ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Propunerile de modificare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ
10.05.2019 | Anastasia CONSTANTIN


Anastasia Constantin

Anastasia Constantin

Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Camerei Deputaților, în prezent se află în dezbatere proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înregistrat sub numărul Pl-x nr. 231/2019.

Printre amendamentele supuse dezbaterii se numără atât o serie de propuneri ce vizează introducerea în cadrul normativ a unor principii generale precum dreptul la bună administrare, dreptul persoanei de acces la propriul dosar administrativ, obligația autorității de a motiva deciziile (aspecte recunoscute deja la nivel doctrinar sau jurisprudențial național și european[1]), însă acest proiect de lege aduce în discuție o serie de modificări de ordin procedural cel puțin interesante, incontestabil favorabile administratului.

1. Introducerea conceptului de ”act vădit nelegal”

Potrivit formei inițiatorului, actul vădit nelegal este „un act a cărui nelegalitate rezultă fără administrarea de probe, altele decât înscrisurile, putând fi constatată de instanță prin simpla verificare concretă a normelor relevante în cauză”.

În lipsa unei clarificări pe parcursul dezbaterii acestui proiect, această noțiune este, în exprimarea actuală, una extrem de ambiguă și susceptibilă de interpretare arbitrară, în contextul în care nu se prevede în mod precis care sunt criteriile prin care acest tip de act se diferențiază de un act ”nelegal” pur și simplu.

Aceeași ambiguitate rezultă și în contextul în care nelegalitatea vădită a actului deschide persoanei posibilitatea obținerii suspendării actului administrativ fără a mai fi necesar a demonstra îndeplinirea condiției pagubei iminente prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului, precum și a obținerii anulării actului administrativ pe calea unei proceduri simplificate de soluționare (introduse, de asemenea, prin acest proiect).

2. Introducerea procedurii simplificate pentru soluționarea cauzei

Același concept de ”act vădit nelegal” este strâns legat și de noua procedură simplificată de soluționare a cauzei având ca obiect anularea actului administrativ, propusă de inițiator la art. 10 din proiectul de modificare.

Noul articol 151, denumit marginal ”Judecata în procedură simplificată”, prevede posibilitatea reclamantului de a solicita judecarea cauzei  ”în tot sau în parte” în procedură simplificată. Reclamantul are astfel posibilitatea de a opta pentru această modalitate de soluționare a acțiunii, iar instanța urmează a analiza cu prioritate acele motive de nulitate pentru care reclamantul a indicat expres că solicită judecarea conform procedurii simplificate, realizându-se în același timp regularizarea cererii de chemare în judecată pentru motivele ce urmează a fi analizate potrivit dreptului comun.

În ceea ce privește motivele pentru care s-a optat pentru soluționarea cauzei în procedură simplificată, acestora nu li se vor aplica normele art. 200 și art. 201 Cod procedură civilă privind regularizarea cererii de chemare în judecată.

De asemenea, în scopul judecării cu celeritate a cauzelor în această procedură simplificată, art. 152 prevede că în cadrul acesteia se poate administra exclusiv proba cu înscrisuri. Apreciem că această precizare este redundantă, câtă vreme același articol statuează că instanța va admite cererea de chemare în judecată doar în cazul în care actul este vădit nelegal (or, nelegalitatea acestuia trebuie să rezulte doar din administrarea înscrisurilor, potrivit însăși definiției propuse de inițiatorul modificării).

Reclamantul are posibilitatea de a solicita în subsidiar soluționarea cauzei potrivit dreptului comun, existând astfel posibilitatea admiterii acțiunii și în ipotezele în care actul nu este vădit nelegal (deci a cărui nelegalitate nu rezultă doar din analiza probei cu înscrisuri), prin analiza motivelor și administrarea probelor ce nu puteau fi administrate în procedura simplificată.

Deși intenția de identificare a unei modalități mai rapide de soluționare a cauzelor ce au ca obiect anularea unor acte ”vădit nelegale” este una salutară, considerăm că este necesară clarificarea normelor de procedură ce vor reglementa această procedură simplificată. În forma actuală a proiectului, considerăm neclare normele de procedură aplicabile, mai ales în ipoteza în care reclamantul optează pentru această procedură doar în legătură cu anumite motive de nelegalitate (”judecarea în parte a acțiunii în procedură simplificată”).

3. Posibilitatea invocării excepției de nelegalitate împotriva actelor administrative cu caracter normativ

În forma actuală a Legii contenciosului, actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, pe cale separată.

Prin reglementarea propusă, legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ va putea fi cercetată oricând în cadrul unui proces, inclusiv pe calea excepției de nelegalitate.

Această modificare este binevenită în contextul în care, în reglementarea actuală, invocarea nelegalității unui act administrativ cu caracter normativ se află exclusiv la dispoziția părților, acestea fiind singurele care, conform principiului disponibilității, pot decide introducerea acțiunii în anularea actului presupus nelegal. Astfel, instanța nu are în prezent prerogativa de a înlătura din proces normele administrative contrare unor dispoziţii cu forţă juridică superioară.

De aceea, considerăm că instanţelor de judecată ar trebui să li se recunoască prerogativa de a face aplicarea principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative şi de a invoca din oficiu excepția nelegalității.

4. Suspendarea de drept a actului administrativ ca urmare a lipsei răspunsului la plângerea prealabilă

Potrivit articolului 7 al proiectului, în situația în care autoritatea nu răspunde în termen legal la plângerea prealabilă, din motive ce nu îi sunt imputabile persoanei care a formulat plângerea prealabilă, executarea actului administrativ individual se suspendă de drept.

Măsura suspendării de drept intervine în acest caz ca o sancțiune aplicată autorității care, depășind termenul legal pentru formularea unui răspuns la plângerea prealabilă, rămâne în pasivitate în detrimentul drepturilor administratului.

Această sancțiune pare la prima vedere menită să atragă o responsabilizare la nivelul organelor de soluționare, însă poate fi și o încercare de reintroducere în ordinea de drept administrativ a scopului recursului grațios. În prezent, este cunoscut faptul că plângerea prealabilă este, de multe ori, o simplă formă fără fond – în contextul în care administratul nu primește răspunsul în termenul prevăzut de lege și ajunge să conteste actul administrativ, aproape de fiecare dată, pe calea acțiunii directe deschise ca urmare a depășirii termenului de soluționare prevăzut de art. 1 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ (30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen).

Cu toate că o asemenea normă juridică este incontestabil în favoarea administratului și soluția este mai mult decât curajoasă, nu putem să nu ne întrebăm care este momentul până la care subzistă suspendarea, mai ales în ipoteza în care persoana care formulează plângerea prealabilă nesoluționată în termen legal nu alege să se adreseze instanței cu o acțiune în anulare sau atunci când o astfel de cerere este respinsă.

5. Posibilitatea suspendării actului administrativ în lipsa îndeplinirii condiției pagubei iminente

Prin introducerea a două noi alineate în cuprinsul art. 14, condiția pagubei iminente nu este necesar a fi îndeplinită în vederea obținerii suspendării în următoarele cazuri:
– actul este emis de o autoritate necompetentă
– actul nu este motivat ori motivarea nu este suficientă în raport de circumstanțele cauzei
– nu a fost respectată procedura prealabilă prevăzută de lege pentru emiterea actului
– punerea în aplicare a actului ar putea conduce la încălcarea dreptului la viață și integritate fizică și psihică, a dreptului la liberă exprimare sau a dreptului la ocrotirea sănătății
– actul este în mod vădit nelegal
– actul administrativ este potrivnic unei hotărâri judecătorești, chiar pronunțată în primă instanță.

Se instituie astfel o serie de condiții esențiale de legalitate a actului administrativ, considerate de importanță deosebită, astfel încât încălcarea lor cu ocazia emiterii actului are drept consecință posibilitatea pronunțării suspendării independent de dovedirea iminenței producerii unei pagube.

În ceea ce privește noul concept de act vădit nelegal, ținând cont că în cadrul acțiunii în suspendarea actului instanța verifică doar aparența dreptului, considerăm superfluă mențiunea de la alin. (11), formularea fiind în orice caz una relativ ambiguă (”instanța verifică dacă există aparența dreptului, analizând circumstanțele și probele”).

6. Înlocuirea căii de atac specifice contenciosului administrativ

Poate una dintre cele mai surprinzătoare modificări aduse de proiectul de lege o reprezintă înlocuirea căii de atac a recursului cu cea a apelului, o schimbare a viziunii asupra căilor de atac din materia contenciosului administrativ existente încă de la adoptarea legii. Totodată, se precizează în mod expres faptul că sunt aplicabile dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă (”Soluțiile pe care le pronunță instanța de apel”).

De asemenea, articolul 20 în versiunea propusă de inițiatorul modificării prevede că apelul nu suspendă executarea și se judecă în regim de urgență, noua reglementare fiind evident favorabilă administratului.

În orice caz, în forma actuală a propunerii există o serie de inadvertențe cu privire la calea de atac, fiind necesară reanalizarea și punerea în acord cu noua schimbare de viziune a legiuitorului (cu titlu de exemplu, art. 10 din Lege, normă ce reglementează competența de soluționare a recursurilor, nu pare să sufere nicio modificare în privința căii de atac, fiind necesară intervenția legiuitorului în vederea uniformizării terminologiei folosite).

7. Modificări aduse căii de atac extraordinare a revizuirii

Inițiatorul proiectului propune introducerea unui nou alineat în cuprinsul art. 21, respectiv ”În cazul în care încălcarea principiului priorității dreptului comunitar rezultă dintr-o hotărâre preliminară pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior soluționării definitive a cauzei, cererea de revizuire se poate formula în termen de 3 luni de la data publicării hotărârii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar nu mai târziu de 5 ani de la data comunicării hotărârii definitive.”

Noua dispoziție legală are în vedere pronunțarea unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior soluționări definitive a cauzei, fiind astfel deschisă calea revizuirii.

O astfel de soluție a fost prefigurată anterior la nivel doctrinar, fiind arătat că, într-o astfel de situație, partea interesată trebuie să aibă posibilitatea ca, într-un termen rezonabil şi compatibil cu principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice derivate dintr-o hotărâre definitivă, să solicite şi, eventual, să obţină revizuirea acelei hotărâri, fiind precizat că doar în acest caz sunt satisfăcute ”cu plenitudine exigenţele raporturilor existente între normele europene, inclusiv cele derivate, şi normele naţionale (…)” [2]

Rămâne însă de discutat compatibilitatea termenului de 5 ani de la data comunicării hotărârii definitive cu principiile securității juridice și autorității de lucru judecat, de asemenea recunoscute la nivelul jurisprudenței europene. În acest sens este relevantă cauza C-234/2004 Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick GmbH, ocazie cu care Curtea a reținut că ”principiul autorităţii de lucru judecat are o importanţă deosebită atât în ordinea de drept comunitar, cât şi în cadrul ordinii juridice a fiecărui stat membru, fiind o garanţie a stabilităţii raporturilor juridice.[3]

Nu în ultimul rând, apreciem că, din rațiuni de țin de rigoare, s-ar impune modificarea termenului de drept comunitar cu cea de drept al Uniunii Europene, aceasta fiind terminologia corectă ulterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009), acesta fiind momentul ce a marcat dobândirea de către Uniunea Europeană a personalității juridice și a competențelor conferite anterior Comunității Europene.


[1] Astfel cum este cazul dreptului unui particular de a avea posibilitatea să i se comunice, la cerere, informațiile și documentele care se găsesc în dosarul administrativ și care au fost luate în considerare de autoritatea publică la adoptarea deciziei sale, recunoscut de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza CJUE. C‑298/16, Ispas.
[2] I. Deleanu, Gh. Buta, Observaţii cu privire la revizuirea hotărârilor în contenciosul administrativ, în Dreptul nr. 4/2011, pp. 91-99, apud. BOGASIU Gabriela, Legea contenciosului administrativ din 31-iul-2015, Universul Juridic.
[3] BOGASIU Gabriela, Legea contenciosului administrativ din 31-iul-2015, Universul Juridic.


Avocat Anastasia Constantin

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate