echipa specializată în domeniul financiar-bancar, iar Diana Fejer, Senior Managing Associate, Fraga Varadi, Associate, Adrian Hlistei-Muresan, Senior Associate, și Oana Bucșa, Senior Associate, din echipa de dreptul concurenței.

Irina Dimitriu, Partener la REFF & ASSOCIAȚII„Această tranzacție nu a fost pentru noi doar o semnare de succes, ci un proiect de suflet, în care ne-am implicat începând de la prima fază și până la vânzare. Suntem mândri că am avut ocazia să reprezentăm simultan nu unul, ci doi dintre cei mai importanți investitori de profil din România – din câte știu eu, o premieră pe piața avocaturii de real estate de la noi. Complexitatea inerentă a unei astfel de tranzacții, cumulată cu faptul că am asistat doi clienți tradiționali ai firmei noastre, a implicat un efort deosebit din partea echipei de avocați, către care se îndreaptă felicitările mele.”

De peste zece ani, REFF & ASSOCIAȚII este recunoscută drept una dintre cele mai importante societăți de avocatură în domeniu imobiliar din România, fiind implicată, fie de partea vânzătorului, fie a cumpărătorului, în majoritatea celor mai mari tranzacții imobiliare din țară, atât în domeniul spațiilor de birouri, cât și al celor comerciale. Ediția din 2019 a clasamentului Legal 500 EMEA recunoaște încă o dată REFF & ASSOCIAȚII ca o firmă de prim rang în domeniul imobiliar, citând clienți care apreciază avocații REFF & ASSOCIAȚII specializați în drept imobiliar drept „profesioniști excelenți”, „flexibili, echitabili și inovatori în găsirea soluțiilor”.

Cu o echipă de peste 70 de avocați, REFF & ASSOCIAȚII este una dintre cele mai mari societăți de avocați din România, recunoscută pentru calitatea serviciilor și abilitatea de a oferi soluții în chestiuni juridice complexe. Tipurile de servicii oferite acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, litigii, fuziuni și achiziții, sectorul public, drept imobiliar. REFF & ASSOCIAȚII reprezintă România în rețeaua globală DELOITTE Legal, care are peste 2.500 de avocați în 85 de țări.

:: English version

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti