TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Jurisprudenţă inedită CITR (25): e competent sindicul să judece executările silite demarate împotriva debitoarei?
09.05.2019 | Adrian Ștefan CLOPOTARI


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Adrian Ștefan Clopotari

Adrian Ștefan Clopotari

A. Premisă

Deschiderea insolvenței poate fi echivalată cu sfârșitul libertății creditorilor. Însă ca-n povestea independenților vânători-culegători, care s-au trezit împotmoliți în agricultură[1], sacrificarea fericirii individuale se traduce, paradoxal, într-o prosperitate a colectivității. Insolvența este un schimb: azi, renunți la dreptul tău individual și primești în loc dreptul acesta colectiv care te va face mai fericit. Trocul nu este unul negociat, cu clauză de refuz și drept de răzgândire: creditorul nu poate alege să-și vadă de treaba lui cu recuperarea individuală a creanței și să se mai gândească dacă aderă la gașca zgomotoasă de creditori care a decis unirea eforturilor pentru recuperarea colectivă. Prezumția maximizării este absolută și nu se acordă derogări, dar mecanismele insolvenței vin să garanteze că nu e nici o problemă: nici reorganizarea, nici falimentul nu se pot derula fără condiția recuperării creanțelor în cel mai înalt grad posibil. Apoi, ca în istoria umanității, binele comun transcende insignifianta împlinire a unei generații: ajutarea debitoarei să rămână în circuitul comercial aduce prosperitate pentru un potențial infinit de creditori, oricum mai mare decât numărul finit al celor înscriși acum la masa credală.

Insolvența înseamnă drepturile creditorilor, dar ce se întâmplă când un drept azvârlit într-o coadă de articol, ajunge să le anuleze pe toate celelalte? Art. 143 alin. (1) din Legea 85/2014 sau dreptul la executare silită al creditorilor curenți, în vigoare din 2 octombrie 2018 a ajuns să pună pe jar multiple proceduri. La propriu, fiindcă dincolo de debandada aplicării efective, unde nimeni nu mai este sigur de nimic (ce înseamnă insolvența sau executarea silită?), practicienii se întreabă oare cu ce s-au ocupat înainte în proceduri, dacă acum acțiunile de interpretare a executărilor silite le consumă tot timpul?

Nu reluăm argumentele[2], ci azi vorbim despre cine are dreptul să le aleagă. Care judecător este competent material? Cel de la instanța de drept comun, respectiv de la judecătorie sau judecătorul sindic investit a judeca dosarul de insolvență? Executarea silită asupra bunurilor debitoarei aflate în insolvență este totuna cu executarea silită asupra bunurilor unei debitoare care nu se găsește în procedura colectivă?

Am spicuit proaspăta jurisprudență dar divergentă cu privire la aceste chestiuni. La final, am inclus propria optică.

B. Judecătoria este competentă

Situația juridică a debitoarei nu determină competența sindicului

1. Potrivit art. 260 alin. (1) şi (4) din C. proc. fisc., cu denumirea marginală Contestaţia la executare silită: „(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.

2. Întrucât norma citată, normă cu caracter special, nu prevede care dintre instanţe din ierarhia judiciară este competentă material să soluţioneze contestaţia la executare, înseamnă că se aplică legea generală, respectiv C. proc. civ., care la art. 713 prevede că contestaţia se introduce la instanţa de executare, iar în art. 641, alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, cu denumirea marginală Instanţa de executare, se arată că „(1) Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (2) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

3. Din interpretarea normelor citate reiese că judecătoria pe raza căreia se află organul de executare este competentă să soluţioneze o ordonanţă preşedinţială care vizează un act de executare silită.

4. Judecătorul-sindic nu este competent să judece prezenta cerere şi ca urmare a următoarelor considerente: chiar dacă cererea nu este întemeiată în drept pe Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi pe Codul de procedură civilă, fără indicarea în concret a dispoziţiilor aplicabile, administratorul judiciar doreşte, practic, suspendarea provizorie a unei proceduri de executare silită începută împotriva debitorului de către organul fiscal.

5. Competenţele judecătorului sindic sunt strict limitate la dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi care reia, practic, toate cererile, contestaţiile ce sunt înscrise în cuprinsul legii la diverse secţiuni. Între aceste atribuţii nu sunt incluse şi cererile de ordonanţă preşedinţială sau contestaţiile la executare silită.

6. Într-un mod mai general sunt definite atribuţiile judecătorului sindic în art. 11 alin. (2): „Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.” Nici în cadrul acestei definiţii mai generale nu poate fi încadrată cererea administratorului judiciar întrucât aceasta nu vizează activitatea sa, ci o executare silită începută de un organ bugetar.

7. Pe de altă parte, natura cererii adresate instanţelor de judecată nu se confundă cu situaţia juridică în care se află una dintre părţi. Cu alte cuvinte, cererea administratorului judiciar nu este aferentă procedurii insolvenţei pentru că este formulată de administratorul judiciar al unui debitor aflat în insolvenţă. De aceea pot exista cauze în care debitoarea este parte şi care nu sunt de competenţa judecătorului sindic, cum sunt acţiunile în pretenţii ale debitorului aflat în procedură de insolvenţă împotriva debitorilor săi şi care, aparent, sunt aferente procedurii insolvenţei, dar nu sunt de competenţa judecătorului sindic, ci a instanţelor de drept comun.

8. Interpretând această prevedere legală, doctrina arată că judecătorul-sindic conduce întreaga procedură de la deschidere și până la închidere, marcând etapele parcurse de procedură și tranşând asupra conflictelor si litigiilor sau rezolvând cererile cu privire la drepturile participanţilor. În aceste situaţii conflictuale, judecătorul-sindic exercită controlul de legalitate privind măsurile luate de practicianul în insolvență sau soluţionează contestaţiile și obiecțiunile participanţilor la procedură.

9. Cererea administratorului judiciar excede în mod vădit competenței judecătorului-sindic întrucât deşi debitorul pe care îl administrează se află în reorganizare judiciară, cererea sa nu reprezintă o contestaţie sau obiecţiune cu privire la procedura în sine, ci vizează executarea silită a unor creanţe bugetare.

Tribunalul București, Decizia 1470/2019

Executarea silită inițiată asupra debitoarei nu privește procedura insolvenței

1. Toate actele juridice a căror anulare s-a solicitat sunt acte administrativ fiscale în sensul art. 1 pct. 1 din Legea 207/2015, respectiv sunt acte emise de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de colectare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de persoana căreia îi sunt adresate, în speţă debitoarea în insolvență. Titlurile executorii şi somaţiile atacate sunt acte întocmite în cadrul executării silite fiscale desfăşurate de pârâtă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015.

2. În conformitate cu decizia ÎCCJ-RIL nr. XIV din 5 februarie 2007, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

3. Concluzionând, judecătorul sindic reţine că atacarea pe fond a actelor administrativ fiscale mai sus menţionate, devenite titluri executorii prin ajungerea creanţelor pe care le constată la scadenţă, precum şi a actelor de executare silită fiscală poate fi efectuată doar pe calea contestaţiei la executare, cerere în justiţie care este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare.

4. Împrejurarea că debitoarea se află în reorganizare judiciară, în procedura prevăzută de Legea 85/2006, nu prezintă nicio relevanţă pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze prezenta cerere de pronunţare a unei ordonanţe preşedinţiale. Anularea actelor administrativ fiscale mai sus arătate nu se regăseşte între atribuţiile enumerate (neexhaustiv) în cuprinsul art. 11 alin. (1) din Legea 85/2006, iar art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

5. Actele administrativ fiscale mai sus arătate, inclusiv executarea silită fiscală individuală şi actele de executare silită fiscală propriu-zise sunt acte juridice străine de procedura insolvenţei, astfel încât verificarea legalităţii şi/sau a temeiniciei lor excede competenţei judecătorului sindic.

Tribunalul Comercial Cluj, Decizia 353/2019

Admiterea competenței materiale a sindicului ar încălca principiul specializării

1. Procedura reglementată de legea insolvenţei este o procedură specială de executare silită având caracter unitar, colectiv, concursual şi egalitar, care vizează toate bunurile comerciantului/profesionistului debitor (art. 3 din Legea 85/2014) şi a cărui menire este să dea satisfacţie intereselor legale ale creditorilor înscrişi în tabelul de creanţe, adică acoperirea pasivului creditorilor concursuali, prin reorganizarea debitorului sau prin faliment asigurându-se astfel în mod real o maximizarea averii debitorului, prin protecţia creditorilor concursuali de executări silite individuale în care pot fi afectate chiar drepturilor acestora.

2. Aceste caracteristici se desprind din reglementările Legii 85/2014, printre care redăm cu titlu de exemplu cele ale art. 2 și art. 5 pct. 44 și 45.

3. În cazul de faţă este vorba, fără nici un dubiu, despre o formă de executare silită individuală demarată de către organul fiscal, împotriva căreia debitoarea a investit deja instanţa de drept comun ce are plenitudine de jurisdicţie în calitate de instanţă de executare, conform art. 651 C. proc. civ. raportat la art. 714 C.proc. civ.

4. Deci, fără a antama fondul cauzei relativ la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (2), 143 alin. (1) şi 163 alin. 3 din Legea 85/2014, coroborat cu cele ale art. 213 alin. (2) C. proc. fisc., aspect ce revine instanţei competente a se pronunţa asupra fondului cauzei, judecătorul sindic apreciază că raportat la dispoziţiile art. 45 al. (2) din Legea 85/2014, are competenţe limitate în procedura insolvenţei, iar prin modificările aduse de către OUG nr.88/2018 acestea nu i-au fost lărgite. Dacă am aprecia în sens contrar ar însemna ca acesta să soluţioneze şi ordonanţele de plată, cât şi celelalte acţiuni de drept comun sau cele care au o competenţă specială (art. 351 C. proc. fisc.), în sensul că acesta ar avea o plenitudine de competenţă indiferent de natura şi obiectul cauzei, aspect care ar contraveni şi principiului specializării prevăzut de legile de organizare judiciară dar ar încărca şi în mod nejustificat activitatea acestuia.

5. Aceste aspecte legate de competenţa specializată privesc şi ipoteza executării silite individuale, chiar dacă acea executare este pornită de către organele fiscale cu privire la eventuale creanţe curente pentru care creditorul fiscal a emis titluri executorii, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 260 alin. (3) C. proc. fisc.), aspect ce se desprinde şi din considerentele statuate de ÎCCJ, în dezlegarea unor chestiuni de drept date prin Decizia numărul 11 din 18 aprilie 2016.

Sentința 143/2019, Tribunalul Sibiu

B. Sindicul este competent

1. Dispoziţiile Legii 85/2014 se completează în temeiul art. 342 cu prevederile C. proc. civ., în timp ce în temeiul art. 45 coroborat cu art. 58 alin. (1) lit. n din Legea 85/2014, judecătorul sindic poate fi sesizat cu chestiuni litigioase, cereri contencioase sau necontencioase ce au legătură cu procedura insolvenţei.

2. Interpretând aceste dispoziţii legale se reţine că sesizarea sa, învestirea din punct de vedere procedural pe calea ordonanţei preşedinţiale a judecătorului sindic nu poate fi de plano exclusă.

3. Mai departe, referitor la domeniul de aplicare a ordonanţei preşedinţiale, se reţine că scopul pentru care legiuitorul a instituit o asemenea procedură rezultă din prevederile art. 997 alin. (1), şi anume luarea unor măsuri provizorii cu privire la o situaţie de fapt dedusă judecăţii în condiţiile în care şi celelalte cerinţe de admisibilitate sunt îndeplinite.

4. Faptul că se solicită cu titlu de măsură provizorie suspendarea executării silite, folosindu-se totodată terminologia de suspendare provizorie, care este o noţiune juridică având conţinut autonom şi de sine stătător, conduce la dispoziţiile art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă. De altfel, în demersul său, debitoarea a procedat totodată la formularea unei contestaţii la executare, cadru în care a formulat şi cerere de suspendare a executării silite, tocmai pentru că, în mod tipic, situaţiile de genul celei deduse judecăţii se întâlnesc în materia dreptului comun al contestaţiei la executare.

5. Apreciind că nu există temei pentru a spune într-un mod lipsit de echivoc faptul că dispoziţiile art. 719 alin. 7 Cod procedură civilă instituie o procedură de sine stătătoare, se va reţine că este admisibilă formularea ordonanţei preşedinţiale aptă să învestească judecătorul sindic pentru a urmări efectul concret al suspendării provizorii: ridicarea măsurilor de executare, care devine astfel chiar obiectul pretenţiilor invocate (dispoziţii de drept procesual devenite practic drept material în litigiul de faţă). 

Tribunalul Comercial Mureș, Decizia 96/2019

1. Văzând că în cererea cu care a fost învestită instanța s-a solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, să se anuleze măsurile de executare silită din dosarul de executare, fiind invocate în motivare exclusiv texte legale din Legea 85/2014 precum și art. 997-999 C. proc. civ., la primirea cererii s-a pus în vedere de către judecătorul sindic administratorului judiciar să indice temeiul de drept al acesteia.

2. Astfel, petenta a indicat următoarele prevederi legale ce justifică formularea cererii: art. 997 și următoarele C. proc. civ. Având în vedere situația particulară a debitoarei, aflată în reorganizare judiciară, prin prisma prevederilor art. 342 din Legea 85/2014, s-au invocat și prevederile legii speciale, respectiv art. 8 alin. (1) din Legea 85/2014, inclusiv cu incidență în cauză pentru prevederile art. 2 și 4 din Legea 85/2014, art. 75 alin. (1) din Legea 85/2014, respectiv cu privire la atribuțiile administratorului judiciar de a formula cereri, la prevederile art. 58 alin. 1 lit. n din Legea 85/2014, prin raportare la art. 45 din Legea 85/2014.

3. Așadar, administratorul judiciar a urmărit ca, în virtutea dispoziției din legea insolvenței care prevede completarea acesteia cu prevederile Codului de procedură civilă în măsura în care acestea nu contravin legii speciale, pe calea ordonanței președințiale, ce permite luarea unor măsuri provizorii, în cazuri grabnice, judecătorul sindic să se pronunțe, în virtutea atribuției reglementate de art. 45 alin. (2) teza I din Legea 85/2014 („atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței ”) asupra unei cereri de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, cu care administratorul judiciar l-a sesizat în temeiul art. 58 alin. (1) lit. n din Legea 85/2014.

4. Or, este evident că solicitarea adresată instanței, chiar dacă are ca scop anularea unor măsuri de executare silită, reprezintă o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, întrucât privește strict analiza legalității acestor măsuri exclusiv din perspectiva unor prevederi ale legii insolvenței, respectiv ale art. 143 din Legea 85/2014 și ale unor principii statuate de Legea insolvenței.

5. Ca urmare, nu se poate aprecia că cererea adresată judecătorului sindic are calificarea juridică a unei contestații la executare, care ar reveni spre competenta soluționare a judecătoriei, ca instanță de executare, întrucât cauza juridică a cererii este circumstanțiată strict prevederilor Legii 85/2014, așadar este o cerere în materia insolvenței, or art. 120 C. proc. civ. prevede că cererile în materia insolvenței sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul, corespunzător competenței statuate prin art. 8 din Legea 85/2014.

Sentința 71/2019, Tribunalul Dâmbovița

Competența soluționării ordonanței președințiale este generată automat de învestirea sindicului cu acțiunea pe fond

1. Cu privire la competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială, tribunalul reţine incidenţa prevederilor art. 998 C. proc. civ., potrivit cărora „cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului”. Este de reţinut că regula stabilită de legiuitor în materie de competenţă a fost de raportare la competenţa instanţei care judecă fondul.

2. Chiar dacă, în concret, discuţiile cu privire la competenţă se poartă şi cu privire la acţiunile în anulare introduse în dosarele asociate a8 și a9, până la o eventuală soluţie în acţiunile de fond care să stabilească o altă competenţă, tribunalul apreciază ca suficient să se reţină că a fost învestit cu soluţionarea şi a acţiunilor privind fondul dreptului.

3. Este de observat faptul că nu este în atributul instanţei învestite cu soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială, care, prin definiţie, nu antamează fondul pretenţiilor, să stabilească instanţa competentă asupra fondului, competenţa urmând a fi apreciată în concret prin raportare la instanţa învestită deja cu acţiunea în care se pune în discuţie fondul, având în vedere şi dispoziţiile art. 123 C. proc. civ. Nu s-ar putea ajunge ca pe calea ordonanţei preşedinţiale, al cărei scop este să dispună măsuri vremelnice ce nu antamează fondul, să se stabilească aspecte litigioase ce ţin exclusiv de judecata cauzei în fond.

4. Tribunalul reţine că a fost învestit şi cu soluţionarea cererii având ca obiect anulare poprire cont unic dosar a8, formulată împotriva măsurii popririi instituite prin adresa de înştiinţare privind înfiinţarea popririi şi a tuturor măsurilor de executare silită efectuate în baza titlului executoriu nr. x/12.02.2019 emis în dosarul de executare, acţiune în care se solicită anularea acestora şi suspendarea tuturor măsurilor de executare silită până la soluţionarea prezentei cauze, în temeiul dispoziţiilor art. 2, art. 45 alin. (2) art. 75 alin. (1) art. 163 alin. (3) din Legea 85/2014.

5. Pe cale de consecință, instanța văzând că a fost învestită și cu acțiuni privind fondul pretențiilor, constată că este competentă material să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială prin care se cer măsuri vremelnice până la soluţionarea cauzelor pe fond.

Sentința 218/2019, Tribunalul Bacău

C. Opinia CITR

1. Întrebarea fundamentală nu este „cine judecă?”, ci „ce judecă?”. Comuna executare silită asupra bunurilor debitoarei, în caz de insolvenţă, se traduce în fapt în speciala executare silită a drepturilor tuturor creditorilor. Cât timp după deschiderea procedurii, masa patrimonială a debitoarei este afectată exclusiv derulării procedurii colective, nu mai putem vorbi de ţintirea precisă a îndatoratului, ci doar de pagube colaterale aduse tuturor victimelor care au venit să ceară despăgubiri.

2. Desigur că situaţia juridică a debitorului nu atrage competenţa materială a sindicului în orice litigiu îl priveşte pe falit. Însă situaţia juridică a însăşi procedurii colective, respectiv a tuturor măsurilor pe care tocmai sindicul le-a dispus la deschidere, nu reprezintă un simplu litigiu, ci tocmai esenţa atribuţiilor magistratului.

Dacă negăm asta, ne găsim în situaţia în care admitem că sindicul este competent să se pronunţe cu privire la cererea creditorului de ridicare a suspendării şi executare individuală a unui bun în procedură, fiindcă ne spune expres asta art. 78, dar nu admitem că sindicul este competent să judece poprirea instituită de acelaşi creditor pe contul unic al procedurii, doar pentru că nicăieri nu se prevede asta expres şi de această dată creditorul nici n-a cerut nimănui acordul.

Când art. 45 enumeră neexhaustiv atribuţiile sindicului, are în vedere învestirea acestuia cu obligația de a proteja întreagă pădure, iar nu cu îngrijirea anumitor copaci. Ce rost mai are varul meu proaspăt aplicat pe tulpina unui arbore, când el nu mai are pământ fertil de care să se prindă?

2. Bulversarea practicienilor dată de valul de executări silite iscat după introducerea intempestivă a art. 143 alin. (1), tradusă în formularea de acţiuni în grabă cu petite variind de la anularea măsurilor de executare silită, la ridicarea popririlor, la suspendarea măsurilor până la constatarea nulităţii, bazate atât pe C. proc. fisc., cât şi pe Legea 85/2014 trebuie pusă în context.

Nimeni nu ştie azi ce înseamnă exact executarea silită discreţionară în insolvenţă, dar toată lumea ştie ce nu înseamnă: respectarea scopului insolvenţei. Sindicul, întâiul gardian învestit de lege s-o protejeze, trebuie să facă calificarea acţiunii în funcţie de finalitatea ei. (ÎCCJ 2011: „instanţa de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptăţită şi chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, calificarea acţiunii se va face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii”).

3. Fără să repetăm argumentele jurisprudenţiale aduse cu privire la competenţa sindicului în judecata ordonanţei preşedinţiale de suspendare a executării silite, adaugăm doar că însăşi Legea 85/2014 face trimitere expresă la acest atribut: conform art. 70 alin. (5), creditorul poate cere sindicului suspendarea actelor de înstrăinare a activelor de către debitor, până la judecata cererii de deschidere a procedurii[3], tocmai pe calea ordonanţei.

În acest context, ne întrebăm dacă este mai importantă deschiderea formală a procedurii, iar nu derularea efectivă şi finalitatea acesteia?


[1] Când s-au apucat de agricultură, strămoșii noștri nu știau că vor renunța la timpul liber, dieta diversificată și plăcerea de a trăi în armonie cu natura, în schimbul unei vieți scurte, de trudă continuă pentru îngrijirea unor banale plante. Traiul într-o singură locație și legarea dietei de un singur aliment a însemnat rețeta sigură pentru focare de viruși necruțători și moarte generată prin foamete. O simplă secetă sau inundație însemna sfârșitul unui întreg sat, pe atunci literal întreaga omenire cunoscută.
[2] Disponibil aici.
[3] Art. 75 (5) Creditorul care are înregistrată o cerere de deschidere a procedurii, în cazuri urgente, până la data judecării cererii, poate solicita judecătorului-sindic pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să dispună măsuri vremelnice, în scopul suspendării operaţiunilor de înstrăinare a unor bunuri sau drepturi patrimoniale importante din averea debitorului, sub sancţiunea nulităţii, precum şi măsuri de conservare a acestor bunuri.


Avocat Adrian Ştefan Clopotari
Practician în insolvenţă
Departamentul de Pregătire Profesională şi Audit al CITR

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate